Sunteți pe pagina 1din 1

Psalmi - Dosoftei vs.

Tudor Arghezi
Psalm - (‹ gr. ψαλμός, numele unui instrument cu coarde acompaniator; lat. psalmus; it. salmo; fr. psaume; engl.
anthem*), gen al muzicii religioase, cântec bazat pe texte biblice atribuite lui David. P. erau cântece de slavă, cu
caracter imnic. Ele se psalmodiau* în cadrul cultului iudaic (în sinagogi), reprezentând o declamație* muzicală
apropiată de cânt, desfășurată monoton pe un ritm liber, determinat de accentele (1) tonice ale textului. În ebr. se
numeau mizmôr (de la zmr = „a tăia, a diviza sunetele, a modula”; p. ext. înțelegându-se și a cânta acompaniindu-se
la un instr.). Aceste cântece formau o culegere de 150 p. care a fost preluată și de cultul creștin. În traducere gr. și
lat. mizmôr a devenit psalmos sau psalmus. În bis. ortodoxă, p. au fost traduși în lb. gr. și reuniți în cartea de cântece
denumită Psaltire. La începuturi, această muzică p. era notată în semiografia ecfonetică [v. notație (IV)]. Bis.
Catolică a preluat p. în limba lat., fiind executați (ca și în cultul ortodox) de coruri (inițial monodice*). Din dialogul
corurilor s-a instituit practica antifoniei*, iar din dialogurile soliști și cor aceea a responsorium*-ului [v. și antifon
(I-II)]. O dată cu dezvoltarea tehnicii polifonice* (sec. 14), pe textele p. au fost compuse motete, iar stilul
concertant* al sec. 16 introduce acompaniamentul* instr., alături de vocile (1) purtătoare ale melodiilor cu text.
Compozitorii renumiți ai diferitelor epoci au compus muzică pe textele p. (G.P. da Palestrina, O. di Lasso, J.S. Bach,
Fr. Schubert, J. Brahms, M. Reger, I. Stravinski ș.a.), multe dintre lucrările lor devenind piese de concert.

Dosoftei: Psalm 101 Tudor Arghezi: Psalm (Sunt vinovat…)


Doamne, mi-ascultă de rugă Sunt vinovat că am râvnit
Ce mă rog din vreme lungă, Mereu numai la bun oprit.
Şi strigarea mea să margă Eu am dorit de bunurile toate.
Spre tine, să să-nţăleagă. M-am strecurat cu noaptea în cetate
Nu-ţ întoarce svânta faţă Și am prădat-o-n somn și-n vis,
De cătră mine cu greaţă. Cu brațu-ntins, cu pumnu-nchis.
Şi la zî ce sunt cu jele Pasul pe marmur tăcut,
Şi cu tângă de greşele, Călca lin, ca-n lut,
Pleacă-ţ auzul spre mine Steagul nopții, desfășat cu stele,
Şi să-m hii, Doamne, cu bine. Adăpostea faptele mele
Şi la ce zî ti-oi striga-te, Și adormea străjerii-n uliți
Să mi-auz de greutate, Răzimați pe suliți.
Că-m trec zâlele ca fumul, Iar când plecam călare, cu trofee,
Oasele mi-s săci ca scrumul. Furasem și câte-o femee
Ca neşte iarbă tăiată Cu părul de tutun,
M-este inema săcată, Cu duda țâții neagră, cu ochii de lăstun.
Că stă uitată de mine, Ispitele ușoare și blajine
Ce-am cătat să mănânc pâine. N-au fost și nu sunt pentru mine.
De suspinuri şi de jele în blidul meu, ca și în cugetare,
Mi-am lipitu-mi os de piele. Deprins-am gustul otrăvit și tare.
De-atocma cu pelecanul, Mă scald în gheață și mă culc pe stei,
Prin pustii petrec tot anul, Unde dă bezna, eu frământ scântei,
Şi ca corbul cel de noapte Unde-i tăcere, scutur cătușa,
Îm petrec zâlele toate, Dobor cu lanțurile ușa.
Ca o vrabie rămasă Cănd mă găsesc în pisc
În supt streşină de casă. Primejdia o caut și o isc,
Toată zua mi să strâmbă Mi-aleg poteca strâmtă ca să trec,
Pizmaşii miei, de-m fac scârbă, Ducând în cârcă muntele întreg.
Şi ceia ce mă-mbunează Păcatul meu adevarat
Fac giurământ să mă piarză. E mult mai greu și neiertat.
Am mâncat pâine de zgură Cercasem eu, cu arcul meu,
Şi lacrămi în băutură, Să te rastorn pe tine, Dumnezeu!
De faţa mâniii tale, Tâlhar de ceruri, îmi făcui solia
Ce mi-ai dat de sus la vale. Să-ți jefuiesc cu vulturii tăria.
Mi-s zâlele trecătoare, Dar eu, râvnind în taină la bunurile toate,
De fug ca umbra de soare,
Şi ca iarba cea tăiată Ți-am auzit cuvântul, zicând că nu se poate.
Mi-este vârtutea săcată.

S-ar putea să vă placă și