Sunteți pe pagina 1din 17

MIEZUL IERNII

Vasile Alecsandri

In paduri trasnesc stejarii!


E un ger amar, cumplit!
Stelele par inghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare.

Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios


Ca inaltele coloane unui templu maiestous,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret fantastic!...


Mii de stele argintii
In nemarginitul templu ard ca vesnice faclii.
Muntii sant a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotand note ingrozitoare.

Totul e in neclintire, fara viata, fara glas;


Nici un sbor in atmosfera, pe zapada nici un pas;
Dar ce vad?...in raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!

IARNA PE ULITA

George Cosbuc

A-nceput de ieri sa cada


Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,


Si pe rau e numai fum.
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sanii,
De pe coasta vin tipand
Si se-mping si sar razand;
Prin zapada fac matanii;
Vrand-nevrand.
Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaierate pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.
Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui,
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturand pamantul
Si-o taraste-abia, abia:

Cinci ca el incap in ea,


Sa mai bata, soro, vantul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Ma-sa l-a trimis in sat,
Vezi de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;
Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.
Si tot vine, tot inoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata,
De copii!
El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-ntrecut.
Uite-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!

Unii-l iau grabit la vale,


Altii-n gluma parte-i tin
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!
Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.
S-otaraste rau batrana
Pentru micul Barba-cot.
Ati innebunit de tot
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!
Cica vrei sa stingi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
Si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat in laie
La stapan.
Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
Si-o petrec cu chiu cu vai,
Si se tin de dansa scai,
Plina-i stramta ulicioara
De alai.
Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!

Rad si sar intr-un picior,


Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.
Baba si-a uitat invatul:
Bate,-njura, da din maini:
Dracilor, santeti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul
Ca la caini!
Si cu batul se-nvarteste
Ca sa-si faca-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Si multimea navaleste
Iarasi stol.
Astfel tabara se duce
Lalaind in chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n san si face cruce
De Satan.
Ba se rascolesc si cainii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati batranii
Din bordei.
Ce-i pe drum atata gura?
Nu-i nimic. Copii strengari.
Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!
DECEMBRE

George Bacovia

Spre geamuri, iubito, privete -


Mai spune s-aduc jratec
i focul s-aud cum trosnete.

i mn fotoliul spre sob,


La horn s ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
A vrea s le-nv simfonia.

Mai spune s-aduc i ceaiul,


i vino i tu mai aproape, -
Citete-mi ceva de la poluri,
i ning zpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,


i toate din cas mi-s sfinte, -
Te uit cum ninge decembre
Nu rde citete nainte.

E ziu i ce ntuneric
Mai spune s-aduc i lampa -
Te uit, zpada-i ct gardul,
i-a prins promoroac i clampa.

Eu nu m mai duc azi acas


Potop e-napoi i nainte,
Te uit cum ninge decembre
Nu rde citete nainte.

FULGII

St.O.Iosif

Zaceau privelistile moarte


Sub cerul sur, in asfintit,
Si-abia mai auzeam departe
Un glas de criva amortit.
In mijlocul naturii mute,
Eram eu singur calator:
Imi aminteam de vremi trecute
Si ma visam in viitor...
Iar din imperiul tacerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cadeau incet, cadeau puzderii
In urma si-naintea mea...

LA VATRA RECE

Alexandru Vlahuta

I
Oblonitu-mi-a fereasta
Gerul, cu-a lui flori de gheata,
Si, in toata casa asta,
Eu sunt singura viata.
Dac-ar fi un foc in soba,
Mi-ar parea ca suntem doi,
As mai sta cu el de vorba,
Mai uitand cele nevoi;
Ne-am pricepe-nde noi plansul,
Eu cenusa el scantei,
Cate nu mi-ar spune dansul
Din povestile cu zmei!
Anevoie vremea trece
Cand uratul greu te-apasa.
Ce ursuza-i vatra rece!
Parc-as sta c-un mort in casa.
II
Se aude-n horn nebunul
Viscol, aprig vajiind,
Si din strasini, cate unul,
Cum cad turturii plesnind;
Suna-n crengile lovite
Uscat zgomot ca de oase,

Si vartejuri, repezite,
Bat in usa manioase.
Se arata-n neguri luna,
Albe stelele sclipind;
Si de ger s-aud intruna
In pod corzile trosnind.
Mi-ar prii, pe-o asa iarna,
O-mpietrita amortire
Indelung sa mi s-astearna
Peste cuget si simtire
Sa adorm, capul sa-mi scutur
De povoara cugetarii...
Cat as da sa vad un flutur
Taind para lumanarii!

DE VORBA CU IARNA

Ion Minulescu

M-am intalnit cu Iarna la Predeal...


Era-mbracata ca si-acum un an,
Cu aceeasi alba rochie de bal,
Pastrata vara sus, pe Caraiman...
Calatoream spre tara unde cresc
Smochine, portocale si lamai...
Eram intr-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Si canapeaua rosie de plus,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coarda sub arcus,
Un vag susur de samovar rusesc...
Si-am coborat in gara, pe peron,
Sa schimb cu Iarna cateva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm
Din patria lui Ibsen si Bjrnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Si caldura,
Infriguratii cer... Literatura...

Si m-a convins c-acolo-i mult mai bine


Decat in tara unde cresc smochine,
Curmale, portocale si lamai,
Si din compartimentul meu de clasa I
M-am coborat ca un copil cuminte
Si m-am intors cu Iarna-n Bucuresti...
O! Tu, sfatuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare esti,
Ce buna esti,
Ce calda esti!...

NOAPTE DE IARNA

George Toparceanu

Cad din cer margaritare


Pe orasul adormit...

Plopii , umbre solitare


In vazduhul neclintit,
Visatori ca amorezii
Stau de veghe la fereastra,
Si pe marmura zapezii
Culca umbra lor albastra.

Iarna !...Iarna trista-mbraca


Stresinile somnoroase,
Pune val de promoroaca
Peste pomi si peste case.
Scoate-o lume ca din basme
In lumini de felinare,-
Umple noaptea de fantasme
Neclintite si bizare,
Din ogeacul de carbune
Face alba colonada
Si pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zapada,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmura anina,-
O ghirlanda de buchete
Care tremura-n lumina.
Reci podoabe-n ramuri goale
Ploua fara sa le scuturi,
Ici , risipa de petale,
Colo, roi usor de fluturi.

Si din valul de zapada,


Ca o muta aratare
Leganandu-se pe strada,
Un drumet ciudat rasare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui matanii,
Cateodata sta s-asculte
Clopoteii de la sanii.
Alteori uimit tresare,
Da din maini soptind grabit-
Parca spune-o taina mare
Unui sot inchipuit...
Ca o umbra din poveste
Se strecoara-ncet , si iar
Sta deodata fara veste
Razimat de-un felinar.

Fata lui se lamureste,-


Pare-nduiosat acum...
Visator si lung priveste
Casele de peste drum :
Poarta mica...pomi in floare...
O fereastra luminata...
Stresini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altadata !
Si pareri de rau trecute
Cad pe inima-i trudita,
Ca un stol de pasari mute
Pe-o gradina parasita :
-"Bulgaras de gheata rece,
Iarna vine , iarna trece
Si n-am cu cine petrece...
Bulgaras topit in foc,
Daca n-am avut noroc !
Daca n-am avut noroc..."

Glasul , inecat , se curma.


Omul , sovaind in strada,
Pleaca iar , lasand in urma
Pete negre pe zapada.

NOAPTEA DE DECEMBRIE

Alexandru Macedonski

i focul sub vatr se stinge scrumit


Poetul, alturi, trsnit st de soart,
Cu nici o scnteie n ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
i nici o scnteie n ochiu-adormit.

Pustie i alb e-ntinsa cmpie


Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Slbatic fiar, rstritea-l sfie,
i luna-l privete cu ochi-oelit
E-n negura nopii un alb monolit
i luna-l privete cu ochi oelit.

Nmeii de umbr n juru-i s-adun


Fptura de hum de mult a pierit
Dar fruntea, tot mndr, rmne n lun
Chiar alba odaie n noapte-a murit
Fptura de hum de mult a pierit.

E moart odaia, i mort e poetul


n zare, lupi groaznici s-aud, rguit,
Cum latr, cum url, cum urc, cu-ncetul,
Un tremol sinistru de vnt-nbuit
Iar crivul ip dar el, ce-a greit?
Un haos, urgia se face cu-ncetul.

Urgia e mare i-n gndu-i -afar,


i luna e rece n el, i pe cer
i bezna lungete o stranic ghear,
i lumile umbrei chiar fruntea i-o cer
i luna e rece n el, i pe cer.

Dar scrumul sub vatr, deodat, clipete


Pe ziduri, alearg albastre nluci
O flacr vie pe co izbucnete,
Se urc, palpit, trosnete, vorbete
,,Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?

i flacra spune: ,,Aduc inspirarea


Ascult, i cnt, i tnr refii
n slava-nvierii neac oftarea
Avut i puternic emir, voi s fii.
i flacra spune: ,,Aduc inspirarea
i-n alba odaie alearg vibrarea.

