Particularități de caracterizare

-Ghiță-

Una dintre nuvelele reprezentative ale lui Ioan Slavici este și ,,Moara cu noroc’’, alcătuită din 17
capitole și inclusă în volumul de debut din anul 1881, intitulat ,,Novele din popor’’, după ce fusese
publicată în revista ,,Convorbiri literare’’. Această nuvelă realist-psihologică impresionează atât prin
conținutul ei, cât și prin personajele care participă la acțiune și care sunt purtătoarele mesajului
autorului. Acestea îl cuceresc pe cititor prin diversitatea însușirilor, prin intensitatea trăirilor, precum și
prin autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii. Personajele din nuvelă sunt prezentate în mediul
lor de viață, în relație cu celelalte personaje cu roluri diferite în acțiune, iar personajul principal se
caracterizează prin complexitate și, de aceea, accentul cade asupra lui, și nu asupra acțiunii. Fiind vorba
de o nuvelă realist-psihologică, personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare a unei trăsături
dominante, fără a exclude însă complexitatea lor. Un astfel de personaj este și Ghiță, personajul
principal, căruia scriitorul îî construiește un portret complex, ale cărui însușiri sunt puse în evidență
printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și
evidențierea relațiilor personajului cu celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o diversitate de
procedee de caracterizare.

Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o idee generală a
autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul.

Ghiță este personaj rotund, care se transformă radical pe parcursul evenimentelor care au loc.

Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător într-o societate
capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i
depășește realist posibilitățile. Ca și cârciumar, își face un bun renume și prin el locul devine
binecuvântat.

La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic,
iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și cu copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în
situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora
planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și de fermitatea morală,
ajungând să accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare treptată, încălcându-și principiile și
autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea faptelor sale.

Psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. El reprezintă conștiința sub influența
coruptoare a banului care nu sesizează gravitatea compromisului, deoarece percepția sa e alterată de
înclinația către lăcomie. Zbuciumul interior al personajului dă realism tezei morale exprimate.

Una din trăsăturile principale ale personajului este nehotărârea.

Un episod din care reiese această trăsătură este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc
în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă
între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în
zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era om al lui Lică, pentru
că acesta stăpânea în fapt drumurile. ,,Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc,
pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță
domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii
din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față,
hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta
necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de abateri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui
Ghiță anticipează turnura evenimentelor.

Alt episod care ilustrează nehotărârea personajului este acela al depoziției și al judecății. Ghiță
și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în
ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității.
Lică este cel care domină incontestabil întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea
reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte
ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face
ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura dintre Ghiță și Ana. Ghiță devine o unealtă într-un sistem
de intrigi și fărădelegi.

Un element de structură acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării.

Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme lucrurile
merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este
om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se
dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă sau premeditată , Ghiță este făcut
complice la tâlhăriile și crimele lui Lică. El devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii
ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze
moral. Totuși, reacția lui Ghiță la infidelitatea Anei nu este cea scontată de Sămădău – departe de se
vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii
dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde
luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe
incriminatoare asupra lui. Învins la rândul lui (,,Acu m-a ajuns mânia lui Dumnezeu!”), se sinucide și
trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate- bătrâna și copiii -
plâng morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.

Conflictul este relevant pentru personaj, deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele
încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea
de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict inegal cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La fel de
dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la
stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în
fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult decât
pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa de rău.

Slavici reușește să impresioneze prin complexitatea personajului și să reliefeze ideea că omul

trebuie să lupte pentru un trai decent și să fie mulțumit cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit fără să aspire la
imposibil. După cum se poate observa în construirea personajului principal, autorul apelează la procedee
clasice (acțiune, conflicte, relații dintre personaje etc.), dar și la cele specifice nuvelei psihologice
(introspecția analiza, autoanaliza, monologul interior etc. ) Acestea sunt atât modalități directe, cât și
indirecte de evidențiere a însușirilor eroului eroului, Slavici reușind o îmbinare armonioasă a acestora
prin care conturează un personaj complex și tragic în același timp. Drama eroului provine din lipsa de
comunicare, care duce, inevitabil, la instrăinarea de sine și la înstrăinarea de familie. El nu găsește calea
de ieșire din această dramă existențială, ceea ce îl va duce la moarte.