Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
revolta, modificând treptat tonalitatea inițială, de lamentație, nou stadiu în care ajunge poetul.
Din dorința de a avea o certitudine, acesta recurge la înălțarea rugăciunii prin care imploră un
semn din partea divinității. Astfel, se remarcă subiectivismul poeziei din adresarea directă și
folosirea verbelor și a pronumelor la persoana a II-a: «ești», «pari», «tine», «te».”
Versul ”Nalt candelabru, strajă de hotare” din strofa a V-a spiritualizează imaginea copacului
tinzând spre lumina cerească. ”Candelabrul” nu este o sursă a focului originar, ci un suport al
acestuia în diversele sale manifestări: ”Stelele vin și se aprind pe rând / În ramurile-ntinse pe
altare” proiectandu-se simbolul însingurării damnate.. Așteptarea, veghea nerăsplătită a omului-
altar, într-o singurătate lipsită de consolare, îi trezește revolta printr-o Excalamția retorică” Și te
slujesc; dar, Doamne, până când ?”.
Focul sfânt purifică spiritual dar omenește ucide. Rodirea metalelor printr-o alchimie a focului
este mai pură, dar inumană. ”De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.” Il arata pe artist a carui suferinta a fost sortita. Blestemat
fiind, traieste o existent paradoxala prin conditia de poet ce sufera pentru arta sa.
Metafora ”semnul depărtării” și simbolul ”pui de înger”, ca mesager divin, sugerează nevoia de a
primi un răspuns, o certitudine, o alinare. Aducător de pace, de ”povață bună”: ”Să bată alb din
aripă la luna, Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.”
Psalmul III (Tare sunt singur, Doamne, și pieziș !...) redă, prin filtrul melancoliei, diferite
atitudini fata de Divin surprinzand , în același timp suprafete ale omului modern: sentimentul
neputinței , însingurarea damnată, revolta, reproșul, ruga.