Să ne aducem aminte de cele mai îndrăgite poezii de iarnă, semnate de mari poeți de

odinioară, dar și de versurile anonime, simple și vesele pe care le învățam în joacă atunci
când eram copii. ”A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg, acum a stat”… ne amintim cu toții
celebrele versuri de George Coșbuc când începe să ningă. ”Din văzduh, cumplita iarnă
cerne norii de zăpadă”… continuăm cu versurile la fel de binecunoscute, semnate de Vasile
Alecsandri. Iată câteva poezii de iarnă cunoscute, unele învățate în școală, altele pe afară,
de la alți copii, unele știute din copilărie, altele citite cu melancolie la vârsta adultă, când ne
bucurăm cu alți ochi de iarnă și de frumusețea ei. Cuprins 1 Baba iarna intră-n sat – de
Otilia Cazimir 2 Noapte de iarnă – de Otilia Cazimir 3 Iarna – de Nicolae Labiș 4 Iarna – de
George Coșbuc 5 Iarna pe uliță – de George Coșbuc 6 Decembre – de George Bacovia 7
Gerul – de Vasile Alecsandri 8 Poezii de iarnă auzite și învățate în copilărie 9 Vine, vine iarăși
iarna – de Elena Farago 10 Fulg de zăpadă – de Dumitru Mazilu 11 Primii fulgi – de Grigore
Vieru 12 Vine iarna 13 Păsărica-n timpul iernii 14 Două vrăbii 15 Poveste de iarnă 16 Iarna
cea albă 17 Gerul 18 Jocuri de iarnă 19 Ninge 20 Fulgul de zăpadă 21 Steluţa de gheaţă
ADVERTISING Baba iarna intră-n sat – de Otilia Cazimir Alergând, ca de năpastă, Zodii care
își vor vedea visul cu ochii în decembrie. Au un final de an fenomenal Recomandarea zilei
Au venit buluc pe coastă Doi băieţi Cum arată Antonia după liposucție: 'Am născut trei
copii, simțeam că vreau mai mult'. Imaginile publicate de iubita lui Alex Velea
Recomandarea zilei Mai isteţi, ADVERTISING Să dea veste La neveste C-au văzut în deal la
stână, Coborând din vârf de munte, Peste ape fără punte, Iarna sură şi bătrână… Mai târziu,
mai pe-nserat, A intrat şi baba-n sat: Uite-o-n capul podului, În văzul norodului, Pe-un butuc
de lemn uscat, Cu cojoc de căpătat, Cu năframa de furat, Cu catrinţa de aba Vântul să-l
strecori prin ea! Şi cum suflă-n pumnii reci, Scoate pâcla pe poteci, Iar pe fund de văi
destramă Neguri vinete, de scamă… Şi-au ieşit băieţii mici, Mici şi mulţi Şi desculţi, Şi câţiva
mai măricei Cu biciuşti şi cu nuiele Şi cu prăştii subţirele, Să alunge de pe-aici Iarna cea cu
gânduri rele… Doamna-gerului, bătrâna, S-a sculat de la pământ. Şi-nălţând spre cer o
mână, Ca o cumpănă uscată De fântână. A pornit în jos pe vânt, Încruntată, Blestemând, Şi-
a lăsat în urma ei Promoroacă şi polei; Pe ogoare, Corbi şi cioare Prin păduri, Lupii suri, Şi
de-a lungul drumului Numai scama fumului… Noapte de iarnă – de Otilia Cazimir Luna
plină-a răsărit, Sus pe deal s-a odihnit, Şi pe cerul ca oglinda A pornit-o cu colinda. Iar în
calea ei senină, Câte-o stea se dă pe gheață Însemnând o dungă lină Şi subţire, ca o aţă De
lumină. Ninse, dealurile dorm. Doar oraşul, alb sub lună, Geme, zbârnâie şi sună Ca un
contrabas enorm. Iarna – de Nicolae Labiș peisajele de vis sunt descrise adesea în poezii de
iarnă renumite Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În caleşti de vijelii – Se turtesc de
gemul rece Nasuri cârne şi hazlii. Prin odăi miroase-a pâine, A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine Să-şi primească partea lui … Tata iese să mai pună Apă şi nutreţ
la vacă; Vine nins c-un fel de brumă Şi-n mustăţi cu promoroacă. Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie, Basme care te-nfioară Despre vremuri de-odinioară, Vremi ce-n veci
