Ion Barbu este un poet modernist, interbelic, matematician de renume, ce scrie poezie din

dorința de a ilustra concepția că ”undeva, în sferele înalte ale geometriei, există un loc luminos în
care matematica se întâlnește cu poezia”. De asemenea, acesta vrea să-i demonstreze prietenului
său, criticul Tudor Vianu, că orice minte luminată își poate reprezenta liric propria sensibilitate.
Opera sa conține trei etape de creație: parnasiană, baladic-orientală și ermetică. În anul 1930,
publică în volumul “Joc secund”, ciclul de versuri Uvedenrode, poezia “Riga Crypto și Lapona
Enigel”, devenind cea mai importantă creație a sa.
Modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizat
prin negarea tradiției și impunerea unor noi principii de creație. În spațiul românesc, teoretician
și inițiator al școlii de literatură nouă românească este criticul și istoricul literar Eugen
Lovinescu.
Opera literară ,,Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu aparține modernismului prin
inovarea prozodică, tema propusă, folosirea lirismului obiectiv și ambiguitatea versurilor.
Pe de altă parte, poezia este o baladă, subtitlu dat de editori, în 1925, nu de poet , prin
muzicalitate, elemente fantastice și firul narativ. Este un poem alegoric, poem de cunoaștere,
adică o specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric,
mitologic, legendar etc. Alegorie reprezintă un procedeu artistic constând în exprimarea unei
idei abstracte prin mijloace concrete. ,,Riga Crypto și lapona Enigel” este subtitulată ,,Baladă”,
însă răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziunea modernă, ca un poem de
cunoaștere și allegoric.
O trăsătură care face posibilă încadrarea textului în modernism este inovarea prozodică.
Poezia are 27 de strofe, inegale/asimetrice , grupate în catrene și polimorf (4-5-6-7 versuri,
crescendo în funcție de mesaj), rime și ritmuri variate. Are muzicalitatea unui cântec bătrânesc
de nuntă, în special la început, iar valoarea de incantație a limbajului se realizează prin efecte de
eufonie, având ingenuitate de descântec popular. Versurile ,,Nuntaș-fruntaș!/ Ospățul tău limba
mi-a fript-o,/ Dar, cântecul, tot zice-l-aș” arată contextul în care este recitată balada, la spartul
unei nunți. În acceași ordine de idei, versurile ,,Că sufletu-i fântână-n piept, / și roata albă mi-e
stăpână, / Ce zace-n sufletul-fântână” au rol eufonic, muzical, având cadență de incantație.
O altă trăsătură modernistă este folosirea lirismului obiectiv, al măștilor. În trecerea spre
modernitate, se produce o ştergere, pierdere treptată a vocii lirice. Distanţarea, obiectivarea
eului liric , îndepărtarea de ideea de confesiune se produce datorită tendinţei de a impersonaliza
discursul liric. Măștile lirice sunt: Enigel reprezintă un alter-ego al poetului, partea rațională,
spiritul, iar Crypto este partea instinctuală, împlinirea prin experiență, curajul de a-și depăși
condiția. Crypto este revoltat, nu-și acceptă statutul, aspiră la lumea oamenilor, o lume
superioară lui. Acesta aplică un ritual al seducerii, aducându-i lui Enigel un dar: „Enigel, Enigel,
/ Ți-am adus dulceață, iacă.” Enigel, fiind o ființă rațională, îl refuză, aducând argumente
rafinate, idei dezvoltate.
Tema operei este reprezentată de iubirea dintre două ființe care fac parte din lumi diferite,
singura asemănare dintre cei doi fiind statutul superior pe care îl au în lumea lor. Poemul pare
un cântec bătrânesc de nuntă, însă este o poveste de iubire din lumea vegetală, o baladă fantastică
în care întâlnirea are loc în plan oniric, ca în poezia ,,Luceafărul” de Mihai Eminescu. Astfel,
acest poem este un ,,Luceafăr întors”, care prezintă drama cunoașterii și incompatibilitatea dintre
două lumi.
O imagine relevantă pentru tema aleasă este prologul. Acesta conturează în câteva imagini
atmosfera de la „spartul nunții” trăite. Primele patru strofe constituie rama viitoarei povești și
reprezintă dialogul menestrelului cu ,,nuntașul fruntaș”. Menestrelul este rugat să cânte despre
nunta ratată dintre două ființe inegale, reprezentanți a două regnuri distincte, Enigel și Crypto.
Nuntașul îl roagă să zică ,,încetinel” ,,un cântec larg”, pe care l-a mai zis ,,cu foc” cu o vară
înainte. Asta arată faptul că cei doi se cunosc, cântecul este recântat, iar nuntașului îi place.
Rugămintea lui de a recânta acest cântec poate fi ca un avertisment pentru tânărul cuplu de la
nuntă.
