Biochimie - Curs 3 - 2024

Aminoacizii aromatici (continuare)

Aminoacizii aromatici au în catena laterală nuclee aromatice. Din această categorie fac
parte fenilalanina, tirozina şi triptofanul.
Triptofanul este un aminoacid esențial care conține un rest indolic. La oameni sau la
plante acest aminoacid este precursor al serotoninei și melatoninei. În cazul plantelor, serotonina
este un considerată un hormon ce joacă un rol în răspuns la stres respectiv este recunoscut ca un
regulator de creștere a plantelor. Din punct de vedere fiziologic, la oameni, poate influența
sistemul cardiovascular respectiv respirator, procesul de termoreglare, imunitatea, ritmul
circadian (ciclul somn-veghe) sau influența sensibilitatea la durere.
Triptofanul este un precursor al niacinei (vitaminei B3) respectiv a nicotin adenin
dinucleotidului (NAD+, această moleculă este importantă în reacțiile redox, procesele de
semnalizare moleculară, producerea de energie și funcționarea adecvată a mitocondriilor, ritmul
circadian, răspunsul inflamator, repararea ADN-ului și diviziunea celulară) și a hormonului
auxină (acidul indolil acetic – IAA- acesta este implicat în stadiile incipiente de dezvoltare a
plantelor, începând cu formarea embrionilor, până la modul în care plantele răspund la mediul
înconjurător, creșterea organelor, dezvoltarea țesutului vascular și a fructelor și chiar dispersarea
semințelor plantelor). De asemenea, triptofanul este un precursor al alaninei.
Fluorescenţa proteinelor (polimeri care au drept unităţi structurale aminoacizii) este în
general obţinută prin excitarea aminoacizilor aromatici la lungimi de undă de 260-280 nm (dat
fiind faptul că fluorescenţa fenil alaninei este mai mică şi maximul de absorbţie al acestui
aminoacid este în jurul valorii de 260 nm se preferă excitarea la lungimi de undă mai mari).
Proteinele absorb la 280 nm datorită triptofanului şi tirozinei. În schimb, la lungimi de undă mai
mari de 295 nm, absorbţia este atribuită îndeosebi triptofanului. Astfel, triptofanul trebuie excitat
la 295-305 nm pentru a emite specific la lungimi de undă mai mari. Maximele de emisie ale
tirozinei şi triptofanului (aminoacizi individuali) în soluţie apoasă sunt situate la lungimile de
undă de 303 respectiv 348 nm (triptofanul deşi puţin abundent în proteine are proprietăţi
fluorescente atribuite nucleului indolic).
Aminoacizii care au în catena laterală un heterociclu sunt următorii: prolina (singurul
aminoacid care are o grupare amino secundară), triptofanul (un nuceu indolic) și histidina (un
nucleu imidazolic).

