Succesul politic al lui Hitler si anexarea Austriei

Odata ajuns la putere, Hitler a instaurat o dictatura absoluta. Si-a asigurat acordul presedintelui
pentru organizarea de noi alegeri. Incendierea Reichstagului in noaptea de 27 februarie 1933
(probabil actiunea unui comunist olandez, Marinus van der Lubbe) a furnizat pretextul pentru
promulgarea unui decret ce suprima toate libertatile si pentru intensificarea violentelor.

Doua zile mai tarziu, Actul de Imputernicire, care ii conferea puteri depline lui Hitler, a fost
votat de Reichstag cu ajutorul voturilor combinate ale deputatilor nazisti, nationalisti si ai
Partidului Catolic de Centru (23 martie 1933). Dupa mai putin de trei luni, toate partidele si
organizatiile nenaziste, cat si uniunile sindicale si-au incetat existenta. Disparitia Partidului
Catolic de Centru a fost urmata in luna iulie de Concordatul Germaniei cu Vaticanul.

Redresarea economica si o reducere rapida a somajului (care coincidea cu cea de pe plan

mondial, dar despre care Hitler a sustinut ca i se datoreaza) au facut regimul tot mai popular, iar
combinatia intre aceste succese si politica de teroare a intrunit 90% din voturile electoratului in
cadrul unui plebiscit.

Fiecare repudiere a unui tratat era insotita de oferta pentru negocierea unuia nou si de insistenta
asupra naturii limitate a ambitiilor Germaniei. Numai o data nazistii au intrecut masura si si-au
facut gresit calculele:cand nazistii austrieci, cu complicitatea organizatiilor germane, l-au
asasinat pe cancelarul Engelbert Dollfuss al Austriei si au incercat o revolutie (iulie 1934).
Tentativa a esuat si Hitler a negat orice legatura cu actele respective. In ianuarie 1935, un
plebiscit in Saar a aprobat cu peste 90% din voturi doreau realipirea acestui teritoriu la
Germania. In martie acelasi an, Hitler a introdus serviciul militar obligatoriu. Desi aceasta
actiune a provocat proteste din partea Frantei, Marii Britanii si Italiei, opozitia a fost destul de
redusa, iar diplomatia pacii promovata de Hitler a avut suficient succes pentru a convinge Marea
Britanie sa negocieze un tratat naval (iunie 1935), recunoscand dreptul Germaniei de a-si
construi o flota considerabila.

In noiembrie 1937, la o intalnire secreta cu conducatorii militari, Hitler a schitat planurile pentru
cuceririle viitoare (incepand cu Austria si Cehoslovacia).

S-a reintors in triumf la Viena, scena umilintelor si vietii grele duse aici in tinerete.
, Hitler nutrea convingerea că viitorul Austriei e alături de Reich. Una dintre puţinele
sale greşeli de politică externă de până la izbucnirea războiului a fost susţinerea
loviturii de stat organizată atât de superficial de naziştii austrieci.  

Acţiunea a deteriorat relaţiile germano-italiene şi putea avea consecinţe devastatoare

pentru destinul politic al lui Hitler. Din fericire pentru el, izbucnirea războiului din
Abisinia şi divergenţele care au apărut între Italia, Franţa şi Marea Britanie l-au obligat pe
Mussolini să-şi îndrepte atenţia spre Berlin. Mussolini se împotrivea, din principiu, unei
Anschluss (anexări a Austriei); dar în 1936, dată fiind conjunctura internaţională, l-a
sfătuit pe Schuschnigg, cancelarul Austriei, să negocieze un acord general cu Germania.

Tratatul încheiat la 11 iulie 1936 a reprezentat un succes considerabil pentru Hitler,

deoarece demonstra cu claritate că Germania, nu Italia, era ţara care urma să aibă o
influenţă covârşitoare asupra Vienei. Politica externă a Austriei avea să fie în concordanţă
cu cea a Germaniei, iar cele două state vor dezvolta relaţii de cooperare mult mai strânse
în plan economic şi cultural. Oportunităţile de anexare a Austriei i s-au ivit lui Hitler mult
mai repede decât se preconiza. Anschluss reprezintă un exemplu sugestiv al capacităţii
cancelarului german de a îmbina, aşa cum precizează Allan Bullock, „consistenţa
obiectivelor, meticulozitatea şi răbdarea pregătirii unei acţiuni cu oportunismul, impulsul
şi improvizarea executării operaţiunii”.

