Vasile Alecsandri - Iarna

Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada

Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada
fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge Noaptea ninge Dimineata ninge iara!

Ca o zale argintie se imbraca mandra tara.
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.

Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare

Ca fantasme albe, plopii insirati se perd in zare
Si pe-ntinderea pustie, fara urme fara drum
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza norii fug doritul soare

Straluceste si dezmiarda oceanul de ninsoare
Iat-o sanie usoara care trece printre vai...
In vazduh voios rasuna, clinchete de zurgalai...

Sorcova

Sorcova,
Vesela
Să trăiţi,
Să-mbătrâniţi:
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir de trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata;
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul si la multi anï!

Plugușorul

Aho, aho, copii si frati,

Stati putin si nu manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascultati.

Maine anul se inoieste

Plugusorul se porneste
Si incepe a ura
Pe la case a colinda

Iarna-i grea omatu-i mare

Semne bune anul are
Semne bune de belsug
Pentru brazda de sub plug

Plugusor cu patru boi

Ia mai manati, mai flacai!
Hai, hai...

S-a sculat mai an

Badica Traian
Si-a-ncalecat
Pe-un cal invatat
Cu saua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frau de matasa,
Impletit in sase,
Cat vita de groasa.
El in scari s-a ridicat,
Peste campuri s-a uitat,
Sa aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-a pornit intr-o joi
Cu un plug cu doispreceze boi
Boi boureni,
In coada codalbeni,
In frunte tintatei.

Ia mai manati, mai, flacai!

Hai, hai...

La luna, la saptamana,
Isi umplu cu aur mana
Si el vru sa vada
De-i dete Dumnezeu roada.
Era-n spic cat vrabia,
Era-n bob cat trestia.

Ia mai manati, mai flacai!

Hai, hai...

Traian iute s-a intors

Si din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce da sporul la fugit.
Traian iute-a-ncalecat,
La Tinchin a apucat
Si otel a cumparat,
Ca sa faca seceri mari,
Pentru seceratorii tari.
Si-altele mai mititele,
Pentru fete ochesele
Si neveste tinerele.

De urat, am mai ura,

Dar ma tem ca va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastra,
Departe de casa noastra.
Si ne-asteapte si-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu paine calda pufoasa,
Cu vinul de vita-aleasa,
Cu Cotnar de Dragasani,
La anul si la multi anï!

Legenda Bradului

Povestea Legenda BraduluiLegenda spune ca atunci cand a venit prima toamna pe lume
toate pasarile s-au grabit sa plece spre tari mai calde. Una singura mai ramasese: o pasarica
mica si zgribulita, pe o creanga de la marginea codrului. Avea, saracuta, o aripa rupta si nu
putea sa zboare prea mult. S-a dus sa ceara ajutorul unui copac, caci acesta avand radacini, de
buna seama ca nu va pleca nicaieri si va sti cum sa infrunte frigul si crivatul iernii. S-a dus
mai intai la stejar, vazandu-l mai falnic:

- Te rog frumos, lasa-ma sa traiesc printre ramurile tale, caci vine iarna si voi muri fara
adapost!

- Nu pot, i-a raspuns semet stejarul, nu vreau sa-mi mananci ghindele.Cauta-ti de drum!
S-a dus, biata pasarica, si la un fag, dar nici acesta nu s-a indurat sa o gazduiasca:

- Imi pare rau, i-a zis fagul ingrijorat de vantul ce se intetea. Am deja destule griji si iarna o
sa fie grea. Nu pot sa te ajut.
Si tot asa, de la un copac la altul... Biata pasarica nici nu stia incotro sa se mai indrepte, cand,
trecand pe langa brad, auzi spre mirarea si bucuria ei:

- Ei, pasarica, nu te mai framanta I Daca vrei ramai la mine. Poti sta pe oricare dintre
crengile mele si impreuna vom trece noi si peste iarna ce vine!
 Bucuroasa, pasarea isi facu degraba un culcus pe una dintre ramurile bradului. Si chiar din
noaptea aceea vantul rece incepu sa sufle. Palide, una cate una, frunzele pomilor cadeau la
pamant. Doar frunzele bradului ramaneau verzi, toti fiind uimiti de asa minune. Si vantul se
mira nespus, asa ca s-a dus chiar inaintea Creatorului:

- Doamne, lasa-ma sa scutur si frunzele bradului, asa cum fac cu toti copacii. ..

- Nu, i-a raspuns Dumnezeu vantului.

Bradului sa nu-i faci nimic, caci a fost bun cu biata pasarica De el sa nu te atingi! Si de
atunci, dragii mei, toti copacii isi pierd haina lor de frunze si flori, doar bradul isi pastreaza
totdeauna frunzele verzi, fie vara, fie iarna.