Riga Crypto și lapona Enigel

Întâlnirea cu creația poetică a lui Ion Barbu este o surpriză pentru cititorul obișnuit cu
experiențe lirice de altă natură. Sinteza originală dintre poezie și matematică face din Barbu
un scriitor singular în literatura română, iar exercițiul rațiunii pe care poetul i-l propune
cititorului, amestecul genurilor și al speciilor literare și provocările unui limbaj încifrat,
ambiguu sunt căile prin care lectorul e invitat să se conecteze la o poezie văzută ca act al
cunoașterii.
Încă de la publicarea ei, în 1924 în periodicele vremii și apoi în 1930 în
ciclul ,,Uvedenrade” din volumul ,,Joc secund”, opera literară ,,Riga Crypto și lapona
Enigel”, aparținând celei de-a doua etape de creație barbiene, cea baladică și orientală, a
surprins prin modul inedit de tratare a dramei cunoașterii și a incompatibilității dintre două
lumi / regnuri, în care primordială este folosirea simbolurilor și a unui limbaj nou, încifrat.
În spirit modernist, această baladă marchează o ruptură de tradiții și căutarea unei
expresii noi, originale, prin negarea clișeului anterior. Într-unul dintre interviurile sale,
referitor la versurile posibile ale acestui poem, autorul mărturisea că a intenționat să
configureze aici un ,,Luceafăr răsturnat”, apelând la o temă romantică: iubirea dintre două
ființe care aparțin unor planuri de existență și regnuri diferite. La fel ca în ,,Luceafărul”,
întâlnirea se produce în vis, nuntirea celor doi e imposibilă, cele trei chemări de iubire,
ilustrând motivul aspirației teluricului la botezul apolinic al soarelui, rămân fără urmări.
Ambiguitatea interpretării vine din posibilitatea de a echivala fiecare dintre cele două
personaje lirice din baladă cu Luceafărul eminescian. Luceafărul poate fi Riga Crypto,
împietrit parcă de un ascuns blestem (sugerat chiar de numele său) în condiția eternă de stăpân
peste lumea umbrei, a umezelii și a materiei. Mai mult decât el, lapona Enigel poate fi
echivalată lui Hyperion, căci în visul ei (al ființei superioare) se produce întâlnirea celor două
lumi, ea refuzând ispita somnului materiei și alegând continuarea drumului spre absolut,
devenind astfel adevăratul erou al baladei. Finalul baladei barbiene ne dezvăluie un Hyperion
feminin ce va rămâne fidel idealului de a ajunge la soare la o imagine a absolutului care nu
poate fi anulat de relativul trăirii în clipă.
Poetul modernist refuză facilul, explicitul, oferind acces inițiaților spre revelarea unor
adevăruri profunde. Din această perspectivă, ,,Riga Crypto și lapona Enigel” este o poezie de
cunoaștere, reprezentând, prin simbolul ,,nuntirii” comuniunea omului cu misterul existenței,
la fel ca în ,,Ritmuri pentru nunțile necesare”, o altă poezie emblematică pentru viziunea lui
Ion Barbu. În această poezie, cunoașterea e văzută ca o călătorie interioară pornind din trupul-
temniță și urcând spre ,,roata Venerei, a inimii (cunoaștere afectivă), trecând prin ,,roata
capului – Mercur” (cunoașterea rațională, cerebrală) spre a ajunge la ,roata Soarelui” –
principiul suprem, sinteza dintre sensibilitate și intelect. Recitind balada din perspectiva
acestei călătorii interioare, descoperim un Riga Crypto care trăiește în cercul materiei, al
trupului și aspiră să pătrundă în roata Venerei prin iubirea cu lapona Enigel. Ea însă a depășit
acest stadiu și, venind dinspre roata lui Mercur aspiră la o lume a spiritului, a Soarelui: ,,La
soare roata se mărește / La umbră numai carnea crește.” Soarele înțelept e simbolul
conștiinței dominate de nevoia de cunoaștere, umbra e însă tărâmul existenței inconștiente, al
trăirii pur senzoriale. Așadar, ermetismul poeziei se observă din ambiguitatea, chiar
obscuritatea textului și din faptul că lectura ei se aseamănă cu un parcurs inițiatic spre
misterele încifrate ale lumii.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală
precum ,,Romeo şi Julieta" sau „Tristan şi Isolda". Însă la Ion Barbu membrii cuplului sunt
antagonici (fac parte din regnuri diferite).Sunt personaje romantice cu trăsături excepționale,
dar negative în raport cu norma comună (Crypto e ,,sterp" si ,,nărăvaș/Că nu voia să
înflorească", iar Enigel este ,,prea-cuminte"), Au aspirații contrarii: spre umbră, respectiv spre
soare, simboluri pentru atitudinea spre cunoaştere a celor doi,
Numele Crypto are dublă semnificație cel tăinuit, ,,inimă ascunsă", implicat de
adjectivul „criptic", dar trimite în acelaşi timp la „criptogame", fost grup taxonomic care
includea toate speciile fără flori şi fără semințe, care se reproduc prin spori şi printre care erau
incluse și ciupercile. Personajul este rege (rigă) al făpturilor inferioare. Numele cu sonoritate
nordică Enigel sugerează originea laponei şi trimite probabil la semnificația cuvântului din
limba suedeză ängel, „înger", care provine din latinescul „angelus".
Tema poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaştere a lumii. Fiind „un
Luceafăr întors", poemul prezintă drama cunoaşterii şi a incompatibilității dintre două lumi
(regnuri).
O primă secvență poetică relevantă pentru tema și viziunea despre lume este aceea în
care Enigel refuză ultima chemare a lui Crypto, în strofele 19-20. Este prezent aici opoziția
soare-umbră, sugerând cele două lumi incompatibile. Soarele este simbol al vieții spirituale, al
luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea ființei superioare de a aspira spre absolut. Umbra,
întunericul şi umezeala simbolizează condiția omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa
către aspirații spirituale superioare. Enigel îi mărturiseşte teama de întuneric și aspirația spre
spațiul luminii „mă închin la soarele înţelept"; această „roată albă" sugerează energia vie,
permite oglindirea luminii în sufletul fântână", în conștiință. Cu toate acestea, Crypto nu poate
înţelege lumea omului superior, care trăiește cu toată ființa pentru împlinirea spirituală,
sugerată aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta.
A doua secvență semnificativă pentru tema şi viziunea despre lume a autorului este
surprinsă în finalul trist al poeziei. Respins de Enigel, descântecul se întoarce în mod brutal
asupra celui care l-a rostit şi-l distruge, razele soarelui răsărit pe neașteptate aducându-i lui
Crypto nebunia („Și sucul dulce înăcreşte!/ Ascunsa-i inimă plesnește"), anticipându-se
explicația-concluzie a poetului ce încheie, prin vocea eului liric, aventura tragică a celor doi
eroi simbolici: „Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure/ Că sufletul nu e
fântână/ Decât la om, fiară bătrână /lar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă".
Astfel, finalul reprezintă de fapt o subtilă aşezare în legendă a destinului plantelor otrăvitoare,
doborâte de o aspirație mult prea mare față de mărginita lor putere. Astfel,Riga Crypto se
transforma într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să rămână alături de fapturi asemenea lui,
„Laurul- Balaurul" şi „masălariţa-mireasă".
Poezia este alcătuită din două părți și are la bază tehnica inserției sau a povestirii în
ramă: la finalul unei nunţi omeneşti (consumată, aşadar posibilă), un menstrel „zice" ritualic -
pentru că o mai făcuse și cu alt prilej similar -, la rugămintea unui „nuntaş fruntaş", cântecul-
poveste al unei nunții imposibile: Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!".
Rama alcătuiește prima parte a textului și delimitează, așadar, cadrul lumesc și atmosfera
rostirii (la ,,spartul nunţii, în cămară"). Conţine, de asemenea, dialogul dintre menestrel - un
fel de trubadur medieval caracteristic spațiului romantic apusean și nuntaşul care îl îmbie la
poveste, numindu-l întâi „trist, mai aburit/ Ca vinul vechi", apoi „Mult indărâtnic", strategie
introductivă cu rol de „captatio benevolentiae" atât pentru cititor, cât și pentru auditoriul
simbolic căruia rapsodul i se adresează.
