Înstrăinarea de răutăți

Am citit o întâmplare, pe cât de hazlie pe atât de silnică. O femeie din București

nu prea avea somn. Veneau noaptea niște dihănii cu colți mari și ochii fioroși din care
ieșeau flăcări, care din când în când, se repezeau ca un buzdugan spre biata creștină, care
urla cât o țineau puterile. Era un adevărat dezastru pentru cei din casă.
Nemaiputând răbda groaznica arătare, s-a dus la o prietenă vecină să-i spună
păsul. După cele auzite, a îndemnat-o să meargă la preotul bisericii și să-i ceară sfatul.
După povestirea greului care-i chinuia conștiința (jefuise dreptul de proprietate al unei
vecine cu mărturii mincinoase!), preotul a sfătuit-o să îndrepte greșeala și să-și
recunoască fapta de furt, prin care a încălcat porunca lui Dumnezeu.
Nefiind mulțumită de sfatul calm și binefăcător, se duce la un duhovnic din
Mănăstirea Cernica. Când a auzit jaful făcut de biata creștină, a primit sfatul strașnic:
- De azi înainte, vei lua o găleată cu pământ din terenul furat cu mărturii
mincinoase, pe care să-l mănânci tot, câte 100 de grame pe zi.
- Bine, părinte, dar nu poți să-mi dai o jumătate de găleată?
- Păi, nici dumneata nu ai furat o jumătate de teren, ci ai păgubit integral pe bietul
creștin.
Merge baba acasă, ia o găleată plină cu pământ și-l mai drege cu câte ceva, ca să-l
poată înghiți, strâmbându-se, și din când în când, ascuțindu-și limba spre niscaiva
înjurături și blesteme, când spre vecinul păgubit, când spre popa năstrușnic, care a pus-o
să mănânce din pământul furat.
A mâncat ce a mâncat. S-a scârbit. A trântit găleata și s-a dus înapoi la popa să-i
mai scadă din canon.
- Bine ai venit! Ai terminat găleata? Vei mai mânca încă una, că poate îți vine
mintea la cap și te saturi de nedreptăți.
- Vai! Părinte, nu mai pot. Am mâncat jumătate, dar de cealaltă jumătate, te rog să
mă ierți.
- Adică, te-ai săturat de pământ? o întrebă preotul.
- Săturat, părinte! Ajută-mă să dreg greșeala. Eu nu pot să o fac, că mi-e rușine de
oameni.
- Te ajut. Voi merge eu să fac împăcarea.
După o vreme, cele două vecine, mergeau împreună spre duhovnicul care le-a
împăcat, reparând greșeala și dușmănia de ani de zile!
Când noi începem orice post, gândul să se îndrepte grabnic la înstrăinarea de
răutăți, adică, părăsirea tuturor scăderilor care ne bântuie pe fiecare dintre noi, într-o
măsură mai mică sau mai mare.
Iată cum ne învață Biserica lui Hristos, în privința Postului: “Să postim post
primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți,
înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de
jurământul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat și bine primit”
(Stihoavna de marți, săptămâna întâi din Postul Mare, Triod, Ed. 1970, pag. 127).
Dacă medităm cu grijă și multă râvnă la lepădarea de cele 7 hibe, descrise mai
sus, avem bucuria de a împlini porunca Domnului și postul ne va fi de mare folos, trupesc
și sufletesc.
Să ne lepădăm de toate păcatele, care apasă trupul și sufletul nostru.
Acesta este începutul Postului, bine primit de Domnul Dumnezeu!