Biochimie - Curs 4 - 2024

Clasificarea aminoacizilor (continuare)

Aminoacizii cetogenici și glucogenici
Scheletul hidrocarbonat al unor aminoacizi poate fi utilizat atât la sinteza glucozei cât și
la obținerea de corpi cetonici.
Aminoacizi care sunt precursori în unele căi metabolice pentru obținerea glucozei se
numesc aminoacizi glucogeni, compuși care prin intermediul unor căi metabolice conduc la
piruvat sau la intermediari caracteristici ciclului Krebs (α-cetoglutarat și acid oxalil acetic). Din
această categorie fac parte aminoacizii fac parte aminoacizii alanină, serină, glicină, treonină și
cisteină (precursori ai piruvatului), asparagina și aspartatul (precursori ai oxalo-acetatului),
acidul glutamic (care generează α-cetoglutaratul) respectiv valina, metionina și treonina
(precursori ai succinil-Coenzimei A).
Aminoacizii cetogenici (leucina şi lizina) sunt transformați exclusiv în acetil-CoA și
acetoacetil-CoA (sub forma corpilor cetonici, excretați în urină). Corpii cetonici (acetona, acidul
acetoacetic și acidul β-hidroxi-butiric) pot fi produși și din degradarea acizilor grași și sunt
compuși solubili în apă. Acești compuși pot fi transportați de la ficat (majoritatea în mitocondrii)
la alte țesuturi unde aceto-acetatul și β-hidroxi-butiratul și pot fi reconvertiți la acetil-CoA în
scopul producerii de energie (prin intermediul ciclului Krebs). Acumularea de corpi cetonici în
organism conduce la cetoză (acumularea acestora în sânge poate determina o scădere a pH-ului
sanguin). Acetona produsă în urma procesului de cetogeneză poate fi măsurată direct în serul
sanguin (un nivel normal este considerat sub concentrația de 0,6 mmol/L).
În situația în care rezervele de carbohidrați din organism scad semnificativ (perioadă de
post, somn) sau concentrația de acizi grași crește, se activează căile metabolice cetogenice prin
care se produc în exces corpii cetonici care constituie o sursă de energie alternativă la glucoză.
Cetogeneza este reglată prin intermediul unor hormoni (insulina, glucagonul, cortizolul,
hormonii tiroidieni) sau a catecolaminelor care favorizează scindarea acizilor grași furnizând
astfel intermediarii ce sunt utilizați în căile metabolice ce generează acești compuși. În
cetoacidoza diabetică se constată o supraproducție de corpi cetonici. Acest tip de cetoacidoză
apare în momentul în care există un deficit sau o rezistență la insulină, de obicei la persoanele cu
diabet de tip I, deși uneori se poate instala și la persoanele cu diabet de tip II avansat.
Izoleucina, treonina, fenilalanina, triptofanul și tirozina pot fi aminoacizi atât cetogenici
cât și glucogenici, așadar pot genera atât corpii cetonici cât și glucoza.

Proprietăţile acido-bazice ale aminoacizilor

Aminoacizii în calitate de amfoliţi
Aminoacizii au capacitatea de a ceda sau accepta protoni, prin intermediul grupărilor
carboxilică, amino sau ionizabile din catena laterală. Din aceste motive acești compuși pot să se
comporte asemeni acizilor şi bazelor (amfoliților).

1
 Biochimie - Curs 4 - 2024

În condiții acide sau neutre gruparea amino este sub formă protonată. La valori bazice ale
pH-ului (peste 11) gruparea amino va exista preponderent sub formă deprotonată:

Valoarea constantei de aciditate, pKa, a acestei reacţii este de 9-10,5 (în funcţie de catena laterală
a aminoacidului). Din acest motiv în majoritatea condițiilor fiziologice, unde valoarea pH-ului
este mai mică decât 8-8,5, gruparea amino este preponderent protonată (încărcată pozitiv). În
schimb, în aceste condiții gruparea carboxilică din aminoacizi este deprotonată:

Valoarea constantei de aciditate, pKa, pentru reacţia de deprotonare a grupării carboxilice este de
1,7-2,4. Acest fapt dictează o încărcare negativă a acestei grupări la valori fiziologice ale pH-
ului.
Punctul izoelectric
Dacă la valori mici ale pH-ului (pH  1) toate grupările disociabile sunt protonate şi
aminoacizii sunt încărcaţi pozitiv, la valori mari ale pH-ului (pH  11) toate grupările funcţionale
sunt deprotonate: grupărea carboxilică va fi încărcată negativ și gruparea amino neprotonată (-
NH2 sau neîncărcată).
Există însă şi situații în care la anumite valori ale pH-ului (de exemplu pH în intervalul 6-
7) gruparea carboxilică este ionizată, pe când gruparea amino este protonată. Valoarea pH-ului la
care încărcarea netă a aminoacidului este zero poartă numele de punct izoelectric (pI). Punctul
izoelectric al aminoacizilor care au catena laterală neionizabilă se situează în domeniul de pH
5,0-6,5. De exemplu, pentru alanină valoarea punctul izoelectric sau pI-ul este de 6,02.

Proprietăţile acido-bazice ale grupărilor din catena laterală

De asemenea, grupările disociabile din catena laterală a aminoacizilor au valori specifice

ale pKa-ului şi pot contribui la proprietatea de amfolit a acestora. O importanță deosebită o are
nucleul imidazolic (nucleu de 5 atomi cu 2 atomi de azot) din catena laterală a histidinei (cu un
pKa = 6). Din acest motiv unele resturi de histidină din enzime iau parte la diverse reacții (fixarea
oxigenului de către hemoglobină, proteazele posedă 3 resturi catalitice în situsul activ – cisteină
sau serină, histidină și acid glutamic). Mai mult, biologia moleculară modernă permite
2
 Biochimie - Curs 4 - 2024

producerea artificială a unor proteine care posedă la unul din capetele lanțului proteic o secvență
de 6-10 histidine (implicit 6-10 nuclee imidazolice), proprietate care permite izolarea prin
cromatografie de afinitate a acestora (prin interacțiunea norului electronic extins din nucleul
imidazolic cu o serie de ioni metalici - Ni2+, Co2+ sau Zn2+ - care sunt deja grefați/complexați pe
o matrice cu “brațe” de tip acetat / fixate pe atomi de azot).

Gruparea tiolică (-SH) a cisteinei ionizează la pH ușor bazic (pKa = 8,37) sau poate fi
oxidată la cistină, acest fapt conferă resturilor de cisteină un rol deosebit în procesul de
împachetarea tridimensională a proteinelor.

Valoarea pKa-ului grupării -SH (tiolice din proteine) poate să fie influențată de
vecinătățile cisteinei. La o valoarea a constantei pKa de 7,4, și la pH sanguin (7,4), doar 50% din
grupările -SH sunt ionizate (-S-). În schimb, la o valoarea a constantei pKa de 8,4, și la pH
sanguin (7,4), doar 10% din grupările -SH sunt ionizate. În consecință, grupările -SH care au o
valoare pKa mai redusă au un grad de ionizare mai pronunțat și sunt mai reactive (nucleofili mai
puternici).

3
 Biochimie - Curs 4 - 2024

În ceea ce privește albumina serică umană (HSA), o proteină din ser, aceasta are un
număr de 35 resturi de cisteină și ca atare poate forma în conformația nativă (împachetarea din
natură) 17 punți disulfidice (-S-S-). Având un număr impar de grupări -SH una dintre acestea nu
poate forma punți disulfidice.
De asemenea, tirozina, un aminoacid aromatic, posedă gruparea fenolică ce ionizează la
valori mari ale pH-ului (pKa =10,46). S-a constatat faptul că în proteine valoarea pKa poate varia
semnificativ și poate atinge și valori mai mari (> 13,2; în funcție de gradul de accesibilitate a
solventului la nucleul fenolic).

