See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/359501636

Poezii celebre (culese şi traduse de Octavian Cocoş)

Preprint · March 2022

DOI: 10.13140/RG.2.2.34878.36160

CITATIONS READS

0 2,686

1 author:

Octavian Cocoş
University of Bucharest
130 PUBLICATIONS 263 CITATIONS

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Octavian Cocoş on 27 March 2022.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 POEZII CELEBRE
Culese şi traduse de
Octavian Cocoş

Alte volume de poezii culese şi traduse de Octavian Cocoş:

Rumi – Poezii
Poezii de iubire şi de inimă frântă
Poezii erotice, de iubire şi diverse
Iubire năvalnică
Poezii de dragoste vesele şi triste
Poezii de iubire nebună

Pot fi descărcate la: https://www.researchgate.net/profile/Octavian_Cocos

1
 Rugăciune universală
[The universal prayer]

Tată a toate! Adorat

În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun

Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă m-ai făcut

Să văd ce-i bine şi ce-i rău
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut,
Voinţa mea e gândul tău.

Ce-mi spune Conştiinţa mea

Eu fac cu râvnă sau evit,
De Iad mă apără doar ea
Şi caut Raiul însorit.

Îmi dai minunăţii în dar

Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu ne spune clar
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat

De-acest pământ, fii bun de vrei!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate Tu le iei.

Să nu laşi mâna mea de lut

S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc neabătut
Pe cei care te-au scos din piept.

De am dreptate Tu dă-mi har

Ca în dreptate să rămân,
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Pradă Trufiei să nu fiu

Tristeţea s-o alung grăbit,
Bunăvoinţa să ţi-o ştiu,
Şi gândul tău cel chibzuit.

2
Ce-i jalea unui om să-mi spui
Şi cum să-ndrept ce e greşit;
Milă şi sfat să dau oricui,
Că-mi răsplăteşti Tu însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot

Căci duhul Tău mă poartă-n zbor
Tu poţi să mă îndrumi socot
Cât sunt în viaţă şi când mor.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau

Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau,
Eu fac mereu doar voia Ta.

Un templu-i spaţiul necuprins,

Pământ şi cer îţi sunt altar,
Fă-ne să fim un cor distins!
Tămâia să se-nalţe iar!

Alexander Pope

3
 Poem pentru mama
[A poem for mom]

Eşti soarele zilelor mele

Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul duios,
Prietenă cu chip frumos
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

Champagne S. Baker

4
 Singur ca norul rătăceam
[I wandered lonely as a cloud]

Singur ca norul rătăceam

Ce peste văi pluteşte-n zbor
Şi am zărit pe când treceam
Narcise galbene covor;
Pe lângă lac, sub codrul mare
Dansând în briză şi-n răcoare.

Şi-aşa cum stelele lucesc

Calea Lactee luminând,
În şiruri lungi se răspândesc
La golful mării ajungând;
Şi zece mii am văzut clar
Cum capul şi-l mişcau sprinţar

Valuri în golf dansau încet

Dar nu ca ele de voios
Ce bucuros e un poet
Când vede un peisaj frumos!
Şi n-am ştiut când am privit
Că sufletul s-a îmbogăţit.

Şi-adesea stând pe canapea

Trândav sau meditând tihnit
Le văd sclipind în sinea mea
Şi sunt extrem de fericit;
Iar inima, în blând balans,
Narcisele le ia la dans.

William Wordsworth

5
 Rugăciunea de seară a unui copil
[A child's evening prayer]

Când rugăciunea-mi spun în pat

De Dumnezeu mă simt legat
O, Doamne! Ai grijă de mama
Dă-i sănătate, alungă-i teama
Şi nu uita de tatăl meu,
Căci sper să-l răsplătesc şi eu.
Şi dă-mi şi mie gânduri bune
Să-i îngrijesc cu pasiune,
Şi-ai grijă şi de fraţii mei
Cuminţi şi buni să fie ei
Întruna noi să ne iubim
Şi pe părinţi să îi cinstim.
Şi, Doamne, te mai rog să-mi dai
O inimă s-ajung în Rai
Căci vreau atunci când moartea vine
Să mă trezesc în cer la Tine.
Amin.

Samuel Taylor Coleridge

6
 Foc şi gheaţă
[Fire and ice]

Lumea, zic unii, va pieri de foc,

Zic alţii că de gheaţă.
Dar am gustat dorinţa şi cred că la soroc
A noastră lume va pieri de foc.
Dar dac-ar fi să pier de două ori
Cred că şi ura o cunosc prea bine
De aceea eu vă spun că uneori
Şi gheaţa-i de ajuns să ne termine
Iar asta poate să ne dea fiori.

Robert Frost

7
 Despre Shakespeare
[On Shakespeare]

Shakespeare al meu să aibă nevoie de onoare

Ca oasele-i slăvite să stea sub pietre-n zare?
Ca ale sale moaşte s-asculte liniştea
Puse într-o piramidă cu vârful spre o stea?
Drag fiu al Amintirii, cu al tău bun Renume
De ce o biată piatră să poarte al tău nume?
Căci din uimirea noastră şi-a noastră încântare
Tu ţi-ai zidit mormântul spre veşnică-nchinare
Şi spre ruşinea artei care se mişcă-ncet
Ai scris slove frumoase cu stofă de poet
Şi inimile toate citind se bucurau
De versuri ce pe vremuri la Delfi se năşteau.
Iar tu, când fantezia pe noi ne-a părăsit,
În marmura cea albă cu grijă ai cioplit.
Acesta e mormântul ce-l meriţi după moarte
De care chiar şi regii ar vrea să aibă parte.

John Milton

8
 Un păianjen tăcut şi răbdător
[A noiseless patient spider]

Un păianjen tăcut, răbdător,

Stătea singur pe un mic promontoriu
Explorând tărâmul înconjurător
Torcând fir după fir într-un vast teritoriu
Ţesând pânza atent şi încrezător.

Iar tu, al meu Suflet, stai undeva

Înconjurat de vidul ca un ocean infinit
Meditând şi tânjind să te legi de ceva
Să faci pod sau ancora să-ţi arunci negreşit
Şi-al ei fir diafan să se poată fixa.

Walt Whitman

9
 Filozofia iubirii
[Love's philosophy]

Izvoarele cu râul se unesc,

Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?

Percy Bysshe Shelley

10
 Balconul
[Le balcon]

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă

Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard

Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare

Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros

Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă

Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări

Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

Charles Baudelaire

11
 Să nu vii când sunt mort
[Come not, when I am dead]

Să nu vii când sunt mort

Lacrimi prosteşti să-ţi curgă pe mormânt
Şi să te-nvârţi la capul meu, că nu suport
Lasă-mi ţărâna liniştită în pământ.
Să-mi cânte fluierarul, să bată vântul iute
Dar tu, tu du-te.

Copilă, nu ai vină c-am plecat

Oricum nu-mi pasă, n-am fost norocos;
Să te măriţi, căci eu de Timp m-am săturat
Şi de odihnă-acum sunt bucuros.
Lasă-mă aici şi fă lucruri plăcute
Hai, du-te, du-te.

Alfred Lord Tennyson

12
 Tigrul
[The tyger]

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

În ce cer sau loc retras

Focul ochilor ţi-a ars?
Cu ce aripi poa’ să zboare
Cui nu-i frică de dogoare?

Cine poate să te strângă

Muşchiul inimii să-ţi frângă?
Căci cât inima ta bate,
Ce mână-ar putea răzbate?

Un ciocan? Un lanţ lucrat?

Ce cuptor te-a modelat?
Nicovală şi strânsoare
Pot să-ţi pună-ncuietoare?

Când din stele lăncii vin

Şi cu lacrimi ceru-i plin
Mă întreb, şi-a atins ţelul
Cel ce a făcut şi Mielul?

Tigrule ce străluceşti
Noaptea-n codru când păşeşti
Ce meşter nemuritor
Te-a creat necruţător?

William Blake

13
 Numele pisicilor
[The naming of cats]

Să dai nume pisicii e o treabă spinoasă

Nu-i ceva ce te joci în concediu când eşti;
Poate crezi c-a mea minte e plecată de-acasă
Dacă-ţi spun că pisica cu TREI NUME O CREŞTI.
Cel dintâi e un nume folosit zi de zi
Precum Petru, Augustus, Alonzo sau James
Ori ca Victor sau George sau Bill, ce o fi
Toate sunt de bun-simţ în acest univers.
Sunt şi altfel de nume, ce mai dulci vor părea
Pentru domni, pentru doamne, după caz precum vezi
Cum sunt Platon, Admetus sau Electra cea rea
Dar şi ele-s banale dacă le cercetezi.
Dar pisica mai are şi un nume al ei
Un nume specific şi mult mai concret
De-aia coada-i stă dreaptă când merge pe-alei
Şi zburleşte mustaţa şi se plimbă şiret.
Eu astfel de nume pot să-ţi dau cu duiumul
Munkustrap, Quaxo sau Coricopat
Bombalurina, Jellylorum sau vreunul
Ce doar o pisică pentru sine l-a luat.
Dar mai este un nume, mai presus decât toate
E un nume pe care tu în veci nu-l ghiceşti;
Cercetează cât vrei, a-l afla nu se poate
Doar PISICA-L CUNOAŞTE, şi nu poţi s-o clinteşti.
Când priveşti o pisică meditând liniştită
Îţi spun eu ce o face tăcută să stea:
Mintea ei contemplează profund absorbită
Acel nume, acel nume, ce îl ştie doar ea:
Inefabil, efabil, complicat cât se poate
Enigmatic, profund şi mai bun decât toate.

T. S. Eliot

14
 Balada apei
[Water ballad]

Vino aici, vâsleşte blând

Şi du-mă negreşit
Peste-acest râu grăbit curgând
Pe malu’ împădurit.
Dar în zadar, aşa cum ştii,
Să te plătesc voiam;
Vâsleşte, hai, nu te opri
Alături să te am.

Drag barcagiu, în ţara mea

S-ajung degrabă sper
Dar, spune-mi, când vom fi sosit
Pot mâna să ţi-o cer?
Fecioara cugetă, dar vai,
Decide greu, presimt,
Vâsleşte fără preget, hai,
Alături să te simt.

Când nunta lor s-a încheiat

Vâslitul ia sfârşit
Căci ea din barcă şi-a creat
Cămin cu-al ei iubit.
Şi împreună înalţă un cânt
Pe valurile mii:
Că-i vreme bună sau e vânt
Alături vreau să-mi fii.

Samuel Taylor Coleridge

15
 Deci nu vom mai hoinări
[So, we'll go no more a roving]

Deci nu vom mai hoinări

Noaptea-n ora cea târzie
Chiar de inima ar iubi
Chiar de luna-i aurie.

Spada teaca-şi va fi ros

Şi-n piept sufletul se stinge
Inima va sta frumos,
Dragostea n-o mai atinge.

Noaptea-i să iubeşti, tu ştii

Doar că ziua-i prea grăbită
Şi nu vom mai hoinări
Chiar de-i luna răsărită.

George Gordon Byron

16
 Psalmul vieţii
[A psalm of life]

Hai nu-mi spune cu durere

Că viaţa-i doar o poveste,
Căci doar cel ce doarme piere
Şi ce vezi nu e ce este.

Viaţa e pe veci stăpână

Nu se-ndreaptă spre mormânt
Trupul nostru e ţărână
Însă sufletul e sfânt.

Bucurie, supărare,
Nu pe-acestea le visăm
Ci să ne silim mai tare
Zi de zi să progresăm.

Arta-i artă, Timpul zboară,

Inima deşi-n avânt
Răscolită-i de fanfară
Când ne ducem spre mormânt.

Pe-al lumii câmp de bătaie

Când viaţa te va sfădi
Nu sta ca o vită-n ploaie,
Luptă şi vei izbândi.

Viitorul e părelnic
Trecutul e mort mereu
Tu trăieşte clipa veşnic,
Alături de Dumnezeu.

Sfinţii care-au fost ne-nvaţă

Că mereu, în fel şi chip,
Noi lăsăm urme în viaţă
Pe al timpului nisip.

Şi aceste urme poate

Vor fi de folos cuiva
Vreunui oropsit de frate
Care se va-ncuraja.

Să lucrăm, deci, cu credinţă,

Nu contează ce va fi,
Să-mplinim, s-avem voinţă,
S-aşteptăm ce va veni.

Henry Wadsworth Longfellow

17
 Vântul pe deal
[Wind on the hill]

Nimeni nu poate să-mi spună bine

Nimeni nu ştie la noi
Vântul acesta de unde vine
Şi-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare

Şi bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aş lăsa

Ce zmeul mi-l ţine departe
Vântul l-ar prinde şi l-ar purta
Timp de o zi şi o noapte.

Însă oriunde îl va purta

Îl voi găsi negreşit
Şi voi şti sigur în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Şi aş putea să dau de ştire

Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem şti pe pământ.

A. A. Milne

18
 Fii bucuros că ai nasul pe faţă
[Be glad your nose is on your face]

Fii bucuros că ai nasul pe faţă

Şi că nu-i pus cumva într-un alt loc
Căci poate te-ai simţi cuprins de greaţă
Şi nasul nu ţi-ar mai plăcea deloc.

Imaginează-ţi nasul tău iubit

De-ar fi precum un deget la picioare
Tu te-ai simţi de-a dreptul păgubit
Să simţi mereu în nări acea duhoare.

Şi, vai, ar fi aşa-nspăimântător

În părul tău să fie aşezat,
Fiindcă oricât ai fi de răbdător
N-ai suporta să fie gâdilat.

Iar dacă în ureche s-ar afla

Ar fi o mare, mare nebunie
Căci ori de câte ori ai strănuta
Creierul tău ar fi în agonie.

Cu toate-acestea, vezi că nasul tău

Un pic mai sus de gură se agaţă
Şi de aceea, în loc să-ţi pară rău,
Fii bucuros că ai nasul pe faţă!

Jack Prelutsky

19
 Cum te iubesc?
[How do I love thee?]

Cum te iubesc? Dă-mi voie să îţi spun

În sus, în jos, în stânga şi în dreapta
Şi-n taină eu în suflet îmi propun
Spre Har şi spre Fiinţă să urc treapta.
Şi te iubesc în fiecare zi
Din zori şi până arde lumânarea
Cum unii caută Dreptatea, ştii
Şi-aşa cum alţii preţuiesc Valoarea.
Şi te iubesc c-o inimă nebună
Cu vechi dureri, dar plină de credinţă,
Cu o iubire ce părea s-apună
Cu sfinţi pierduţi, cu-ntreaga mea fiinţă,
Cu zâmbete şi plâns, şi de-o vrea Dumnezeu
Te voi iubi mai mult când voi muri şi eu.

Elizabeth Barrett Browning

20
 Pâine şi muzică
[Bread and music]

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii

Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă

Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă

Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

Conrad Aiken

21
 Cântec
[Song]

Când voi muri, iubirea mea,

Nu vreau cântece sumbre
Nici trandafiri la cap să-mi stea
Nici chiparos cu umbre.
Ci iarbă fii, să mă-nveleşti,
De ploi mereu bătută,
Şi dacă vrei, să-ţi aminteşti,
Şi dacă vrei, tu uită.

Eu umbre nu voi mai vedea,

Iar ploaia o să piară,
Şi n-o s-aud vreo păsărea
Cântând cu jale amară;
Dar când amurgul va veni
Tăcut eu voi visa
Şi poate îmi voi aminti
Şi poate voi uita.

Christina Rossetti

22
 Invictus
[Invictus]

Din noaptea ce mă prinde tare

Din negura de pe pământ
Eu mulţumesc zeilor care
Mi-au dat un suflet neînfrânt.

În gheara nemiloasă a sorţii

Nici n-am scâncit, nici n-am urlat
Şi nici măcar în faţa morţii
Eu capul nu mi l-am plecat.

Dup-acest loc de întristare

Pândeşte iadul arzător,
Dar prin a anilor vâltoare
Eu am trecut netemător.

Şi cât de-ngustă ar fi poarta

Şi de-am păcătuit la greu
Am luat în stăpânire soarta
Şi îmi conduc sufletul meu.

William Ernest Henley

23
 Nu plânge la mormântul meu
[Do not stand at my grave and weep]

Nu plânge la mormântul meu

Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezeşti de dimineaţă
Sunt briza care te răsfaţă
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.

Mary Elizabeth Frye

24
 Când o să fii bătrână
[When you are old]

Când o să fii bătrână, lipsită de vigoare

Stând lângă foc, ia-n mâini această carte
Citeşte încet, visând, întoarsă pe o parte,
La ochii ce-ai avut, adânci precum o mare.

Câţi au iubit farmecul tău şi felul cum râdeai

Şi frumuseţea ţi-au iubit, real sau prefăcut
Însă doar un bărbat a fost care te-a cunoscut
Şi care te-a iubit şi-atunci când lângă el plângeai.

Aşa că să te-apleci şi focul să-l priveşti

Să-ţi aminteşti iubirea ce într-o zi s-a dus
Spre munţii înalţi din zări, ce se ridică-n sus
Şi chipul şi-a ascuns în stelele cereşti.

William Butler Yeats

25
 Nu sunt a ta
[I am not yours]

Nu sunt a ta, nu m-am pierdut în tine

Nu m-am pierdut, deşi mi-aş fi dorit,
Ca lumânarea-n zilele senine,
Ca fulgul care-n mare s-a topit.

Tu mă iubeşti şi-ţi sunt apropiată,

Că eşti un spirit liber şi frumos,
Dar eu sunt eu şi-aş vrea să pier pe dată,
Ca o lumină-n tot ce-i luminos.

Hai, nu mai sta, scufundă-mă-n iubire

Să nu mai văd, să n-aud un cuvânt,
Dragostea ta să sufle făr’ oprire
Să fiu o lumânare prinsă-n vânt.

Sara Teasdale

26
 Întrebare
[Question]

Am privit acele fructe, mult prea coapte şi lucioase,

În lumina caldă, blândă, din al toamnei asfinţit
Cât erau de mari, de roşii şi probabil şi gustoase
Neavând habar de norii iernii ce s-a pregătit.

Vântu-apoi a suflat asupru către fructele tihnite

Le-a dărâmat pe jos şi multe dintre ele s-au zdrobit
Şi pe iarba veştejită, pe sub ramuri, mocirlite,
Vezi acum frunze uscate, dar şi fructe ce-au mustit.

Şi ţinându-ne de mână, noi pe deal am tot urcat

Vântul ne-mpingea din spate şi atunci ne-am întrebat:
Oare-aşa, iubirea noastră ce-nfloreşte şi rodeşte
Va fi frântă de furtuna care totul prăpădeşte
Sau mereu ea va renaşte dintr-o brazdă ce-am săpat?

Marie Under

27
 După iubire
[After love]

Nu mai există nicio magie

Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea

Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme

De valuri ce-aleargă buimace,
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

Sara Teasdale

28
 Noul Colos
[The new Colossus]

Nu-i ca gigantul grec, făcut tot din aramă,

Ce-ncăleca cuceritor peste ţinuturi,
Ci stă pe ţărmul mării, printre vânturi,
Femeia grandioasă cu torţa ce te cheamă
Ce fulgerul închide, iar numele-i de seamă
E Mama Pribegiei, fiindcă în mâna ei
Luceşte acea făclie şi-n ochi are scântei
Căci vrea două oraşe să lege fără teamă.
Le strigă mut, „Păstraţi splendoarea de-altădată,
Iar mie-mi daţi pe cei săraci şi osteniţi
Ce-ar vrea ca libertatea s-o guste deîndată
Pe cei ce mişună pe-aici, pe oropsiţi,
Pe cei făr’ de-adăpost, bătuţi de soartă,
Eu torţa o ridic, ca uşa s-o găsiţi”.

Emma Lazarus

29
 O întâlnire ratată
[A broken appointment]

Tu n-ai venit,
Şi Timpul a trecut, iar eu am amorţit.
Dar nu atât că tu n-ai apărut,
Cât mai ales că nu ai reuşit
Să te înduri, aşa cum aş fi vrut,
Să-ţi birui nepăsarea în sfârşit,
Şi am sperat, însă am fost rănit...
Tu n-ai venit.

Nu mă iubeşti,
Şi doar iubirea te face să slujeşti.
Eu am ştiut, nu-i o idee nouă,
Că printre toate faptele divine
Ar fi fost bine ca o oră-două
Să fi venit să te-ntâlneşti cu mine,
Un om zdrobit de timp, să-l linişteşti...
Nu mă iubeşti.

Thomas Hardy

30
 Păşeşte-n Frumuseţe
[She walks in beauty]

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte

Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine

Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,

Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea-i este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

George Gordon Byron

31
 Poteca neurmată
[The road not taken]

Două poteci se depărţeau în codrul veştejit

Şi nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Căci eu doar un drumeţ eram, aşa că m-am oprit
Şi cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.

Însă aşa cum e corect şi cealaltă am privit

Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu prea era strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, aşa stând împreună.

Şi-n dimineaţa aceea erau complet pustii

Şi-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deşi drumul te poartă şi tu prea bine ştii
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.

Şi spun acum ce spun cu un profund oftat

Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Şi asta a contat în viaţa ce-o trăiesc.

Robert Frost

32
 Puella Mea (fragment)
[Puella Mea (excerpt)]

Are un trup foarte frumos,

Plin de iubire, graţios
Şi e făcut, să nu te miri,
Din fildeş şi din trandafiri.
Părul ei creţ, desăvârşit
Doar pictorii care-au murit
Pictau pe cap la îngeraşii
Care în slavă îşi poartă paşii.

Pe gâtul fin şi minunat

Un chip plăcut e aşezat
Cu ochi şi buze pe măsură,
Care alcătuiesc o gură
Pe care-un zâmbet uşor creşte
Precum o floare ce-nfloreşte,
În timp ce-n ochi se-aude uşor
O pasăre cântând cu dor.

Iar de pe umerii săi mici

Cum nu s-au mai văzut pe-aici
Atât de netezi şi plăcuţi
Precum copacii abia crescuţi,
Atârnă braţele-i uşoare
Cu încheieturi ce-ar vrea să zboare.

Mai rar aşa femei finuţe,

Căci mâinile îi sunt drăguţe,
Ca nişte flori imaculate,
Atâta sunt de delicate.

E. E. Cummings

33
 Dacă
[If]

Dacă tu capul ţi-l mai poţi păstra

Când toţi şi-l pierd şi spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toţi se îndoiesc
Şi calm accepţi când vezi că te-ocolesc;
Dacă aştepţi şi n-o să oboseşti
Şi-o să-nţelegi când toţi te vor minţi
De poţi la ură să te stăpâneşti
Şi să nu pari prea înţelept tu ştii:

Dacă visezi, dar ştii că sunt doar vise

Dacă gândeşti, dar nu-ţi faci gândul ţel
Izbânda şi Năpasta de-ţi sunt scrise
De poţi zâmbind să le priveşti la fel;
Dac-adevărul poţi să îl rosteşti
Şi nu te temi că unii-l deformează
De poţi privi cum piere ce iubeşti
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câştigat în viaţa ta

Tu poţi să rişti când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Şi să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă şi inima, şi nervii, şi toţi muşchii
Te pot sluji şi după ce-au pierit
De poţi să mai rezişti cum numai tu ştii,
Fiindcă Voinţa nu te-a părăsit.

Dacă-n mulţime nu îţi pierzi virtutea

Dacă cu Regii poţi rămâne cine eşti
Printre prieteni şi duşmani de nu-ţi pleci fruntea
Şi când eşti lăudat, tu te smereşti;
Dacă poţi umple un singur minuţel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul şi tot ce e pe el
Şi ce-i mai important, tu Om vei fi!

Rudyard Kipling

34
 Eu m-am născut femeie şi-s stresată
[I, being born a woman and distressed]

Eu m-am născut femeie şi-s stresată

De tot ce le stresează pe femei
De-aceea tu mă-ndemni cu bun temei
Să te admir şi să m-aprind pe dată
Când îţi laşi trupul greu pe pieptul meu:
Iar fumul vieţii e subtil şi reuşeşte
Să bage-n ceaţă mintea, în timp ce pulsul creşte,
Şi tu doar mă posezi, cum ai făcut mereu.
Dar nu-i nimic, să nu-ţi pese de mine,
Creierul meu de sânge a fost trădat
Însă cu drag mă voi gândi la tine,
Deşi dispreţ şi milă am adunat.
Dar nebunia asta, ştii prea bine,
Nu-i un motiv să mai vorbim vreodat'.

Edna St. Vincent Millay

35
 Iubirea nu e totul
[Love is not all]

Iubirea nu e totul: nu e mâncare, băutură

Sau somn adânc, acoperiş ce apără de ploaie,
Ori un buştean pentru aceia ce în ocean căzură
Pe care urcă şi-apoi cad şi-n apă iar se-nmoaie.
Plămânul îngroşat nu-l poate face să respire
Sângele nu-l va curăţa, fractura n-o va vindeca;
Dar mulţi care iubirea n-au, şi sper să nu vă mire,
Chiar în acest moment cu moartea doresc a se-alia.
Şi totuşi s-ar putea ca-n ceasul de necaz
Nevoia să mă împingă când gem să scap de el,
Căci mă apasă tare şi nu îmi dă răgaz,
Să vând iubirea noastră ca să-mi revin niţel
Sau amintirea nopţii, să simt hrana-n stomac.
Dar chiar de-ar fi posibil, nu cred că am s-o fac.

