Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

B. a devenit poet din ambiţia de a-i demonstra colegului şi prietenului său T. Vianu că poate
scrie şi literatură. Deşi contemporan cu Blaga şi Arghezi, poezia lui este mai aproape de concepţia
unor poeţi moderni ca Mallarme, Valery, Baudelaire, dar şi de cântecele de lume ale lui Anton Pann.
Apoi nu trebuie uitat că poetul a fost dublat de un matematician şi că modul de a gândi în spiritul
abstract al matematicii s-a impus şi în planul reprezentărilor poetice. El însuşi avansa ipoteza
interferenţei între poezie şi matematică: ,, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc
luminos unde se întâlneşte cu poezia…Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că,
rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei”.
Integrat în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund , Riga Crypto este
subintitulată ,,baladă”, însă răstoarnă conceptul tradiţional, transformându-se într-un amplu poem
de cunoaştere şi poem alegoric.
Pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste stranie de dragoste cu aspect de
cântec medieval (asemenea poemului După melci), în care întâlnirea are loc în plan oniric, ca în
Luceafărul.
! considerat de altfel un ,,Luceafăr întors”, în douăzeci şi şapte de strofe, cele mai multe
catrene, el surprinde drama cunoaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi (regnuri).
El reia tema increatului şi a iniţierii spirituale. Ca şi în poemul După melci şi aici apare
ideea că increatul (puritatea) trebuie păstrat; orice ieşire din acest stadiu înseamnă intrarea în
circuitul ,,făcutului”, care duce ireversibil spre moarte.

Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura universală,
Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda. Însă la B. membrii cuplului sunt antagonici, personaje romantice
cu calităţi excepţionale, dar negative în raport cu norma: Crypto este ,,sterp” şi ,,nărăvaş”, iar Enigel
este ,,prea-cuminte”. Poetul dă impresia că se joacă încă de la început , mergând pe firul unei poveşti
eterne, în tiparele căreia îşi aşază şi el neobişnuiţii eroi.
În legătură cu geneza baladei, B. îi scria unui prieten: ,,Eu credeam elementele: ciupearcă,
fragi, laponă, ţări de gheaţă, pe deplin justificate […] a da un cadru scandinav poemului. Şi totuşi,
originea baladei rigăi Crypto este onirică […] Ea izvorăşte din somn şi ce somn…”