În cazul aminoacizilor dicarboxilici punctul izoelectric atinge valori mai mici comparativ
cu cei monocarboxilici (pIaspartic = 2,97, iar pIalanina = 6,00). În schimb, acizii diaminocarboxilici
posedă puncte izoelectrice mai ridicate (pIlizină = 9,74) comparativ cu cei monoamino carboxilici.
Aminoacidul lizină este un compus a cărei unitate structurală se regăsește în proteinele care
interacționează cu acizii nucleici (catena laterală a acestui aminoacid este încărcată pozitiv și din
acest motiv proteinele bogate în lizină poate interacționa electrostatic cu molecula ADN-ului,
datorită grupărilor fosfat cu sarcini negative prezente în acizii nucleici, acestea au un pKa 2-3).
Peste 900 de aminoacizi neproteinogeni au fost descoperiți în plante, în special în legume
și cu o abundență crescută în semințe. Dintre acești aminoacizi se pot menționa L-canavanina, L-
3,4-dihidroxi-fenilalanina, acidul-azetidin-2-carboxilic, mimozina și hipoglicina. Toxicitatea
unor asemenea aminoacizi poate fi pusă pe seama încorporării greșite a acestora în proteine în
locul aminoacidului standard cu structură asemănătoare. L-canavanina, un aminoacid care se
întâlnește în semințele de fasole (Canavalia ensiformis) și în Dioclea megacarpa are o structură
asemănătoare cu a argininei. Acidul-azetidin-2-carboxilic din Convallaria majalis (lăcrămioare)
se aseamănă din punct de vedere structural cu prolina.

Derivaţii aminoacizilor
Modificarea catenei laterale a proteinelor
Codul genetic “universal” care este aproape identic în toate organismele se referă doar la
cei 20 de aminoacizi standard. Există însă şi alți aminoacizi care intră în componenţa unor
4
 Biochimie - Curs 4 - 2024

proteine. În cele mai multe cazuri acești aminoacizi apar datorită modificărilor pe care le suferă
un aminoacid standard după ce lanţul polipeptidic a fost sintetizat – modificări post-
traslaţionale. Cele mai comune modificări constau într-o simplă modificare a catenei laterale:
hidroxilarea (lizină, prolină sau histidină), metilarea, acetilarea, carboxilarea sau fosforilarea
(serinei, treoninei sau tirozinei).
4-hidroxi-prolina este întâlnită în proteinele din peretele celular al plantelor sau în
colagen, o proteină din țesutul conjunctiv (alături de 5-hidroxi-lizina). Prezența acestui
aminoacid hidroxilat induce apariția unor legături de hidrogen și a unui centru asimetric
suplimentare, legături care imprimă o stabilitate net superioară și împachetare unică moleculei de
colagen. -Carboxi-glutamatul, un aminoacid care are o grupare carboxilică suplimentară față de
glutamat, intră în componența protrombinei (proteina implicată în coagularea sângelui) respectiv
a altor proteine implicate în procesele de coagulare sau în alte proteine (osteocalcina și proteina
matricială renală– proteine necesare pentru reglarea creșterii osoase și calcifierea extraosoasă)
care complexează ionii de Ca2+ (datorită celor două grupări carboxilice prezente în catena
laterală).

Metilarea aminoacizilor din proteine se desfășoară cel mai frecvent la catena laterală a
resturilor de arginină și lizină. Dacă în cazul lizinei pot fi plasate una, două sau trei grupări metil
la gruparea amino din poziția  a lizinei, argininele pot fi mono sau dimetilate (simetric sau
asimetric).

5
 Biochimie - Curs 4 - 2024

1-Metil-lizina şi 3-metil-histidina, sunt aminoacizi care se află în componența miozinei, o

proteină din mușchiul cardiac.
-hidroxi-lizina are două funcţii importante în colagen: servește la atașarea de zaharuri
(galactoza sau glucozil-galactoza) sau joacă un rol important în stabilizarea intra sau
intermoleculară (resturile de lisină sau -hidroxi-lizină sunt dezaminate oxidativ în pozitia ,
reacție prin care gruparea amino este convertită la o gruparea aldehidică, grupare ce pot fi
reticulată cu o grupare aminică prezentă în catena laterală a unui rest intact de lizină).
De asemenea, pe catena laterală a aminoacizilor din componenţa proteinelor pot fi ataşate
grupări voluminoase (lipide, AMP, carbohidrați – în cazul glicoproteinelor acestea pot avea
resturile de zahar atașate de catena laterală a asparaginei, treoninei sau serinei).
Proteinele SUMO (eng. Small Ubiquitin-Like Modifier; proteină cu aproximativ 100
aminoacizi) și ubichitina (conține 76 aminoacizi) se pot fixa pe resturile de lizină ale proteinei
țintă. Modificarea prin SUMO-ilare facilitează transportul proteinei modificate din citozol spre
nucleu. Ubichitinarea este un proces esențial în homeostazia proteinelor, servind la îndepărtarea
rapidă a proteinelor nedorite sau deteriorate.
Grupările N- sau C- terminale din lanțurile polipeptidice/proteice pot fi modificate
chimic. Aceste modificări sunt importante pentru funcția proteinelor.

Hiperaciduriile sau alte boli asociate cu metabolismul aminoacizilor

Nivelurile aminoacizilor din plasma sanguină sunt influențate de mai mulți factori, cum
ar fi vârsta, sexul, rasa, perioada de post, modalitatea de nutriție, bolile și medicamentația.
Concentrația aminoacizilor din plasma sanguină poate fi un indicator al bolilor asociate cu erori
metabolice în cazul nou-născuților. În plus, la adulți au fost identificate corelații între nivelul
concentrației aminoacizilor din plasmă și diverse boli, inclusiv cancer, diabetul zaharat și
malnutriție. S-a constatat o creștere a concentrației aminoacizilor în sânge în cazul afecțiunile
acute ale parenchimului hepatic, icterelor, cirozelor, leucemiilor, nefritelor sau intoxicațiilor cu
arsen sau fosfor. Variațiile patologice ale acestora sunt corelate în multe situații cu erorile
metabolice înnăscute, încadrându-se în sindroamele cu severitate ridicată și pot fi asociate în
unele cazuri cu debilitate mintală. Hiperaminoacidimiile se produc prin inhibiția sistemului de
transport tubular (în care nivelul plasmatic al aminoacizilor rămâne neschimbat) sau datorită unui
deficit enzimatic strict localizat. O creștere a nivelului total de aminoacizi din sânge poate fi pusă
pe seama: eclapsiei (afecțiune care survine, în general, la sfârșitul perioadei de sarcină,
caracterizată prin convulsii asociate cu hipertensiune arterială), intoleranței la fructoză,
cetoacidozei, insuficiențelor renale sau instalării sindromului Reye (care apare la copii cu
vârstele cuprinse între 4-12 ani cărora le-a fost administrată aspirină; se manifestă prin
meningită, encefalită, disfuncții ale ficatului). Scăderea concentrației totale a aminoacizilor din
sânge poate fi datorată: unei hiperfuncții cortico-suprarenaliene, bolii Hartnup (boală autozomală
recesivă în care nivelele alaninei, valinei, treoninei, leucinei, fenil alaninei, tirozinei, histidinei

6
 Biochimie - Curs 4 - 2024

sau glicinei sunt mai scăzute; de asemenea scăderea concentrației de triptofan poate conduce la
deficiențe ale vitaminei B3 care se manifestă prin dermatite), malnutriție, sindrom nefrotic, boala
Huntington (afecțiune neurodegenerativă rară, moștenită genetic; apar disfuncții motorii tipice -
mişcări spasmodice şi involuntare ale braţelor, picioarelor, toracelui şi ale feţei; simptomele
timpurii pot fi și pierderea motivației şi o modificare a stării emoționale și în final la depresie),
artrită reumatoidă sau febră Phlebotomus (provocată de musca de nisip Phlebotomus рарраtasif;
simptomele sunt: instalarea oboselii, pierderea în greutate, febră urmată de un focar de leziuni ale
pielii).

Majoritatea aminoacizilor care intră în componența proteinelor se regăsesc în urină, sub

formă liberă. Conținutul zilnic de aminoacizi totali din urină este de 1-3 g. Aminoacizii cei mai
reprezentativi sunt: glicina, histidina și derivații metilați (1-metil-histidina și 3-metil-histidina),
glutamina, serina, alanina, acidul -amino-butiric. În mod frecvent în urină se găsesc glicina,
tirozina, leucina sau histidina. Zilnic se elimină aproximativ 210 mg histidină, 140 mg glicină și
100 mg taurină. Un aport proteic alimentar ridicat determină o creștere a cantității de histidină,
treonină, lizină sau tirozină.