Edna St. Vincent Millay

36
 Pianul
[Piano]

Blând, în amurg, o femeie un cântec îmi cântă

Şi mă poartă-n trecut spre acei ani ce mă-ncântă
Iar eu văd un copil aşezat sub un pian şi-n acorduri privind
La picioarele mamei ce pedalele-apasă şi cântă zâmbind.

Şi fără să vreau, acest cântec subtil şi atât de frumos

Mă duce departe, iar inima-ncepe să-mi plângă vârtos
Dup-acele duminici de-acasă când seară era şi iarnă afară
Iar pianul vibra şi odele noastre către cer se-nălţară.

Dar acum în zadar aş începe s-o aplaud pe cea care cântă

La pianul cel mare şi negru, pentru că mintea se-avântă
Spre copilărie, căci maturitatea acum s-a pierdut
În acest şuvoi de-amintiri, şi plâng ca un copil după trecut.

D. H. Lawrence

37
 Timpul n-aduce alinare
[Time does not bring relief]

Timpul n-aduce alinare; m-aţi minţit

Voi, ce mi-aţi spus că mă va vindeca!
Căci el tot îmi lipseşte când plouă liniştit
Şi când refluxul lasă ţărmu-n urma sa.
Zăpezile se scurg pe pantele muntoase
Şi frunzele de-acum un an s-au făcut fum
Dar dragostea amară, cea care ne legase
În inimă şi-n minte o mai simt şi-acum.
Mă tem să merg în locuri cu duiumul
Căci toate-s pline de-amintiri şi dor,
Însă am găsit un singur loc, doar unul
În care n-a călcat al lui picior,
Şi zic, „Aici nu-s amintiri, nu mă înşel”,
Dar stând acolo, brusc, îmi amintesc de el.

Edna St. Vincent Millay

38
 Visuri
[Dreams]

Agaţă-te de visuri,
Căci de vor dispărea
Viaţa-i o pasăre cu-aripa ruptă
Ce nu poate zbura.
Agaţă-te de visuri,
Căci dacă ele pier
Viaţa-i ca un ogor pustiu
Când ninge şi e ger.

Langston Hughes

39
 Lemnul cel bun
[Good timber]

Copacul care niciodată n-a luptat

Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci s-a înălţat uşor de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie,
În codru n-a putut să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa

Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care neîncetat s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun uşor nu poate creşte,

Când bate vântul, pomul se-ntăreşte,
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig sau ploaia potopeşte
În pomi şi oameni lemnul bun sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă

Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

Douglas Malloch

40
 Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine
[Bright star, would I were stedfast as you are]

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine,

Dar nu-n splendoarea agăţată-n noapte,
Şi de-aş putea privi cu ochii deschişi bine
Precum un pustnic treaz din miazănoapte,
La apa mişcătoare, cu-al ei rol preoţesc
Ce spală şi sfinţeşte a ţărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut aşa firesc
Când ninge peste mlaştini şi peste munţi de vrajă...
Dar încă nu-s statornic şi nici neschimbător
Ca stând culcat cu faţa pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică şi cum se lasă uşor,
Cum se agită veşnic, şi-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetişor
Şi să trăiesc aşa sau dacă nu să mor.

John Keats

41
 Săgeata şi cântecul
[The arrow and the song]

Am tras grăbit cu o săgeată-n sus

Când a căzut, nu ştiu unde s-a dus;
Căci a zburat cu o viteză mare
Încât s-o urmăresc n-am fost în stare.
Şi-am înălţat un cântec peste lume
A coborât, dar nu ştiu unde anume;
Căci cine poate oare să privească
Şi-al cântecului zbor să-l urmărească?
Mult mai târziu, într-un stejar solemn
Eu am găsit săgeata înfiptă-n lemn,
Iar cântecul pe care l-am cântat
La un amic în suflet l-am aflat.

Henry Wadsworth Longfellow

42
 Rugăciune pentru morţi
[Requiescat]

Păşeşte uşor, că ea este pe-aici

Acoperită toată de zăpadă
Vorbeşte-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.

Şi-avea un păr de aur ce lucea,

Ici-colo doar câte-o şuviţă brună,
Frumoasă şi prea tânără era
Să cadă aşa devreme în ţărână.

Era ca crinul alb, imaculat,

Dar n-a înţeles că întreaga ei fiinţă
Într-o femeie brusc s-a preschimbat
Căci a crescut suav, cu prisosinţă.

Sicriu de lemn şi piatră foarte grea

Îi stă pe piept şi aspru o striveşte
Şi simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihneşte.

Tăceţi, tăceţi, că n-aude ce-i zici,

Ori vreun sonet sau lira ce mă îngână,
Dar viaţa mea e îngropată aici
Şi-acoperită bine cu ţărână.

Oscar Wilde

43
 Pentru că m-ar întreba de ce-am iubit-o
[Because she would ask me why I loved her]

Dacă întrebând ne-am dumiri

Ochii în veci nu s-ar privi,
Dacă povestea-n vorbe-ar sta
Gurile nu s-ar mai căta.

Dac-ar pleca spirite-n zbor

Şi n-ar mai fi în suflet dor
A noastre piepturi n-ar tânji
După extazul inimii.

Căci cine poate şti vreodat'

Cum creşte trupul minunat?
Căci dacă totul este ştiinţă
Mai tresărim noi în fiinţă?

Aşa că nu mai întreba,

Eu te iubesc, dulceaţa mea,
Căci te iubesc fiindcă trăiesc
Şi-n tine viaţa mi-o găsesc.

Christopher Brennan

44
 Un rămas bun
[A farewell]

Curgi, pârâiaş, spre marea ta

Şi varsă-te grăbit;
Dar paşii mei nu te-or urma
Mereu, la nesfârşit.

Curgi pe păşuni, nu te-agita,

Căci râu devii zorit;
Dar paşii mei nu te-or urma
Mereu, la nesfârşit.

Însă arinul va icni

Şi-un plop va fi foşnit;
Şi-albina îţi va bâzâi
Mereu, la nesfârşit.

Şi mii de sori te-or lumina

Şi mii de luni, vădit;
Dar paşii mei nu te-or urma
Mereu, la nesfârşit.

Alfred Lord Tennyson

45
 Un vis stă mort
[A dream lies dead]

Aici stă mort un vis. Să treci uşor

Prin acest loc şi ochii să-i fereşti,
Nu te uita la ce e pieritor,
Dar cere viaţă. Tu să nu jeleşti,
Ci pasul tău să îl mai domoleşti.
Şi arată-te milos şi iubitor
Cu vorbe de speranţă şi de dor.
Un vis stă mort. Şi ştiu toţi cei oneşti:

Când o petală cade din copac,

Deşi e albă cum era şi ieri,
Iar rodnicia sa ne e pe plac,
Splendoarea ei nu mai e nicăieri;
Şi Frumuseţea-şi pleacă fruntea-n jos
Când visul moare încet, neputincios.

Dorothy Parker

46
 În loc pustiu a vieţuit
[She dwelt among the untrodden ways]

În loc pustiu a vieţuit,

Cărarea a părăsit-o
Şi vorbe bune n-a primit,
Puţini au îndrăgit-o.

O violetă lâng-un stei

Pe care muşchiul creşte –
O stea ce cu lumina ei
Pe boltă străluceşte.

Câţiva aflară că s-a frânt

Şi şi-a pierdut esenţa,
Şi-acum, când Lucy e-n mormânt,
Doar eu îi simt absenţa.

William Wordsworth

47
 O, căpitane!
[O, Captain! My Captain!]

O, căpitane! Periplul nostru e gata;

Corabia-i acum o epavă, însă noi ne-am luat plata;
Se vede şi portul, clopotul bate şi oamenii vin
Să vadă un vas încă mândru, de-ncredere plin.

Dar, vai! O, tu inimă, suferi solemn!

Picură sângele roşu pe puntea de lemn,
Şi-al meu căpitan zace acolo căzut,
Pierit e cu totul, şi rece, şi mut.

O, căpitane! Ridică-te şi clopotul ascultă;

Pentru tine se-nalţă azi steagul, iar goarna exultă;
Sunt cununi şi buchete de flori cu panglici legate,
Se-aud şi urale din sute de piepturi strigate.

O, căpitane! Dragul meu tată!

Ce mâna sub cap ai acum aşezată;
E numai un vis că pe punte-ai căzut
Şi pierit eşti cu totul, şi rece, şi mut.

Dar căpitanu-i tăcut, căci buzele-i sunt încleştate,

O, tată, nu îmi simţi mâna, iar inima nu-ţi mai bate;
Am tras cu bine la ţărm şi ancora pe fund e lăsată,
Iar misiunea pe care-am avut-o de-acum e încheiată.

Exultă tot ţărmul, iar clopotul tare răsună,

Dar paşii mei pe puntea cea tristă se-adună
Căci căpitanul meu zace acolo căzut,
Pierit e cu totul, şi rece, şi mut.

Walt Whitman

48
 Popas în apropierea codrilor într-o seară cu ninsoare
[Stopping by woods on a snowy evening]

Ai cui sunt codrii am aflat,

Chiar dacă are casa-n sat;
Că m-am oprit el nu va şti
Să-i văd că-n nea s-au îmbrăcat.

Căluţului îi pare-n van

Să ne oprim fără vreun han
Între copaci şi lacul trist
În seara neagră dintr-un an.

Şi dă din cap întrebător

E o greşeală sau cobor?
Se-aude numai vântul lin
Şi fulgii moi ce cad uşor.

Codrii frumoşi îmi plac nespus,

Dar am promis şi sunt supus
Şi mai e mult până dorm dus
Şi mai e mult până dorm dus.

Robert Frost

49
 În Flandra, pe ogor
[In Flanders fields]

Sunt maci în Flandra, pe ogor,

Ce printre cruci se desfăşor,
E locul nostru; iar în cer
Sunt ciocârlii cântând stingher,
Căci armele pocnesc de zor.

Noi am pierit.
Dar în trecut
Trăiam, vedeam, era plăcut,
Iubeam, însă acum stăm reci
În Flandra, pe ogor.

Pe inamici să nu-i lăsăm;

Din mâini slăbite noi vă dăm
A noastră torţă s-o purtaţi.
Dacă credinţa ne înşelaţi
Când macii cresc, pieriţi noi stăm
În Flandra, pe ogor.

John McCrae

50
 Răspunsul
[The answer]

Tunuri în Flandra, pe ogor,

Scapără viu, vuiesc în cor;
Pe când ca şoimii zboară-n cer
Distrugătoarele din fier;
Pământul trist şi auster
Roşu-i ca macii care mor
În Flandra, pe ogor.

Dormiţi viteji! Obuze mari,

Tranşee reci, strigăte tari
Şi luptele de chinuri pline
Nu vă trezesc, căci totu-i bine.

Dormiţi în pace, totu-i bine,

Al nostru braţ torţa vă ţine,
Şi inima jură de zor
Că vom lupta necruţător;
Învingem sau dormim cu voi
În Flandra, pe ogor.

J. A. Armstrong

51
 Un vis în vis
[A dream within a dream]

Pe frunte un sărut îţi dăruiesc!

Şi-acum că plec, fiindcă aşa voiesc,
Iată ce vreau să îţi mărturisesc –
Tu nu greşeşti, aşa este, precis,
Zilele mele fură doar un vis;
Dar dacă şi speranţa a zburat
Ziua sau noaptea, când s-a întâmplat,
Ca o vedenie sau ca un fum,
E oare mai puţin plecată acum?
Tot ce vedem şi ce ne este scris
Nu-i altceva decât un vis în vis.

Stau în această veşnică rumoare

Pe-un ţărm bătut de valuri şi de soare
Şi ţin în mâna mea caldă şi vie
Nisip din plaja fină şi-aurie –
Şi printre degete se scurge-uşor
Alunecându-mi tainic pe picior
În timp ce lacrimile-mi curg de zor!
O, Doamne, n-aş putea cumva să-l ţin
Ceva mai strâns, ca să mai am puţin?
O, Doamne, cum să-l ţin mai cu folos
Să nu-l ia iarăşi valul nemilos?
Căci ce vedem şi ce ne este scris
Nu este oare doar un vis în vis?

Edgar Allan Poe

52
 Plaja Dover
[Dover Beach]

Marea e calmă în această noapte.

Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta

Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte
Rostite de marea din miazănoapte.

Marea Credinţei, pe vremuri a fost

Întinsă şi pură şi plină de rost,
De jur împrejur, ca un brâu luminos;
Dar azi eu aud doar un vuiet duios,
Profund melancolic şi poate pierdut,
O briză de noapte ce suflă plăcut
Spre marginea lumii, spre ţărmul trufaş
Pe care se-ntinde pietrişul golaş.

Hai să fim sinceri, iubirea mea mare,

Unul cu altul! Căci lumea îmi pare
Că e un ţinut de vis călător,
Frumos, inedit şi mereu schimbător,
Nu are iubire, lumină sau haz,
Nici pace sau mână întinsă-n necaz;
Ca pe o câmpie în beznă noi stăm
Suntem tulburaţi de oştiri, ezităm,
Căci ele se luptă şi nu au răgaz.

Matthew Arnold

53
 Păstorul pătimaş către iubita sa
[The passionate shepherd to his love]

Hai, stai cu mine, fii a mea iubire

Plăceri sorbi-vom fără şovăire,
Văi şi desişuri, dealuri şi ogoare,
Păduri şi munţi înalţi până la soare.

Vom sta pe stânci golaşe împreună,

Privind păstorii oile cum mână,
Pe lângă râuri repezi cu cascade
Şi păsări care cântă serenade.

Acolo-ţi voi întinde pat de roze

Şi-ţi voi culege multe tuberoze,
Din flori voi face haine felurite
Cu frunze mari de mirt împodobite;

Şi rochie din lâna cea mai pură

A unui miel, simpatică făptură;
Papuci frumoşi şi mândri la purtat,
Cu catarame mari, de-aur curat;

Cordon de paie împletite rar,

Agrafe de mărgean şi chihlimbar:
Şi dacă toate aceste-ţi vor plăcea,
Vino la mine, fii iubita mea.

Păstori flăcăi îţi vor cânta în cete

În zori de Mai, cu gând să te desfete:
Şi dac-aşa găsi-vei împlinire,
Hai, stai cu mine, fii a mea iubire.

Christopher Marlowe

54
 Să nu mă uiţi
[Remember me]

Să nu mă uiţi când voi pleca de-aici

Departe în acel ţinut de fum;
Când mâna n-o să poţi să mi-o atingi,
Iar eu să mă întorc n-o să am cum.
Să nu mă uiţi atunci când zi de zi
Vei vrea să-mi spui ce planuri ai făcut:
Dar aminteşte-ţi şi pe loc vei şti
Că-i prea târziu să-ţi dau un sfat plăcut.
Dar de mă uiţi un timp, să nu jeleşti
Atunci când îţi vei aminti din nou,
Căci dacă bezna lasă un ecou
Al gândurilor mele de demult,
Mai bine e să uiţi şi să zâmbeşti
Decât să-ţi aminteşti şi să plângi mult.

Christina Rossetti

55
 Eu am cu Moartea întâlnire
[I have a rendezvous with Death]

Eu am cu Moartea întâlnire
Pe-o baricadă disputată,
Căci primăvara vine îndată,
Miros de meri se înalţă-n sus.
Eu am cu Moartea întâlnire,
Când zilele au cam apus.

Poate de mână mă va lua

Ca să mă ducă-n lumea sa
Suflul să-mi ia şi-a mea privire
Dar s-ar putea să o ignor,
Eu am cu moartea întâlnire
Pe-un deal abrupt, necruţător,
Când primăvara va veni
Şi pe imaş doar flori vor fi.

O, Doamne, dar ar fi mai bine

Să dorm pe-o pânză de velură,
Unde Iubirea strâns mă ţine
Puls lângă puls, gură la gură,
Şi unde ador să mă trezesc.
Dar am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii, e firesc,
Când primăvara-mi dă de ştire.
Mi-am dat cuvântul şi-l cinstesc
Şi la-ntâlnire nu lipsesc.

Alan Seeger

56
 Purtăm o mască
[We wear the mask]

Purtăm o mască – minte şi rânjeşte,

Ne-ascunde obrajii, ochii ni-i umbreşte –
E viclenia noastră omenească;
Inima frântă poate să zâmbească
Şi gura multe lucruri bălmăjeşte.

De ce această lume-n care stăm

Să ştie clar cât plângem şi oftăm?
Mai bine s-o lăsăm să ne privească,
Atâta vreme cât purtăm o mască.

Zâmbim, Hristoase, însă al nostru plâns

Din suflet chinuit se înalţă-n sus.
Cântăm, dar sub picior ţărâna-i rea
Şi calea este lungă şi e grea;
Dar lumea s-o lăsăm să se-amăgească,
Pe-al nostru chip s-avem mereu o mască.

Paul Laurence Dunbar

57
 Un copac otrăvitor
[A poison tree]

M-am supărat pe un amic,

I-am spus – n-am mai avut nimic;
M-am supărat pe un duşman
Şi ura-mi creşte an de an.

Şi o hrănesc cu frici pe-ascuns,

Noapte şi zi o ud cu plâns,
Cu zâmbet larg o luminez,
Cu viclenie o înzestrez.

Şi zi de zi creşte frumos
Purtând ca rod un măr lucios,
Şi-al meu duşman privind mereu
A înţeles că e al meu.

Şi în grădină a intrat
Când vălul nopţii s-a lăsat;
Iar dimineaţă l-am văzut
Că sub copac zăcea căzut.

William Blake

58
 Singur
[Alone]

De mic copil, eu n-am putut

Să fiu ca alţii – n-am văzut
La fel ca toţi – n-am luat cu mine
Din primăveri, zile senine –
Tristeţi din sursă nu am scos,
Iar inima, fără folos,
Am vrut s-o înveselesc puţin –
Însă iubind, am fost meschin –
Şi-apoi, din fragedă pruncie
Am fost atras la nebunie
De lucruri rele, bune, mii,
De tainele ce-s încă vii –
De râuri repezi, de izvor –
De-al muntelui roşcat decor –
De soarele ce-mi dă tărie
În toamna blândă şi-aurie,
De fulgere în cer pierdute
Ce peste mine zboară iute –
De tunete şi de furtună,
De norul gri, când vremea-i bună
(Care când cerul strălucea,
Un demon rău mi se părea).

Edgar Allan Poe

59
 Când noi ne-am despărţit
[When we two parted]

Când noi ne-am despărţit

În lacrimi şi tăcere,
Cu suflet chinuit,
Ani mulţi, plini de durere,
Obrazul ţi-a pălit,
Sărutul ţi-a fost rece;
Un ceas ce-a prevestit
Tristeţea ce nu trece.

Răcoarea de cu zori
Pe frunte-şi lăsa urma
Simţeam că-mi dă fiori
Aşa cum simt şi-acuma.
Destinul este crud
Făgăduiala-i moartă;
Când numele-ţi aud
Ruşinea el o poartă.

Când alţii ţi-l rostesc

Urechea rău mă doare;
Tresar, mă perpelesc –
Cum te-am iubit eu oare?
Cei care te cunosc,
Nu ştiu c-am fost pereche –
Regret şi recunosc,
Durerea este veche.

În taină ne-am găsit –

Mâhnit sunt în tăcere,
Că ai uitat grăbit
Şi-ai înşelat cu vrere.
Iar dacă te-aş zări
În vremea care vine,
Cum crezi că ţi-aş vorbi? –
Cu lacrimi şi suspine.

George Gordon Byron

60
 Casabianca
[Casabianca]

Pe puntea-n flăcări e-un băiat,

Când toţi au cam fugit;
Şi focul de pe cuirasat
Pe morţi i-a învăluit.

Cu toate-acestea demn stătea,

Sfidând vântul ostil;
Făptură vajnică era,
Cu formă de copil.

Şi nu fugea de fumul gros,

Căci tatăl nu i-a spus;
Dar tatăl, mort, zăcea pe jos
Şi glasu-i era dus.

El îl chema, „Zi, tată, zi

Aici am terminat?”
Dar căpitanul n-auzi
Că fiul l-a strigat.

„Vorbeşte, tată, e de-ajuns?

Să plec oare-aş putea?”
Ghiulele crunte i-au răspuns,
Iar focul pârjolea.

Simţea suflarea lor pe-obraz

Şi-n părul răsfirat;
În postul morţii stătea treaz
Privind îngândurat.

Şi-a strigat iar, cu glas răcnit,

„Mai stau, tată, şi-acum?”
În timp ce peste el, grăbit,
Văpaia-şi croia drum.

Şi vasul îl înfăşura,
Şi steagul cel stingher,
Peste copil ea fâlfâia
Ca flamurile-n cer.

Apoi, un tunet lung vuia –

Băiatul, unde-i dus? –
Pe mare vântul arunca
Fragmente mici de sus;

61
Din cârmă, fanion, catarg,
Ce rolul şi-au jucat –
Dar a pierit acolo-n larg
Şi-un suflet de băiat.

Felicia Hemans

62
 Copaci
[Trees]

Nu cred că voi vedea în veac

Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept

Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,

Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor

Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cad şi fulgi de nea,

Şi care-n ploaie vrea să stea.

Poemele de proşti se fac,

Doar Dumnezeu face-un copac.

Joyce Kilmer

63
 Beau un rachiu nefermentat
[I taste a liquor never brewed]

Beau un rachiu nefermentat

Din căni de sidef gros;
Prea multe cuve nu-s pe Rin
Cu-aşa alcool gustos!

Dar eu de aer mă îmbăt,

De rouă m-ameţesc,
Mă clatin vara când mă duc
În han de-azur ceresc.

Iar când hangiii scot din flori

Albina ce sorbea,
Când fluturii nu mai pilesc,
Eu şi mai mult voi bea!

Până când îngeri, serafimi

Şi sfinţi prin geam privesc,
Ca să mă vadă cum mă îmbăt
Şi-n soare zăbovesc.

Emily Dickinson

64
 Hai, sparge-te
[Break, break, break]

Hai, sparge-te, nu te opri,

De stânca cenuşie, mare!
Aş vrea acum să pot rosti
Aceste gânduri călătoare.

Despre băiatul de pescar,

Ce strigă-n joc la a lui soră!
Despre flăcăul marinar,
Ce cântă blând în golf, la proră!

Despre vapoare ce-au plutit

Spre portul lor de sub colină;
Dar mâna mi-a cam amorţit,
Iar vocea-mi este cam străină!

Hai, sparge-te, nu te opri,

De-a ta faleză, dragă mare!
Dar vraja zilei va muri
N-o să mai simt a ei chemare.

Alfred Tennyson

65
 Ai câştigat încă o zi?
[Have you earned your tomorrow]

Este vreun om mai fericit, că azi te-a întâlnit?

Şi-aduce aminte cineva de faptul c-aţi vorbit?
Această zi s-a încheiat şi truda ei s-a dus;
Vreo vorbă bună cineva de tine oare-a spus?

Ai salutat pe vreun amic pe care l-ai văzut?

Sau i-ai zis „Bună” plictisit şi-apoi ai dispărut?
Ai fost meschin şi egoist şi iute ai plecat,
Sau cineva e bucuros că azi l-ai ajutat?

Ziua dispare-n ritm grăbit şi vine seara acum,

Ai sprijinit măcar un om ce ţi-a ieşit în drum?
Prin ce-ai făcut şi ce ai zis vreun suflet e uşor?
E cineva care-a fost trist şi-acum e încrezător?

Ai irosit această zi sau ai fost de folos?

În urmă laşi nemulţumiri sau laşi ceva frumos?
Şi ce va zice Dumnezeu în somn când o să cazi,
Ai câştigat încă o zi prin ce-ai lucrat tu azi?

Albert Guest

66
 Mai e şi un alt cer
[There is another sky]

Mai e şi un alt cer,

Mereu frumos şi clar,
Mai e şi-alt răsărit,
Când noaptea vine iar;
Şi, Austin, nu fi trist,
Că codrul s-a uscat –
Aici e o dumbravă
De-un verde minunat;
Aici e şi-o grădină,
Zăpezile lipsesc;
În florile-i eterne
Albine zumzăiesc:
Hai, vino frăţioare,
Că-n ea eu te primesc!

Emily Dickinson

67
 Un fiu de-al Meu
[A child of mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,

Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, bineînțeles,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine astăzi te-am ales.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o să gândeşti că e-n zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin ca să-l iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
„O, Doamne, fă aşa cum ştii!”
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

Albert Guest

68
 Un sărut
[Ae fond kiss]

Un sărut la despărţire;
Rămas bun, a mea iubire!
Vărs acum lacrimi amare,
Cu suspin îţi dau valoare.
Soarta cine o hulește
Când o stea îl părăseşte?
Eu, că nu mai văd lumina;
Bezna-i neagră, bat-o vina.

Nu-mi blamez acest capriciu,

A mea Nancy e un viciu;
Mi-a plăcut la nebunie;
Voi iubi-o pe vecie.
Dacă n-aş fi întâlnit-o,
Dacă n-aș fi îndrăgit-o,
De n-am fi plecat departe,
N-am fi două inimi moarte.

Rămas bun, tu cea frumoasă!

Rămas bun, fată duioasă!
Să ai faimă şi avere,
Pace, dragoste, plăcere!
Un sărut la despărţire;
Rămas bun, a mea iubire!
Vărs acum lacrimi amare,
Cu suspin îţi dau valoare.

Robert Burns

69
 Deloc nu-mi va păsa
[I shall not care]

Când voi muri şi-April cel luminos

Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristeţe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.

Odihnă voi avea, ca pomii verzi

Când cade ploaia peste ei pe drum,
Şi mult mai liniştită eu voi fi,
Decât eşti tu acum.

Sara Teasdale

70
 Bagă de seamă!
[See it through]

Când întâmpini o problemă,

Tu priveşte-o drept în faţă;
Capul sus, umerii ţepeni
Şi-atitudine măreaţă.
Când să scapi este zadarnic
Fă ce ştii, şi să n-ai teamă;
Poţi să pierzi sau poţi învinge
Fii atent, bagă de seamă!

Poţi să ai pe cer nori negri

Şi un viitor de groază,
Dar să nu te pierzi cu firea,
Luptă întruna, acţionează;
Dacă ce-i mai rău se întâmplă,
Orice-ai face, nu-i o dramă,
Dar nu poţi scăpa cu fuga,
Fii atent, bagă de seamă!

Şi speranţa e deşartă
Când necazul zăboveşte,
Însă nu uita, te paşte
Ce tot omul întâlneşte.
Poţi da greş, dar mori în luptă;
Nu ceda când este larmă;
Vigilent, mergi pân' la capăt
Fii atent, bagă de seamă!

Albert Guest

71
 Cicatricele vieţii
[Life's scars]

Toţi spun că lumea e rotundă,

Însă eu cred că-i un pătrat,
Rănile mici mereu abundă,
Căci pe la colţuri au intrat.
Dar am aflat plecând de-acasă
Călătorind spre Occident –
Că rana cea mai dureroasă
Ne-o fac cei dragi, e evident.

Persoana rea, dispreţuită,

Te umple întruna de venin;
Şi inima-ţi va fi rănită
De tot ce face-acel străin;
Acestea-s lucruri trecătoare;
Dar e-un precept pe care-l ştim:
Ne fac răni mari, usturătoare,
Numai aceia ce-i iubim.

O haină şic, farmec aparte,

Pentru străini le etalăm,
Indiferenţă, chipuri moarte,
Pentru ai noştri le păstrăm.
Şi lăudăm necunoscuţii,
Iar musafirii ne priesc,
Însă lovim cu persecuţii
Pe cei ce sincer ne îndrăgesc.

Iubirea nu o poţi culege,

Inimi fidele n-au mijit.
Vai de acela ce înţelege
Numai atunci când a murit!
Căci într-o zi, din întâmplare,
De acest lucru ne întristăm:
Că cei ce ne rănesc mai tare
Sunt cei pe care-i adorăm.

Ella Wheeler Wilcox

72
 Amici
[Friends]

Ce bine e să zăbovesc
Sub un copac, colea!
Cerul zâmbind să îl privesc
Plecat asupra mea.

Iar soarele din depărtări

Prin frunze strecurat,
Să-mi dea ca mama sărutări,
Când mă băga în pat.

Să vină vântul pe furiş

C-o şoaptă de alint;
Căci chiar dacă nu-l văd făţiş,
Aripa lui o simt.

Pe lângă noi sunt mulţi amici,

Pe care nu îi ştii,
Deci un copil să n-aibă frici,
Oriunde s-ar găsi.

Abbie Farwell Brown

73
 Elixirul tinereţii
[Wonkavite...]

„Când eşti bătrân şi şubrezit,

Când oasele te dor cumplit,
Când poţi să mergi numai puţin,
Când să trăieşti este un chin,
Când eşti un parazit firav,
UN ELIXIR AR FI GROZAV!
Vei avea păr, şi ochi de jar,
Piele lucioasă, chipul clar,
Toţii dinţii vechi îţi vor cădea
Şi alţii noi vor apărea.
Pe şold, colacii se topesc,
Buzele moarte se trezesc,
Vor fi mai moi, trandafirii,
Şi toţi băieţii vor zâmbi
Şi în secret vor comenta
C-o fată vor a săruta!
Dar stai! Că nu-i doar ce ţi-am spus
Mai sunt şi altele în plus,
Căci vei fi tare arătos,
Dar nu numai că eşti frumos,
Când o pilulă foloseşti
DOUĂ DECENII MAI TRĂIEŞTI!
Bătrâni prieteni, hai, veniţi
Ca viaţa să v-o primeniţi!
Hai, luaţi o doză imediat
Din leacul magic, minunat!
Nu veţi da greş, că-i oferit
DE WILLY WONKA CEL VESTIT!”

Roald Dahl

74
 Rondel
[Rondel]

Ne-am cam trecut, căci timpul a zburat,

Cu cântec trist sau dulce, râs, oftat...
Şi tinereţea noastră a dispărut,
Şi tot ce-a fost, acum s-a terminat.
Oricât am vrea s-avem ce am avut,
Acum ne-am cam trecut.

Ca ceaţa ce prin ramuri stă fâşii,

Ca valuri albe ce se sparg zglobii,
Ca tot ce piere, bun la început,
Prea repede sfârşitul va veni.
Dar orice am trăit şi am făcut,
Acum ne-am cam trecut.

Kevin N. Roberts

75
 Curcubeul
[The rainbow]

Bărcile plutesc pe râuri,

Iar vapoarele pe mare;
Dar norii plutind în ceruri
Sunt mult mai frumoşi, îmi pare.

Pe un râu sunt multe poduri,

Minunate, uimitoare,
Dar un pod ca curcubeul,
Peste pomi întins, sub soare,
Legând cerul cu pământul,
Cu mult mai frumos îmi pare.

Christina Rossetti

76
 Versuri despre bere
[Lines on ale]

Voi goli din nou paharul

Unde spuma stă cuminte.
Nuanţa lui ca chihlimbarul
Mi se caţără în minte.
Fantezii, gânduri zevzece,
Vin şi-apoi îşi pierd puterea.
Ce-mi pasă că timpul trece,
Când eu astăzi îmi beau berea.

Edgar Allan Poe

77
 Ce e aur se petrece
[Nothing gold can stay]

Prima verdeaţă-i aurie,

Dar nuanţa nu are tărie.
Şi prima frunză e o floare;
Ce ţine-o oră şi-apoi moare.
Căci frunze cad din pomi răzleţe.
Şi cum în Eden e tristeţe,
Şi-aşa cum zorii-n zi vor trece
Tot ce e aur se petrece.

Robert Frost

78
 Iarna pe bulevard
[Winter in the boulevard]

Îngheţul pe copaci s-a aşezat

Şi fantezii meschin a sugrumat,
Căci frunzele-au pierit ca vechi poveşti
Pe care-acum nu ţi le aminteşti.
Pe bulevard, toţi pomii se gândesc
Că vorbele de vară amuţesc
Prinse de ger; şi-atunci copacii goi
Înfruntă iarna care este în toi.
A pus vreo mână frunze pe un ram?
Acei mesteceni tremură a morţiu? –
Nu, sunt doar vrăbii ce se văd pe geam,
Chircite pe fundalul azuriu.
Cerul senin şi rece-i indispus.
Văzduhul se roteşte ca un gând,
Păsări şi pomi, pământul îngheţând,
Aşteaptă un verdict venit de sus.

D. H, Lawrence

79
 O iubită de nădejde
[A certain lady]

Pot să-ţi zâmbesc şi capul să-l înclin,

Să sorb cu buze avide ce vorbeşti,
Cu ruj înmiresmat să-mi dau din plin,
Să-ţi mângâi fruntea aşa cum îţi doreşti.
Iar când îmi spui de fostele iubiri,
O, pot să râd cu ochiul viu şi clar.
Şi râzi şi tu, cu fală în priviri,
Dar inima că-mi plânge n-ai habar.
Îmi joc prea bine rolul, căci tu crezi
Că-s veselă ca primii zori de zi,
Dar sufletul că mi-l împovărezi
Tu nu vei ştii.

O, pot să râd, s-ascult când ne întâlnim

Noi aventuri de care-mi povesteşti,
De doamne indecente să vorbim,
De mâini experte, şoapte pitoreşti.
Şi mulţumit vei fi, şi iar şi iar
O altă saga o să-mi spui pe şleau.
Aşa mă vrei – fidelă, cu mult har,
Nu vezi că-n noapte ochii treji îmi stau.
Şi când spre lucruri noi te simţi chemat,
Iubite, pot să-ţi dau săruturi mii...
Dar prin ce trec atunci când eşti plecat,
Tu nu vei ştii.

