Relatie Personaje- Harap Alb-

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în anul

1877 în revista Convorbiri Literare, reprezentativ pentru creația autorului și pentru
evoluția ulterioară a prozei românești. Textul urmărește drumul inițiatic al
protagonistului și dificultățile inerente acestuia.Relația dintre protagonist și
antagonist se fundamentează pe o serie de incompatibilități de statut între cei doi.

Pe de-o parte, statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii.

Inițial, acesta este fiul unui crai, însă, în momentul coborârii în fântână, se modifică
fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt
subliniat de fraza: Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga
mea. Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când eroul
moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan
social devenind succesor al Împăratului Verde.

Pe plan psihologic, statutul este strâns legat de cel social, acesta variind pe
baza experienței dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și
superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică și din încercarea de a găsi
calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta evoluează
psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și
încercările sale, reușeșind să își facă prieteni loiali.

Statutul moral al eroului evoluează de asemenea pe parcursul desfășurării

acțiunii. Acesta este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale ale acestuia. Inițial,
el are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea.
Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de experiență
și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Gestul
denotă și incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de
aparență, fapt ce subliniază imaturitatea acestuia, necesară pentru obținerea
înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin atitudinea lui față de personaje,
din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și
încrederea în sine.

Pe de altă parte, spânul este un personaj plat, din punct de vedere social, al
cărui statut nu se modifică deloc pe parcursul operei, însă acesta are funcție de
mentor spiritual în dezvoltarea eroului. Din punct de vedere psihologic, se remarcă
faptul că face parte din altă tipologie umană: cea a omului viclean și experimentat.
El este un bun manipulator al psihologiei umane și este deținător al artei disimulării,
atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa.

Antagonistul este un personaj realist, subliniind concepția populară despre

omul rău care este însemnat. Acest fapt poate motiva psihologic ticăloșia acestuia
în a-l supune prin vicleșuguri pe eroul imatur. În cele din urmă, este orbit de
statutul inedit de a dirija un destin. Din punct de vedere moral, spânul este viclean,
plin de răutate și lipsit de scrupule, lipsa sa de moralitate fiind constantă pe tot
parcursul desfășurării acțiunii. Inițial, este lingușitor și servil, însă, în urma
transformării fiului de crai în Harap-Alb, își manifestă adevăratul caracter autoritar
 Relatie Personaje- Harap Alb-
și poruncitor.Acesta joacă rolul de pedagog în scenariul inițierii mezinului, și
simbolizează experiențele nefaste din viața omului, care pot apărea neașteptat, sub
forme pe care nu le conștientizăm inițial, și care ne alterează destinul, dar sunt
vitale pentru maturizarea fiecăruia.

Relația dintre antagonist și protagonist este clar conturată în secvența

coborârii în fântână. După ce fiul de crai nu respectă sfatul părintesc și îl ia pe Spân
ca slugă, acesta golește plosca de apă a tânărului, constrângându-l să coboare în
fântână. Viclenia personajului determină o schimbare a destinului, eroul devenind
Harap-Alb, inversând statutul cu răufăcătorul. De asemenea, finalul basmului
reprezintă încă un moment semnificativ pentru evoluția relației dintre cei doi.
Spânul conștientizează nivelul de maturitate al eroului, dobândit în urma probelor,
și, din momentul trimiterii în căutarea fetei Împăratului Roș, antagonistul hotărăște
să-l ucidă: „Paloșul ista are să-ți știe de știre!”.Amenințarea este confirmată prin
tăierea capului mezinului, însă acest fapt îl eliberează și de jurământ. Moartea sa
este urmată de învierea lui de către fata Împăratului Roș; această renaștere fiind
simbolul încheierii procesului de inițiere. Antagonistul este ucis de calul eroului,
dovadă că, specific basmelor, răul este întotdeauna pedepsit. Așadar, relația dintre
antagonist și protagonist se construiește pe baza unor serii de opoziții între bine și
rău, cinstit și necinstit, respectiv nobil și slugă.

Un element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl

reprezintă acțiunea basmului. Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de
crai, prin deciziile și acțiunile sale. În incipit, dovedește că este nepregătit pentru
rolul său ca viitor împărat, fapt ce reiese din superficialitatea întâlnirii cu Sf.
Duminică, nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca
slugă. Spânul, în urma coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai
prinză la minte”, sugerând că eroul are nevoie de înțelepciune, nu de forță brută
pentru experiențele ce aveau să urmeze. Astfel, spânul se conturează ca un rău
necesar maturizării tânărului.Ulterior, cele trei probe la care este supus la curtea
Împăratului Verde, evidențiază primele semne de maturitate: răbdarea – proba
aducerii salatelor din grădina ursului, rezistența la tentație – proba
aducerii nestematelor, generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență în
atingerea scopului – aducerea fetei Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se
încheie la finalul basmului, după ce protagonistul trece prin cele mai importante 
momente ale vieții: dragostea și moartea. Învierea sa încununează finalul drumului
inițiatic printr-o renaștere simbolică.

Personajele sunt caracterizate indirect ca două firi diametral opuse. În ultima

poruncă a spânului, Harap-Alb dă dovadă de altruism trecând apa în favoarea
furnicilor, pe când antagonistul denotă egoism, fiind interesat doar de propria
persoană: „Și de azi înainte eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului… iară tu
sluga mea”. Protagonistul este caracterizat direct și de Sf. Duminică, care îi spune
acestuia că „puterea milosteniei și inima ta cea bună, te ajută”, fapt ce evidențiază
altruismul, milostenia și generozitatea acestuia. Apoi este caracterizat direct de
către narator, care îi atribuie direct unele calități și defecte, prin replici ușor
 Relatie Personaje- Harap Alb-
umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel, lipsa de experiență a
tânărului.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă

în literatura românească, ieșind din tiparul basmelor clasice și fiind reprezentativ
pentru creația lui Ion Creangă. Acesta prezintă un erou cu un caracter complex,
supus unui proces de maturizare, ce îl expune la experiențe atât fericite, cât și
nefericite, sub influența semnificativă şi necesară a spânului.