Riga Crypto şi lapona Enigel

- modernism-
Ion Barbu

,,Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,

Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!

- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.

- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.

Des cercetat de pădureţi

În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!

Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi

Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,

Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare

Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,

Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând...

Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,

Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,

Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,

Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,

Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte;

La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...

Frumos vorbi şi subţirel

Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!

Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure

Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.’’
 Ora 1
I. Date generale

Modernismul este o orientare a literaturii române interbelice care ilustrează

detaşarea de tradiţionalism şi efortul de sincronizare cu mişcarea literară europeană, prin
imitaţie şi adaptare. Poezia interbelică are în vedere esteticul prin forma artistică rafinată,
caracteristicile limbajului fiind reflexivitatea şi ambiguitatea. De asemenea, poeţii modernişti
introduc noi categorii estetice, (precum urâtul, grotescul) şi sunt preocupaţi de căutarea unor
noi teme, de crearea unui nou limbaj poetic, ce sfidează canoanele anterioare.

Unul dintre cei mai originali poeţi modernişti este Ion Barbu – poet dublat de matematician,
a cărui operă literară reuneşte trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi ermetică. Poemul Riga
Crypto şi lapona Enigel a fost publicat în vol. Joc secund şi face parte din etapa baladic-orientală.
Textul poate fi încadrat modernismului prin raportarea polemică la tehnicile poetice ale înaintaşilor,
cultivarea ambiguităţii şi a echivocului, promovarea poeziei ca act de cunoaştere şi reluarea unor
motive ale literaturii anterioare în contexte diferite.

II. Gen literar, specie

Potrivit notaţiilor autorului, textul aparţine speciei baladei, însă având în vedere
complexitatea textului şi ambiguizarea sensurilor în spirit modernist, se poate afirma că Riga Crypto
şi lapona Enigel este un poem alegoric. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic şi de
lirismul măştilor, personajele având semnificaţie simbolică.

III. Tematică, titlu

Tematica ilustrează iubirea imposibilă, (acest sentiment fiind o cale de acces spre înţelegerea
lumii), dar şi neputinţa depăşirii propriei condiţii.

Titlul deschide un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu asemenea celui
din celebra poveste de dragoste Romeo şi Julieta. În plus, aici este atrasă atenţia asupra statutului
social al primului personaj (riga-rege) şi asupra originii celuilalt (lapona - locuitoare a Laponiei).
Numele Crypto face trimitere la caracterul ascuns al regelui, dar şi la natura sa vegetală, la specia de
ciuperci a criptogramelor. Enigel trimite la angel (înger), subliniindu-se astfel puritatea, inocenţa
personajului feminin.

TEMĂ: Citiţi informaţiile (corespunzătoare ,,datelor generale’’) pe care le oferă culegerea

verde. Adăugaţi aici ce vi se pare interesant.

Ora a 2-a

IV. Structură şi compoziţie

Textul este structurat pe două părţi reunite după tehnica povestirii în ramă (a povestirii în
povestire), ambele înfăţişând câte o nuntă: una lumească (posibilă), alta fantastică (imposibilă).

Partea întâi, considerată ramă a povestirii, are şi rolul de incipit şi sugerează câteva detalii
spaţio-temporale, substantivul ,,menestrel’’ făcând trimitere la un Ev Mediu european. Este conturată
o atmosferă lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al spartului nunţii, în cămară, când
îndemnat de nuntaşi, menestrelul zice despre o poveste de dragoste tristă, dintre lapona Enigel şi
Crypto, regele ciupearcă. Portretul menestrelului este fixat prin trei epitete: trist, aburit, mult
îndărătnic, iar invocaţia este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană şi
intrarea într-o stare de graţie necesară zicerii unei poveşti exemplare.

