Minunea de a crede

Deseori uitam de mine și nu-mi puneam niciodată problema că aș fi existat și că

exist cu adevărat.
Ca să o dau pe drumul drept, problema existenței și a existențialismului, au
început să mă preocupe de timpuriu, dar fără să am limpezite noțiunile.
Filosofia m-a preocupat din tinerețe. Am început cu filosofii din antichitate,
continuând până spre zilele noastre. Am dorit să știu ceea ce au știut și au scris ei.
Cârcotaș cum sunt, am citit și pentru a vedea care este original și cine s-a înfruptat de
la masa gata pregătită de alții, cu mult înainte.
Prin deceniul patru al secolului al XX-lea, se tipărea o Antologie Filosofică,
îngrijită de Ion Petrovici. Am citit-o pe nerăsuflate, acum câțiva zeci de ani. S-a făcut
o selecție dintre filosofii repezentativi și cu frânturi din opera lor.
Lucian Blaga, D.D. Roșca, Constantin Noica, Mircea Florian, P.P.Negulescu și
alți filosofi români, cu sistem și fără sistem filosofic, pentru a mă referi la câțiva, luați
din imediata aducere aminte, mi-au dat de înțeles că structura sistemului sau
sistemelor filosofice este același, cu mici nuanțe de așa zisă originalitate.
N-am să afirm că avem de a face cu un “mozaic filosofic” și că se poate admite
ceea ce spuneau latinii: câte capete, atâtea idei.
Am dorit să aflu ceea ce au spus o droaie de filosofi, despre credință. Cei mai
mulți considerau credința ca o stare specială dintru începuturi, cu care s-au născut toți
oamenii și că, potrivit condițiilor sociale în cadrul cărora s-au dezvoltat, influențele au
fost diferite.
Cine citește pe Aristotel și ajunge în arc peste milenii, să zicem până la Lucian
Blaga, va vedea că și filosofii din secoli diferiți, au împrumutat de la predecesorii lor
idei pe care le-au îmbrăcat cu veșminte, după măsura lor și moda timpului, scotocind
prin ungherele înțelepciunii dată de sus, de la Părintele Luminilor.
Credința în Absolutul Suprem, nu am agreat expresia de Marele Anonim al lui
Blaga, credința în Părintele Universului, a fost reperul prezent în conștiința omului
dintru începuturi până azi, căutând să înțeleagă ce a însemnat Creația Omului, potrivit
gândirii lui Dumnezeu.
Orice filosof cu pretenții cărturărești și căutători de adevăruri, și-au trecut privirea
prin paginile Bibliei și alte scrieri sacre. Ei au acumulat, dar au și prelucrat filonul de
aur în bijuterii filosofice, unele rămase până azi.
Dacă deschidem Biblia și citim, aflăm că obiectul credinței este Dumnezeu în
Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cum se arată de către Moise, proroci, sfinții
evangheliști și Apostolii lui Iisus Hristos.
Voia și porunca lui Dumnezeu constau în a crede în numele Fiului Său Iisus
Hristos1, pentru că credința este singurul mijloc de mântuire2.