O altă imagine este reprezentată de întâlnirea dintre cei doi. Lapona își duce renii către Sud,
iar pe seară adoarme în lumea lui Crypto. Membrii cuplului nu își pot neutraliza diferențele în
planul real, comunicarea realizându-se în plan oniric. Riga este cea care rostește descântecul de
trei ori. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi fantastică, desfășurându-se în visul fetei, ca în
„Luceafărul”, dar rolurile sunt inversate. Crypto încearcă să o seducă pe Enigel, însă aceasta îl
refuză de trei ori. Crypto își îmbie aleasa cu ,,dulceață” și cu ,,fragi”, iar darul său este refuzat
categoric de Enigel: Eu mă duc să culeg/Fragii fragezi mai la vale”. Astfel, primul refuz
sugerează tentația solară, prin indicele spațial ,,mai la vale”. Al doilea refuz este susținut de
enumerarea atributelor lui Crypto: ,,blând”, ,,plăpând”, necopt. Opoziția ,,copt”-,,necopt” este
reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, punând în evidență relația individuală a
fiecăruia cu universul și incompatibilitatea peste care niciunul nu poate trece fără a se pierde pe
sine. Deși tentația iubirii este copleșitoare, lapona îl refuză pe Crypto: ,,Rigă Crypto, rigă Crypto,
/ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n ininimă-ai înfipt-o!/ Eu de vorbă mult mă tem”. Pentru riga,
soarele este nociv, pe când, pentru lapona este un simbol al existenței spirituale, al divinității:
„Mă-nchin la soarele-nțelept”.
Un primul element semnificativ pentru textul poetic ales consider că este reprezentat de
figurile stilistice. Inversiunile: ,,mult-îndărătnic”, ,,zice-l-aș” și vocativele din prima parte a
textului evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este prezentat prin intermediul unei
comparații, ,,mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet ,,vinul vechi”, care sugerează faptul că
este foarte bun, foarte talentat. În portretizarea celor două personaje ale baladei este folosit
epitetul: Crypto este ,,sterp și nărăvaș”, ,,rigă spân”, iar lapona e ,,mică”, ,,liniștită” și ,,prea-
cuminte”. Dialogul dintre Crypto și Enigel se desfășoară în regim liric și este construit pe baza
unor asonanțe interioare și repetiții: ,,Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi de la vale/ (..) Dacă pleci
să culegi/ Începi rogu-te, cu mine.(...)/-Te-aș culege (...)/ Lasă. –Așteaptă de te coace”/ -Să mă
coc, (...)”. limbajul dintre aceștia este construit pe baza antitezelor, prin intermediul cărora se
conturează drama rigăi: soare-umbră, întuneric-lumină, uscat-umed, somn-veghe. În plus, este de
observat abundența metaforelor: ,,Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână, /Iar la
făptura mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă.”
Al doilea element îl constituit de relația de opoziție dintre Crypto și Enigel. Numele Crypto,
,,inimă ascunsă”, sugereaază apartenența la familia ciupercilor (criptograme) și postura de rege
(rigă) a făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordică și suține
originea ei, de la pol. Lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal. Ea
reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată ființă (omul-,,fiară bătrână”). Singura lor asemănare
este statutul superior pe care îl au în propria lume. Spațiu definitoriu al existenței, pentru Crypto,
este umezeala perpetuă: ,,În pat de râu și humă unsă”, în timp ce lapona vine ,,din țări de greață
urgisită”, sp ațiu rece, ceea ce explică aspirația ei spre soare și lumină. Astfel, din in cauza
diferențelor foarte mari dintre cei doi, comunicarea se poate realiza doar în vis. În acest text,
omul, femeia, este ființa superioară, iar ciuperca, bărbatul, ființa inferioară, ceea ce îl face să fie
considerat un ,,Luceafăr inversat”.
Un alt element semnificativ este finalul. Acesta este deschis, lasă loc de interpretare. Lapona
refuză descântecul rigăi, iar făptura firavă e distrusă de propriul vis, cade victimă neputinței și
îndrăznelii de a-și depăși limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă.
Atributele lumii despre care vorbește Enigel au efect ditrugător asupra lui Crypto, provocându-i
degradarea: ,,De zece ori, fără sfială/ Se oglindi în pielea-i cheală”. Astfel, finalul devine trist,
Crypto se coace și devine o ciupercă otrăvitoare și este nevoit să-ți accepte condiția. Astfel, ca
notă de legendă, se explică alegoric, apariția ciupercilor otrăvitoare. Dezamăgirea îl transformă
de Crypto într-o ființă acrită, otrăvitoare. Finalul poate sugera faptul că riga și-a găsit pe cineva
din lumea lui și au făcut nuntă: ,,Cu măsălarița-mireasă,/ Să-i ție de împărăteasă”. O altă
interpretare a finalului poate fi că riga înnebunește din cauza suferinței din dragoste: ,,Ca la
nebunul rigă Crypto,/ Ce focul inima i-a fript-o,/ De a rămas să rătăcească (...)”.
Un ultim element de compoziție este structura, poezia fiind costruită pe tipul unei povești în
ramă. Primele patru versuri constituie rama poeziei, iar celelalte 23 de versuri formează
povestirea în ramă. Prologul, rama, este cadrul, atmosfera de la sfârşitul unei nunţi, deci a unei
povești de dragoste împlinite, fericite. Cea de-a doua parte este reprezentată de cântecul unui
menestrel, care prezintă cadrul și povestea propriu-zisă cu mai multe secvențe: portretul lui
Crypto, portretul Laponei, dialogul dintre ei și pedepsirea lui Crypto.
În concluzie, opera literară ,,Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu este o baladă care
răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de
cunoaștere și poem alegoric. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă întrega tradiție literară:
înlocuiește ideea literară impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine. Poetul prezintă
drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii: supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este
sacrificat.b