Mânzul

( poveste populară chineză )

Ca orice mamă, iapa avea grijă de mânzul ei, care era

ascultător. Cu timpul acesta a crescut, iar iapa și-a spus c-ar fi mai
bine să-l lase să se obişnuiască să facă unele lucruri și singur. Şi
astfel a hotărât să-l trimită să macine o trăistuţă cu grâu.
Mânzul era foarte fericit că putea să facă ceva singur și porni
bucuros spre moară. Dar, ca să ajungă la moară, trebuia să treacă
un râu. Ajuns însă la râu, nu avu curajul să-l treacă.
Văzând pe marginea râului un bou, îl întrebă dacă apa este
adâncă. Boul i-a răspuns că nu. Când era gata, gata să intre în apă,
în faţa mânzului apăru o veveriţă care i-a spus, plângând, că râul e
atât de adânc, încât doar cu câteva zile în urmă se înecase o
veverită. Auzind-o, mânzul nu mai știu ce să facă.
Neavând încotro, s-a întors la mama lui. Iapa, aflând despre
ce este vorba, i-a zis:
– Atunci când vrei să ceri părerea cuiva, trebuie, desigur, să te
gândeşti ce, dar mai ales cine te sfatuieşte. Este mai bine ca întâi să
încerci şi apoi să hotărăşti ce sa faci.
Cuvintele mamei l-au îndemnat să plece din nou la moară şi
ajungând la râu, i-a ieşit din nou în cale veveriţa, care, cu lacrimi în
ochi, i-a spus iarăşi povestea tristă a veveriţei care s-a înecat.
– Îţi mulţumesc că mai prevenit, dar eu nu sunt mic, ca
prietena ta şi pot trece apa râului.
Şi, într-adevar, a traversat râul cu uşurinţă, a ajuns la moară şi
a măcinat grâul. Astfel a reuşit mânzul, pentru prima oară, să fie de
ajutor mamei sale.