1
Ioan 16, 29; I Ioan 3, 23.
2
Ioan 3, 16, 36; Fapte 15, 11; Romani 10, 9.
 Am învățat că a crede în Iisus Hristos este un dar al lui Dumnezeu3, o lucrare a
lui Dumnezeu4, un dar al Duhului Sfânt5, iar Iisus Hristos este Capul și săvârșitorul
credinței6.
Prin credință, forța de har și adevăr se primește iertarea păcatelor 7, îndreptarea și
înfierea noastră8, marele dar al Duhului Sfânt9, care ne întoarce la Dumnezeu10 și ne
întărește viața spirituală11, aducându-ne viața veșnică12, moștenirea promisiunilor și
liniștea veșnică13.
Cei ce credem în Dumnezeu, în Iisus Hristos, Fiul Său, nu ne vom rușina 14, nu
vom fi osândiți15, nu vom muri în veci16 și nu vom trăi în întuneric17.
Ca drept mângâiere, cel ce crede este născut de la Dumnezeu 18, este iubit de
Dumnezeu19, are încredere în mântuirea sa și se îngrijește știind că “dreptul prin
credință va fi viu”20.
Virtutea teologică – credința – are izvorul în inimă 21, lucrând prin dragostea de
care nu se desparte niciodată22, știind că este zadarnică fără dragoste23, arătându-se în
mod necesar prin fapte24, căci altfel este pândită de moarte25, pentru că credința fără
fapte nu mântuiește26.
Mai înfricoșător chiar, credința fără fapte este asemenea credinței demonilor 27, iar
fără credință nu putem fi plăcuți și nici să ne apropiem de Dumnezeu28.
Credința, darul lui Dumnezeu făcut fiecărui om zidit din iubirea Sa, este necesară
pentru a fi auziți în rugăciune29 și a se săvârși minunile din viața noastră 30, pentru că
orice minune este condiționată de credința pe care o avem, auzind cuvântul lui Iisus:
“Credința ta te-a mântuit”31.
3
Romani 12, 3; Efeseni 2, 8; Filipeni 1, 29.
4
Fapte 11, 21; I Corinteni 2, 5.
5
I Corinteni 12, 9; Galateni 5, 22.
6
Evrei 12, 2.
7
Fapte 10, 43; Romani 3, 24.
8
Galateni 3, 7; Ioan 5, 1.
9
Ioan 7, 38.
10
Romani 5, 2.
11
Galateni 2, 20.
12
Ioan 3, 15.
13
Galateni 3, 4; Evrei 4, 3.
14
Isaia 28 16; Romani 9, 33.
15
Ioan 3, 16; Romani 8, 1.
16
Ioan 11, 26.
17
Ioan 12, 46.
18
I Ioan 5, 1.
19
Ioan 16, 27.
20
Romani 1, 17; Galateni 3, 11; Evrei 10, 38.
21
Fapte 8, 37; Rromani 10, 9.
22
Efeseni 6, 23; I Tesaloniceni 5, 8; I Timotei 1, 14.
23
I Corinteni 13, 2.
24
Iacob 2, 21.
25
Iacov 2, 17, 20,
26
Levitic, 2, 14.
27
Iacob 2, 19.
28
Psalm 77, 21; Evrei 11, 6.
29
Matei 21, 22; Marcu 11, 24; Ioan 11, 22; Romani 10, 14.
30
Matei 17, 20; Marcu 16, 17; Ioan 14, 12; Fapte 3, 16.
31
Matei 9, 22; Marcu 5, 24; 10, 52; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 42.
 Dumnezeu ne-a dat un prilej unic, acela de a lucra împreună în viața cea de toate
zilele. Mai mult, ne-a dat libertatea de a crede. Atunci când cei bolnavi cereau să fie
tămăduiți își mărturiseau cu înflăcărare credința în Dumnezeu, la care El le
răspundea, ca drept mângâiere: “Fie ție după credința ta”32, încurajând că: “nu este
nimic cu neputință pentru credință”33.
Am putea îndrăzni să zicem că Dumnezeu prin astfel de încurajări dorește să
ridice pe om în ipostaza de a face el însuși minuni asupra sa, prin izbăvire și
însănătoșire, prin credință în Dumnezeu.
Pentru sănătatea noastră trupească și sufletească este necesar “să fim sănătoși în
credință”34, să stăm tari în credință35, să o păzim cu conștiința curată36, să luptăm
pentru credință37, să o mărturisim pe față38, să imităm pe sfinți prin credință 39,
cercetând cu grijă pentru a vedea dacă suntem în credința cea adevărată 40 și să ne
rugăm pentru înmulțirea credinței41.
Cum putem să nu ne mângâiem inima, când tatăl copilului demonizat a strigat:
“Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” și când Apostolii cer lui Iisus, zicând:
“Mărește-ne credința!”
Fără să facem un paralelism între cei care cred și cei care nu cred, totuși, trebuie
să le reamintim celor din urmă, că acela care nu are credință în Hristos, nu crede în
Dumnezeu42 și își înfățișează pe Dumnezeu că nu ar spune adevărul43.
Cine nu crede sau nu încearcă să creadă este pândit de osândă 44, fiind judecat și
pedepsit pentru păcatele sale45, având un puhoi de exemple în Scriptura Vechiului și
Noului Testament.
Să îndrăznim în credință! Este un îndemn și o chemare de sus, de la Părintele
Luminilor.
Fiecare dintre noi este îndemnat să scrie, cu mânuța, toate minunile pe care le-a
săvârșit Dumnezeu în viața sa de fiecare zi, prin rugăciunile făcute cu credință
fierbinte și mult nădăjduitoare.
Dumnezeu ne dă cea mai mare șansă, aceea de a birui lumea! Auzim glasul lui
Iisus plin de optimism dumnezeiesc: “Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce
crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?”46
Aș putea scrie o carte despre toate minunile cu care am fost hărăzit de Dumnezeu
și atâtea alte minuni pe care le-am văzut în viața de fiecare zi a celor contemporani cu
mine.

32
Matei 8, 13; 9, 29.
33
Matei 17, 20; 21, 21; Marcu 9, 23; Luca 17, 6; Evrei 11, 33-37.
34
Tit 1, 13; 2, 2.
35
I Corinteni 16, 13; Coloseni 1, 23; I Petru 5, 9.
36
I Timotei 1, 19; 3,9; Evrei 10, 22.
37
Filipeni 1, 27; I Timotei 6, 19.
38
Matei 10, 32; Marcu 8, 38; Luca 9, 26, Romani 10, 9.
39
Romani 4, 12; Filipeni 3, 17; Evrei 13, 7.
40
II Corinteni 13, 5.
41
Marcu 9, 24; Luca 17, 5.
42
Luca 10, 16; Ioan 5, 23.
43
I Ioan 5, 10.
44
Ioan 3, 18.
45
Ioan 8, 21; 9, 41.
46
I Ioan 5, 5.
 Voi da doar un singur episod despre minunea de a crede.
Eram în timpul examenelor, la Seminarul Teologic, din Mănăstirea Neamț, în anul
1958. La cunoștințe religioase nu am putut cuprinde materialul, care nu încăpea în
mintea unui copil zburdalnic ca mine. L-am rugat pe Iisus zicând:
- Iisuse, Doamne, arată-mi ce subiect va cădea mâine la examene. Tu știi că eu nu
am putut învăța, mai ales la Vechiul Testament, că-i prea mult pentru mintea mea
micuță.
Noaptea mi s-a arătat în vis subiectul care, spre uimirea mea, a doua zi a căzut la
examene.
Acesta a fost semnul minunat din partea lui Dumnezeu că îmi dă binecuvântarea
de a învăța în Seminarul Teologic. și azi Îi mulțumesc din inimă.
Credința, virtutea teologică, făcând parte din treimea de virtuți, Credința,
Nădejdea și Dragostea este o taină evidentă și o minune de fiecare zi.
Nu întâmplător revista Lumea Credinței, care împlinește numărul rotund de o sută
de apariții, a răzbit, prin darul lui Dumnezeu, inimi dăruitoare și condeie iscusite.
Ne-am bucura să scriem câteva rânduri și la împlinirea a două sute de numere
binecuvântate de Dumnezeu și citite de iubitorii de credință adevărată.

Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului