“Veseleste-te, pustie insetata!

” – OMILIE LA TEOFANIE a
Arhim. Emilianos Simonopetritul

Arhim. Emilianos Simonopetritul:

LA TEOFANIE1
Zilele care au trecut au fost binecuvantate, pentru ca Dumnezeu, „Care
cerceteaza inimile si rarunchii” (Ps 7, 9), vede si cunoaste dorurile noastre,
planurile noastre si luptele noastre. Astfel, fie ca tot ceea ce savarsim sa
reprezinte un element ziditor si duhovnicesc pentru noul an!
Am strabatut toate cele douasprezece zile atat de frumoase, cu trairea tainelor
lui Hristos, cu dorirea si inconjurarea altarului. Am trait la fel ca Psalmistul,
care, desi era imparat, inconjura tot anul cortul lui Dumnezeu, aducand jertfa
de lauda si a strigatului de bucurie (cf. Ps. 25, 6-7). Bucuria era rodul si
raspunsul lui Dumnezeu la jertfele de pace, la jertfele pentru pacate si de
bucurie pe care le aducea acesta, ca sa arate plinatatea cu care inima lui
inconjura jertfelnicul. Tot asa am facut si noi in toate aceste zile.
Asa am facut si astazi, cand se incheie praznicele Nasterii Domnului si al Aratarii
Sfintei Treimi. Sfanta Treime S-a aratat si, ori de cate ori ne-am pleca noi
capetele, ar fi foarte putin inaintea acestui mare eveniment. Parca astazi
Iordanul cel neinsufletit s-a intors inapoi, animalele s-au ascuns si au incercat
tainic sa patrunda taina care se savarsea. Pana si puterile ceresti tremurau
cand l-au vazut pe Ioan plecandu-si mana peste capul Ziditorului
intregii vieti. S-au infricosat, zice, puterile cerurilor2. Inaintea inimilor
noastre se petrec intamplari mari si infricosatoare. Chiar si atunci cand
inimile ne sunt preocupate cu problemele si visurile noastre personale, Domnul
primeste sa vina si sa revina ca glas si ca prezenta.

„Glasul Domnului peste ape“3, zice un tropar. Domnul a venit peste ape
multe. „Glasul Domnului peste ape!” se aude la Iordan, sus in ceruri, dincolo de
tarie, oriunde exista apa. Domnul „S-a aratat ca sa sfinteasca apele“4»
Oriunde sunt ape, acolo vine Hristos ca sa le sfinteasca.

Dar oare Domnul nu vine si in apele propriilor noastre pacate, ca sa

tune si, odata cu acest cutremur, sa ne faca si pe noi sa ne infricosam,
si, asa cum s-a intors Iordanul inapoi, tot asa sa se intoarca inapoi si
greselile noastre, pacatele, faradelegile, gandurile rele si patimile
noastre?Iar apele in care vine Domnul ca sa umble nu sunt oare gandurile
noastre frumoase si duhovnicesti? Nu vine tocmai ca sa le sfinteasca? Oare
apele cele multe nu sunt luptele noastre, privegherile noastre, nu sunt oare
toate acele avantari si inaltari ale sufletului nostru catre Domnul? Nu sunt oare
acele inconjurari ale altarului pe care le facem ziua si noaptea? Domnul vine ca
sa le sfinteasca si pe acestea. Tot ce gaseste inlauntrul nostru, tot ce ne inunda
ca apa, El sfinteste, il face al Sau, il umple cu propria Sa prezenta.

Una dintre prorociile Teofaniei spune: „Veseleste-te, pustie insetata!“ (Is.

35, 1). Pustie insetata, vino sa te veselesti, pentru ca vei primi atata
apa, incat vei ajunge izvor, vei fi inundata! „Pustie insetata” este pamantul
uscat, cu totul sec, pamantul din care lipseste cu desavarsire umezeala si
puterea, din care lipseste Dumnezeu. Aceasta pustie insetata, care poate fi
umpluta de Domnul, este propria noastra existenta, propriul nostru
suflet, propriile noastre cuvinte sarace si visele noastre, luptele noastre
de nimic, realizarile noastre mincinoase, care nu sunt altceva decat
manifestari foarte marunte ale prezentei lui Dumnezeu. De aceea
imnograful, adresandu-se lui Hristos, Ii spune: „Locuieste Tu insuti in
sufletele noastre, Iubitorule de oameni!“5, intra Tu in sufletele noastre
uscate si seci, pentru ca traiesc fara Tine! Fa-Te Tu apa care le va
adapa, ca sa nu mai inseteze niciodata!

Dar Dumnezeu nu face asta atunci cand Ii inchidem toate „gaurile” si

nu mai poate sa patrunda la noi, cand ochii nostri, gura noastra, nasul
si urechile noastre sunt deschise spre o mie de lucruri si numai pe El
singur Il uita, si poate ca isi aduc aminte de El numai in cateva clipe, la canon
sau la slujba. Insa, Dumnezeul meu, „locuieste Tu Insuti” inlauntrul
nostru! Oricat Te-am limita noi, oricat Te-am impiedica, oricat Te-am sili prin
indepartarile noastre de Tine — prin gandurile noastre, prin caracterul nostru,
prin inchiderea ochilor nostri duhovnicesti si sufletesti -, Tu accepta sa intri,
fortand „usile” cele inchise, desfiintand distanta!

Dumnezeu face asta. O vad si eu, o simtiti si voi. Domnul imbranceste „portile”
vointei noastre, ale poftelor noastre, ca sa se deschida, si El sa poata intra. Face
asta Dumnezeu. Sa facem si noi ce putem. Cerurile s-au deschis. Sa
incercam si noi, asa incat cerurile sa se deschida inaintea noastra, iar
apa cea cereasca sa ne inunde, apa „saltatoare spre viata vesnica” (In. 4,
14). Pentru ca Iordanul – loc al prezentei lui Dumnezeu, loc plin de ingeri si de
toate cele care se intorc inapoi si-si acopera ochii inaintea vederii lui Hristos –
este si manastirea noastra. Sa traim cu simtamantul a ceea ce se petrece zi de
zi in jurul nostru, a ceea ce este locul in care vietuim!
Va indoiti cumva ca locul nostru este mai sfant decat locul pe care a calcat
Moise cand L-a auzit pe Dumnezeu zicandu-i: „Scoate-ti incaltarile!“? Va
indoiti ca manastirea este mult mai mult decat muntele Ararat, pe care s-a oprit
arca lui Noe, ca expresie a milei lui Dumnezeu? Va indoiti ca este mai sfanta
decat muntele Sinai, pe care Dumnezeu a dat Legea, sau decat Sionul, unde se
afla Templul provizoriu, si decat Taborul, unde Domnul Şi-a aratat slava, si
decat toti acei munti si locuri sfinte in care S-a aratat El odinioara? De cand S-
a intrupat si S-a botezat si ne-a descoperit pe Sfanta Treime, „locul
sfinteniei Sale” este ceva mai mult decat toate acelea.

Asa cum cineva care intra in biserica isi scoate incaltarile, pentru ca are toata
certitudinea a ceea ce se intampla acolo, tot asa si noi sa umblam tinandu-ne
incaltarile in maini, liberi si pregatiti sa purtam incaltarile voii Domnului, ca sa
alergam acolo unde ne cheama. Fiindca, de multe ori, si aceste ape –
pacatele si dorintele noastre – fac atata zgomot, incat acopera glasul lui
Dumnezeu. Sa umblam fara incaltari, asa cum a umblat Moise inaintea
rugului, ca sa nu facem galagie si sa acoperim glasul lui Dumnezeu, nici
toate acele glasuri de pe ape ale prorocilor, care au vestit mai dinainte
Aratarea Sfintei Treimi! Sa tinem deschisi si ochii vointei noastre, ai
constiintei noastre, ai inimii noastre, nu ca sa le vada pe cele omenesti
si pamantesti, ci ca sa le inteleaga pe cele minunate pe care ni le
daruieste Dumnezeu.

„Astazi Ioan se atinge de crestetul Stapanului”6, zice troparul, isi pune

degetul pe crestetul lui Hristos, si toate se infricoseaza, pentru ca era pacatos si
s-a sfintit. Simtiti cat de multa sfintenie, cinste si slava ne da noua Domnul
atunci cand mana noastra nu numai ca se apleaca peste capul Lui – asa cum a
facut Ioan -, ci cand El Se pleaca intru totul peste fiecare madular al
organismului nostru trupesc si duhovnicesc? Şi oare ce parte din noi nu
atinge crestetul Domnului, inima Lui, pieptul Lui, picioarele Lui si toate
cate au lucrat la slava omului, la mantuirea neamului nostru pacatos?
Cand Domnul ne-a descoperit lucruri atat de minunate, cum mai este cu
putinta sa mai intampinam intr-un mod sarac, mincinos, pacatos, uscat,
noul an pe care ni L-a inceput Dumnezeu?

Sa fim intotdeauna uimiti inaintea Domnului, asa cum au fost puterile

ceresti si Iordanul! Asa cum Ioan s-a infricosat si s-a dat inapoi impreuna cu
Iordanul, ca si cum ar fi fost tarat de el, cand Domnul i-a spus sa-I puna mana
pe crestet, cand ochii i s-au deschis de frica, tot asa si noi sa stam
infricosati inaintea Domnului, simtind ca suntem cu totul nevrednici si
neindestulati, legati numai de grijile vietii. Cu toate acestea, asa cum
acela si-a pus mana pe crestetul lui Hristos, tot asa sa ne punem si noi
inima si ochii nostri pe crestetul lui Hristos.

Şi dupa cum, adeseori, ne atingem moastele sfintilor de ochi, de frunte, de gura

sau ne ungem cu untdelemnul veseliei, care ne daruieste harismele Sfantului
Duh, pe buze, pe ochi, pe urechi, pe inima, pe spate, tot asa sa ne sprijinim in
intregime de Hristos. Atunci vom cuceri sensul vietii, vom apartine Celui
pe Care Il doresc inimile noastre, vom fi in situatia celui care ar putea sa
spuna: „Doamne, la ce mai e nevoie sa mai traiesc?“

Va doresc ca Dumnezeu sa va invredniceasca sa ganditi asa intotdeauna, sa

traiti, sa simtiti, sa doriti si sa fiti stapaniti de frica uimirii inaintea
Domnului, pentru ca, inaintand, sa aiba loc o uimire plina de veselie, cu
care fie ca Domnul sa umple cele dinlauntru ale voastre si fiecare
particica a fiintei voastre pe care I-o daruiti zi si noapte!

Note:
1Utrenia Teofaniei, Slava de la Laude.

2Slujba sfinţirii apei (agheasma mare), stihira intai.

3Utrenia Teofaniei, stihira dupa catisma a doua.

4 Ceasurile imparatesti ale Teofaniei, Slava de la Ceasul al treilea.

5Utrenia Teofaniei. Si acum… de Ia Laude.

(Din: Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la

sărbători, Editura Sf. Nectarie, 2016, p. 19-30).
 Va mai recomandam:

 Predici audio la BOTEZUL DOMNULUI. Smerita Aratare a Domnului in

lume – VESTIREA NASTERII DIN NOU si MINUNEA INFIERII

NOASTRE. Folosul apei sfintite

 CUM SE FOLOSESTE AGHEASMA MARE?/ Ghicitul in busuiocul

Bobotezei: UN PAGANISM CAMUFLAT/ Mana dreapta a

Botezatorului/ TIMPUL PROFETIILOR

 Predica si talcuire la BOTEZUL DOMNULUI a Sfantului
Nicolae Velimirovici: MINUNATA SMERENIE A LUI
DUMNEZEU. “Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca
pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi”
 BOTEZUL DOMNULUI. Aratarea Domnului si sfintirea apelor/ Ce

semnificatie avea botezul Sfantului Ioan?/ Aviz mass-mediei anti-

 ortodoxe: “IMBULZEALA” de la BOBOTEAZA nu are legatura cu

“habotnicia” sau “civilizatia”