1
 Biochimie - Curs 3 - 2024

Prolina este cel mai puțin flexibil compus dintre aminoacizii prezenți în proteine. În
organismul uman prolina poate fi biosintetizată pornind de la glutamat după 4 reacții metabolice.
În condiții de stres, în cazul plantelor, concentrația de prolină liberă poate crește semnificativ de
la un procent mai mic de 5% din totalul aminoacizilor la un procent de până la 80%. Astfel,
prolina poate juca un rol în rezistența la stres.
Prezența prolinei afectează structura secundară (desface elementele secundare de tip 
helix/β pliat (datorită absenței grupării NH care este prezentă de obicei în legăturile amidice
clasice) și se regăsește în structurile de tip β întors care sunt localizate în special la suprafața
proteinelor – legăturile amidice în care este implicat aminoacidul prolină sunt majoritatea în
conformația trans). Hidroxilarea prolinelor din colagen (din oase, tendoane sau ligamente)
imprimă o stabilitate conformațională acestei proteine.
În prezența prolinei se pot obține selectiv medicamente sub forma unuia dintre
enantiomeri. De asemenea, se comportă ca un chaperon chimic fiind capabil să stabilizeze
proteinele și astfel conformația nativă a acestora. Din acest motiv este folosit pentru stabilizarea
anticorpilor monoclonali, la generarea de cristale proteice, în cazul criogeniei unor specimene
biologice, inclusiv a celulelor stem și ovocitelor. Prolina este un aminoacid important pentru
sinteza proteică și pentru dezvoltarea celulară. Mai mult, prolina joacă rol de osmolit asigurând
protecția celulară împotriva stresului abiotic (seceta, șoc osmotic).
Histidina este un aminoacid neesențial pentru adulți, dar esențial pentru nou-născuți.
Nucleul imidazolic al histidinei poate fi deprotonat (se distinge un pKa de aproximativ 6) și are
un caracter aromatic (datorită conjugării extinse din nucleul imidazolic) în condiții de pH
fiziologic (7-8). Histidina poate constitui un aminoacid a cărei catenă laterală joacă un rol
important în actul catalitic guvernat de enzime (mioglobina, anhidraza carbonică, alcool
dehidrogenaza sau serinproteaze – de exemplu chimotripsina). De exemplu, în mioglobină
singurii aminoazi polari din interior sunt două resturi de histidină care joacă un rol esențial în
legarea fierului și oxigenului. Carnozina, o dipeptidă din mușchi și din țesutul cerebral, are în
componență β-alanina și histidina. Carnozina combate acidoza prin menținerea pH-ului țesutului
muscular. Histamina, un agent inflamator esențial în răspunsul imun, se poate obține prin
decarboxilarea histidinei.
α-Cetoglutaratul poate fi produs pornind de la histidină. Structura 3-metil-histidinei se
regăsește în situsul de legare al ATP-ului din actină (proteină capabilă sa formeze filamente
aparținând citoscheletului).
a) Aminoacizii care posedă catene laterale neîncărcate (serina, treonina, asparagina,
glutamina, cisteina, selenocisteina). Grupările -OH din catena laterală a aminoacizilor
(serina, treonina – aminoacizi alifatici polari, tirozina – aminoacid aromatic – grupare
fenolică) pot fi implicate în legături de hidrogen.
Serina este un precursor al multor compuși
celulari: purinelor, pirimidinelor, sfingolipidelor,
folatului și a altor aminoacizi (glicină, cisteină și
triptofan). Conținutul de L-serină din majoritatea
proteinelor, inclusiv cele din mușchiul scheletic, colagen
și lapte, variază între 2 și 5%. Gruparea hidroxilică a
serinei din proteine este țintă pentru fosforilare (proces