La nivel formal, poezia e structurată pe două părţi, fiecare dintre ele reprezentând câte o
nuntă: una consumată, împlinită şi în acelaşi timp cadru al celeilalte nunţi, povestită, iniţiatică şi
modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măselariţa. Formula compoziţională este aceea a
povestirii în ramă, ca în Decameron.
Prologul conturează atmosfera de la ,,spartul nunţii” reale, o atmosferă lumească, de chef,
de aplecare spre cântecul de lume, care ,,zice” de tainele inimii. El cuprinde dialogul menestrelului cu
,,nuntaşul fruntaş”. Menestrelul (un trubadur medieval caracteristic spaţiului romantic apusean,
diferit însă de acesta, deoarece trubadurii proveneau din cavaleri, în timp ce menestrelii nu sunt de
origine nobilă) este invitat să cânte ,,încetinel” despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali,
povestită ,,cu foc” acum o vară. Repetarea sugerează un ritual al zicerii. În acelaşi timp, formula
introductivă are rezonanţe de basm, prin verbul ,,împărăţea”, vag arhaic: ,,Des cercetat de pădureţi
∕ În pat de râu şi-n humă unsă ∕ Împărăţea peste ciuperci ∕ Crai Crypto, inimă ascunsă”.
1. versurile ,,Menestrel trist, mai aburit ∕ Ca vinul vechi ciocnit la nuntă ” pot fi interpretate
astfel: e ,,trist” pentru că spune despre o nuntă neîmplinită; ,, aburit”, adică tainic, deoarece
ascunde sub înfăţişarea înşelătoare vechi tradiţii iniţiatice, esenţe spirituale distilate în timp, până
la tăria vinurilor îndelung păstrate în recipiente ermetice.
 2. cât despre ,,panglici, beteli cu fundă”, acestea pot semnifica podoabele stilistice care
acoperă sensul înţeles doar de iniţiaţi.
3. momentul ales, ,,spartul nunţii”, este lipsit de solemnitate, ca şi spaţiul în care va fi spus
cântecul - ,,în cămară”.
Partea a doua este alcătuită din mai multe tablouri poetice: ● portretul şi împărăţia rigăi
Crypto, ● portretul, locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel; ● întâlnirea dintre cei doi; ●
cele trei chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei; ● refuzul categoric al laponei odată
cu al treilea răspuns, care accentuează relaţia dintre simbolul solar şi propriacondiţie; ● pedepsirea
rigăi în finalul baladei.
Crypto, nume simbolic, provenind de la cuvântul grecesc ,,cryptos”, care înseamnă ascuns,
tăinuit, se îndrăgosteşte de Enigel, dragoste care îi va fi fatală, pentru că singura asemănare dintre
ei este statutul superior în interiorul propriei lumi. Crypto, ,,inimă ascunsă” sugerează apartenenţa la
familia ciupercilor (criptogame). El este regele făpturilor inferioare, fiind simbolul existenţei
telurice, carnale, mediul său este ,,în pat de râu şi-n humă unsă”, mediu al umezelii permanente,
spaţiu impur în care se amestecă elementele primordiale, apa şi pământul.
Enigel are un nume cu sonoritate nordică (nume care ar fi, după ipoteza lui T. Vianu, derivat
de la numele tătăresc al râului Ingul), ce susţine şi originea ei, de la pol. Ea îşi conduce turmele de
reni spre sud(,,În noul an, să-şi ducă renii ∕ Prin aer ud, tot mai la sud, ∕ Ea poposi pe muşchiul crud
∕ La Crypto, mirele poienii.”) Stăpână a regnului animal, ea reprezintă ipostaza umană, cea mai
evoluată a regnului. În acelaşi timp, lapona vine din ,,ţări de gheaţă urgisită”; or în opera poetului
imaginea gheţii se asociază gândirii (,,Castelul tău de gheaţă ∕ L-am cunoscut, Gândire”- sună
versurile poeziei Umanizare).