Dorothy Parker

80
 Creştinul muribund către sufletul său
[The dying Christian to his soul]

Foc de viaţă dătător!

Fugi din trupul muritor:
Zboară sus, fără răgaz,
Căci să mor e un extaz!
Hai Natură, nu fi rea,
Viaţa nu mai e a mea.

Gata! îngerii au spus,

Dragă Spirit, vino sus!
Dar ce-i asta, ce-am păţit?
Ochi şi simţuri mi-au slăbit,
Duhul meu spre cer îl port,
Oare aşa e când eşti mort?

Lumea toată o exclud,

Dar în cer văd şi aud
Sunet dulce şi uşor!
Aripi am şi pot să zbor!
O, mormânt, n-ai izbândit!
Moarte, nu m-ai nimicit!

Alexander Pope

81
 Muzica, când vocea tace
[Music when soft voices die]

Da, muzica, când vocea tace,

Tot mai vibrează-n amintire –
Parfumul violetei moarte
Trăieşte încă în simţire.

Petala rozei, care cade,

Pe al iubitei pat se pune;
Gânduri cu tine, când eşti dusă,
Încep în suflet să se-adune.

Percy Bysshe Shelley

82
 Lumină neaşteptată
[Sudden light]

Pe-aici am mai umblat,

Dar când sau cum nu pot să spun:
Ştiu iarba, jalnicul oftat,
Mirosul bun,
Şi ţărmul de lumini înconjurat.

Cândva ai fost a mea, –

Nu ştiu cât timp s-a depănat:
Dar când s-a dus o rândunea,
Gâtu-ai mişcat
Şi vălul a căzut deasupra ta.

Mereu e în zadar?
Şi anii ce-i vedem zburând
Nu ne pot da iubirea-n dar,
Moartea sfidând,
Ca zi şi noapte să fim veseli iar?

Dante Gabriel Rossetti

83
 Nu te mai văicări din gelozie
[No more now with jealous complaining]

Nu te mai văicări din gelozie

Când eşti vexată, căci nici eu nu-mi frâng
Cu temeri multe inima împăcată,
Ce râde că plângeam ca un nătâng.
Gata de-acum cu toată suferinţa,
Cu pofte vane, cu al zilei stres;
Cu pătimaşa gelozie a nopţii,
Cu izolarea grea, de neînţeles.
Speranţa şi-adevărul meu cel dulce
Sunt bastionul meu de pace plin;
Şi mă trezesc din somn cu bucurie
Şi hoinăresc pe câmp sub cer senin.
Am fost un prost, dar scap de îndoieli
Şi-o să trăiesc în ochii tăi fideli.

Robert Laurence Binyon

84
 Veniţi iar înapoi, zile de ieri
[Come back, sweet yesterdays]

Veniţi iar înapoi, zile de ieri!

Zile de ieri, veniţi iar înapoi!
Dar nu numai în visul meu banal
Să îmi aduceţi supărări şuvoi
Când mă trezesc din somn la ce-i real,
Însingurat, cu sufletul greoi.
Să fie beznă când e noaptea-n toi,
Ca ziua să mai sper din răsputeri.
Veniţi iar înapoi, zile de ieri!
Zile de ieri, veniţi iar înapoi!

Robert Laurence Binyon

85
 Alchimia durerii
[Alchimie de la douleur]

Unul te cântă cu ardoare,

Altul, Natură, jalea-ţi spune!
Cel care zice: Îngropăciune!
Altuia-i zice: Viaţă, soare!

Tu, Hermes, sfetnicul meu tainic,

Ce mă intimidezi cam tare,
Mă crezi un Midas, rege mare,
Şi alchimistul cel mai jalnic;

Fac fier din aur pentru tine,

Şi iad din rai, cum ştiu prea bine;
În giulgiul norilor, pe creste,

Văd un cadavru drag cum vine

Şi-atunci pe ţărmuri largi, celeste,
Fac sarcofage de poveste.

Charles Baudelaire

86
 To the Unattainable
[Celei de neatins]

Dac-al meu sânge ar fi apă şi-aş vedea

Că-ţi este sete într-un deşert, departe,
De bună voie pe nisip eu l-aş vărsa,
Dar mai întâi pe buzele-ţi crăpate.

Zeii cei buni, cândva, demult, m-au ajutat

Să sar pe o năpârcă veninoasă
Ce se târa grăbit spre al iubitei pat,
Însă tu-mi eşti cu mult mai preţioasă.

Dar, vai, oare-aş putea să te ajut cumva?

Când tu ai Soartă bună, frumuseţe,
Şi eşti cu mult prea sus să-ncerc să fac ceva,
Şi prea departe să-ţi ofer tandreţe.

Laurence Hope

87
 De-aş putea vălul ridica
[Oh could I raise the darken'd veil]

De-aş putea vălul ridica

Ce pus e peste viitor,
Şi dacă epoci s-ar mişca
Prin faţa mea, în zbor uşor,
Şi viaţa mi-aş putea privi,
Eu să mă uit n-aş îndrăzni.
Poate acolo sunt dureri
Şi deznădejde şi poveri,
Şi-atunci mormânt mi-aş căuta,
Să dorm adânc în bezna sa.
Deci nu vreau să privesc deloc
În cartea propriului Noroc.

Nathaniel Hawthorne

88
 Rece şi fierbinte
[Hot and cold]

O doamnă, mama o ştie bine,

S-a dezbrăcat fără ruşine.

Văzând atunci ce se petrece,

I-am zis: „Să nu îţi fie rece!”.

„Nu, nu!”, îmi strigă, „Doamne sfinte!

Mă simt a dracu' de fierbinte!”

Roald Dahl

89
 Cântecul de iubire al fetei furioase
[Mad girl's love song]

Îmi închid ochii, lumea a murit;

Îmi ridic pleoapa şi a renăscut.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Stelele prinse-n vals s-au înroşit,

Şi vine noaptea neagră, de temut:
Îmi închid ochii, lumea a murit;

Visez că-n patul meu tu m-ai vrăjit,

Şi scos din minţi apoi m-ai sărutat.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Din ceruri Dumnezeu S-a repezit:

Şi pe Satan în iad l-a alungat.
Îmi închid ochii, lumea a murit;

Speram să vii, cum ai făgăduit,

Îmbătrânesc şi-aproape te-am uitat.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Mai bine un cocor aş fi iubit;

Căci an de an se-ntoarce neîncetat.
Îmi închid ochii, lumea a murit.
(Cred că în mintea mea te-am plăsmuit.)

Sylvia Plath

90
 Nu mergeţi blânzi în noaptea cea senină
[Do not go gentle into that good night]

Nu mergeţi blânzi în noaptea cea senină,

Spre seară bătrâneţea-i răzvrătire;
Fiţi furioşi că piere acea lumină.

Cei înţelepţi iubesc bezna deplină,

Dar dacă în vorbe n-au avut sclipire
Ei nu merg blânzi în noaptea cea senină.

Oamenii buni, plecând, vor să susţină

Că fapta lor putea avea cinstire,
Fiţi furioşi că piere acea lumină.

Nebunii ce la soare-au stat în tihnă

Şi prea târziu se-ntorc din rătăcire,
Nu se duc blânzi în noaptea cea senină.

Voi, muribunzi, ce vă uitaţi spre tină,

Puteţi avea scânteie în privire,
Fiţi furioşi că piere acea lumină.

Tu, tată, sus, pe jalnica colină,

Să blestemi, să slăveşti fără oprire.
Nu merge blând în noaptea cea senină.
Fii furios că piere acea lumină.

Dylan Thomas

91
 Inima-mi saltă
[My heart leaps up]

Inima-mi saltă când privesc

Un curcubeu în cer:
Aşa era când m-am născut;
Aşa-i şi-acum când am crescut;
Îl vreau şi când îmbătrânesc,
Sau dacă nu, să pier!
Pruncul un Om va fi făcut;
Iar zilele, în mod pios,
Le-aş vrea legate cu folos.

William Wordsworth

92
 Aedh vrea pânzele din rai
[Aedh wishes for the cloths of heaven]

Pânze brodate de-aş avea din rai,

Lucrate cu lumină aurie,
Pânze albastre, negre, galben pai,
De noapte, seară ori lumină vie,
Ţi le-aş aşterne iute sub picior:
Dar sunt sărac; doar visuri am, pe care
Le-am pus pe jos; tu să păşeşti uşor,
Căci o să calci peste a mea visare.

William Butler Yeats

93
 Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde
[What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,

De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

Edna St. Vincent Millay

94

View publication stats