Relația dintre două personaje: Harap-Alb și Spânul

-Lumea basmelor în ceea ce priveşte participan ţii la ac ţiune, este populat ă de o diversitate de personaje, care au un
rol şi un statut bine definite, fie că sunt reale sau fabuloase cele din urm ă fiind înzestrate cu puteri supranaturale, fie
că sunt pozitive sau negative, iar ca importanţă: principale, secundare sau episodice.
-Relaţia dintre aceste personaje şi evolu ţia ei sunt eviden ţiate de scriitor printr-o serie de elemente ale textului: prin
temă, prin acţiune, prin construirea conflictului şi eviden ţierea leg ăturilor cu celelalte personaje ale basmului,
folosindu-se diferite procedee de caracterizare.
Statutul social, psihologic şi moral al celor două personaje
-Harap-Alb apare în postura unui fecior de crai, fără o identitate anume, şi corespunde unui F ăt-Frumos din basmele
populare, însă nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excep ţionale, deoarece se poart ă firesc, fiind un om obişnuit
cu calităţi şi defecte
-Tot la începutul acţiunii, dar în postura de ispită, de om viclean şi pref ăcut, apare şi Spânul, care reuşeşte s ă-l
ademenească şi apoi să-l oblige pe feciorul de crai să-l accepte ca înso ţitor şi mai târziu ca st ăpân.
-Din punct de vedere psihologic, eroul apare în final ca un învingător, dovedindu-se mai încrez ător, mai st ăpân pe sine,
cu ajutorul prietenilor săi, pe când Spânul este un învins şi devine, de-a lungul ac ţiunii, simbolul st ăpânului intolerant
şi trufaş
-Spânul este malițios, șiret, complotist, ,,răul necesar” ce ar fi putut fi îndep ărtat de cal de la început, dar care este
tolerat în scop formativ.
Evidenţierea a două episoade care reliefează rela ţia dintre cele dou ă personaje
-O primă scenă care surprinde relația dintre cele două personaje este întâlnirea mezinului cu Spânul în p ădurea-
labirint și episodul coborârii în fântână.
-O altă scenă reprezentativă pentru relația celor doi o constituie finalul.
Analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj, semnificative pentru rela ția între cele dou ă personaje,
din seria: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, limbaj.
-Acțiunea are ca element central evoluția relației dintre cele două personaje.
-Harap-Alb și Spânul sunt caracterizați în mod direct, de către narator, de c ătre celelalte personaje sau prin
autocaracterizare. La început, personajul principal este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucât nu are o
identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului iniţiatic să-si g ăseasc ă un nume. Astfel, naratorul îi
evidenţiază lipsa de experienţă şi naivitatea- ,,boboc în felul s ău”. Prin intermediul autocaracteriz ării, fiul craiului
mărturisește Spânului: ,,din copilăria mea sunt deprins a asculta de tat ă”. Bătrana care îl ajut ă s ă-si hotărasc ă si s ă-
şi pregatească plecarea i se adresează cu ,,luminate crăisor”, fiind convinsă că tanărul are un destin str ălucit pe care
trebuie să-l împlinească.
-În opozițe cu Spânul, fetele împăratului-Verde îi recunosc lui Harap-Alb calit ățile : ,,Harap-Alb, sluga lui, are o
înfăţisare mult mai plăcută şi seamană a fi mult mai omenos”. Naratorul notează comentariul s ău printr-un proverb ce
ilustrează natura neschimbată a celor două personaje: ,,Vița de vie, tot în vie, vi ța de boz, tot rogoz.” Despre Spân
naratorul notează direct: ,,Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să- și ascund ă ura”.
-Totodată, cele două personaje sunt caracterizate în mod indirect. Harap-Alb este în rela ția cu alte personaje
respectuos si supus, modest și milostiv. Pentru cele cinci personaje fantastice, ,,era tovar ăs, era p ărtas la toate,(…)
prietenos cu fiecare”. Spânul este abuziv, agresiv și în șelător prin ac țiunile, vorbele și rela ția sa cu ceilal ți.
Concluzia
-Perechea antagonist-protagonist specifică basmului se caracterizeaz ă în „povestea” lui Creang ă în opozi ția de ordin
moral: viclenie-naivitate, dar și de ordin social: om de rând-slug ă mincinoas ă, iar la nivelul c ăl ătoriei ini țiatice în
raportul mentor-învățăcel.