În a doua parte, este prezentat regatul craiului Crypto, o lume ascunsă, un ţinut al umezelii
perpetue şi al întunericului, simbolizând lipsa cunoaşterii. Este un spaţiu impur, amestec de elemente
primordiale: apă şi pământ. Tot aici este conturat portretul regelui, o fire ciudată, închisă, un neînţeles,
ocărât de supuşi că nu aduce nimic frumos pe lume, că nu îşi împlineşte menirea: Şi răi ghioci şi
toporaşi /Din gropi ieşeau, să-l ocărască, / Sterp îl făceau, şi nărăvaş, /Că nu voia să înflorească.
În continuare, este conturat portretul laponei, care se remarcă prin gingăşie, puritate Laponă
mică, liniştită/ Cu piei, pe nume Enigel. Tânăra Enigel vine din ţinuturile arctice, geroase şi se
îndreaptă spre sud, în căutare de soare şi lumină - simbol al cunoaşterii. Această aspiraţie o face să
fie deosebită în lumea sa, singura asemănare cu riga Crypto fiind, aşadar, statutul superior pe care îl
are fiecare în lumea lui. În drumul ei, lapona poposeşte la Crypto, mirele poienii, ca să se odihnească
şi să-şi adape renii.
Întâlnirea celor două fiinţe care provin din lumi diferite, dialogul lor, povestea de dragoste au
loc în vis, spaţiu oniric ce aminteşte de Luceafărul eminescian, de aceea textul semnat de Ion Barbu
a fost considerat un Luceafăr întors.
Astfel, există un paralelism al celor două poeme, protagoniştii care aparţin unor lumi
inferioare aspirând să-şi depăşească statutul, condiţia. Însă dacă în Luceafărul eminescian principiul
feminin era cel inferior, încercând să acceadă către planul cosmic al luceafărului, în Riga Crypto şi
lapona Enigel regele ciupearcă este cel care vrea să-şi depăşească statutul aspirând la iubirea pentru
o fiinţă umană.
Ca şi în poemul eminescian, dialogul regelui cu lapona presupune o serie de chemări şi de
refuzuri. Prima dată, regele îi oferă fetei fragi, simbol al iubirii, fruct analog mărului edenic, pentru
a o determina să-i rămână alături, însă este refuzat: Enigel, Enigel, / Ţi-am adus dulceaţă, iacă/ Uite
fragi, ţie dragi/ Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
A doua oară, Crypto îşi oferă întreaga fiinţă Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine,
iar în final, întreaga sa împărăţie, somnul fraged şi răcoarea.
Există o anumită gradaţie în refuzul fetei: la început, verbul la indicativ mă duc sugerează
hotărârea de a-şi urma calea; a doua oară, condiţional-optativul te-aş culege exprimă nehotărârea
acesteia, iar în final, sintagma ca o lamă de blestem sugerează suferinţa tinerei care înţelege că nu
poate rămâne alături de rege.
Încercând a-şi depăşi condiţia prin iubire, riga intră în spaţiul ucigător al soarelui şi
înnebuneşte, devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu măselariţa mireasă, o fiinţă din propria
lume.

TEMĂ: Citiţi informaţiile pe care le oferă culegerea verde. Adăugaţi aici ce vi se pare
interesant.

ORA a 3-a

Protagoniştii poemului alegoric sunt prezentaţi în antiteză, constituie personaje romantice

excepţionale, pentru că reprezintă două lumi opuse. Cea care trăieşte adevărata dramă este Enigel
prin zbuciumul sufletesc, prin tentaţiile pe care le încearcă, dar cărora le rezistă urmându-şi chemarea.
Destinul regelui ilustrează condiţia tragică a individului comun, prin neputinţa acestuia de a accede
la valori spirituale superioare, precum setea de absolut.

Textul respectă canoanele prozodiei clasice prin unitatea de ritm, rimă şi măsură care îi
conferă o muzicalitate aparte. Stilul poemului barbian este dominat de simboluri susţinute de
motive literare precum cel al soarelui, al visului, al sufletului-fântână, iar limbajul cultivă cu
precădere registrul popular-arhaic: zice-l-aş, vecinic,supt, zace, nu adăsta.

Enigel vrea să se distanţeze de ,,somnul fraged şi răcoare’’, care definesc biologicul, materia.
Acestea se află în opoziţie cu ,,soarele-nţelept’’, simbol al devenirii spirituale, de aceea poemul poate
fi interpretat ca o alegorie a raportului materie-spirit. Mai mult, prin intermediul acestui poem, Ion
Barbu neagă o întreagă tradiţie literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un
miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii – supravieţuieşte
cel puternic, iar cel slab este sacrificat.

Riga Crypto şi lapona Enigel este una dintre cele mai reuşite balade alegorice barbiene,
impresionând prin fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului artistic.

TEMĂ: Citiţi informaţiile pe care le oferă culegerea verde. Adăugaţi aici ce vi se pare
interesant.