2
 Biochimie - Curs 3 - 2024

de fixare a unei grupări fosfat) prin intermediul kinazelor. Unele resturi din catena laterală a
serinelor din proteine sunt fosforilate și din acest motiv acestea poate fi încadrate în categoria
fosfoproteinelor. De exemplu, α-S1-cazeina, o proteină majoritară în raport cu alte cazeine din
laptele bovin, are 7 resturi de serină fosforilate. L-serina se găsește în situsul catalitic (cavitate în
care se acomodează substratul) al unor enzime hidrolitice (peste 200 de enzime), așa-numitele
serin hidrolaze, inclusiv tripsină, chimotripsină și lipoproteine și lipaze (sensibile la hormoni).
Serina este un metabolit important care poate modula răspunsul imun adaptativ prin controlul
proliferării limfocitelor de tip T.
În proteine, atât pe treonina cât și pe serină, pot fi grefate resturi de zaharuri (reacția de
glicozilare la gruparea –OH are loc în aparatul Golgi).
Treonina asemeni izoleucinei este un aminoacid care conține un centru de asimetrie
suplimentar. Acest aminoacid poate fi sintetizat doar de plante și procariote. La fel ca și serina
gruparea –OH a treoninei poate fi fosforilată sau glicozilată. Treonin kinazele sunt parte
integrantă a sistemelor de semnalizare celulară. Treonina este un precursor al piruvatului sau al
acetil-coenzimei A și glicinei. Mucinele (glicoproteine
din peretele intestinal, implicate în procesul de
absorbție al hranei) sunt bogate în treonină. Lectinele
sunt proteine care pot recunoaște resturile de serină sau
de treonină care sunt glicozilate (au plasate la gruparea
-OH resturi de zahar) interacționând reversibil cu
acestea.
Glutamina nu este în mod normal un aminoacid
esențial, dar în anumite situații poate fi necesar pentru
atleții care depun eforturi intensive sau pentru
persoanele care sunt afectate de boli gastro-intestinale.
Glutamina este cel mai abundent aminoacid din sânge (respectiv mușchii scheletici) și unul
dintre puținii care pot traversa bariera hemato-encefalică. Glutamina este un aminoacid important
pentru transportul amoniacului (NH3) între țesuturi și controlul pH-ului. Astfel, glutamina joacă
un rol important în procesul de detoxifiere a amoniacului în stare fiziologică. Cea mai mare parte
a glutaminei este sintetizată din glutamat și amoniac în creier, mușchii scheletici și probabil la
nivelul plămânilor. Glutamina eliberată în circulație este catabolizată în enterocite, rinichi și ficat
la amoniac, iar acesta este convertit la uree în ficat sau excretat de la nivelul rinichilor împreună
cu ureea în urină. Glutamina poate fi constitui un precursor al nucleotidelor (purinelor sau
pirimidinelor), aminozaharurilor, nicotinamid adenin dinucleotid fosfatului (NADPH) sau
antioxidanților. Acest aminoacid susține creșterea și multiplicarea celulelor sistemului imunitar.
În reticulul endoplasmatic acest aminoacid poate fi glicozilat (la gruparea amidică din catena
laterală).
Asparagina este un aminoacid neesențial. Gruparea amidică din catena laterală imprimă
un caracter polar acestui aminoacid și poate fi implicată în legături de hidrogen cu alte legături
peptidice. Asparagina este frecvent întâlnită în proteine. Asparagina este implicată în formarea
acrilamidei în cazul alimentelor gătite la temperaturi ridicate (Reactia Maillard – succesiune de
reacții ce decurg mai rapid la 140-165 grade; aminoacidul reacționează cu grupările carbonilice
generând imine, urmează o reacție de izomerizare a cărui produs este o cetoamină, iar produsul
3
 Biochimie - Curs 3 - 2024

rezultat permite obținerea 6-hidrox-metil furfural sau HMF; din reacția HMF cu o nouă moleculă
de asparagină se poate obține acrilamida). Asemeni glutaminei asparagina este implicată în
procesul de detoxifiere a organismului (reținerea amoniacului care este toxic pentru creier –
provoacă confuzie, letargie și în unele cazuri comă). De asemenea, asparagina este convertită în
acid malic în cadrul ciclului acidului citric. Asparagina poate fi N-glicozilată la atomul de N din
gruparea amidică (aflată în catena laterală).
Pe lângă grupările de tip hidroxilic (ale serinei, treoninei sau tirozinei) sau amidic (ale
glutaminei sau asparaginei) pe catena laterală a aminoacizilor mai pot fi prezente şi alte grupări:
-SH (cisteina), -SeH (seleno-cisteina) sau tioeterică (metionina).

Cisteina este singurul aminoacid care are o grupare tiolică în catena laterală. Este
neesențial pentru adulți dar esențial pentru bebeluși. Grupările tiolice din două molecule de
cisteină sau situate pe resturi din catena laterală (de pe același lanț proteic) poate fi oxidate la una
disulfidică (-S-S-) și ca urmare pot fi implicate în procese redox. În organismul uman cisteina
poate fi biosintetizată din metionină. În plus, acest aminoacid este o componentă a enzimelor
(situsul activ al cistein proteazelor unde gruparea -S- participă în cataliza nucleofilă; poate regla
activitatea unor enzime din cadrul biosintezei melaninei), proteinelor (liganzi de legare a ionilor
metalici la proteine din diferite clase, inclusiv proteaze, kinaze, enzime metabolice și factori de
transcripție) sau peptidelor (glutation – o tripeptidă care are în componență trei aminoacizi).
Selenocisteina este un aminoacid codat de tripletul UGA (care este şi tripletul de oprire în
sinteza proteică). Seleniu este încorporat în proteine prin intermediul selenocisteinei. Interesant
este faptul că acest aminoacid nu este reciclat pentru a fi reincorporat în sinteza proteică ci este
convertit la seleniu anorganic. Selenurile pot înlocui grupările -SH din cisteinele sau -OH din
serinele, conjugate cu un ARN de transfer, în scopul formării unor molecule de selenocisteină-
ARNt care permit inserarea selenocisteinei în sinteza proteică. Acest aminoacid este mult mai
reactiv decât cisteina. Un total de 25 de gene specifice selenoproteinelor au fost identificate la
oameni, iar majoritatea acestor gene codifică enzime care sunt implicate în reacții redox.
Înlocuirea atomului de S cu Se în unele enzime (catalizatori biochimici care sunt implicaţi în
unele reacţii redox) determină o creştere semnificativă (cu peste 100 de ori) a vitezei reacției
catalizate de acestea. Proteina Seleno P umană este o glicoproteină monomerică care conține 10
resturi de selenocisteină, o caracteristică importantă prin care se deosebește de alte
selenoproteine. Prin urmare, Seleno P poate fi considerată o proteină prin intermediul căreia se
transportă seleniu. Concentrația de seleniu fixat pe această proteină reprezintă aproximativ 40%

4
 Biochimie - Curs 3 - 2024

din concentrația totală de seleniu din plasma umană. Proteina se poate lega la receptorii specifici
de pe membranele celulare și poate furniza seleniu altor celule.
c) Aminoacizi ce prezintă catene laterale încărcate:
- pozitiv (lizina, arginina);
Lizina asistă absorbția calciului la nivelul
tractului gastro-intestinal promovând astfel biosinteza
colagenului. De asemenea, lizina favorizează eliberarea
hormonului de creștere și dezvoltarea masei musculare.
Lizina previne formarea plăcilor aterosclerotice prin
atașarea la un receptor care leagă lipoproteinele.
Histamina și carnozina (substanță ce anihilează radicalii
liberi) sunt biosintetizate pornind de la acest aminoacid.
Lizina este un aminoacid esențial care poate fi
modificat postranslațional (după biosinteza proteică)
pentru a forma acetil-lizină, hidroxi-lizină și metil-
lizină. Trimetil lizina, un derivat al lizinei, este un
precursor al L-carnitinei, o moleculă care este implicată
în transportul acizilor grași. De asemenea, acest aminoacid poate fi ubichitinilat (legat de o
proteină de dimensiuni relativ mici numită ubichitină), sumoilat, pupilat, biotinilat (legat de o
vitamină numită biotină) sau carboxilat.
Arginina este un aminoacid care poate fi esențial sau neesențial. Copii născuți prematur
nu pot sintetiza arginina. Se estimează că aproximativ 80% din arginina circulantă provine din
proteinele din dietă. L-arginina se găsește și în majoritatea alimentelor bogate în proteine,
inclusiv în pește, carne roșie, carne de pasăre, soia, cereale integrale, fasole și produse lactate. În
plus, traumele chirurgicale, septicemiile și arsurile induc o nevoie crescută de arginină. Arginina
este un precursor al citrulinei, ureei, ornitinei, prolinei, glutamatului, agmatină (compus rezultat
prin reacția de decarboxilare a argininei; pierderea grupării -COOH) – reduce ritmul cardiac și
presiunea sanguină), poliaminelor, guanidino-acetatului și creatinei. Acest aminoacid conține o
grupare complexă numită guanidinică a cărei constantă pKa este 12,5, fapt care îi conferă o
încărcare pozitivă la pH-ul celular. Arginina induce dilatarea vaselor de sânge (reduce presiunea
sangvină) și producerea monoxidului de azot (NO). Acest aminoacid joacă un rol important în
balanța azotului.
- negativ (grupările carboxilice aflate pe catena laterală a resturilor aspartat şi glutamat au
valori ale pKa-ului de 3,9 şi 4,3– încărcate negativ în condiţii fiziologice). Aceste grupări sunt
implicate în interacţiuni electrostatice cu grupări
încărcate pozitiv sau cationi metalici, punţi de
hidrogen etc.