n-au să mai fie. Iarna – de George Coșbuc Iarna-i un vestit dulgher Că ea poate, când
voieşte, Peste râuri pod să puie, Fără lemne, fără cuie, Fără niciun pic de fier; Şi găteşte-aşa
deodată, Pod întreg, dintr-o bucată. Iarna-i grădinar, când vrea Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare, Fără chiar să aibă soare, Numai cum le ştie ea. Mie-mi plac, că sunt
de gheaţă, Dar când sufli, pier din faţă. Iarna pe uliță – de George Coșbuc A-nceput de ieri
să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic
vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coasta vin țipând Și se-mping și sar
râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se
pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari
acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scâncesc și plâng
grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui, Largi de-un cot sunt pașii
lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vântul Dac-o vrea! El e sol precum se vede, Mă-sa
l-a trimis în sat, Vezi de-aceea-i încruntat, Și s-avântă, și se crede Că-i bărbat; Cade-n brânci
și se ridică Dând pe ceafă puțintel Toată lâna unui miel: O căciulă mai voinică Decât el. Și
tot vine, tot înoată, Dar deodată cu ochi vii, Stă pe loc să mi te ții! Colo, zgomotoasa gloată,
De copii! El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată
ceata năvălește Pe-ntrecut. Uite-i, mă, căciula, frate, Mare cât o zi de post Aoleu, ce urs mi-a
fost! Au sub dânsa șapte sate Adăpost! Unii-l iau grăbit la vale, Alții-n glumă parte-i țin Uite-
i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creștin! Vine-o baba-ncet pe stradă În cojocul
rupt al ei Și încins cu sfori de tei. Stă pe loc acum să vadă Și ea ce-i. S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barbă-cot. Ați înnebunit de tot! Puiul mamii, dă-mi tu mâna Să te scot! Cică
vrei să stângi cu paie Focul când e-n clăi cu fân, Și-apoi zici că ești român! Biata bab-a-ntrat
în laie La stăpân. Ca pe-o bufniț-o-nconjoară Și-o petrec cu chiu cu vai, Și se țin de dânsa
scai, Plină-i strâmta ulicioară De alai. Nu e chip să-i faci cu bună Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior, Se-nvârtesc și țipă-ntruna Mai cu zor. Baba și-a uitat învățul. Bate,-
njură, dă din mâini: Dracilor, sunteți păgâni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la câni! Și cu
bățul se-nvârtește Ca să-și facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși
stol. Astfel tabăra se duce Lălăind în chip avan: Baba-n mijloc, căpitan, Scuipă-n sân și face
cruce De Satan. Ba se răscolesc și câinii De prin curți, și sar la ei. Pe la garduri ies femei, Se
urnesc mirați bătrânii Din bordei. Ce-i pe drum atâta gură? Nu-i nimic. Copii ștrengari. Ei,
auzi! Vedea-i-aș mari, Parcă trece-adunătură De tătari! Decembre – de George Bacovia Te
uită cum ninge decembre … Spre geamuri, iubito, priveşte – Mai spune s-aducă jăratec Şi
focul s-aud cum trosneşte. Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele
mele – totuna – Aş vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai
aproape, – Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă … zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la
tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, – Te uită cum ninge decembre … Nu râde … citeşte-nainte.
