7.

Mântuirea subiectivă

INTRODUCERE
- Mîntuitorul Iisus Hristos realizează mântuirea obiectivă prin întreaga Sa activitate rezumată în
Întruparea, Jertfa, Învierea și Înălțarea la cer.
- Pogorârea Duhului Sfânt peste sfinții apostolic inaugurează Biserica – spațiu al mântuirii
subiective sau extensiune a lui Hristos în social, extensiune prin care se realizează concomitant Biserica și
mântuirea subiectivă.

MÂNTUIREA SUBIECTIVĂ SAU ÎNDREPTAREA

- Principalul termen folosit în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție pentru a desemna motivul
întrupării este cel de mântuire
- Termenul mântuire este folosit în două sensuri:
 Mântuire obiectivă: răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu prin jertfa
de pe Cruce
 Mântuirea subiectivă: mântuire – sfințire – îndreptare lucrare care se înfăptuiește de
către fiecare creștin în parte prin har, credință și fapte bune
- Mântuirea subiectivă este: -
o împreună lucrare a omului cu Dumnezeu
o o nouă viață
o începută prin Botez și Mirungere
o conlucrare – rod al credinței – manifestată în fapte bune
- Mântuirea nu este un simplu dar al lui Dumnezeu, ci și lucrare a omului
o Argument:lucrați cu frică și cu cutremur la mântuirea voastră (Flp. 2,12).
- În conlucrare:
 Dumnezeu dă harul
 Omul dă credința și faptele bune
- Mântuirea subiectivă e consecința mântuirii obiective
- Potrivit Romani 8, 9 – mântuirea subiectivă este o renaștere reală prin care omul devine drept
- Mântuirea subiectivă progresează sau regresează în funcție de condiții subiective (credință și
fapte bune)
- Mântuirea subiectivă tine de condițiile subiective, dar și de aprecierea acestora de către Dumnezeu,
de aceea nimeni nu poate fi sigur de mântuire

1
 o Argument: celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă (1 Co. 10,12)
- Necesitatea harului pentru mântuire:
 Rezultă din universalitatea păcatului
o Argument: Fiindcă toți au păcătuit … îndreptându-se în dar, cu harul
Lui, prin răscumpărarea în Iisus Hristos (Rm. 3,23-24).
 Fără har omul nu poate nici lucre, nici voi mâântuirea
o Argument: căci Dumnezeu este cel ce lucrează în voi și să voiți și să
faceți după a lui bunăvoință (Flp. 2,13)
 Harul se dă în dar, nu ca efect al vredniciei personale
o Argument: căci în dar sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu de
la voi, a lui Dumnezeu este darul. Nu din fapte, ca să nu se laude
nimeni. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos spre fapte
bune, ca să umblăm întru ele (Ef. 2,8-10).
- Omul are nevoie de har pentru mântuire pentru ca prin el Dumnezeu să facă începutul mântuirii și
pe parcursul procesului de mântuire
- Mântuirea începe prin renașterea baptismală și necesită un efort susținut.

ETAPELE ÎNDREPTĂRII
- 1. CHEMAREA ȘI PREGĂTIREA OMULUI
 Lucrată prin har – harul lucrează asupra omului din afara lui
 Presupune pocăința și convertirea
 Chemarea se săvârșește în Biserică nu în afara ei
- 2. RENAȘTEREA PRIN BOTEZ
 Botezul este ănceputul propriu-zis al îndreptării
 Îndreptarea presupune două aspecte:
o 1. Curățirea de păcate (strămoșesc+personal)
o 2. Sălășluirea harului în om
- 3. PROGRESUL ÎN NOUA VIAȚĂ
 Hristos devine vizibil în viața noastră
o Gal. 2,2: nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine
 Creștere în virtute prin:
 Împlinirea poruncilor
 Urmarea sfaturilor evanghelice

CONDIȚIILE ÎNSUȘIRII MÂNTUIRII SUBIECTIVE

- MÂNTUIREA ESTE O LUCRARE TEANDRICĂ:
2
 DUMNEZEU DĂ - HAR
OMUL DĂ – CREDINȚĂ ȘI FAPTE BUNE

CREDINȚA
- DEFINIȚIE: ca act intelectual credința este adeziunea noastră liberă la la cele
descoperite de Dumnezeu prin Revelația divină
Credința mântuitoare nu este însă doar acest act intellectual, ci credința
încălzită prin iubire (Gal. 5,6).
- Credința mîntuitoare include iubirea și nădejdea
- Credința mîntuitoare angajează întreaga ființă
- Ea trebuie să se manifeste în fapte bune
- Necesitatea credinței
o Argumente:
 Mc. 16,15-16: Mergeți în toată lumea și propovăduiți credința la toată făptura.
Cel ce va crede și se va boteza se va mantua, iar cel ce nu va crede se va osândi
 Evr. 11,6: fără credință este cu neputință a bineplăcea lui Dumnezeu
 Rm. 10,9: de vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus și vei crede în inima ta că
Dumnezeu L-a înviat pe el din morți, te vei mantua
Există două forme ale credinței:
 În faza premergătoare: - e generală sau informă
 După Botez – devine specială sau formată (fides caritate formata)
- Credința specială – formată – încălzită prin iubire (Gal. 5,6) presupune o dăruire completă lui
Hristos și moartea față de păcat (așa și voi socotiți-vă morți păcatului și vii lui Dumnezeu, în Iisus
Hristos, Domnul nostrum –Rm. 6,11).
- Prin credința lucrătoare se dobândește îndreptarea; credința lucrătoare e opusă de Sf. Pavel faptelor
legii, nu faptelor bune. Pe acestea din urmă le presupune

FAPTELE BUNE

- faptele bune sunt necesare pentru mântuire

o Argumente scripturistice:
 Mt. 7,21: nu tot cel ce îmi zice Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilo, ci cel
ce face voia Tatălui Meu Care este în cer
 Judecata se face după faptele milei trupești potrivit iamginii ei din Mt. cap. 25
 Sf. Pavel vorbește în aceiași termini despre judecată
3
  Iac. 2,21: omul se îndreptează prin fapte, iar nu numai prin credință
 Iac. 2,17: credința fără fapte este moartă
o Argumente patristice:
 Sf. Chiril al Ierusalimului: Cinstirea de Dumnezeu constă în două părți: din
cunoaștrerea dogmelor pietății și din faptel bune. Dogmele fără fapte bune nu sunt
plăcute lui Dumnezeu. El nu primește însă nici faptele, dacă nu sunt întemeiate pe
dogmele pietății.
- Atunci când Sf. Pavel contestă valoarea faptelor:
 1. Se referă la faptele săvârșite fără credință, în virtutea unui activism social
 2. Se referă la faptele Legii vechi
- Nu se poate face separație între credință și fapte – credința este o faptă
- Faptele nu sunt însă meritorii în sine. Ele nu sunt monede de schimb pentru mântuire. Sunt
mântuitoare doar dacă izvorăsc din credință și din conlucrarea cu Dumnezeu.
De aceea nu ne putem lăuda cu faptele și nici nu putem pretinde mântuirea pentru ele.
o Argumente:
 Lc. 17,10: așa și voi, când veți face toate cele ce vi s-au poruncit, să ziceți,: slugi
netrebnice suntem, căci ce am fost datori să facem am făcut.
 1 Cor. 15,10: cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt și harul Lui care a fost întru
mine nu a fost în zadar, căci m-am ostenit mai mult decât ei toți, dar nu eu, ci harul
lui Dumnezeu care este în mine.
 1 Cor. 4,7: ce ai pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit de ce te lauzi ca și cum
nu l-ai fi primit?
- Mântuirea este darul lui Dunezeu, iar credința lucrătoare prin iubire, exprimată prin conlucrarea cu
harul dumnezeiesc în faptele bune este mijlocul prin care devenim capabili să primim, să receptăm
acest dar al mântuirii.