Din nou revăd pădurea în care împreună ,,Vai săraca străinătate,

Cu tine rătăcit-am în nopţile cu lună Rău mi-ai fost,fără dreptate,

Şi banca solitară pierdută-n flori albastre Înconjurai ţările toate
Pe care adesea statu-am strângându-ne de mână Nici de-un bine n-avui parte.
Uimiţi de sfânta vrajă a fericirii noastre. Multe ţări am ocolit,
Odihnă n-am dobândit.
Azi dragostea ni-i moartă şi banca-i părăsită, Aşa-mi vine uneori
De vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzită
Copacii-şi clatin vârful şi crengile îşi frâng Să mă duc la munţi cu flori,
Şi eu şi ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită Să mă jeluiesc cu dor,
Pădurea-şi plânge frunza şi eu dragostea mi-o plâng. Să-mi vină ceasul să mor.
(Ion Minulescu, Plâns) Aşa-mi vine câteodată
Să mă duc în munţi cu piatră
Să-mi privesc în lumea toată
„Ţi-aduc omătul liniştit ce-apasă, Da de-acum-am şi venit
Cu fulg uşure, ca o piatră grea La acesta loc pierit”
Pe ţarină, pe suflet şi pe casă – ( Doina)
Ţi-l las pe geamuri preschimbat în stea.

De-acum câmpia va fi foaia nouă

Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,
Şi-n tine, călătorule-o să plouă
Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi...”
(Ion Pillat, Iarnă)
Crivăţul din miazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşează-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea! Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchitele se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zbierăt, răget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător…
Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal şi călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!
Doamne, n-am isprăvit!
Magda Isanos
Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice seară.
Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.
Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept păşune, livadă şi cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.
Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor;
Mă uitam în fântână şi-n iaz,
şi-ascultam — îndelung — sub brazi...
Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.
Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!
Deschide colivia, fă să zboare
cântecele mele nerăbdătoare.

Vasile Alecsandri, Crivăţul)

Vis vegetal
Magda Isanos

Vreau, suflet, să mă dezbar de tine,

şi să trăiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viaţă fără rău şi fără bine.
Departe,-ntr-o pădure de la munte,
când păsările toate-or face haz,
să mă trezesc cu soarele pe frunte
şi lacrimile cerului pe obraz
şi despletita ploaie să mă spele
de pulberea durerii de demult,
din care rădăcinile mi-am smuls,
iar nopţile să-mi dea cercei de stele.
Luna cea plină vreau s-o cumpănesc
mirată-n lanţul crengii ca pe-un cuib.
De raze şi de sevă să mă-mbuib,
ca tot deasupra altora să cresc.
Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele şi-am să cânt
doar bucuria fragedă că sunt
pădurea-n jurul meu o să s-adune.

Magda Isanos
Mai sunt cateva veri

Mai sunt cateva veri

de trait sub soare.
Cateva cantece si taceri
roditoare.
Cativa stralucitori
ani de ramura verde si flori.
Cateva popasuri cu sfat
si vin in pahare de turnat.
Cateva sarutari mai sunt,
pana la sarutarea ta pamant.
nu va certati, prieteni drumeti,
pentru nalucirile-acestei vieti.