Riga Crypto și lapona Enigel
de Ion Barbu
~ 1924 / 1930 ~
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
* Fragii fragezi, mai la vale.
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.

Frumos vorbi şi subţirel

Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.

Riga Crypto și lapona Enigel

 de Ion Barbu
~ 1924 / 1930 ~
despreIonautor
Barbuși este considerat în contextul literaturii române un poet fără precursori și fără
operă
urmași în urma realizării unei sinteze inedite între două domenii considerate disjuncte: poezia și
geometria.
Publicată iniţial în 1924, integrată apoi în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc secund”
(1930), „Riga Crypto şi lapona Enigel” este subintitulată baladă, începe ca un cântec bătrânesc
de nuntă, însă răstoarnă conceptul tradiţional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu
poem de cunoaştere şi poem alegoric. Autorul păstrează din specia tradițională schema epică și
personajele antagonice. Evenimentele narate sunt de natură fantastică (dialogul în vis dintre rigă
și laponă) și alegorică. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de „lirismul de
măști”; personajele au semnificații simbolice multiple (materia și spiritul).
curent literar
Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu se încadrează în modernism, un
curent literar manifestat cu predilecție, în perioada interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate
de Eugen Lovinescu și promovate, în special, prin intermediul cenaclului și al revistei
„Sburătorul”. Acest curent literar se caracterizează prin negarea tradiției și impunerea unor noi
principii în creație.
În primul rând, poemul se încadrează în modernismul interbelic prin intelectualizarea
emoției, imaginar poetic inedit, ambiguitate, metafore surprinzătoare și cuvinte cu sonorități 1a.
poem alegoric
neobișnuite, înnoiri prozodice.
În al doilea rând, poemul impune o viziune modernă asupra iubirii. Interpretarea dată de
însuși Ion Barbu poemului – „un Luceafăr întors” relevă asemănarea cu problematica
capodoperei lui Mihai Eminescu. Totuși, poemul modern este „un Luceafăr cu rolurile inversate
1b.
și într-un decor de o nebănuită noutate”, cum remarcă Nicolae Manolescu. Ion Barbu răstoarnă
clișeele mentalității tradiționale, astfel încât axa uman – feminin – comun devine superioară
axei nonuman
tema – masculin – regal.
Tema poemului este o poveste de iubire dintre două ființe ce aparțin unor lumi
incompatibile (regnuri), fiind, așadar, o iubire imposibilă. Universul poetic este construit cu
ajutorul
tipuri motivelor
umane literare, cum ar fi cel al fântânii, al trecerii timpului, al somnului, ce ajută la
dezvăluirea existenței celor două tipuri umane: de geniu (reprezentat de lapona Enigel) care
aspiră spre absolut și care dorește depășirea propriei condiții, și de rând (reprezentat de riga
Crypto) care continuă viața alături de cei din mediul său. Trei mituri fundamentale de origine
greacă sunt valorificate în poem: al soarelui, al nunții și al oglinzii.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală
titlu precum „Romeo și Julieta” sau „Tristan și Isolda”. Însă la Ion Barbu membrii cuplului sunt
antagonici (fac parte din regnuri diferite). Sunt personaje romantice cu trăsături excepționale, 2a.
dar negative în raport cu norma comună (Crypto e „sterp” și „nărăvaș / Că nu voia să
înflorească”, iar Enigel este „prea-cuminte”). Au aspirații contrarii: spre umbră, respectiv spre
soare, simboluri pentru atitudinea spre cunoaștere a celor doi.
Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă”, sugerează apartenenţa la familia ciupercilor,
denumite științific „criptograme” şi postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul
vegetal. Lapona (locuitoare a țării ghețurilor) Enigel (nume cu rezonanță nordică, „angel” 2b.
însemnând „înger”) este cea care conduce turmele de reni spre sud. Stăpână a regnului animal,
ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului.
La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o
compoziție
nuntă: una împlinită, povestită, ratată, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu 3a.
„măsălariţa”. Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă.
Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la finalul unei nunți trăite. Primele
patru strofe constituie rama viitoarei povești şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul

I parte
fruntaş”. Menestrelul e îmbiat să zică „încetinel” „un cântec larg” despre nunta ratată dintre
doi parteneri inegali, reprezentanţi a două regnuri distincte: Enigel şi riga Crypto. Portretul
menestrelului (poetul) este fixat prin trei epitete: „trist”, „mai aburit ca vinul vechi”, „mult
îndărătnic” care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice.
Partea a doua prezintă idila neîmplinită dintre Enigel și riga Crypto. Nunta povestită
a II-a
cuprinde maiparte
multe tablouri poetice: portretul și împărăția rigăi Crypto; portretul, locurile natale
și oprirea din drum a laponei Enigel; întâlnirea dintre cei doi; cele trei chemări ale rigăi și
primele două refuzuri ale laponei; refuzul categoric al laponei și exprimarea dorinței sale de a-și
continua drumul către soare; încheierea întâlnirii; pedepsirea rigăi în finalul baladei. Modurile
de expunere sunt, în ordine: descrierea, dialogul și narațiunea.
Fiind vorba despre o poezie cu un pronunțat caracter epic, subiectul baladei ar putea fi
prezentat pe momentele subiectului, dintre care însă nu sunt bine prefigurate decât primele
două. 3b.
În expozițiune sunt prezentate în antiteză portretele celor doi protagoniști și locurile lor
natale, iar deosebirile dintre ei generează intriga.
Riga Crypto, „inimă ascunsă”, este craiul bureţilor, căruia dragostea pentru Enigel,
„laponă mică, liniştită”, îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul
propriei lumi: el este rigă al regnului inferior, iar păstorița care își conduce turmele de reni este
o stăpână a regnului animal, în ipostaza de ființă rațională, omul - „fiară bătrână”.
Spaţiul
imaginar definitoriu al existenţei lui Crypto este umezeala perpetuă: „În pat de râu şi-n
poetic
humă unsă”, spaţiu impur al amestecului elementelor primordiale, apa şi pământul, în timp ce
lapona vine „din ţări de gheaţă urgisită”, spaţiu rece, ceea ce explică aspiraţia ei spre soare şi
lumină, dar și mișcarea de transhumanță.
Povestea propriu-zisă este fantastică și se desfășoară în visul fetei (planul oniric), la fel ca
în „Luceafărul” eminescian, doar că rolurile sunt inversate: ființa superioară e feminină, cea
inferioară e masculină. Riga este cel care rostește de trei ori descântecul de dragoste și, de tot
atâtea ori, lapona îl respinge. Dialogul deschide „spectacolul dramatic” al unei nunți eșuate.
Formulele de adresare: repetiția „Enigel, Enigel” și epitetul „rigă blând”, sugerează
familiaritate, afecțiune, blândețe.
IÎnrefuz
prima chemare – descântec, Crypto își îmbie aleasa cu „dulceață” și „fragi”, elemente
ale lumii peste care domnește. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg /
Fragii fragezi mai la vale”. Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui
este fermă și merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel / Scade
noaptea, ies lumine, / Dacă pleci să culegi, / Începi, rogu-te, cu mine”.
al II-lea și
Al doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând”, „plăpând”,
al III-lea refuz
necopt – „Lasă. Așteaptă de te coace”. Opoziția „copt” – „necopt”, reluată în al treilea refuz
prin antiteza soare – umbră, pune în evidență incompatibilitatea lor. Imaginii de fragilitate a lui
Crypto, lapona îi opune aspirația ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nțelept”), cu toate că
tentația iubirii este copleșitoare: „Rigă Crypto, rigă Crypto, / Ca o lamă de blestem / Vorba-n
inimă-ai înfipt-o! / Eu de umbră mult mă tem”. Soarele este simbolul existenței spirituale, al
împlinirii umane, în antiteză cu „umbra”, simbol al unei existențe instinctuale, sterile.
Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, deși
regretă și plânge. Descântecul se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l distruge.
Finalul este trist, reprezentând o subtilă așezare în legendă a destinului plantelor
final
otrăvitoare doborâte de o aspirație mult mai mare față de mărginita lor putere. Riga Crypto se
transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să rămână alături de făpturi asemenea lui,
„Laurul-Balaurul” și „măsălarița-mireasă”. Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele
este pedepsită cu nebunia.
Soarele, simbolul spiritului, imaginat în poem prin metaforele „roată albă” (perfecțiunea
geometrică) și „aprins inel” (simbolul nunții), este în antiteză cu „umbra”. Metafora „sufletul-

figuri de stil
fântână” sugerează puritatea, setea de cunoaștere, veșnicia, și este în antiteză cu „carnea”
(trupul, instinctele): „La soare, roata se mărește; / La umbră, numai carnea crește”. Spiritul și
sufletul sunt atribute ale ființei raționale, înțelepte: „Că sufletul nu e fântână / Decât la om,
fiară bătrână”. Făpturile inferioare care aspiră să dobândească spiritualitate sunt distruse de
propriul vis: „Iar la făptura mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă”.
Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („mult îndărătnic”, „zice-l-aș”) și a vocativelor
în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. În portretizarea celor două personaje
simbolice sunt utilizate epitetul și antiteza: Crypto este „sterp și nărăvaș”, „rigă spân”; lapona 3c.
e „mică, liniștită” și „prea-cuminte” (superlativ absolut expresiv). Dialogul dintre cei doi este
construit pe baza unor asonanțe interioare și repetiții: „Eu mă duc să culeg / Fragii fragezi mai
la vale”, dar și a antitezelor: spirit – materie, rațiune – instinct, soare – umbră, lumină –
întuneric.
Alcătuirea prozodică pare destul de riguroasă la început: catrene cu rimă încrucișată și
prozodie
măsura predominantă de 8-9 silabe. Pe parcurs, poetul modern schimbă trăsăturile prozodice și
sonoritățile, în funcție de mesaj: intervenția naratorului sau dialogul protagoniștilor, chemare
sau refuz, descântec de dragoste sau blestem.
În opinia lui George Călinescu, amestecul de regnuri din balada „Riga Crypto și lapona
concluzie
Enigel” este de factură romantică și are rol de cunoaștere a unui alt univers.
În concluzie, accentul în această baladă cade pe antagonismul slab – puternic. Înlocuind
ideea impusă în literatură, că dragostea este un miracol, poetul prezintă drama incompatibilității
și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).