mi-ai sărit în faţă. Mă pândise-n încordare mai demult. Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.
Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura, când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape. Şi privirea-n sus ţâşni, curcubeu tăiat în două, şi auzul o-ntâlni tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie, dar mâna nu le mai ştie. Şi alunecă-n neştire pe-un deşert în strălucire, peste care trece-alene o leoaică arămie cu mişcările viclene, încă-o vreme, şi-ncă-o vreme... În grădina Ghetsemani De Vasile Voiculescu
Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna. Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mâna nendurată, ţinând grozava cupă,
Se coboară-miindu-l şi i-o ducea la gură... Şi-o sete uriaşă stă sufletul să-i rupă... Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă... Dar fălcile-nclestându-şi, cu ultima putere Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!
Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă... Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii Şi uliii de seară dau roate după pradă. Plumb De George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt - Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort... și era frig... Și-i atârnau aripele de plumb. Lacustră De George Bacovia
De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând.. Sânt singur, și mă duce un gând Spre locuințele lacustre.
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val -- Tresar prin somn și mi se pare Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-același vremuri mă găsesc.. Și simt cum de atâta ploaie Pilonii grei se prăbușesc.
De-atâtea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând.. Sânt singur, și mă duce-un gând Spre locuințele lacustre. Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat La casa amintirii cu-obloane și pridvor, Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor. Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc De când luptară-n codru și poteri, și haiduc. În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. Nerăbdător bunicul pândise de la scară Berlina legănată prin lanuri de secară. Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină Sări, subțire,-o fată în largă crinolină. Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac, Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac. Iar când deasupra casei ca umbre berze cad, Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad. Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea... Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea. Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat, De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămână... De mult e mort bunicul, bunica e bătrână... Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete Te vezi aievea numai în ștersele portrete. Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta, Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita... Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu: Pe urmele berlinei trăsura ta stătu. Același drum te-aduse prin lanul de secară. Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară. Subțire, calci nisipul pe care ea sări. Cu berzele într-ânsul amurgul se opri... Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram Când ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes. Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună, M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist, Și ți-am părut romantic și poate simbolist. Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat. Același clopot poate , în turnul vechi din sat... De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. Riga Crypto si Lapona Enigel de Ion Barbu
Menestrel trist, mai aburit Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, Că nu voia să înflorească. De cuscrul mare dăruit Cu pungi, panglici, beteli cu În ţări de gheaţă urgisită, funtă,. Pe-acelaşi timp trăia cu el, Laponă mică, liniştită, Mult îndărătnic menestrel, Cu piei, pre nume Enigel. Un cântec larg tot mai încearcă, Zi-mi de lapona Enigel De la iernat, la păşunat, Şi Crypto, regele-ciupearcă!. În noul an, să-şi ducă renii, Prin aer ud, tot mai la sud, - Nuntaş fruntaş! Ea poposi pe muşchiul crud Ospăţul tău limba mi-a fript-o, La Crypto, mirele poienii. Dar, cântecul, tot zice-l-aş, Cu Enigel şi riga Crypto. Pe trei covoare de răcoare Lin adormi, torcând verdeaţă: - Zi-l menestrel! Când lângă sân, un rigă spân, Cu foc l-ai zis acum o vară; Cu eunucul lui bătrân, Azi zi-mi-l strâns, încetinel, Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:. La spartul nunţii, în cămară. - Enigel, Enigel, *. Ţi-am adus dulceaţă, iacă. Uite fragi, ţie dragi, Des cercetat de pădureţi Ia-i şi toarnă-i în puiacă. În pat de râu şi-n humă unsă, Împărăţea peste bureţi - Rigă spân, de la sân, Crai Crypto, inimă ascunsă,. Mulţumesc Dumitale. Eu mă duc să culeg La vecinic tron, de rouă parcă! Fragii fragezi, mai la vale. Dar printre ei bârfeau bureţii De-o vrăjitoare mânătarcă, -Enigel, Enigel, De la fântâna tinereţii. Scade noaptea, ies lumine, Dacă pleci să culegi, Şi răi ghioci şi toporaşi Începi, rogu-te, cu mine. Din gropi ieşeau să-l ocărască, -Te-aş culege, rigă blând.. La umbră, numai carnea creşte Zorile încep să joace Şi somn e carnea, se dezumflă, Şi eşti umed şi plăpând: Dar vânt şi umbră iar o umflă.. Teamă mi-e, te frângi curând, Lasă. - Aşteaptă de te coace. Frumos vorbi şi subţirel Lapona dreaptă, Enigel, -Să mă coc, Enigel, Dar timpul, vezi, nu adăsta, Mult aş vrea, dar vezi, de soare, Iar soarele acuma sta https://www.versuri.ro/w/0c17 Svârlit în sus, ca un inel.
Visuri sute, de măcel, - Plângi, preacuminte Enigel!
Mă despart. E roşu, mare, Lui Crypto, regele-ciupearcă. Pete are fel de fel; Lumina iute cum să-i placă? Lasă-l, uită-l, Enigel, El se desface uşurel În somn fraged şi răcoare. De Enigel, De partea umbrei moi, să - Rigă Crypto, rigă Crypto, treacă.. Ca o lamă de blestem Vorba-n inimă-ai înfipt-o! Dar soarele, aprins inel, Eu de umbră mult mă tem,. Se oglindi adânc în el; De zece ori, fără sfială, Că dacă-n iarnă sunt făcută, Se oglindi în pielea-i cheală. Şi ursul alb mi-e vărul drept, Din umbra deasă, desfăcută, Şi sucul dulce înăcreşte! Mă-nchin la soarele-nţelept. Ascunsa-i inimă plesneşte, Spre zece vii peceţi de semn, La lămpi de gheaţă, supt zăpezi, Venin şi roşu untdelemn Tot polul meu un vis visează. Mustesc din funduri de Greu taler scump cu margini blestem;. verzi De aur, visu-i cercetează. Că-i greu mult soare să îndure Ciupearcă crudă de pădure, Mă-nchin la soarele-nţelept, Că sufletul nu e fântână Că sufletu-i fântână-n piept, Decât la om, fiară bătrână, Şi roata albă mi-e stăpână, Iar la făptură mai firavă Ce zace-n sufletul-fântână. Pahar e gândul, cu otravă,.
La soare, roata se măreşte; Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o, Să toarne-n lume aurul, De a rămas să rătăcească Să-l toace, gol la drum să iasă, Cu altă faţă, mai crăiască:. Cu măsălariţa-mireasă, Să-i ţie de împărăteasă. Cu Laurul-Balaurul,