Hiperaciduriile renale pot fi de mai multe tipuri:

a) fiziologice: hiperacidurii globale, care apar îndeosebi la sugar și prematur; datorate

sistemelor enzimatice de transport deficitare; hiperaciduria și histinuria ce apar în
săptămâna a 5-a de sarcină;
b) patologice – ce depind de mecanismele fiziopatologice:
o aminoacidurii renale, prin tulburarea reabsorbției tubulare, cu nivel sangvin
normal;
o aminoacidurii prerenale cu nivel crescut de aminoacizi atât la nivel sangvin cât și
în urină.
Hiperaciduriile renale sunt caracterizate prin alterarea absorbției unui singur aminoacid
(glicocoluria) sau a unui grup de aminoacizi (cistina, lizina, arginina și ornitina-cistinuria; acidul
glutamic, acidul aspartic - aminoaciduria dicarboxilică; metionina, tirozina, fenilalanina, acidul
-hidroxibutiric - malabsorbţia metioninei).

Boala urinei cu miros de sirop de arțar (MSUD - eng. Maple Syrup Urine Disease) este o
boală cauzată de un deficit al enzimei care catalizează decarboxilarea oxidativă a aminoacizilor
cu catena ramificată (valină, leucină și izoleucină) atât în sânge cât și în urină. În cazul unui
deficit enzimatic se acumulează o serie de metaboliți (cetoacizii derivați de la aminoacizii
menționați) imprimând urinei un miros caracteristic asemănător siropului de arțar. Deficitul în
metabolizarea acestor aminoacizi induce apariția unor leziuni nervoase, întârzierea dezvoltării
mentale sau în cazul formelor severe chiar la deces. În condițiile în care boala este depistată în
primele luni de viață se impune o alimentație săracă în valină, leucină și izoleucină, iar șansele
de redresare a pacientului sunt ridicate.
7
 Biochimie - Curs 4 - 2024

Concentrația aminoacizilor din lichidul cefalorahidian (LCR) este mai scăzută decât cea
plasmatică. LCR conține majoritatea aminoacizilor prezenți în plasmă și țesutul nervos (cu
excepția 1- și 3-metil histidinei respectiv a cisteinei). Determinarea nivelului aminoacizilor poate
furniza informații importante legate de diferențierea meningitei tuberculoase de cea aseptică.
Dacă în ambele tipuri de meningită nivelul aminoacizilor aspartic, glutamic, GABA (acid -
aminobutiric), glicinei, triptofanului sunt ridicate, în cazul meningitei tuberculoase scade nivelul
de taurină și crește concentrația fenilalaninei din LCR.

Determinarea aminoacizilor în laboratorul clinic

Estimarea concentrației aminoacizilor se poate face prin metoda Sorensen (titrimetrie cu

KOH în prezența formaldehidei) sau apelând la metode fotometrice (cu acid 1,2-naftachinon-4-
sulfonic) sau fluorimetrice (în prezență unor compuși tiolici - β-mercapto-etanol sau N-acetil-
cisteina - respectiv o-dialdehida ftalică). În cazul separării aminoacizilor prin cromatografia în
strat subțire sau HPLC (cromatografie de lichide de înaltă performanță) aminoacizii pot fi
detectați prin reacția cu ninhidrina (colorație violet – purpura lui Ruhemann, doar prolina
conduce la un produs colorat în galben sau verde-în funcție de pH) sau izatina (colorație albastră
intensă cu prolina, roșie cu valina și roz cu alanina). În cazul separării aminoacizilor prin
cromatografia în strat subțire reacția cu ninhidrina se utilizează pentru developarea plăcii
cromatografice. În multe situații aminoacizii sunt transformați în compuși care pot fi ușor
detectabili (fluorimetric sau fotometric) în decursul separarării cromatografice. Cei mai comuni
agenți de marcare a aminoacizilor sunt o-dialdehida ftalică, fenil-izotiocianatul, fluorescamina
respectiv clorura de dansil. Fluoren-9-metoxi-carboniloxi-succinimida (Fmoc-O-Su) este un
reactiv ce permite grefarea unul rest de Fmoc pe grupările amino ale aminoacizilor în scopul
utilizării acestora în sinteza în fază solidă (cuplarea acestora prin intermediul grupărilor -COOH
libere la o secvență unde grupare-NH2 este disponibilă) pentru producerea peptidelor.