E ziuă şi ce întuneric… Mai spune s-aducă şi lampa – Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins
promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă … Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum
ninge decembre … Nu râde … citeşte-nainte. Cine a fost George Bacovia Gerul – de Vasile
Alecsandri Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care
zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori C-un văl alb de
promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte Şi, privind
la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi
roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri, Să
ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-
ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă
calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu! Poezii de iarnă auzite și învățate în
copilărie Vine, vine iarăși iarna – de Elena Farago Vine, vine iarăşi iarna, Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt, Laudă colinde. Doar bunica stă în casă, Despre marele Iisus Spune o
poveste… Ger cumplit. Gol, în crivăț, Stă-n ogradă, Omul nostru de zăpadă Nici șoșoni n-are
măcar Nici mănuși și nici fular. -Mama, adă-l la căldură, Și să-i dăm, că-i tare frig, Ceai
fierbinte și-un covrig! Fulg de zăpadă – de Dumitru Mazilu Fulg de nea, de ce nu vii? Te
aşteaptă-atâţia copii, Să dansezi în line salturi Pe sub necuprinse `nalturi, Şi să vii purtat de
vânt Să te aşterni ca veşmânt Peste case şi pământ! Dac-a fost toamna mai lungă,
Supărarea ţi-o alungă. Tu să nu fii bosumflată! Află, dacă n-ai aflat – Că cei mici, toţi te
invită, Săniuţa-i pregătită! Primii fulgi – de Grigore Vieru A venit un fulg la geam Şi s-a aşezat
pe ram. Ramul bate-n geam – Vedeţi? Vine iarna, măi băieţi! Şi-au ieşit copiii, voi, Mai micuţi,
mai măricei, Să-i culeagă albi şi moi, Ca pe nişte ghiocei. Vine iarna Vine, vine, vine iarna,
Vine de departe, hăt! Cu căciuli de promoroacă Şi cojoace de omăt. Vine gerul, care pune
Flori de gheaţă la fereşti Şi mămica iar ne spune Adormindu-ne, poveşti. Uite vine iarna
rece Cu zăpadă şi cu ploi. Să ne pregătim şi noi. Păsărica-n timpul iernii Iarna ninge şi
îngheaţă, Frigul creşte tot mereu. Vrăbiuţa cea isteaţă Nu-şi mai zice cântul său. Când afară
viscoleşte, Ea se-ascunde tremurând, De mâncare căutând. Două vrăbii Două vrăbii
zgribulite Bat la geam pe negândite. Hai, veniţi, veniţi la mine Unde-i cald şi bine! Vă dau
hrană într-o clipă Şi-aspirină pentru gripă. Poveste de iarnă Luna încet a răsărit Peste
dealurile sure, În omăt a adormit Noaptea prin pădure. Sus, în cerul lor înalt, Norii încep să
cearnă Liniştea unei poveşti, Ca un dar de iarnă. Iarna cea albă Iarna ţelul şi-a atins: Peste
tot a nins şi-a nins. Nins e-acolo, nins aici, În livadă la bunici. Albe-s iarba câmpului, Casa
pădurarului, Albe satele gingaşe, Albe marile oraşe. Tot pământul alb îmi pare, Doar în
pivniţă cărbunii Şi-au păstrat a lor culoare. Gerul Astă noapte gerul A bătut la geam. Cine
să-l audă Dacă eu dormeam? A căzut zăpada Şi s-a luminat … Vai! Ce flori frumoase Gerul
a pictat! Jocuri de iarnă Toate dorm azi sub zăpadă, Se mai odihnesc. Doar copiii de pe
stradă, Nu mai obosesc. Căci în chiot şi din joc Nu se mai opresc. Râd, se-aruncă, îşi fac loc,
Se rostogolesc. Zboară copii-n săniuţe, Iute ca un nor, Se pare că lumea-ntreagă E numai a
lor. Intră-n case la culcare, Căci n-au ce să facă. Şi-aşteaptă cu nerăbdare Noaptea ca să
treacă. Şi să-nceapă, frate, jocul Veseli şi zglobii. Să zburde, bată-i norocul, Cât mai sunt
copii! Ninge A-nceput cerul să cearnă Puful moale de zăpadă Şi s-a aşternut frumos Peste
tot, aicea, jos. Şi pe pomi i-a îmbrăcat, Coroană le-a pus pe cap, Câmpul tot s-a învelit Cu o
pătură de-argint. Peste tot e numai nea, Copii se joacă cu ea, Fac un om alb de zăpadă, Îi
pun nas, dar fără barbă Şi-apoi se uită la el Să vadă de-i frumuşel, Suflă-n mâini, joc din
picioare, Nu se duc, zăpada-i mare. Fulgul de zăpadă Pe obraz, pe nas, pe umăr, Tot cad
fulgii fără număr. Mi-a căzut în palmă unul. Iute, iute închid pumnul. Deschid
pumnul. Unde-i fulgul? Am în mână un strop de rouă, Sau un bob de apă? Plouă? S-a topit
în mâna mea, Ca o lacrimă de nea. Steluţa de gheaţă Pe geam s-a aşezat o stea. Eu n-am
ştiut că topeşte De sufli peste ea. – Mamă, steluţa nu mai este! – Fetiţa mea, nu plânge în
zadar, Că mâine se întoarce iar Şi-ţi va aduce o poveste.
Citeşte întreaga ştire: 20 de poezii de iarnă îndrăgite din copilărie și din școală