Acidul aspartic este un aminoacid neesențial

deoarece este sintetizat în organismul uman (produs
prin transaminarea oxaloacetatului).
L-Aspartatul este important în ciclul ureei,
ciclul purinelor-nucleotidelor, gluconeogeneză, este
5
 Biochimie - Curs 3 - 2024

un precursor pentru sinteza proteinelor, asparaginei, argininei, nucleotidelor și a mai multor

substanțe care joacă un rol în dezvoltarea țesutului nervos și a neurotransmisiei. D-Aspartatul
este esențial în dezvoltarea creierului și în reglarea funcției hipotalamusului.
Resturile de acid aspartic și glutamic au un rol important în centrele active ale enzimelor,
jucând un rol important în cataliza acido-bazică dar și în menținerea solubilității și a caracterului
ionic al proteinelor.
Acidul glutamic este un aminoacid neesențial (produs prin transaminarea cetoglutaratului)
care are rol și de neurotransmițător.
Ambii aminoacizi constituie o sursă energetică rapidă. Nou-născuții preferă gustul de
acid glutamic, aminoacid care se află în concentrație mare în laptele matern.
Aminoacizii cu catene laterale alifatice sau aromatice nepolare cu excepţia glicinei sunt
hidrofobi, iar cei care posedă catene laterale încărcate sunt hidrofili. Aminoacizii polari care au
catene laterale neîncărcate au încărcări intermediare (atât hidrofobi cât şi hidrofili).
Clasificarea aminoacizilor
În funcție de importanța acestora în sinteza proteică aminoacizii se pot diferenția astfel:
a) aminoacizi proteinogeni - aminoacizii care intră în compoziția proteinelor (vezi
exemplele din cursul 2);
b) aminoacizi neproteinogeni-aminoacizii care nu intră în compoziția proteinelor:
Ornitina (un precursor al citrulinei în mitocondrii) şi citrulina (un precursor al argininei
în citozol; în această reacție se produc și oxizi de azot – molecule semnal în sistemul
cardiovascular, în neuroni sau în sistemul imunitar) apar în decursul ciclului ureei. Sinteza
ornitinei plecând de la arginină concomitent cu eliminarea ureei este un proces asociat cu
eliminarea metaboliților toxici cu azot (concentrația mare de amoniac poate conduce la
encefalopatie hepatică; iar alcaloza induce apariția unor boli la nivelul rinichilor) din organism.
Ornitina este un intermediar important în sinteza prolinei și poliaminelor.
L-Citrulina este un aminoacid care prezintă proprietăți antioxidante și antiinflamatorii.
Acest aminoacid are capacitatea de a capta radicalii hidroxilici care protejează eficient ADN-ul
și enzimele metabolice de leziunile oxidative.
Homocisteina este un aminoacid intermediar care intervine în metabolismul metioninei
(un nivel crescut de homocisteină în sânge poate fi un indicator al aterosclerozei și al trombozei,
degenerescență maculară). Hiperhomocisteinemia (un nivel plasmatic >10 μmol/L) poate fi
asociată cu defecte genetice ale enzimelor implicate în metabolismul homocisteinei. Într-unul
dintre defecte enzimatice (unde activitatea unei enzime ce convertește homocisteina la cisteină)
pacienții prezintă retard mental, tromboembolism arterial și dezvoltă ateroscleroză precoce.
5-hidroxi-triptofanul este un compus derivat din triptofan. Acest aminoacid poate
traversa bariera hemato-encefalică și un precursor al neurotransmițătorului numit serotonină
(care promovează senzația de calm și relaxare) și al hormonului melatonină. Acest aminoacid a
fost folosit cu succes în tratamentul depresiei, insomniei, migrenelor și a altor boli datorită
efectelor sale de reglare asupra somnului, durerii, apetitului și altor funcții fiziologice. Aceste
compus poate fi extras din semințele unei o plante medicinale, Griffonia simplicifolia, provenită
din Africa de Vest, dar poate fi produs și prin procese de fermentație prin utilizarea unei tulpini
de Escherichia coli.

