Caracterizare Ghiță

Realismul este un curent literar manifestat în plan european de la mijlocul sec. XIX, apărut
ca o reacție anti-romantică și care își propune reflectarea veridică și obiectivă a realității,
având ca trăsături: personaje tipice în împrejurări tipice, stilul sobru și impersonal, analiza
psihologică, tehnica detaliului semnificativ, narator obiectiv, omniprezent, omniscient și
veridicitatea (se folosesc toponime preluate din realitate).
Nuvela este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, în care se prezintă o
acțiune bazată pe un singur fir narativ și pe un conflict intern. Întreaga acțiune a nuvelei
gravitează în jurul unui personaj bine conturat și caracterizat complex.
Nuvela psihologică se caracterizează prin mutarea accentului de pe universul exterior, al
faptelor, pe cel interior, al sentimentelor și gândurilor. Conflictul principal este de natură
psihologică și urmărește problemele de conștiință și evoluția personajului din punct de vedere
psihologic și moral. Discursul narativ are un caracter analitic, observându-se frecvent
procedeele analizei psihologice (introspecția, monologul interior, autocaracterizarea).
În literatura română, Ioan Slavici impune analiza psihologică drept modalitate de evidențiere
a universului interior. Nuvelele sale se încadrează în realismul clasic și sunt inspirate din
viața satului ardelenesc din perioada contemporană scriitorului. Personajele create sunt,
unele, puternice, frământate de trăiri contradictorii. Ele intră în conflict cu lumea sau cu ele
însele, Slavici dovedind finețea unui bun observator.
Nuvela ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată inițial în 1880, în
revista ,,Tribuna” și reluată în 1881 în volumul ,,Novele din popor”. Opera este o nuvelă
psihologică de factură realistă și a fost considerată de G. Călinescu nuvelă solidă cu subiect
de roman. Viziunea realistă a scriitorului este susținută de caracterul verosimil (veridic) al
faptelor, de aspectul monografic al operei și este dublată de intenția moralizatoare (sunt
formulate niște norme morale, niște legi nescrise pe care oricine trebuie să le respecte,
încălcarea lor având consecințe tragice).
Tema principală a nuvelei o constituie importanța acordată banilor și consecințele nefaste
ale setei de înavuțire în contextul pătrunderii relațiilor capitaliste în Ardeal. Din perspectivă
socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar, vrea
să devină cârciumar), iar din perspectivă psihologică, textul prezintă conflictul interior trăit
de protagonist, care, dornic de prosperitatea economică, își pierde treptat încrederea în sine și
în familie. Sub aspect moral, această operă literară devine o pleduarie pentru echilibru și
armonie în familie.
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, conferit de
„acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați” (G. Călinescu). Slavici este un
observator imparțial al vieții rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârșit. Naratorul delegat
de autor pentru a relata întâmplările redă obiectiv și detașat destinul personajelor.
Ghiță este personajul principal al nuvelei realist-psihologice, ,,Moara cu noroc”, al cărui
destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire, vizând cele trei straturi
tematice ale nuvelei (social, psihologic și moral). Personaj rotund și dinamic, acesta
evoluează de la tipicitate la individualizare, devenind, dintr-un cizmar cinstit, cu o existență
modestă, un cârciumar dominat de obsesia banilor.
Protagonistul concentrează, în evoluția sa, întreaga problematică a operei, ce stă sub semnul
unei idei morale exprimate la începutul nuvelei prin replica bătrânei: ,,Omul să fie mulțumit
cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Astfel, de-a
lungul firului epic, Ghiță este surprins în câteva ipostaze definitorii.
Inițial, reprezintă omul sărac, nemulțumit de condiția sa socială, dar onest, care manifestă
iubire și grijă față de familie. Ca rezultat al neascultării sfatului înțelept rostit de bătrână,
ginerele se dovedește a fi un om harnic, care a reușit să evolueze pe plan social și muncește
pentru avutul său, fiind mulțumit de aprecierea comunității, deoarece oamenii locului nu mai
vorbeau despre Moara cu noroc, ci despre cârciuma lui Ghiță.
Situația este perturbată de apariția personajului dominator, Lică Sămădăul, care
condiționează starea materială a cârciumarului, arătându-i că nu va putea rămâne la han dacă
își va păstra independența. Presat de circumstanțe, Ghiță conștientizează inferioritatea sa și
devine omul lui Lică, neputincios și fricos, statut care ulterior va conduce la stări
contradictorii, un puternic dezechilibru moral și psihologic, generat de dorința de a rămâne un
om cinstit și obsesia de a fi înstărit. Această obsesie marchează prima etapă a dezumanizării,
devenind avarul care este gata de orice pentru a-și proteja veniturile considerabile și care se
simte cel mai bine atunci când se află în preajma banilor, neglijându-și treptat familia.
Imaginea lui Ghiță însă, este deteriorată de tovărășia cu Lică, iar complicitatea la
ilegalitățile Sămădăului întruchipează sperjorul (minte la proces) care decade în ochii
comunității. Spre finalul operei, frustrat de infidelitatea soției sale, Ghiță preia ipostaza
criminalului, omul care dorește cu orice preț să se răzbune, omorându-și soția.
În acest mod, lăcomia sau patima pentru bani poate fi considerată ca trăsătură definitorie a
personajului, susținută de secvențe relevante.
Dacă la început alegerea tânărului se dovedeşte a fi profitabilă, pe parcursul exceselor la
care îl conduce lăcomia de bani confirmă temerile bătrânei, astfel încât dezumanizarea lui
Ghiţă intră pe o pantă fără de întoarcere. Episodul narativ semnificativ în acest sens este acela
în care protagonistul se retrage să numere banii de unul singur. De obicei, contabilizarea
profitului este un ritual săptămânal la care participă întreaga familie. Însă, după ce acceptă
banii obţinuţi de Lică în urma unei crime, bărbatul începe să se înspăimânte de jocul în care a
acceptat să intre. Scena prezintă un Ghiţă egoist, înstrăinat, chiar paranoic, care „se afla
singur în odaia de lângă birt şi-şi număra banii, îi număra singur, fără zgomot şi ascuţindu-şi
mereu urechea, pentru ca să-i ascundă îndată ce ar simţi că se apropie cineva.”
Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familie, dar și pe cel
interior, al lui Ghiță. Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot
mai înfloritoare, numai că Ghiță începe să-și piardă încrederea în sine. Cârciumarul devine
interiorizat, mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, se poartă brutal față de
Ana, pe care o protejase pană atunci, și față de copii. La un moment dat, ajunge să regrete că
are familie și copii, pentru că nu-și poate asuma total riscul de îmbogățire alături de Lică.
Dornic de avere, se îndepărtează treptat de Ana și devine complicele lui Lică la diverse
nelegiuiri, primind în schimb bani obținuți din jafuri și crime. Este anchetat în două rânduri,
fiind acuzat de complicitate în jefuirea arendașului de unde este eliberat pe „chezășie”, și
chiar în uciderea unei femei și a unui copil. Își pierde imaginea de om cinstit pe care o avea în
fața oamenilor. Frământările și neputința de a ieși brusc din înțelegerea cu Lică alternează cu
momentele de sinceritate în care îi cere iertare soției. Cârciumarul se aliază cu jandarmul
Pintea, fost hoț de codru și tovarăș al lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău, însă nu
este cinstit nici de față cu acesta, căci dorește să își păstreze o parte din banii obținuți din
afaceri necurate.
Având în vedere că ,,Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, accentul se pune pe
conflictul interior. Magdalena Popescu analizează opera lui Slavici și explică acest conflict,
prezentând cele 3 obligații pe care le are protagonistul. În primul rând, Ghiță trebuie să
respecte contractul asumat cu familia sa, a cărui responsabilitate o poartă și de care este legat
prin iubire. În al doilea rând, pentru cârciumar foarte importantă este opinia publică, în fața
căreia ține să apară ca om cinstit, puternic și de încredere. În opinia lui Slavici, individul este
și ceea ce vede lumea despre el. Ignorarea sau nesocotirea opiniei publice au consecințe grave
în evoluția personajului, ea putând fi una dintre cauzele destrămărilor sufletești. În al treilea
rând, Ghiță este atras de perspectiva pe care i-o oferă Lică. ,,Orice decizie ar lua bărbatul, el
se simte neliber, doborât de obligația contrară, pe care nu poate astfel s-o respecte”
(Magdalena Popescu).
Conflictele exterioare sunt: între Ghiță și soacra sa (conflict între generații), între cârciumar și
soția sa (familial) și între protagonist și Lică (social).
În ceea ce privește modalitățile de caracterizare, predomină caracterizarea indirectă, bazată
pe trăsături ce reies din faptele, vorbele, atitudinea personajului, cum ar fi teama, suspiciunea,
neliniștea permanentă. Inițial este un soț bun pentru Ana, iar ulterior, din pricina setei pentru
bani, devine călăul acesteia. De asemenea, în fața Sămădăului este supus, simțindu-se inferior
acestuia. În mod direct, este caracterizat de narator, inițial, om harnic și sârguincios, pentru
ca, ulterior, să devină „ursuz, pus pe gânduri”, preocupat de frământările sale interioare. Lică
îl consideră „om cu multă ură în suflet”, iar Ana îl numește „muiere îmbrăcată în haine
bărbătești”. Pentru portretul moral, Slavici folosește mijloace de investigație psihologică,
precum: scenele dialogate, monologul interior, introspecția, notația gesticii, mimicii și a
tonului vocii. Astfel, gândurile și trăirile contradictorii sunt redate prin intermediul acestor
procedee, personajul autocaracterizându-se ca om necinstit, trăsătură de care îi este rușine,
dar pe care o abordează pueril: „Sunt un ticălos, Ce să-mi fac!? Așa m-a lăsat Dumnezeu!”
În concluzie, nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici surprinde cu finețe dezumanizarea
individului din cauza patimii pentru bani și din cauza îndepărtării de valorile morale și de
virtuțile esențiale pentru firea umană (cinstea, sinceritatea, cumpătarea).