În ianuarie 1938, în ciuda insistenţelor lui Göring, care în calitate de şef al Planului de
Patru Ani era dornic să pună mâna pe resursele de materii prime ale Austriei, Hitler nu
concepuse planuri imediate de acţiune. Cel care avea să joace rolul de catalizator pentru
Anschluss a fost cancelarul austriac Schuschnigg. Cu speranţa unei duble lovituri, aceea
de a scinda mişcarea nazistă din Austria şi de a câştiga Berlinul, acesta i-a oferit lui
Arthur Seyss- Inquart, un simpatizant „moderat” al naziştilor, un post în Cabinetul său.
Ulterior, a obţinut o audienţă la Hitler, încercând să-l determine să pună capăt agitaţiilor
provocate de nazişti în Austria. Hitler a acceptat să se întâlnească cu omologul său
austriac. În ziua de 12 februarie, Schuschnigg a ajuns la Berghof, unde Hitler, pe un ton
extrem de dur, a dictat o serie de condiţii care transformau practic Austria într-un satelit
german: nu doar că Partidului Nazist nu i se mai impunea nicio restricţie, dar Seyss-
Inquart avea să fie numit în funcţia de ministru de Interne, deţinând controlul asupra
poliţiei, în timp ce un alt nazist, Glaise-Horstenau, avea să preia conducerea Ministerului
de Război. Într-o încercare disperată de a recâştiga independenţa Austriei din mâinile lui
Hitler, Schuschnigg le-a cerut concetăţenilor săi să voteze, în ziua de 9 martie, în cadrul
unui referendum, pentru „o Austrie liberă şi germană, independentă şi socială, creştină şi
unită”. Înfuriat, Hitler a ordonat ocuparea militară a Austriei. L-a asigurat pe Mussolini
că va respecta frontiera de la pasul Brenner. Trupele germane au intrat în Austria în ziua
de 12 martie; multe dintre blindate s-au defectat pe drum. Din fericire pentru trupele
germane, în discursul său de la radio în care îşi anunţa demisia, Schuschnigg a subliniat
faptul că armata austriacă nu va opune rezistenţă.

Câteva ore mai târziu, Hitler a trecut graniţa. Primirea pe care mulţimea i-a făcut-o la
Linz l-a convins să abandoneze ideea de a instala un guvern-satelit sub conducerea lui
Seyss-Inquart, încorporând direct Austria în cel de-al Treilea Reich. Anschluss a
reprezentat un nou succes de proporţii pentru Hitler. Nu a ţinut cont, pentru a câta oară,
de sfaturile primite de la experţii din Ministerul de Externe (şi din Armată, în această
situaţie), care îndemnau la prudenţă, şi a obţinut, din nou prin propriile sale decizii şi
mijloace, ceea ce îşi doreau majoritatea germanilor şi austriecilor. Ian Kershaw consideră
că Anschluss a reprezentat „un moment hotărâtor pentru Hitler şi cel de-al Treilea
Reich”. Pasivitatea de care au dat dovadă, a câta oară, Marea Britanie şi Franţa l-au
convins că putea trece şi la alte acţiuni îndrăzneţe pentru clădi visul său de o viaţă,
Marele Reich German. 
Pe 5 martie 1939 a sosit la Praga, unde a declarat ca restul „Cehiei” va deveni protectorat
german. Cateva zile mai tarziu (23 martie), guvernul lituanian a fost silit sa cedeze Germaniei
Memel (Klaipeda), de la frontiera de nord cu Prusia Orientala.

