Fratior si surioara

O poveste de Frații Grimm

8.4/10 - 441 de voturi

Intr-o zi, fratele si-a luat sora de mana si i-a spus, "De cand a murit mama
noastra nu mai avem zile bune de trait in casa. Mama noastra vitrega ne bate
in fiecare zi si, daca indraznim sa ne apropiem de ea, ne alunga de indata
afara din casa. Nu avem nimic de mancare decat farimiturile de paine ramase
pe masa. Pana si cainele nostru se hraneste mai bine decat noi, reusind, din
cand in cand, sa fure cate o bucatica buna de carne din bucatarie. Daca ar sti
buna noastra mama cum am ajuns sa traim, ne-ar jeli de mila! Haide sa
plecam in lumea larga!"
Nu au stat mult pe ganduri si au fugit de acasa. Au calatorit intreaga zi peste
campuri, pasuni si pamanturi stancoase, iar daca se intampla sa ii prinda
ploaia, sora spunea, "Iata, cerurile plang impreuna cu noi!" Catre seara, au
ajuns intr-o mare padure si, fiind nemaipomenit de obositi si infometati dupa
lungul lor drum, s-au catarat intr-un copac inalt si au adormit bustean.

A doua zi dimineata, atunci cand s-au trezit, soarele era sus pe cer, iar razele
sale straluceau printre frunze. Fratele a zis, "Sora draga, mi-e asa de sete!
Daca as sti vreun izvor pe aproape, m-as duce degraba la el sa ma indestulez
cu apa! Aud clipocitul unei ape curgatoare pe-aproape sau mi se pare mie?"
Cei doi au coborat din copac, fratele si-a luat sora de mana, si au plecat in
cautarea unui izvor. Mama lor vitrega era insa vrajitoare rea. Ea si-a dat
seama curand ca cei doi copii fugisera de acasa, si le-a luat urma, asa cum
numai o vrajitoare stie sa faca, dupa care a aruncat o vraja rea peste toate
apele din padure.

Cand au descoperit, asadar, un mic parau ce isi croia drum peste o albie plina
de albe pietricele, fratele a vrut sa bea imediat din apa sa, dar sora a auzit
cum valurile murmurau, "Intr-un tigru se va preface cine bea din apele mele,
cine ma soarbe in tigru se va preschimba."

Sora a strigat cat a putut de repede, "Te rog, frate draga, nu bea din paraul
asta, caci te vei transforma intr-o fiara salbatica si ma vei sfasia!"

Desi era peste masura de insetat, fratele a ascultat-o si a spus ca va astepta

pana vor ajunge la un alt izvor. Atunci cand au dat peste o a doua apa
curgatoare, aceasta glasuia, "Intr-un lup se va preface cine bea din apele
mele, cine ma soarbe intr-un lup se va preschimba."

Din nou, sora a strigat din toate puterile, "Te rog, draga frate, nu bea, caci te
vei transforma intr-un lup si ma vei manca!"

Fratele s-a abtinut sa se atinga de apa, si a zis, "Voi mai astepta pana la
urmatorul izvor, dar acolo va trebui sa beau indiferent ce imi vei spune, pentru
ca setea care ma stapaneste este mult prea mare."

Au ajuns, apoi, la un al treilea izvor, iar sora i-a auzit valurile susurand, "Intr-un
cerb se va preface cine bea din apele mele, cine ma soarbe intr-un cerb tanar
se va preschimba."

Sora a exclamat iarasi, "Vai, frate draga, te rog nu bea, caci te vei transforma
intr-un cerb si vei fugi departe de mine!"

Fratele ei ingenunchease insa deja pe malul izvorului si bause din apa. De

indata ce cel dintai strop i-a atins buzele, s-a preschimbat intr-un cerb.

Sora a plans cu lacrimi amare transformarea bietului ei frate, iar el a stat, plin
de tristete, in preajma ei. In cele din urma, fata a zis, "Nu te ingrijora, draga
cerbule, pentru ca nu te voi parasi niciodata."
Dupa aceea, si-a desfacut lantul de aur de la gat si l-a pus in jurul grumazului
cerbului, a adunat cat de multe crengute de trestie a putut gasi si a impletit din
ele un lat moale, cu care a legat de gat cerbul, si a mers cu el tot mai adanc in
padure. Au batut cale indelungata pana ce au ajuns in dreptul unei mici case.
Fata s-a uitat inauntru si dat seama ca era parasita, asa ca s-a gandit, "Am
putea sa locuim aici." A adunat frunze si muschi pentru a incropi un culcus
pentru cerb, si, apoi, in fiecare dimineata a mers in padure culegand fructe si
radacini pentru ea, si iarba proaspata drept hrana pentru cerb. Acesta manca
cu bucurie din mana ei si zburda prin preajma sa. La lasarea noptii, cuprinsa
de oboseala, fata isi spunea rugaciunea si isi aseza capul pe spatele cerbului,
ce ii servea drept moale perna, atipind molcom, pe nesimtite. Daca fratele ei
si-ar fi recapatat infatisarea de om, ar fi avut, cu adevarat, o viata tare
frumoasa!

In acest fel, cei doi au trait o vreme singuri in salbaticie. S-a intamplat insa ca
intr-o zi regele din acea tara sa porneasca la o mare vanatoare prin padure.
Ecourile cornurilor, latratul cainilor, si strigatele ademenitoare ale vanatorilor
rasunau prin tot codrul, iar cerbul era strabatut de neastampar, dorindu-si sa ia
parte la toate acestea.

"Ah," i-a spus sorei sale, "lasa-ma sa ma duc la vanatoare, nu mai pot rezista
sa stau locului." A rugat-o atat de mult si de fierbinte incat, in cele din urma, ea
a consimtit.

"Ai totusi grija," i-a spus ea, "intoarce-te inapoi la mine diseara. Va trebui sa
zavorasc usa pentru a ma pazi de necioplitii vanatori si, pentru a sti ca esti tu,
sa ciocanesti si sa zici, "Surioara, lasa-ma inauntru." Pana nu voi auzi
cuvintele acestea, nu voi deschide usa!" Apoi, cerbul a zbughit-o in padure,
simtindu-se fericit si plin de voie buna sub cerul descoperit. Regele si vanatorii
sai au zarit frumosul animal si au inceput sa-l urmareasca, dar nu au reusit sa
puna mana pe el intrucat, ori de cate ori se apropiau de dansul, cerbul tasnea
pe deasupra tufisurilor si se facea nevazut. Dupa ce s-a intunecat, el s-a intors
la casuta, a batut la usa, si a grait, "Surioara, lasa-ma inauntru." Usa i-a fost
deschisa in graba, a intrat in casa si s-a odihnit toata noaptea pe culcusul sau
moale.

A doua zi dimineata, vanatoarea a reinceput, iar la auzul cornurilor si a

strigatelor vanatorilor cerbul nu a mai avut liniste si s-a rugat, "Suriora, da-mi
voie sa ies afara, trebuie neaparat sa plec."

Sora i-a deschis usa si i-a reamintit, "Ai grija ca atunci cand revii diseara acasa
sa imi spui cuvintele pe care te-am invatat." Imediat ce regele si vanatorii sai
au vazut iarasi cerbul cu un lant de aur in jurul grumazului, l-au urmarit
indeaproape, dar el era prea spinten pentru a fi prins. Oameni l-au fugarit
intreaga zi, si, pana la urma, au reusit sa il inconjoare, iar unul dintre ei l-a
ranit la picior cu o sageata, asa ca cerbul a inceput sa schioapete si a alergat
cu mai putina iuteala. Un vanator a putut astfel sa il urmeze pe furis pana la
mica casa si l-a auzit strigand, "Surioara, lasa-ma inauntru." Apoi, a vazut cum
usa se deschide si se inchide in urma cerbului. Vanatorul s-a dus inapoi la
rege si i-a povestit tot ce vazuse si auzise, iar suveranul a dat porunca, "Maine
vom vana din nou!"

Sora s-a inspaimantat vazand ca cerbul a fost ranit. I-a spalat piciorul, i-a
acoperit rana cu frunze vindecatoare, si a spus, "Aseza-te in culcusul tau, drag
cerb, odihneste-te si curand te vei face bine." Rana nu era prea grava si cerbul
s-a simtit cat se poate de vioi a doua zi dimineata. Ajungandu-i din nou la
urechi zarva vanatorii, a zis, "Nu mai pot ramane aici, trebuie sa ma duc iarasi
in padure. De asta data, nu se vor mai apropia de mine!"

Sora a inceput sa planga si sa se jeleasca, "Stiu ca vei fi ucis, iar eu voi

ramane singura in codru, fara nimeni de nadejde alaturi de mine. Nu te pot
lasa sa pleci!"
"Atunci voi muri aici, din pricina dorului de vanatoare," i-a raspuns cerbul.
"Cand aud sunetul cornului, ma simt ca si cum as fi gata sa ies din propria
mea piele."

Vazand ca nu are cum sa-l opreasca, cu inima grea, sora i-a deschis usa, iar
cerbul s-a napustit in padure, plin de vigoare si voiosie.

Imediat ce l-a zarit, regele le-a poruncit gonacilor sai, "Urmariti-l pana se
innopteaza, si aveti grija sa nu-l raniti." Indata ce soarele a apus, i-a zis
vanatorului sau credincios, "Vino cu mine si arata-mi unde e casuta din
padure." Cum a ajuns la usa colibei, regele a coborat din sa si a strigat,
"Surioara, lasa-ma sa intru." Usa s-a deschis, regele a pasit inauntru si a dat
ochii cu cea mai frumoasa fata pe care o vazuse vreodata. Fata s-a speriat
zarind in locul cerbului un barbat cu o coroana de aur pe cap. Suveranul s-a
uitat cu blandete la ea, a luat-o de mana si a intrebat, "N-ai vrea sa mergi la
castelul meu si sa devii iubita mea sotie?"

"Ah, da," i-a raspuns fata, "dar cerbul trebuie sa vina cu mine. Nu-l pot parasi!"
Regele a spus, "El va ramane cu tine atata timp cat vei trai, si nu va duce lipsa
de nimic." Apoi, a sosit in goana si cerbul, iar fata a legat funia din crengi in
jurul gatului sau, si l-a condus afara din casa.

Regele a luat frumoasa fata pe calul sau si a dus-o la palatul lui, unde a avut
loc o nunta ca in povesti. In acest fel, a devenit regina si a trait fericita o
vreme. Cerbul, bine ingrijit si hranit, obisnuia sa zburde prin gradina palatului.

Rautacioasa mama vitrega, din cauza careia copiii fugisera in lume, era
convinsa ca fata sfarsise prin a fi mancata de animalele salbatice din padure,
si ca fratele ei, preschimbat in cerb, fusese ucis de vanatori.
Cand a auzit, insa, ca cei doi erau atat de fericiti si ca lucrurile mersesera atat
de bine pentru ei, invidia si ura au pus stapanire peste inima sa, nedandu-i
deloc pace. Se gandea mereu cum sa aduca alte nenorociri asupra lor. Pana
si fiica ei, urata ca dracul si cu un ochi lipsa, i se plangea, zicandu-i, "Eu nu am
avut niciodata norocul de a ajunge regina."

"Nu te necaji," ii raspundea batrana vrajitoare, pentru a o alina, "Va veni si

randul tau sa fii regina." Dupa o vreme, regina a dat nastere unui frumos
baietel, dar, in acea zi, regele era plecat la vanatoare. Vrajitoarea s-a
transformat intr-o servitoare din palat, a intrat in camera unde zacea, epuizata,
regina, si i-a grait, "Veniti, baia este gata! Va va improspata si invigora!
Repede, pana nu se raceste!" Ajutata de fiica ei, batrana a dus-o pe suferinda
regina in baie si a aprins acolo un mare foc pentru a o innabusi cu fum.

