Motivul geniului in poemele: “Luceafarul” de

M.Eminescu si “Noaptea de Decemvrie” de

A.Macedonski

Apartinand, cel putin teoretic, la doua curente literare diferite, cele doua
poeme sunt cele mai importante sinteze ale operelor celor doi poeti.
Predecesor al simbolismului, Mihai Eminescu imbina elementele clasice cu
cele romantice intr-un fir armonios de creatii.
Macedonski ,pe de alta parte, este teoreticianul simbolismului, fiind cele care
pune bazele acestui curent in literatura romana. Activitatea sa teoretica sustine
principiile si caracteristicile simbolismului, insa in aplicare nu pune decat o
parte. De aceea poeziile sale nu pot fi considerate tipic simboliste, ele
incluzand atat elemente romantice cat si clasice si parnasiene.
Una din temele care aseamana cele doua creatii este conditia omului de geniu,
cel mai bine reprezentata fiind in “Luceafarul” si “Noapte de decemvrie”.
Din punct de vedere al genezei, pentru Luceafarul, Eminescu porneste de la
propria sa viata ridicata la rangul de simbol. Spre deosebire de Eminescu,
Macedonski nu porneste de la date biografice, poemul sau numindu-se doar
arta poetica pentru lirica sa.
Tema principala a ambelor poeme este de factura romantica, si anume conditia
omului de geniu intr-o lume care ii aduce nefericirea.
Asa dupa cum marturiseste si Eminescu “daca geniul nu cunoaste nici moarte
si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e
capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-
are nici noroc” conditia omului superior este una dinainte stabilita, care
presupune solitudinea.
La Macedonski geniul presupune conduita ireprosabila prin care acesta
urmeaza intotdeauna drumul cel drept, doborand toate obstacolele care ii apar
in cale spre a-si atinge scopul suprem.
Cele doua poeme intrunesc atat teme cat si motive de circulatie universala.
Astfel “Luceafarul” ni se infatiseaza ca o “sinteza a categoriilor lirice pe care
poezia lui Eminescu le-a produs mai inainte.” Intr-adevar, dragostea unei
pamantene pentru o fiinta supranaturala, melancolia singuratatii geniului,
spaima demonica a femeii in fata iubirii, labilitatea sentimentului de dragoste si
dezamagire pricinuita de acest adevar, steaua ca simbol al iubirii, cosmogoniile
sunt de tot atatea teme si motive romantice abordate de poet in creatiile
anterioare si care s-au revarsat generos si armonic in ultima creatie, cea mai
deplina a geniului tutelar al poeziei noastre nationale.
“Noapte de decemvrie” intruneste teme si motive atat simboliste cat si
romantice. Astfel insasi tema fundamentala, conditia omului de geniu impreuna
cu unele motive consacrate ca luna, noaptea, personajul exceptional in mediu
neprielnic constituie elemente romantice. Pe de alta parte se regasesc si
motivele de natura simbolista cum ar fi inspiratia, focul, himera, cultul pietrelor
pretioase, predilectia nuantei cromatice, vraja muzicala a textului precum si
evadarea in exotic.
Ca si structura, poemele sunt divizate pe secvente narative. “Luceafarul” este
structurat pe patru tablouri constituite pe alternanta spatiilor uman-terestru si
universal- cosmic, aflate in succesiune: “idila dintre cele doza personaje de
conditie diferita, idila dintre pamanteni, zborul, calatoria lui Hyperion si
implinirea iubirii pe plan uman si revelatia Luceafarului.”
“Noapte de decemvrie” este divizata doar pe trei parti si anume: conditia
paupera a poetului in lumea ostila, inspiratia care ii favorizeaza evadarea in
exotic si alegoria asupra conditiei omului de geniu.
La Macedonski, emirul este simbolul omului superior, al credintei nestramutate
in ideal al capacitatii de a ramane ferm pe drumul ales, de a face fata tuturor
obstacolelor ce se ivesc in calea lui spre acest ideal. El este prezentat ca un om
realizat pe plan material dar care simte chemarea catre Meka “Dar zilnic se
simte furat de-o visare / Spre Meka se duce mereu”, “Spre Meka-l rapeste
