Riga Crypto si lapona Enigel

de Ion Barbu

Modernismul este o orientare a literaturii române interbelice care ilustrează detaşarea

de tradiţionalism şi efortul de sincronizare cu mişcarea literară europeană. Poezia interbelică
are în vedere esteticul prin forma artistică rafinată, caracteristicile limbajului fiind
reflexivitatea, ambiguitatea. De asemenea, poeţii modernişti introduc noi categorii estetice,
(precum urâtul, grotescul), deseori poezia devenind o meditaţie asupra ei înseşi, specie lirică
cel mai des cultivată fiind arta poetică.
Unul dintre cei mai originali poeţi modernişti este Ion Barbu- poet dublat de
matematician, a cărui operă literară reuneşte trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi
ermetică. Poemul Riga Crypto şi lapona Enigel a fost publicat în vol. Joc secund şi face parte
din etapa baladic-orientală. Potrivit notaţiilor autorului, textul aparţine speciei baladei, însă
având în vedere complexitatea textului, ambiguizarea sensurilor în spirit modernist, se poate
afirma că Riga Crypto şi lapona Enigel este un poem alegoric.
Tematica ilustrează imposibilitatea iubirii văzută ca o cale de acces spre înţelegerea
sensurilor lumii, neputinţa depăşirii propriei condiţii.
Titlul deschide un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu asemenea celui
din celebra poveste de dragoste Romeo şi Julieta. În plus, aici este atrasă atenţia asupra
statutului social al primului personaj (riga-rege) şi asupra originii celuilalt (lapona- locuitoare
a Laponiei). Numele Crypto face trimitere la caracterul ascuns al regelui, dar şi la natura sa
vegetală, la specia de ciuperci a criptogramelor. Enigel provine din englezescul angel (înger),
subliniindu-se astfel puritatea, inocenţa personajului feminin.
Textul este structurat pe două părţi reunite după tehnica povestirii în ramă (a povestirii
în povestire), ambele înfăţişând câte o nuntă: una lumească (posibilă), alta fantastică
(imposibilă). Partea întâi, considerată ramă a povestirii, are şi rolul de incipit şi sugerează
câteva detalii spaţio-temporale, substantivul ,,menestrel’’ făcând trimitere la un Ev Mediu
european. Este conturată o atmosferă lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al
spartului nunţii, în cămară, când îndemnat de nuntaşi, menestrelul zice despre o poveste de
dragoste tristă, dintre lapona Enigel şi Crypto, regele ciupearcă.
În a doua parte, este prezentat regatul craiului Crypto, o lume ascunsă, un ţinut al
întunericului, simbolizând lipsa cunoaşterii. Este surprins, de asemenea, portretul regelui, o
fire ciudată, închisă, un neînţeles, ocărât de supuşi că nu aduce nimic frumos pe lume, că nu
îşi împlineşte menirea: Şi răi ghioci şi toporaşi /Din gropi ieşeau, să-l ocărască, / Sterp îl
făceau, şi nărăvaş, /Că nu voia să înflorească. În continuare, este conturat portretul laponei,
care se remarcă prin gingăşie, puritate Laponă mică, liniştită/ Cu piei, pe nume Enigel. Tânăra
Enigel vine din ţinuturile arctice, geroase şi se îndreaptă spre sud, în căutare de soare şi
lumină – simbol al cunoaşterii. În drumul său, ea poposeşte la Crypto, mirele poienii, ca să se
odihnească şi să-şi adape renii. Întâlnirea celor două fiinţe care provin din lumi diferite,
dialogul lor, povestea de dragoste au loc în vis, spaţiu oniric ce aminteşte de Luceafărul
eminescian, de aceea textul semnat de Ion Barbu a fost considerat un Luceafăr întors. Astfel,
există un paralelism al celor două poeme, protagoniştii care aparţin unor lumi inferioare
aspirând să-şi depăşească statutul, condiţia. Însă dacă în Luceafărul eminescian principiul
feminin era cel inferior, încercând să acceadă către planul cosmic al luceafărului, în Riga
Crypto şi lapona Enigel regele ciupearcă este cel care vrea să-şi depăşească statutul aspirând
la iubirea pentru o fiinţă umană. Ca şi în poemul eminescian, dialogul regelui cu lapona
presupune o serie de chemări şi de refuzuri. Prima dată, regele îi oferă fetei fragi, simbol al
iubirii, fruct analog mărului edenic, pentru a o determina să-i rămână alături, însă este refuzat:
Enigel, Enigel, / Ţi-am adus dulceaţă, iacă/ Uite fragi, ţie dragi/ Ia-i şi toarnă-i în puiacă. A
doua oară, Crypto îşi oferă întreaga fiinţă Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine, iar în
final, întreaga sa împărăţie, somnul fraged şi răcoarea. Există o anumită gradaţie în refuzul
fetei: la început, verbul la indicativ mă duc sugerează hotărârea de a-şi urma calea; a doua
oară, condiţional-optativul te-aş culege exprimă nehotărârea acesteia, iar în final, sintagma ca
o lamă de blestem sugerează suferinţa tinerei care înţelege că nu poate rămâne alături de rege.
Pentru Enigel, somnul fraged şi răcoarea definesc biologicul, materia aflate în opoziţie cu
soarele-nţelept, simbol al devenirii spirituale – astfel poemul poate fi interpretat ca o alegorie
a raportului spirit-materie. Încercând a-şi depăşi condiţia prin iubire, riga intră în spaţiul
ucigător al soarelui şi înnebuneşte, devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se cu măselariţa
mireasă, o fiinţă din propria lume.
Personajele poemului alegoric sunt prezentate în antiteză, pentru că reprezintă două
lumi opuse. Cea care trăieşte adevărata dramă este Enigel prin zbuciumul sufletesc, prin
tentaţiile pe care le încearcă, dar cărora le rezistă urmându-şi chemarea.Textul respectă
canoanele prozodiei clasice prin unitatea de ritm, rimă şi măsură care îi conferă o muzicalitate
aparte.
Riga Crypto şi lapona Enigel este una dintre cele mai reuşite balade alegorice barbiene,
impresionând prin fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului.