DONATORI

bunătate față de furnici și albine

Pe un pod, Harap-Alb întâlneşte o nuntă de furnici şi trece prin apă ca să nu curme "viaţa atâtor gâzuliţe
nevinovate". Regina furnicilor îi dă voinicului o aripioară, ca atunci când va crede că are nevoie de ea să
dea foc aripii. După un timp, călătorii văd un roi de albine care se învârteau bezmetice, neavând pe ce să
se aşeze. Atunci, Harap-Alb îşi scoate pălăria, o aşază pe pământ cu gura în sus, iar albinele se
îngrămădesc acolo. Voinicul ciopleşte un buştean şi le face un adăpost, după care crăiasa albinelor îi dă o
aripă, ca, în caz de nevoie, Harap-Alb să-i dea foc şi ea va veni în ajutor.

Altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească şi să le ajute atunci
când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească
pentru a le construi un adăpost. – DACA EL A PIERDUT TOTUL MACAR SA OFERE CEVA- SA OFERE CE AR
VREA EL – BUCURIE!!!

Harap-Alb ajută fiinţe aparent neînsemnate , furnici şi albine, făcându-le un bine necondiţionat. Cu toate
acestea inima lui buna îl va ajuta,fiind răsplătit. Pe parcurs eroul acceptă însoţirea câtorva năzdrăvani ce
îl vor ajuta să treacă peste probele la care este supus pentru a-i fi încredinţată fata împăratului Roşu.

când el însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvându-i deasemenea viaţa. – SE VA
RECIPROCA GESTUL SI LECTIA BUNATATII (BABA)

(O PARTE DIN ELE – LECTIE CLS) Celelalta vietati personaificate (Regina Frunicilor si Craiasa Albinelor) il
invata pe eou ca nu poate triumfa de yunul singur si ca oricine ii poate oferi un sprijin (UNITATE-
REALITATE)

Animalele, simboluri ale vieţii instinctuale, sunt proiectate în numeroase sectoare ale existenţei;
unele sunt benefice, îl ajută pe erou să treacă diferite probe, să învingă obstacolele apărute în drumul
său.

Astfel, personaje simbolice =Albina este considerată (în credinţele multor popoare) o miraculoasă
întrupare a spiritului; ea poartă mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi iniţierii; în mitologia
românească, albina rămâne mesagerul învestit cu puteri magice, deoarece “face miere/mierea se face
ceară/ceara se face fadie/fadia se aprinde/raiul se deschide/Maica Domnului în braţe pe toţi ne
cuprinde”, după cum se spune într-un text popular. În multe legende, poveşti sau colinde, albinele sunt
legate de crearea lumii; ele apar ca ajutoarele creatorului. Simbol solar, albina s-a născut din lacrimile
Maicii Domnului şi este ocrotită de Sânziene sau de alte făpturi miraculoase, dar poate fi socotită şi un
însemn nefast căci i-a fost sortit acul înveninat, aducător de moarte. Albinele şi furnicile sunt idealuri
terimofere ale umanităţii, furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina idealul de hărnicie.
viclenia lumii, reprezentată de Omul Spân

el devine sclavul Spânului; dar şi planului spiritual : el devine sclavul propriului său păcat,

pentru că poate fi găsit la cele două capete, la cele două părţi iniţiatice ale eroului.

La sfârşitul basmului, după ce iniţierea s-a săvârşit, Spânul este ucis de calul năzdrăvan. Aceasta ar
reprezenta ideea că după trecerea treptelor de iniţiere, Harap-Alb obţine starea de Puritate,
înfrângându-şi definitiv Păcatul.

Cu toate că pe tot firul poveştii, Harap-Alb şi Spânul sunt inseparabili („Şi merg ei, şi merg, cale
lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări şi nouă ţări şi peste nouă ape mari, şi într-o târzie vreme
ajung la împărăţie”) şi chiar interschimbabili („Atunci Spânul pune mâna pe cartea, pe banii şi pe armele
fiului de craiu şi le ie la sine; apoi îl scoate din fântână şi-i dă paloşul să-l sărute ca semn de pecetluirea
jurământului”), această alianţă ia sfârşit prin scena in care spanul este omorat, binele triumfând.

„Spânul reprezintă … Egoismul Radical, egoismul pentru egoism, prezent în fiul de crai ca în toţi oamenii,
şi care trebuie ras pentru ca posibilităţile universale ale erolui să fie descătuşate, producându-i apoteoza
finală, adică, foarte precis, îndumnezeirea. Operaţia nu e posibilă decât prin decondiţionare, prin
moartea Spânului şi a doua înviere a lui Harap-Alb. Cele două fiinţe sunt indisolubil solidare în viaţă şi în
moarte.”(Vasile Lovinescu) in de scena finală, Spânul înfăptuieşte al doilea botez al eroului, cel al morţii:
„Iară Spânul […] se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de
paloş… ”. Acţiunea calului ce urmează acestui gest suprem de a-l preface pe Spân în ”praf şi pulbere”
dezvaluie principiul în care Haosul ajunge unde a fost initial astfel, amplificandu-se imaginea sp ca
Diavol.

C. G. Jung spunea în lucrarea sa „În lumea arhetipurilor” că „[…]întâlnirea cu sine face parte dintre acele
lucruri neplăcute pe care le evităm atâta timp cât putem proiecta în exterior tot ceea ce este negativ”.
Această întâlnire cu sine poate fi observată între Harap-Alb si Spân ca o întâlnire a unei persoane cu
alter-ego-ul său. Harap-Alb reprezintă tot ce este bun, el este curajos, cinstit si cu un suflet mare, dar
naiv, pe când Spânul este viclean si las, deci total opusul fiului de crai, o proiecţie negativa a eroului
principal.

Putem afirma că moartea lui Harap-Alb este o experienţă a eliberării de narcisism, deoarece Narcis,
cazând in apă, este eliberat de căutarea idealului de frumuseţe precum fusese blestemat, deci apa vie si
apa moartă cu care este stropit fiul de crai îl eliberează de calitatea de slugă pe care a fost obligat să o
adopte.
Eroul primeşte puterea, cunoaşterea şi nemurirea apropiindu-se de sacru, de eternitatea spirituală, care
se împlineşte doar în momentul în care unitatea promordială este refăcută.

https://saituldeliteratura.wordpress.com/2009/11/29/simbolistica-basmului-povestea-lui-harap-alb/