credinta - vointa / Cetatea prea sfanta il cheama in ea, / ii cere simtirea / ii cere
fiinta / ii vrea frumusetea-tot sufletu-I vrea” simbol al omului mereu incercat
de tentatiile necunoscutului. in antiteza este creat personajul cersetorului, care
este simbolul omului comun, a carui viata este caracterizata de un sir intreg de
compromisuri ce tin sa - i faca existenta mai usoara. in final, visatorul,
creatorul, omul curajos si drept, pierde in existenta comuna, in timp ce
impostorul, cel ce alege calea ocolita, triumfa. insa artistul care traieste in sfera
ideilor castiga in spirit “Meka cereasca”.
La Eminescu Luceafarul simbolizeaza geniul in permanenta cautare a
absolutului, de asta data tanjind dupa materialitatea simbolizata de Catalina.
Pentru el iubirea este un mister pe care tine in mod neaparat sa-l cunoasca, de
aceea el indrazneste a se duce la Demiurg pentru a-I da dezlegarea la moarte.
Insa coborarea de la statutul sau este imposibila deoarece, astfel, Demiurgul s-
ar nega pe sine iar motivul pentru care Hyperion cere sa I se retraga nemurirea
este nejustificat. Superficialitatea omului comun si resemnarea in conditia sa
mediocra este elocventa in atitudinea Catalinei, care renunta la aspiratia sa spre
absolut in favoarea realizarii pe plan uman, prin iubirea lui Catalin. Luceafarul
vede aceasta “tradare” si sufera de revelatia propriei sale conditii, prilej cu care
Eminescu critica societatea contemporana lui “traind in cercul vostru stramt /
Norocul va petrece / Ci eu in lumea mea ma simt / Nemuritor si rece".
Forma poemului “Luceafarul” e narativ-dramatica prin formula de introducere
“a fost odata”, prezenta unui narator, povestirea la persoana a treia, existenta
personajelor, constructia gradata a subiectului, numarul mare de verbe etc. si
totusi el este un poem liric, schema epica fiind doar cadrul, intamplarile si
personajele sunt de fapt simboluri lirice, metafore, in care se sintetizeaza idei
filosofice, atitudini morale, stari de sensibilitate, o viziune poetica.
“Noapte de decemvrie” este o arta poetica, Macedonski considerand poezia ca
mantuire, “arhanghelul de aur” redandu-I poetului tineretea si increderea in
arta.
“Luceafarul” se poate incadra in romantism prin interferenta genurilor si teme
si motive caracteristice acestui curent. insa compozitia poemului ni se
infatiseaza si din perspectiva clasica, prin simetrie, datorita dispunerii partilor I
si IV, si prin reasezarea in a patra parte a poemului a tuturor elementelor la
locul lor.
“Noapte de decemvrie” pe de alta parte apartine prin tema tot romantismului
iar aspectele secundare sunt clasice prin ultimele versuri, care constituie
“cheia” poemului, si versificatie precum si simboliste prin muzicalitate, culori,
sinestezie, refrene.
Ambele poeme au caracter alegoric utilizand situatii si personaje simbol. Omul
de geniu se regaseste in doua ipostaze: emirul insetat de absolut si Hyperion
dornic de cunoastere si este caracterizat prin antiteza cu oameni de rand ca
cersetorul si Catalin / Catalina.
“Luceafarul” este alcatuit din 98 de catrene, structurate pe alternarea
perioadelor iambice de 8 cu cele de 7 silabe, rima incrucisata si ritm iambic.
“Noapte de decemvrie” este alcatuita din sextine, rima care nu intra in tiparul
clasic iar ca ritm dominant se regaseste amfibrahul.
Desi apartin unor curente literare diferite si chiar antitetice, cele doua poeme
dezbat aceeasi tema, conditia omului de geniu, in doua moduri diferentiate prin
stilul caracteristic fiecarui poet. Daca geniul eminescian alege retragerea in
lume in sfera ideilor inalte, de unde sa contemple cu raceala nimicnicia vietii
omenesti, filosofia vitalista a lui Macedonski consta in aprecierea ca viata
inseamna o necontenita lupta pentru atingerea oricarui ideal, dar frumusetea ei
sta tocmai in eroismul acestei lupte, chiar daca telul propus nu poate fi, uneori,
si atins.