Povestea lui Harap-Alb

-bildungsroman-

Un bildungsroman se definește drept o operă literară în proză, în cadrul căreia se

înfățișează procesul de formare a personalității eroului principal, sub influența experienței
directe. Termenul a fost preluat din limba germană, în care bildungsroman înseamnă „roman de
formare”
„Povestea lui Harap-Alb” este considerata un Bildungsroman, deoarece este un
veritabil roman de initiere si formare.
Personaj de Bildungsroman, nefantastic al basmului, fiul de crai reprezinta un bun
exemplar uman, prin defectele și calitățile sale ce îl fac un viitor bun imparat.
La inceput el este altceva decat cel mai mic dintre fiii unui crai. Nu are nume pentru
ca nu are identitate. El se va individualiza mai tarziu, odata cu intalnirea cu Spânul.

El este considerat la fel ca ceilalti frati ai sai de catre tatal sau iar acest lucru il supara.
Odata cu aparitia Afintei Duminici ambitia mezinului creste. La inceput pare impulsiv, dar se
dovedeste in cele din urma ca este un om milostiv. Sfanta Duminica il invata sa ceara de la tatal
sau “calul, armele si hainele in care a fost el mire” , acesta respectându-i spusele.

Îndrăzneț fiind cu tatăl său, obține toate cele trebuitoare, dar înainte să plece primește un
sfat și anume să se ferească de Spân și de omul Roș.

Acum, fiul de crai este nevinovat, nestiutor, necunoscand patima si pacatul, pentru ca nu
cunostea raul, reprezentat prin Span.

Un alt gest de impulsivitate este acela in care loveste calul slabanog ce se repezise la
jaratic. Insa acesta se va transforma intr-un bun pedagog pentru Harap-Alb.

La pod, tatal, imbracat in urs, ii iese in cale incercand sa-l sperie. Dar feciorul se
napusteste asupra lui, fara frica, dovedindu-si curajul in lupta. Tatăl își dă pielea de urs jos și
pleacă pentru a-l pune încă o data la încercare pe fiul său. Podul este considerat un simbol al
trecerii intre doua lumi, iar Harap-Alb trecand podul da dovada de maturitate, iesind de sub
protectia tatalui.

Încearcă să asculte sfaturile tatălui și să se ferească de pericole, dar întâlnindu-l pe Spân

este impresionat de vorbele acestuia și se lasă păcălit, intrând în fântână. Primește numele de
Harap-Alb și devine sluga răului până când acesta va muri și va învia. O altă întâmplare
considerate un ritual de inițiere este atunci când Spânul îi taie capul lui Harap-Alb.

Pe tot parcursul calatoriei sale el este supus la probe, care sunt, la randul lor, tot ritualuri
de initiere, prin care feciorul trece treptat.
 Prima proba este aducerea sălăților din Gradina Ursului pe care cu ajutorul Sfintei
Duminici și a blănii de urs o îndeplinește. A doua proba consta in aducerea pietrelor cerbului
reusind sia aici cu ajutorul Sfintei Duminici.

Răul se poate numi de asemenea un ajutor deoarece prin intermediul lui reușește să
cunoască lumea cu adevărat.

Își dovedeste inca o data milostenia fata de furnici si albine, dar si fata de monstrii pe
care ii intalneste si pe care-i castiga ca aliati. Acestia au un rol foarte important, deoarece il
ajuta pe fecior in momente cruciale, castigand bataliile pentru el. Astfel, singurul merit al
feciorului este sinceritatea prieteniei lui si insusirea morala ce compenseaza alte defecte. Totusi,
cand se desparte de monstrii, se arata rece: “Harap Alb le multameste, s-apoi pleaca linistit.”

Feciorul plateste pentru nereusitele altora, ceea ce nu este o lectie cu scop educative ci o
pedeapsa.

Moartea sa fizica il elibereaza de juramantul facut cu Spânul, recastigadu-si starea de

puritate de la inceput. Își infrange pacatul si ajunge imparat, care, pentru unele popoare,
inseamna perfectiunea.

Din toate acestea reiese faptul ca basmul „Povestea lui Harap-Alb” este un
bildungsroman.