Craiul e înfăţişat ca un inadaptat, o fire ciudată, închisă, ocărât de supuşi pentru că ,,este
sterp” (pare a fi aici o tangenţă cu basmul, în care împăratul suferă că nu are urmaşi, dar
perspectiva din care e prezentat acest aspect este a supuşilor) . Semnele vieţii renăscute, ,,ghiocei
şi toporaşi”, îi reproşează starea de increat, refuzul evoluţiei: ,,Şi răi ghiocei şi toporaşi ∕ Din gropi
ieşeau să-l ocărască, ∕ Sterp îl făceau şi nărăvaş ∕ Că nu voia să înflorească”. În acelaşi timp, Enigel
îşi recunoaşte statutul de fiinţă solară: ,,Mă-nchin la soarele-nţelept.”
Fiecare strofă a discursului rostit de Crypto începe patetic, fiind încărcat de pasiune şi
rostit ca un descântec de trei ori. Repetarea numelui fetei dezvăluie sentimente calde şi
emoţionante, contrare firii lui reci. Iată o altă diferenţă între Luceafăr şi baladă: dragostea dintre
cel dintâi şi fata de împărat s-a născut în timp, aici, riga se îndrăgosteşte de laponă spontan.
1. în prima chemare-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto o ispiteşte terestru, cu
elemente al existenţei sale vegetative, cu roadele pământului, cu ,, dulceaţă” şi cu ,,fragi”. Darul lui
este refuzat categoric de Enigel, care respinge ideea coborârii pe o treaptă inferioară. El e ipostaza
statică a creaţiei, ,,somnul” la care o îmbie reprezintă pentru ea o involuţie, e un somn lipsit de
reflexele conştientului, pentru ea, care e locuitoare în spaţiul barbian al ideii.
- acest refuz sugerează tentaţia solară prin indicele spaţial ,,mai la vale”, adică spre sud.
2. în a doua chemare, el dezvăluie că e pregătit a merge până la sacrificiul de sine: ,, Enigel, Enigel
∕ Scade noaptea, ies lumine, ∕ Dacă pleci să culegi, ∕ Începi, rogu-te cu mine.” , iar acest al doilea
refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: ,, blând”, ,,plăpând”, ,,necopt”.
3. în a treia tentativă el îi vorbeşte de valorile supreme ale lumii lui: ,,somnul fraged” şi ,,uitarea”,
care lecuiesc fiinţa de zbuciumul solar al căutării. Opoziţia ,, copt” - ,,necopt”, reluată în al treilea
refuz prin antiteza ,,soare” - ,,umbră”, pune în evidenţă incompatibilitatea peste care niciunul dintre
ei nu poate trece fără să se piardă pe sine.
- Soarele, simbolul existenţei spirituale, singurul obiect din Univers care nu are umbră este un
principiu unic, suficient sieşi, spaţiu închis şi perfect al cercului. Paradoxal, verdele este culoarea lui
în opera lui B. , aşa cum apare şi în alte poezii ( Ritmuri pentru nunţile necesare ). Se pare însă că
această culoare simbolizează împlinirea nunţii, ea provenind din amestecul albastrului celest cu
galbenul solar: ,,Greu taler scump, cu marginile verzi, ∕ de aur visu-i cercetează”.
- ca orice muritor de rând, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care trăieşte cu
întreaga fiinţă pentru atingerea idealului; acelaşi zeu solar are o funcţie distructivă în cazul lui :
făptura firavă este distrusă de propriul vis şi cade victimă îndrăznelii de a-şi depăşi limitele. El este
surprins de soare tocmai când imprudentul îndrăgostit iese din conul lui protector de umbră: ,, Că-i
greu mult soare să îndure ∕ Ciupearcă crudă de pădure”.
- Enigel însă are ,,fântână în piept”, are conştiinţa prin care omul îşi depăşeşte marginile fatale ale
propriei sale zidiri fizice.
- atins de razele arzătoare, regele va suferi o transformare demonică, pedeapsă pentru că a
încercat să îşi contrazică destinul : ,,Şi sucul dulce înăcreşte ∕ Ascunsa-i inimă
plesneşte.”,,Împodobit” cu petele care indică ciupercile otrăvitoare şi plin acum de venin, el va nunti
cu ipostaze degradante ale propriului regn, însoţirea hilară cu o plantă otrăvitoare fiind ultimul
moment al pedepsirii lui Crypto: ,,Cu măselariţa mireasă, ∕ Să-i ţie de împărăteasă.”
- apare aici o altă diferenţă între Luceafăr şi balada barbiană: lapona nu încheie cu acea indiferenţă
faţă de ,,cercul strâmt al muritorilor”, ci trăieşte drama regelui Crypto: ,,Plângi, prea cuminte Enigel!
∕ Lui Crypto, regele ciupearcă, ∕ Lumina iute cum să-i placă?”.

!!! Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în această operă a poetului: al
soarelui (absolutul), al nunţii şi al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificaţia unui drum
iniţiatic , iar popasul în ţinutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunţii. Ca şi în Ritmuri
pentru nunţile necesare, aspiraţia solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui
Mercur, iar chemările lui Crypto sunt ale cercului Venerei. Perfecţiunea geometrică a apei cristalizate
configurează treapta raţiunii pure.
,,La umbră nu cresc afectele, ci doar ‹‹carnea››…necolindată de fiorii emoţiei umane” . (Marin Mincu)
Prin intermediul acestui poem, B. neagă o întreagă tradiţie literară, înlocuind ideea impusă în
literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea
nemiloasă a iubirii: supravieţuieşte cel puternic, iar cel slab este sacrificat.