Rstritea zpezii de-afar, dispare


Deasupr-i e aur, i aur e-n zare,
i iat-l emirul oraului rar
Palatele sale sunt albe fantasme,
S-ascund printre frunze cu poame din basme,
Privindu-se-n luciul prului clar.

Bagdadul! Bagdadul! i el e emirul


Prin aer, petale de roze plutesc
Mtasea-nflorit mrit cu firul
Nuane, ce-n umbr, ncet, vetejesc
Havuzele cnt voci limpezi optesc
Bagdadul! Bagdadul! i el e emirul.

i el e emirul, i are-n tezaur,


Movile nalte de-argint i de aur,
i jaruri de pietre cu flcri de sori;
Hangiare-n tot locul, oeluri cumplite
n grajduri, cai repezi cu foc n copite,
i-ochi mprejuru-i ori spuz, ori flori.

Bagdadul! cer galben i roz ce palpit,


Rai de-aripi de vise, i rai de grdini,
Argint de izvoare, i zare-aurit
Bagdadul, poiana de roze i crini
Djamii minarete i cer ce palpit.

i el e emirul, i toate le are


E tnr, e farmec, e trsnet, e zeu,
Dar zilnic se simte furat de-o visare
Spre Meka se duce cu gndul mereu,
i-n faa dorinei ce este dispare
Iar el e emirul, i toate le are.

Spre Meka-l rpete credina voina,


Cetatea preasfnt l cheam n ea,
i cere simirea, i cere fiina,
i vrea frumuseea tot sufletu-i vrea
Din tlpi pn-n cretet i cere fiina.

Dar Meka e-n zarea de flacri departe


De ea o pustie imens-l desparte,
i prad pustiei ci oameni nu cad?
Pustia e-o mare aprins de soare,
Nici cntec de paseri, nici pomi, nici izvoare
i dulce e viaa n rozul Bagdad.

i dulce e viaa n sli de-alabastru,


Sub boli lucitoare de-argint i de-azur,
n vie lumin tronnd ca un astru,
Cu albele forme de silfi mprejur,
n ochi cu lumina din lotusu-albastru.

Dar iat i ziua cnd robii i-armeaz


Cmile gtete, i negri-armsari,
Convoiul se-nir n zori scnteiaz,
Pornete cu zgomot, mulimea-l urmeaz,
Spre pori npustit cu mici i cu mari.

i el ce e-n frunte pe-o alb cmil,


Jar viu de lumin sub rou-oranisc,
S-oprete, o clip, pe verdele pisc,
Privindu-i oraul n roza idil

S-oprete, o clip, pe verdele pisc


Din ochiul su mare o lacrim pic,
Pe cnd, de sub dealuri, al soarelui disc
n gloria-i de-aur ncet se ridic
i lacrima, clar, lucete, i pic

Din apa fntnii pe care o tie


n urm, mai cere, o dat, s bea
Curmalii-o-nfoar c-o umbr-albstrie
Aceeai e apa spre care venea
Copil, s-i alinte blondeea n ea
i-ntreag, fntna, e tot cum o tie.

E tot cum o tie, dar, searbd la fa,


Sub magica-i umbr, un om se rsfa
Mai slut e ca iadul, zdrenos, i pocit,
Hoit jalnic de bube, de drum prfuit,
Viclean la privire, i searbd la fa.

De nume-l ntreab emirul, deodat,


-acesta-i rspunde cu vocea ciudat
La Meka, plecat-am a merge i eu.
La Meka? La Meka? i vocea ciudat
La Meka! La Meka! rsun mereu.

i pleac drumeul pe-un drum ce cotete


Pocit, chiop i searbd, abia se trete
i drumu-ocolete mai mult, tot mai mult,
Dar mica potec sub pomi erpuiete,
O tnr umbr de soare-l ferete,
Auzu-i se umple de-un vesel tumult,
i drumu-ocolete mai mult tot mai mult.
Iar el, el emirul, de-asemenea pleac
Pustia l-ateapt n largu-i s-o treac
Prin prafu-i se-nir cmile i cai,
Se mistuie-n soare Bagdadul, i piere,
Mai ters dect rozul de flori efemere,
Mai stins dect visul pierdutului rai.

n largu-i pustia, s treac-l ateapt


E dreapt tot dreapt dar zilele curg,
i foc e n aer, n zori, i-n amurg
i el nainteaz, dar zilele curg.

Nici urm de ierburi, nici pomi, nici izvoare


i el nainteaz sub flcri de soare
n ochi o nluc de snge n gt
Un chin fr margini de sete-arztoare
Nisip, i deasupra, cer rou -att
i toi nainteaz sub flcri de soare.

i tot fr margini pustia se-ntinde,


i tot nu s-arat oraul preasfnt
Nimic n-o sfrete n zori cnd s-aprinde,
i n-o-nvioreaz suflare de vnt
Lucete, vibreaz, i-ntruna se-ntinde.

Abia, ici i colo, gsesc, cteodat,


Verdeaa de oaz cu dor ateptat
Sgeat, alearg cal alb i cal murg,
Cmilele-alearg sgeat i ele,
La cntecul apei se fac uurele
Izvor sau citern n clip le scurg
Dar chinul rencepe, i zilele curg.

i tot nu s-arat nluca sublim


i apa, n foale, descrete mereu
Cnd calul, cnd omul, s-abate victim,
Iar mersul se face din greu i mai greu
Cu trei i cu patru, mor toi plini de zile,
Dragi tineri, cai ageri, i mndre cmile.
i tot nu s-arat cetatea de vise
Merindele, zilnic, n triti se sfresc
Prdalnice zboruri de paseri, sosesc
S-arunc pe leuri cu ciocuri deschise,
Cmile, cai, oameni, cad, pier, se rresc
Doar negrele paseri mereu se-nmulesc
i tot nu s-arat cetatea din vise.

Cetatea din vise departe e nc,


i vine i ziua cumplit cnd el,
Rmas din toi singur, sub cer de oel,
Pe minte i simte o noapte adnc
Cnd setea, cnd foamea, grozave la fel,
Pe piept, ori pe pntec, i pun cte-o stnc,
Prin aeru-n flcri, sub cerul de-oel.

Pierdui sunt toi robii, cu cai, cu cmile


Sub aeru-n flcri, zac roii movile
Nainte n lturi napoi pestetot,
Oribil palpit aceeai culoare
E-aprins chiar pmntul hrnit cu dogoare,
Iar ochii se uit zadarnic, ct pot
Tot rou de snge zresc pestetot
Sub aeru-n flcri al lungilor zile.

i foamea se face mai mare mai mare,


i, zilnic, tot cerul s-aprinde mai tare
Bat tmplele ochii sunt demoni cumplii
Cutremur e setea, -a foamei simire
E arpe, ducndu-i a ei zvrcolire
n pntec, n snge, n nervii-ndrjii
Bat tmplele ochii sunt demoni cumplii.

Abia mai pete cmila ce-l poart


Sperana, chiar dnsa, e-n sufletu-i moart
Dar iat prere s fie, sau, ea?
n zarea de flcri, n zarea de snge,
Lucete Emirul puterea i-o strnge
Chiar porile albe le poate vedea
E Meka! E Meka! -alearg spre ea.

Spre albele ziduri, alearg alearg,


i albele ziduri, lucesc strlucesc,
Dar Meka ncepe i dnsa s mearg
Cu pasuri ce-n fundul de zri o rpesc,
i albele ziduri, lucesc, strlucesc!

Ca gndul alearg spre alba nluc,


Spre poamele de-aur din visu-i ceresc
Cmila, ct poate, grbete s-l duc
Dar visu-i, nu este un vis omenesc
i poamele de-aur lucesc strlucesc
Iar alba cetate rmne nluc.

Rmne nluc, dar tot o zrete


Cu pori de topaze, cu turnuri de-argint,
i tot ctre ele s-ajung zorete,
Cu toate c tie prea bine c-l mint
i pori de topaze, i turnuri de-argint.

Rmne nluc n zarea pustiei


Regina trufa, regina magiei,
Frumoasa lui Meka tot visul intit,
i vede pe-o iasm c-i trece sub poart

Pe cnd oviete cmila ce-l poart


i-n Meka strbate drumeul pocit,
Plecat chiop i searbd pe drumul cotit
Pe cnd oviete cmila ce-l poart

i moare emirul sub jarul pustiei


i focu-n odaie se stinge i el,
Iar lupii tot url pe-ntinsul cmpiei,
i frigul se face un brici de oel
Dar luna cea rece, -acea dumnie
De lupi care url, -acea srcie
Ce-alunec zilnic spre ultima treapt,
Sunt toate pustia din calea cea dreapt,
-acea izolare, -acea dezolare,
Sunt Meka cereasc, sunt Meka cea mare
Murit-a emirul sub jarul pustiei.