Figuri de stil – recapitulare

Cerință : Pentru fiecare din textele de mai jos, identificați o figură de stil pe
care o veți comenta în 30-50 cuvinte.

1.
Piere în jocul luminilor Ziua se curmă, și veștile.
saltul de amurg al delfinilor. Umbra mărește poveștile.

Valul acoperă numele Steaua te-atinge cu genele

scrise-n nisipuri, și urmele. Mut tălmăcești toate semnele

Soarele, lacrima Domnului, Ah, pentru cine sunt largile

cade în mările somnului vremi? Pentru cine catargele?
O, aventura, și apele!
Inimă, strânge pleoapele!
Lucian Blaga, Asfințit marin
2.
Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;

Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,

Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă

E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
Vasile Alecsandri, La gura sobei
3.
Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.

Te-ncalț cu pantofi de toporași.

Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine,

C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea.
Magda Isanos – Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?

4.
În pragul scărilor rămas-am si nu-mi mai recunosc grădina.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină,
E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadână.

Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rup farmecul uimirii,

Se frânge umbra-nduioșată, pe-alocuri, unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute
Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute.

Și blând s-abate-un vânt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă

Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă,
Și-n luminiș de drum scăpată pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate.

Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape

Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape
De vâsle-ntârziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul
Bătăilor pripit de aripi ce-și lasă pe adâncuri zborul.
Dimitrie Anghel – Farmec de noapte
5.
Negura nopții doarme pe mal,
Ca răzbunarea unor blestemuri,
Reci sunt de crivăț negrele vremuri,
Te voi cuprinde ca să nu tremuri,
Dragă, și-al feții rumăn oval
Culcă-l la pieptu-mi, stând visătoare.
Ochii tăi negri îmi vor fi soare,
Și prin săruturi, iubita mea,
Te-oi face caldă de-ți va părea
Orișice crivăț vânt de răcoare.

Vino cu mine! Tânăr sunt eu,

Tu ești frumoasă, floare de nalbă!
Noaptea voi face-o să-ți fie albă,
Din stele roșii face-ți-voi salbă,
Brâu îți voi face din curcubeu
Să te cunoască îngerii soră!
De te vor prinde zilele-n horă,
Cea mai frumoasă zână vei fi
Și-a lor crăiasă îți va găti
Rochii de purpor din auroră.

Soarele-n osturi are palat,

Cât de idilic stă-n orizonuri!
În tot tabloul el are tonuri,
Numai credința află-n el tronuri,
Numai amorul e-ncoronat.
Acolo nimeni nu cântă solo,
La toate ține duet Apolo
O, și-aici lumea cât e de rea!
Acolo-n osturi, iubita mea,
Vino să mergem și noi acolo!
George Coșbuc – Romanță
6.
Pe sub fereastra casei mele
În largul drumului de ţară,
Sub cerul alb, stropit cu stele,
trecea un om cântând, aseară.
Era un cântec care spune
Durerile ce-adună anii,
Trist ca un plîns de-ngropăciune.
Cum numai ei îl ştiu, ţăranii.
De unde oare călătorul
Îl adusese-n sat la mine,
Din ce mister pornea fiorul,
Din ce adânc, din ce ruine?
Îl ascultam cum jalea-i blândă
Deasupra văilor se-mparte,
Nemângâiată şi plăpândă
Ca o mustrare de departe.
Şi cum se risipea-nainte
Oftarea lui înderurată,
O clipă mi-am adus aminte,
Că şi eu am cântat odată....
Octavian Goga – Trecea un om