Dupa aceea, vrajitoarea a luat-o cu ea pe fiica-sa, i-a pus o boneta pe cap, a

asezat-o in patul regelui si a facut un farmec prin care i-a dat infatisarea
reginei, nereusind insa sa in puna inapoi ochiul lipsa. Pentru ca regele sa nu
bage de seama acesta inselatorie, fata vrajitoarei s-a intins pe pat pe partea in
care nu avea ochiul. Seara, regele a ajuns acasa, si auzind ca i s-a nascut un
fiu, s-a bucurat din toata inima si a mers la capataiul sotiei sale pentru a vedea
cum se simte. Batrana i-a strigat, "Pentru numele lui Dumnezeu, trage
perdelele si nu lasa lumina sa patrunda in camera, caci nevasta ta trebuie sa
se odihneasca!" Regele a plecat de acolo, fara a sti ca in dormitorul regal se
gasea o falsa regina.

La miezul noptii, cand toata lumea dormea, doica ce veghea copilul nou
nascut a vazut cum usa se deschide si adevarata regina intra inlauntru. Ea a
luat copilul din leagan, l-a asezat la piept si l-a hranit. Apoi, i-a aranjat pernuta,
a asezat bebelusul inapoi in patut, si l-a acoperit cu plapumioara sa. Nu l-a
uitat nici pe cerb, ci a mers pana la cotlonul unde isi avea salas, si l-a
mangaiat cu iubire pe spate. Dupa aceea, a iesit, fara a face vreun zgomot, pe
usa. A doua zi, doica i-a intrebat pe strajeri daca vazusera pe cineva intrand in
castel in timpul noptii, iar acestia i-au raspuns ca nu zarisera pe nimeni.

Regina si-a facut astfel aparitia, fara a spune vreo vorba, mai multe nopti la
rand, in camera copilasului. Doica a vazut-o de fiecare data, dar nu a indraznit
sa spuna cuiva despre asta.

Dupa catava vreme, intr-una din aceste vizite, regina a prins glas si a spus:

"Copilul meu, cerbul meu, de inca doua ori voi veni sa va vad,
De inca doua ori voi sosi, si apoi va veni sfarsitul."

Doica nu a ingaimat nici o vorba, insa, de indata ce regina a plecat, s-a dus in
fuga la rege si i-a povestit ce se intamplase. Regele a zis, "Vai, cerurilor! Ce
imi este dat sa aud! Maine noapte voi veni eu insumi sa-l veghez pe copil." Zis
si facut. Catre seara, el si-a facut aparitia in odaia copilasului, iar la miezul
noptii s-a ivit si regina, spunand:

"Copilul meu, cerbul meu, inca o data voi veni sa va vad,

Inca o data voi sosi, si apoi va veni sfarsitul."

Si-a hranit si mangaiat copilasul, asa cum facea mereu, si apoi a disparut.
Regele nu a cutezat sa-i vorbeasca, dar, in urmatoarea noapte, a zarit-o din
nou si a auzit-o murmurand:

"Copilul meu, cerbul meu, acum e ultima data cand vin sa va vad,
Ultima oara cand sosesc, si acum trebuie sa vina sfarsitul!"

Regele nu s-a mai putut stapani si a fugit pana la ea, glasuindu-i, "Nu esti
altcineva decat draga mea sotie!" Ea i-a raspuns, "Asa este, eu sunt iubita-ti
nevasta!" In acea clipa, prin milostivirea cerurilor, viata a revenit in ea, regina
fiind din nou sanatoasa si viguroasa. Apoi, i-a povestit regelui despre capcana
ce ii fusese intinsa de reaua vrajitoare si fiica sa.

Regele le-a adus pe cele doua netrebnice la judecata si le-a dat o sentinta
bine meritata. Fiica vrajitoarei a fost trimisa in padure, unde a fost mancata de
fiarele salbatice, iar mama ei a fost arsa pe rug, sfarsindu-si viata in mari
chinuri. Imediat ce trupul ei s-a prefacut in cenusa, vraja aruncata peste cerb
s-a destramat, iar el a capatat iarasi infatisare de om. Dupa aceea, sora si
fratele au trait fericiti impreuna pana la adanci batraneti.
*  *  *  *  *