Istoria Moldovei este una bogată, cu rădăcini strâns legate încă de la Dacia antică

alături de Țara României și alte formațiuni politice românești din epoca medievală.
Premisele întemeierii statului medieval Moldova au fost următoarele:
- existența unor formațiuni politice încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea, în
partea de nord a Moldovei, menționate de izvoare germane și poloneze;
- contribuția românilor din Transilvania, prin descălecatul lui Dragoș și, respectiv,
al lui Bogdan;
- nivelul de civilizație atins de societatea românească de la est de Carpați;
- existența unor drumuri comerciale de la Marea Baltică la gurile Dunării și Marea
Neagră, care au influențat prosperitatea unor orașe.
Procesul de întemeiere al Moldovei a presupus unificarea sub o singură conducere
a formațiunilor deja existente la est de Carpați.
Încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, în partea de nord a Moldovei se
cristalizează formațiuni politice, de exemplu o „Țară a românilor” (Wlachenland)
menționată de izvoare germane și poloneze. Ținuturile carpato-nistrene erau
străbătute de drumurile comerciale ce duceau de la Marea Baltică spre porturile de
la gurile Dunării și Marea Neagră de care se leagă prosperitatea unor orașe precum
Baia, menționată la mijlocul secolului al XIV-lea drept „cetatea Moldovei”.
Formarea statului Moldova este învăluită într-o legendă ce ține de numele său și
alta ce ține de formarea sa. Legenda spune despre Dragoș Vodă din Maramureș:
este vorba de coborârea unui prinț din Maramureș care urmărește o fiară sălbatică,
o ajunge la o apă și o ucide. Fiara este o bovină mare, vânătorul-erou se numește
Dragoș, apa Moldova, iar țara care se întemeiază de aici tot Moldova. Pe stema
Moldovei, pe monezile bătute de voievozii ei, pe zidurile bisericilor și cetăților
moldovene, pe medalioane de ceramică apare „capul de bour”. Este un cap de
bovină văzut din față cu o stea între coarne sau cu alte semne astrale în stânga și în
dreapta.
Perioada de formare a Țării Moldovei era stăpânită pe atunci de tătari, iar în
secolul XIV, când Ungaria și-a extins influența în această zonă și meșterii săi sași
au creat niște fortificații în apropierea râului Trotuș și în zona Neamțului din cauza
deselor invazii tătare. În acest context, are loc evidențierea a doi domnitori pe care
națiunea îi cunoaște ca primii întemeietori ai statului. Este vorba despre Dragoș din
Maramureș, voievod dependent de regele Ungariei, și Bogdan I - un voievod și
domn independent.
2. Etapele formării Țării Moldovei
Se consideră că Țara Moldova s-a constituit prin două „descălecări”: prima când se
formează Țara Moldova și a doua când se obține independența. Regele maghiar
Ludovic cel Mare, a profitat de faptul că Hoarda de Aur a slăbit și a organizat o
expediție la est de Carpați. armata regală, pe lângă secui și maghiariera compusă și
români din Maramureș conduși de Dragoș, ei au căpătat victorii. Această
formațiune militară a fost făcută de regele Ludovic cel Mare mai mult pentru
respingerea unor noi năvăliri tătărești. Structura militară s-a suprapus structurilor
politice locale, constituindu-se într-un voievodat. Voievodatul a primit numele
Moldova după râul cu aceeași denumire, având reședința la Baia, aceasta se
consideră prima descălecare. În 1354 a murit Dragoș „descălecătorul”, în locul lui
vine Bogdan „întemeietorul”. Fiind constrâns în ținuturile din Maramureș, în urma
unor operațiuni militare în care obține succes, proclamă independența în anul 1359
față de regatul Ungariei în frunte cu Ludovic, el fiind nevoit să recunoască
independența. Această independență a creat condiții favorabile pentru integrarea
statului în hotarele sale istorice, a dezvoltării lui social-economice și politice mai
departe. Aceasta prezintă a doua descălecare a Țării Moldovei.
Astfel, putem spune că întemeierea statului medieval Moldova a cunoscut două
etape principale:
- 1352 - primul descălecat, al lui Dragoș, voievod român din Maramureș, care
întemeiază în nordul Moldovei o marcă de apărare împotriva tătarilor, sub
suzeranitatea Ungariei;
- 1359-1364 - al doilea descălecat, al lui Bogdan, voievod român din Maramureș,
care alungă pe urmașii lui Dragoș și întemeiază statul medieval independent
Moldova.
În anii ce urmaseră după descălecat și întemeiere, statul și-a consolidat pozițiile
prin întărirea pozițiilor sale militare și stabilirea unor relații de bună vecinătate.
Astfel în anul 1387, Petru 1 Mușat, având sprijin polonez, în urma unor acțiuni
militare a reușit să „alunge” definitiv tătarii din spațiul Carpato-Nistrean. Tot Petru
1 Mușat, a consolidat politica internă domnească, a favorizat dezvoltarea
economiei prin baterea primelor monede, a construit fortificații și cetăți, a
transferat capitala la Suceava.
Petru I Mușat (1375-1391) a dus o politică de centralizare a instituțiilor statului și a
creat mitropolia ortodoxă de Suceava, nerecunoscută însă de Patriarhia de
Constantinopol. Recunoașterea va veni în 1401, în timpul lui Alexandru cel Bun.
În anul 1387 el depune jurământ de credință regelui Poloniei Vladislav Iagiello,
pentru a contrabalansa pretențiile de supremație ale Ungariei, inaugurând astfel
vasalitatea Moldovei față de polonezi și îi acordă acestuia un împrumut, pe care
regele polon îl garantează cu teritoriul Pocuției. Petru I a fost cel care a mutat
capitala Moldovei la Suceava.