6
 Biochimie - Curs 3 - 2024

Homoserina (izotreonina) este un intermediar metabolic ce apare în cadrul biosintezei

metioninei, treoninei, lizinei și izoleucinei (Escherichia coli, Saccharomyces cerevisiae sau
Homo sapiens).
Taurina, aminoacid cu grupare sulfonică, intră în componența acizilor biliari (un nivel
crescut ale acidului taurocolic în serul fetal, în colestaza obstetrică, poate induce instalarea unei
aritmii fetale respectiv a decesului intrauterin subit). Ficatul este principalul organ unde se
biosintetizează taurina pornind de la metionină, un metabolit intermediar fiind cisteina. Rinichiul
este organul responsabil pentru excreția acestuia. Acest aminoacid este implicat într-o gamă
diversă de funcții fiziologice, inclusiv de detoxifiere sau stabilizare a membranei, reglare a
nivelului calciului, poate acționa în calitate de agonist al neurotransmițătilor, se distinge prin
proprietățile antioxidante și de imunomodulatoare.
β-Alanina este un aminoacid neproteinogen care în combinație cu histidina poate forma
carnozina, o dipeptidă care are rol în menținerea pH-ului muscular în timpul activităților sportive
intense. Pe lângă capacitatea de tamponare carnozina poate juca rol de antioxidant (conferită de
restul de histidină), agent antiglicozilare sau de chelatare a cuprului și zincului, ioni care (dacă se
acumulează) pot induce peroxidarea lipidelor și implicit distrugerea celulară. β-Alanina este
incorporată în pantotenat (vitamina B5) și din acest motiv este parte integrantă a coenzimei A. În
condiții de stres unele plante acumulează cantități mai mari de β-alanină
L-DOPA (Levodopa) este un precursor al dopaminei utilizat, de peste 40 de ani, pentru
tratarea bolii Parkinson. Levodopa este admininstrată pe cale orală în combinație cu un inhibitor
al unei enzime (DOPA-decarboxilază), care reduce multe complicații ale tratamentului,
prelungind timpul de înjumătățire și crescând astfel disponibilitatea levodopei pentru creier.
Clasificarea aminoacizilor în funcție de capacitatea de biosintetiză a acestora de către organism
Dacă majoritatea microorganismelor pot biosintetiza cei 20 de aminoacizi de bază (ai
proteinelor) numai 11 dintre aceștia pot fi “fabricați” de organismul uman. Ceilalți 9 membri pot
fi suplimentați doar prin aport alimentar și poartă denumirea de aminoacizi esențiali. Pentru
organismul uman sunt esențiali: valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, triptofanul, lizina,
metionina şi treonina (Tabelul 1). Ceilalţi aminoacizi, pot fi sintetizaţi de organismul uman
plecând de la aminoacizii esenţiali, prin scindarea proteinelor sau de la alți metaboliți şi sunt din
acest motiv denumiți neesențiali. De exemplu, alanina este sintetizată în organism plecând de la
piruvat și din acest motiv este considerat un aminoacid neesențial.
Aminoacizii esențiali se găsesc atât în proteinele de origine vegetală cât şi în cele de
origine animală. Compoziţia în aminoacizi diferă de la o proteină la alta.
Clasificarea în aminoacizi esenţiali şi neesenţiali este relativă. Aminoacizii esențiali pot
varia de la un organism la altul. Necesarul zilnic de aminoacizi poate fi diferit odată cu înaintarea
în vârsta. Aminoacizii care sunt în mod normal neesențiali pot fi necesari în anumite situații. De
exemplu, dacă un adult poate sintetiza suficientă arginină pentru a-și satisface nevoile, un copil
(în perioada de creștere) are nevoie de mai multă arginină decât poate biosintetiza organismul
acestuia. Indivizii care nu sintetizează cantități suficiente de arginină, cisteină, glutamină,
prolină, selenocisteină, serină și tirozină, datorită unor maladii, au nevoie de suplimente
alimentare care conțin acești aminoacizi.