 BOTEZUL DOMNULUI (TEOFANIA). Omilie a Sfantului Vasile si

predici audio cu Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nectarie: ARATAREA

SMERENIEI LUI DUMNEZEU

 PREDICI LA BOBOTEAZA (BOTEZUL DOMNULUI): Sfantul Teofan

Zavoratul si IPS Bartolomeu Anania (audio)

 BOTEZUL DOMNULUI (Boboteaza). Predica si talcuire a

MITROPOLITULUI HIEROTHEOS VLACHOS

 SENSURILE ADANCI SI ESENTIALE PENTRU NOI ALE
BOTEZULUI DOMNULUI. Innoirea vietii noastre prin botezul
pocaintei
 BOTEZUL DOMNULUI (BOBOTEAZA): Sf. Ioan Maximovici
despre SMERENIA CARE A DESCHIS CERURILE SI A
SFARAMAT CAPUL BALAURULUI. Plus: Ce inseamna
Aghiazma Mare si cum se ia?
 DE CE S-A BOTEZAT HRISTOS? CE APA ARE ACEEASI PUTERE CU

IORDANUL? Si: unde a fost Mantuitorul Iisus Hristos de la 12 ani

pana la Aratarea Sa?
 EPIFANIA (BOTEZUL DOMNULUI): Pe Acesta sa-L ascultati! –
de Sfantul Ignatie Briancianinov
 MARTURIILE ICOANEI: BOTEZUL DOMNULUI
 AJUNUL BOBOTEZEI. Predica Parintelui Sofian din urma cu
un sfert de veac. Predici si cateheze actuale ale Parintelui
Mihail Stanciu (audio)
 O cale mai “aplicata” de a ne cufunda si de a ne imbraca in Hristos
 BOTEZUL SI POCAINTA: “Drepte faceti cararile Lui!”
 Pr. Dumitru Staniloae: SEMNIFICATIA SI INSEMNATATEA

BOBOTEZEI/ Sfintenia primita ca dar/ Ziua in care CERURILE SE

DESPICA
 Duminica dinaintea Botezului Domnului. CEA MAI BUNA DINTRE

VESTI.Talcuirea Sfantului Vasile al Kinesmei la inceputul Evangheliei

dupa Marcu sipredica audio a Parintelui Ioanichie Balan

 “DRAGOSTEA CEA DINTÂI” – prima întâlnire a sufletului cu Domnul

Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA

NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile

lui Dumnezeu cu omul şi chipul în care îl atrage la Sine! DRAGOSTEA

LUI DUMNEZEU ESTE ADEVARATĂ NEBUNIE…”

ARTICOLUL URMATOR/ANTERIOR
← “Unde ai căzut tu, vin și Eu. Unde ești rușinat tu, vin și Eu să fiu rușinat împreună cu tine.
Și în dureri, și în întristări sunt și Eu, Dumnezeul tău”. Calda omilie a Arhim. Emilianos
pentru ANUL NOU, praznicul TAIERII IMPREJUR A LUI IISUS si al SFANTULUI
VASILE CEL MARE, “aratatorul de cele ceresti”. SA NE AMINTIM CA HRISTOS
LOCUIESTE IN NOI SI SUNTEM PURTATORI DE DUMNEZEU“FARA POCAINTA
NU EXISTA MANTUIRE PENTRU NIMENI! Domnul Se descopera doar aceluia care isi
recunoaste pacatosenia”. CAINTA CONTINUA, lupta cu pacatul si nemultumirea de sine –
IMPLINIREA CHEMARII INAINTEMERGATORULUI – “pregatirea camarii pentru
Domnul”. Doamne, ajuta-ma sa ma caiesc cu sinceritate! →