Surse de inspiraţie ca personaj malefic şi, în locul lui, a-şi desăvârşi opera fundamentală, ca
este conceput Luceafărul (şi in un artizan obsedat de perfecţiunea
Poemul Luceafărul a fost ipostaza de Hyperion), reflectând plăsmuirilor sale. conceput încă din timpul studenţiei condiţia geniului în lumea comună şi poetului, la Berlin, păstrat în neâmplinirea sentimentului de Interpretările Luceafărului manuscris (până la 1880) şi reluat în 5 dragoste între două fiinţe aparţinând variante succesive (între 1880- unor lumi ireconciliabile Cea mai veche interpretare a 1883).Forma sa desăvârşită a apărut înţelesurilor poemului îi aparţine lui întâi la Viena (în aprilie 1883), în Izvoarele Luceafărului Eminescu însuşi, fiind notată într-o Almanahul Societăţii Academice filă de manuscris:”În descrierea unui Social-Literare intitulate “România 1. Folclorice: voiaj în ţările române, germanul jună”.Ulterior va fi reprodus la Iaşi, în Kunisch povesteşte revista “Convrbiri literare” (în august a) Basmul românesc Fata în grădina legenda >>Luceafărului<<.Aceasta 1883), iar în decembrie 1883, Titu de aur a fost prelucrat de poet între este povestea [...], iar inţelesul Maiorescu publica poemul Luceafărul 1870 si 1872; alegoric ce i-am dat este că, dacă în prima şi unica ediţie a poeziilor geniul nu cunoaşte nici moarte şi antume eminesciene. b) Motivul “Zburătorului” este numele lui scapă de noaptea uitării, prezent în prima parte a poemului pe de altă parte, aici pe pământ, nu e Ca orice poet romantic, filozofic, în care este imaginat visul nici capabil de a ferici pe cineva, nici Eminescu a manifestat un interes erotic al fetei de împărat ajunse la capabil de a fi fericit. El n-are moarte, constant pentru folclorul naţional. El vârsta iubirii (motiv comun cu poemul dar n-are nici noroc”. Din perspectiva a cules basme pe care le-a prelucrat, Călin-file din poveste) acestei mărturisiri, Luceafărul devine versificându-le. În forme iniţiale, el alegorie pe tema romantică a locului şi păstra tematica basmelor originale. 2. Filozofice: a rostului geniului în lume. Prin Ulterior, le-a modificat atât conţinutul, întreaga poveste, Eminescu cât şi semnificaţia, în raport cu a) Sunt folosite conceptele lui demonstrează că geniul câştigă universul său poetic. A. Schopenhauer din volumul eternitatea prin renumele său, dar Lumea ca voinţă şi reprezentare, şi plăteşte - în sens omenesc- prin Eminescu a prelucrat un basm anume cele referitoare la diferenţele izolare între semeni şi prin nefericire românesc intitulat Fata în grădina de dintre omul comun şi cel de geniu. individuală. aur, care apăruse într-un memorial de Filozoful german stabilea următoarele călătorie, realizat de un german, antiteze între geniu şi fiinţa obişnuită: O altă interpretare a Richard Kunisch, în 1861. În acest Primul se distanţează de semeni prin Luceafărului consideră că toate basm, personajul fantastic era unul inteligenţă, putere de obiectivare, sete personajele poemului sunt “măştile negativ, un zmeu care, îndrăgostindu- de cunoaştere,(„Cogito, ergo sum!”) lirice” ale poetului însuşi. Eminescu s- se de o fată de împărat, a cerut-o de capacitatea de a-şi depăşi condiţia, ar fi imaginat pe sine sub chipul lui soţie, promiţându-i să o facă forţa de sacrificiu pentru îndeplinirea Hyperion (omul de geniu), sub chipul nemuritoare precum el.Fata l-a idealurilor sale şi singurătatea socială; lui Cătălin (reprezentând trăsăturile refuzat, cerându-i zmeului să renunţe fiinţa obişnuită se caracterizează prin obişnuite ale bărbatului îndrăgostit), la lumea sa veşnică şi să devină mediocritate, subiectivitate în analiza sub cel al Demiurgului ( forţa muritor ca şi ea. Zmeul îi promite realităţii, incapacitatea de a-şi depăşi universală, care este impersonală), şi aceasta şi călătoreşte spre Demiurg sfera îngustă de acţiune, voinţa oarbă chiar sub cel al Cătălinei (poetul pentru a-i cere dezlegarea de coondiţia de a trăi,(„Carpe diem!”) dorinţa de a meditând asupra condiţiei femeii sa imuabilă. Între timp, tânăra fi fericit în sensul împlinirii omeneşti muritoare care tânjeste spre absolut). împărăteasă s-a îndrăgostit de semenul şi sociabiliate în exces; Toate personajele reunesc ei, Florin.Văzând trădarea, zmeul a caracteristicile omului de excepţie, prăvălit o stâncă asupra fetei b) Motive mitologice, care se simte, deopotrivă, slab şi necredincioase. Florin a rămas lângă preluate din filozofia greacă (Platon, puternic, muritor şi etern, om şi zeu. stanca ucigaşă, murind de durere, iar Aristotel), din gândirea indiană Această interpretare îi aparţine lui zmeul s-a întors în lumea lui (Poemele Vedelor) şi din mitologia Tudor Vianu, care defineşte nepieritoare. creştină (Conceptul de “păcat Luceafărul drept “Poemul orginiar”, de cosmogonie creştină şi contrariilor reunite ca semn al În prima variantă, Eminescu a de viziune apocaliptică). universalităţii.” păstrat povestea identică, cu excepţia finalului, pe care l-a modificat astfel: 3. Biografice: Eminescu înţelege drama Zmeul i-a blestemat pe fata de împărat omului ca fiinţă duală, sfâşiată de şi pe Florin să nu moară în acelaşi Elementele biografiei contradicţii între: faptă şi conştiinţă, timp şi să cunoască suferinţa eminesciene sunt generalizate şi pasiune şi renunţare, soartă şi despărţirii şi a singurătăţii în iubire ridicate la valoarea de simbol. Se nemurire, viaţă şi moarte. Datorită poate vorbi de o biografie sublimată acestor meditaţii în forme lirice, În a doua variantă, Eminescu a într-un act creator. pemul Luceafărul are şi un caracter transformat pvestea folclorică într-o gnomic, cuprinzând reflecţii morale, meditaţie filozofică:fata de împărat Răstimpul de treisprezece ani judecăţi conceptuale, sentinţe era menţinută ca eroină, dar îşi (1870-1883), perioada în care a formulate într-un stil clasic: întregul dublează identitatea (feminitatea conceput şi a şlefuit Luceafărul, dialog între Hyperion şi Demiurg ideală-femeia telurică), zmeul dispare impresionează prin voinţa poetului de concentrează asemenea precepte filozofice, care pun în antiteză soarta muritorilor cu lumea imuabilă a făpturilor veşnice.