0/10

Cerul…

Poate ca de multe ori privesti cerul si te întrebi: “Oare cum este acolo, sus? Pentru cine a fost facut
cerul si de ce este atît de mare si frumos?” Draga prietene, eu am încercat sa dezvalui acest
minunat mister si doresc sa-ti spun si tie ce am aflat.

Mie îmi place foarte mult sa privesc cerul în timpul noptii. Este ceva minunat, ce nu pot descrie cu
ajutorul cuvintelor. Este infinit, dar nu este gol, ci e îmbracat într-o mantie stralucitoare – stelele.
Cum ar fi cerul fara stele? Ca si un lac fara pesti, ca si vorbele fara înteles, ca si iubirea fara
manifestare …Dar un cer cu stele este un cîntec, este puritatea în toata valoarea ei. Prin stralucirea
lor, acesti astri îti ofera o speranta, îti transmit un mesaj ceresc, îti amintesc ca traiesti, ca esti aici,
si ei acolo. Stelele au lumina lor proprie; unele sunt mai mari, altele mai mici, dar toate sunt calde
(ca si niste ochi blînzi care privesc înspre tine). Dar luna? Luna îti arata ca undeva, departe, exista
un soare care îsi va relua locul dimineata. De aceea, atunci cînd vezi stelele, cauti si luna, iar cînd o
gasesti, te bucuri. Însa lumina lunii impresioneaza si simturile inferioare; o noapte cu luna pare
mai rece. Lumina alba, fiind asociata poate cu zapada, da senzatie de frig. Iar cînd simturile
amortite colaboreaza cu lumina înselatoare, minciuna ia proportii de fantasmagorie.

Poate ca cerul cauta o oglinda. Aceasta poate fi chiar sufletul tau; dar este el atît de frumos si de
pur pentru ca cerul sa se poata oglindi în el? Ca sa ma întelegi, îti spun ca stelele, luna si tot ceea
ce vezi în jurul tau, sunt creatii, la fel ca si tine. Pentru ca toti am fost creati de catre Dumnezeu.
Deci, ca sa ajungi dincolo de stele, ai nevoie doar de suflet. Astfel sufletul devine calea dintre fiinta
si cer (Dumnezeu). Unii cred ca omul se naste si traieste pentru a-si duce viata ca si cum ar fi un
robot. Nu, omul nu e un simplu motor, dimpotriva, e mai curînd o minunata cutie fermecata.
Sufletul nostru are vibratii si rezonante pe care nici o stiinta nu le va putea codifica si standardiza
vreodata, pe care numai inima noastra le simte si le dezleaga în limbajul ei tainic. Sufletul
comunica permanent cu cosmosul întreg, dincolo de timp si spatiu, dincolo de materie si neant.
Într-însul trecutul si viitorul îsi lamuresc tainele peste viata si moartea efemera. El e trasatura de
unire între spirit si materie, prin el suntem în legatura cu cei ce au fost si cei ce vor veni dupa noi,
între cei ce ramîn si cei ce pleaca, între dincoace si dincolo, între fiinta si nefiinta. Asadar, sufletul
tau uneste cerul cu pamîntul, creatia cu Creatorul, si poti afla ce este dupa stele.

Te-ai înselat daca ai crezut ca relatiile se pot stabili doar între oameni. Vezi bine ca în clipele cele
mai grele, tocmai atunci, omul e sortit sa ramîna singur. De-abia atunci i se lamureste ca el
constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decît doar
materiale. Oamenii comunica între ei prin semne convenctionale si astfel si-au facut iluzia desarta
ca se si înteleg. În realitate fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte dînsul si atîta tot. Legaturi
directe omul numai cu Dumnezeu poate sa aiba, de la care a si dobîndit constiinta existentei.
Tragediile, ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna în deplina singuratate si de aceea,
cînd îsi simte sufletul mai sfîsiat, îsi simte si singuratatea mai mare. Poate ca de multe ori plîngi în
ascuns si suferi pentru unele lucruri. Lacrimile îti curg pe obrazul fin ca si niste stele mici si nu se
aude nimic – este liniste. Plîngi mai mult cu sufletul si stelele ies din ochii umezi luînd cu ele putin
din povara inimii tale. Dar opreste-te! De ce plîngi, în loc sa fii fericit? Ai atîtea motive sa fii
fericit… Sa nu crezi ca esti singur. Nu ci, dincolo de stele, Cineva sta lînga tine. Nu mai sta
nepasator si spune-I ce te doare; cere-I ce doresti. Acum zîmbesti. Da, întelept e cel ce nu se
întristeaza de ce n-are si se bucura de ce are. Prietene, de ce nu esti tu acum flamînd, pe strada,
singur si parasit? Si daca ai o familie, daca esti acum aici si te-ai trezit si în aceasta dimineata, vezi,
auzi si poti sa zîmbesti, chiar nu poti sa multumesti?
Omul se naste, îmbatrîneste si moare. Simplu. Dar vrei tu sa mori asa, pentru totdeauna? Sa fii pus
într-un cufar facut din lemnul copacului în care odata te urcai ca sa fii mai aproape de cer?

De ce, cînd poti trai fericit ca si un copil ascultator de Creatorul lui, sa ierti si sa iubesti si apoi sa
stii un lucru minunat: ca odata vei fi acolo pentru totdeauna, dincolo de stele, unde fericirea nu
are sfîrsit… Prietene, ma bucur ca m-ai ascultat. Si daca seara te vei uita la cer, aminteste-ti ca
dincolo de stele Cineva te priveste…apoi întreaba-te: “Cine sunt eu?