Mai mult, pe 23 august, abia in limitele datei stabilite pentru atacul impotriva Poloniei, el a
semnat un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietica a lui Iosif Stalin – cea mai mare bomba
diplomatica a secolelor. Hitler continua inca sa pretinda ca nu are nici un conflict cu Marea
Britanie, dar in zadar;la doua zile dupa invadarea Poloniei de catre armatele lui Hitler (1
septembrie), Franta si Marea Britanie au declarat razboi Germaniei.

ana in acest punct, fiecare miscare a sa fusese un succes. Chiar si ingrijorarea sa referitoare la
intrarea in razboi a Frantei si a Marii Britanii s-a imprastiat datorita succeselor rapide inregistrate
in cadrul campaniei din Polonia. Putea, credea el, sa se increada in talentele sale si in vreme de
razboi, asa cum se bizuise pe ele si mai inainte.

Al Doilea Razboi Mondial

Strategia de razboi a Germaniei a fost asumata de Hitler inca de la inceput.

Aceasta situatie a dus la doua schimbari majore ale planului. Prima a fost ordinul lui Hitler de a
dejuca o eventuala prezenta britanica in Norvegia prin ocuparea de catre germani a acestei tari si
a Danemarcei, in aprilie 1940.

A doua schimbare a fost adoptarea de catre Hitler a planului generalului Erich von Manstein de
ofensiva prin Ardeni (care a inceput pe 10 mai), in loc de ofensiva planificata initial mai la nord.
Acesta a fost un succes uimitor si stralucit.

La 22 iunie, Hitler a semnat armistitiul cu Franta, in acelasi loc in care fusese semnat si
armistitiul din 1918.

Atacul impotriva URSS a fost lansat pe 22 iunie 1941.

A doua zi, pe 7 decembrie, japonezii au atacat fortele americane de la Pearl Harbor. Alianta lui
Hitler cu Japonia l-a silit sa declare razboi Statelor Unite.
Din 1933 pana in 1939 si, in unele cazuri, chiar si in primii ani ai razboiului, planurile lui Hitler
au fost sa expulzeze evreii din Marele Reich German.

La sfarsitul lui 1942, infrangerile suferite de armata germana la Stalingrad si El-Alamein,

precum si debarcarea americana in Africa de Nord franceza au constituit punctul de cotitura al
razboiului, iar comportamentul si modul de viata ale lui Hitler au inceput sa se schimbe.

 In 1943 – 1944 au avut loc mai multe atentate la viata lui Hitler;cel mai aproape de indeplinirea
acestui obiectiv a fost acela din 20 iulie 1944, cand colonelul Claus von Stauffenberg a detonat o
bomba la o conferinta tinuta la cartierul general al lui Hitler din Prusia Orientala.

 In decembrie 1944, Hitler si-a mutat cartierul general in vest pentru a conduce ofensiva din
Ardeni, menita sa faca o bresa intre armata engleza si cea americana. Cand aceasta a esuat,
sperantele sale in victorie au devenit mai himerice decat oricand, bazandu-se pe folosirea noilor
arme (rachetele germane fusesera folosite impotriva Londrei inca din iunie 1944) si pe o
eventuala dezbinare intre puterile aliate.

Dupa ianuarie 1945, Hitler nu a mai parasit niciodata cancelaria Reichului din Berlin sau
buncarul acesteia, abandonand planul de a opune o rezistenta finala in sud, in momentul cand
trupele sovietice se apropiau de Berlin. Pe 28-29 aprilie, la miezul noptii, s-a casatorit cu Eva
Braun. Imediat dupa aceea si-a dictat testamentul politic, justificandu-si cariera si numindu-l pe
amiralul Karl Dunitz sef al statului, iar pe Josef Goebbels, cancelar.

Pe 30 aprilie si-a luat ramas-bun de la Goebbels si de la putinii care mai ramasesera in buncar,
apoi s-a retras in apartamentele sale si s-a impuscat. Sotia lui a luat otrava. In conformitate cu
instructiunile pe care le daduse, cadavrele lor au fost arse.

 Ideile si telurile sale au fost acceptate, in intregime sau partial, de milioane de oameni, indeosebi
in Germania, dar si in alte parti. La vremea cand a fost invins, distrusese mare parte din ce mai
ramasese din vechea Europa, in timp ce poporul german era silit sa se confrunte cu ceea ce s-a
numit mai tarziu – Anul Zero – 1945.