Partea a doua a baladei este alcătuită din mai multe secvențe în care se derulează
povestea imposibilei iubiri dintre „regele ciupearcă" și fata laponă. Debutul acestei părți se
constituie ca o expoziție în care sunt prezentate personajele şi mediul lor de viață antitetic,
conturându-se portretele acestora.
Craiul Crypto îşi desfăşoară existența într-un spațiu umed, ferit de lumină („pe pat de
râu și-n humă unsă"), domnind „peste bureți", la „vecinic tron de rouă". Condiția neobişnuită
a acestui rigă este incapacitatea de a înflori, sterilitatea perpetuă, care-i conservă, de altfel,
existența, stârnind invidia supuşilor ce vorbesc despre vraja sub care se află craiul, făptuită de
o mănătarcă de la ,,fântâna tinereţii".
Enigel, ,,lapona mică, liniştită", ce-şi poartă renii spre sud, la păşunat,trăieşte într-o
lume a frigului permanent, a ghețurilor veşnice. Aspirația ei spre lumină, spre soare, o supune
unei migrări periodice, determinate de ciclul anotimpurilor. Spre deosebire de riga Crypto,
care se mărgineşte la o existență strâmtă, netulburată de mari evenimente, lapona nu poate ră-
mâne într-un singur loc, pentru ea viața fiind o continuă căutare, o permanentă încercare de
redobândire a stării iniţiale, edenice.
Întâlnirea celor două personaje se realizează în spațiul oniric care face posibilă
comunicarea, ca și în ,,Luceafărul" eminescian. Enigel adoarme (,,Pe trei covoare de
răcoare/Lin adormi, torcând verdeața"), iar Crypto, însoțit de un eunuc - simbol al
potenţialității încremenite, al increatului - săvârșește un fel de ritual al pețitului. El şi
îndeamnă iubita să rămână în ţinuturile sale, îmbiind-o mai întâi cu ,,dulceață si fragi", cerere
care îi este refuzată, la fel ca și următoarea, aceea de al culege. Răspunsul fetei sugerează
aspirația solară şi, implicit, relevă apartenenţa lor la lumi ireconciliabile.
Venirea soarelui este percepută de rigă ca o ameninţare: ,,de soare, /Visuri sute, de
măcel. Ma despart. E roşu, mare, Pete are fel de fel:/Lasă-l, uită-l Enigel/În somn fraged și
răcoare."
Aspirația spre umbră nu poate fi înţeleasă de Enigel. Ca toți nordicii, ea aspiră spre
soarele atotputernic, simbol al condiției superioare, pe care umbra nu o poate da: Mă-nchin la
soarele-nțelept, /Că sufletu-i fântână-n piept, /Și roata alba mi-e stăpână/Ce zace în sufletul
fântână. La soare, roata se măreşte:/La umbra numai carnea creşte şi somn e carnea, se
dezumfla".
Riga Crypto, lipsit de aceste atribute spirituale ale ființei superioare, sfârşeşte tragic în
încercarea de a depăşi barierele existenţei sale: textura lui prea slabă nu-i permite să treacă
hotarele lumii întunecate; de aceea, surprins de soare, acesta moare: ,,Că-i greu mult soare să
îndure/Ciuperca crudă de pădure, /Ca sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână,/lar la
faptură mai firava/Pahar e gândul, cu otravă."

Finalul baladei aduce povestea craiului în zona anecdoticului, a legendei care explică
originea ciupercilor otrăvitoare şi, simbolic, nebunia. Sub puterea soarelui, Crypto este nevoit
să reintre în ciclul normal al vieţii, este ,,condamnat" la nuntire, dar în spaţiul propriului său
regn, cu plante otrăvitoare, având aceleaşi proprietăţi ca el („măselarița-mireasa").
 În opinia lui G. Călinescu, amestecul de regnuri din balada ,,Riga Crypto şi lapona
Enigel" este de factură romantică şi are rol de cunoaştere a unui alt univers. Accentul în
această baladă cade pe antagonismul slab - puternic. Prin intermediul acestui poem, Barbu
neagă o întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un
miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilității şi legea nemiloasă a iubirii
(supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).