Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în crea ţia literar ă respectiv ă. Tema
aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, în ţelegând prin aceasta modul în care scriitorul
vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui fa ţă de aspectele realit ăţii înf ăţişate.
Viziunea despre lume într-o creaţie literară lirică este una subiectiv ă, fie că este vorba de lirismul subiectiv sau de
cel obiectiv, întrucât genul liric este prin excelen ţă genul subiectivit ăţii, dar se poate nuan ţa în func ţie de specia
literară a operei şi de curentul literar căruia aceasta îi aparţine.
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
Autor de poezie, filozofie, dramaturgie, studii de estetică, publicistic ă, aforistic ă, memorialistic ă, Lucian Blaga face
parte dintre personalitățile complexe ale perioadei interbelice. Revendicat mai întâi de tradi ționali ști, Lucian Blaga
este repede înțeles ca unul dintre reprezentan ții importan ți ai modernismului interbelic, curent literar teoretizat de
Eugen Lovinescu prin teze, precum principiul sincronismului sau teoria imita ției.
Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, care deschide volumul ,,Poemele luminii” (1919), apar ține
modernismului interbelic atât la nivelul conținutului, prin dublarea discursului liric în plan secundar cu unul filozofic,
cât și la nivelul formei, prin redarea ideii în versuri eliberate de rigorile prozodiei clasice. În poezia ,,Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii” apar, de asemenea, elemente de expresionism specifice primei etape de crea ție blagiene :
exacerbarea eului creator în raport cu lumea, tensiunea liric ă, interiorizarea peisajului.
Atitudinea poetică din ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ” își găse ște forme de expresie în sistemul filozofic
întemeiat mai târziu în ,,Cunoașterea luciferică ( ,,Trilogia cunoa șterii Cunoa șterii paradisiace– bazate pe ra țiune, pe
intelect, el îi opune cunoașterea luciferică-bazată pe intuiție și pe afectivitate- și opteaz ă pentru cea din urm ă. La
nivel formal, poezia aparține modernismului prin inova ția prozodică: folosirea versului alb, cu metric ă variabil ă, în
care frazarea și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu, cuprinz ător. Cele dou ă majuscule folosite
pentru a marca enunțurile-nucleu recurg la tehnica mallarmean ă de sugestie a detaliului tipografic.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Poemul este o artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic al autorului, enun țarea temelor
fundamentale ale operei, precum și prin specificarea rela ției poet-lume, poet-poezie, poet-cunoa ștere. Ideea central ă
este aceea că poezia transfigurează misterul, nu îl reduce, iar eul liric își asum ă acest mister pân ă la a deveni parte
din universul său interior.
Tema cunoașterii prin creație este dezvoltată în primele dou ă secven țe poetice , urmate de concluzia ultimelor dou ă
versuri care pot constitui în sine o a treia secven ță.
Ideea poetică a incipitului vizează afirmarea poziției eului liric în fa ța misterelor universale în opozi ție cu ceilal ți și se
organizează în jurul negației ,,nu”-,,nu strivesc, nu ucid”. Poetul refuz ă ra ționalul și opteaz ă pentru ira ționalitate. Într-
o orgolioasă afirmare expresionistă, pronumele personal ,,eu” deschide poemul și volumul întreg , fiind reluat de șase
ori pe parcursul textului. Metafora ,,corola de minuni a lumii” corespunde în versurile trei-cinci unei enumera ții de
simboluri : ,,tainele/ ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. O imagine poetic ă
reprezentativă pentru temă pornește şi de la metafora luminii. ,,Lumina’’, emblematic ă pentru opera blagian ă,
sugerează cunoașterea-,,Lumina altora/sugrumă vraja nep ătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar eu/ eu cu
lumina mea sporesc a lumii taină”. Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate, ofer ă un
farmec unic peisajului nocturn.
Viziunea despre lume a poetului este tipic modernist ă, deoarece se confund ă cu viziunea despre poezie, accentul
căzând pe legătura dintre poet şi lume, dar şi pe relaţia poetului cu poezia. În leg ătura sa cu lumea, rolul poetului
este acela de a-i spori tainele prin intermediul crea ţiei poetice. La rândul ei, crea ţia poetic ă trebuie s ă fie mijlocul
prin care poetul stabileşte legătura sa cu lumea, pentru a o înfăţişa, făr ă a-i reduce însă misterul.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii
despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema cunoasşterii prin și viziunea modernist ă asupra lumii este
titlul, care este o metaforă revelatorie și semnifică ideea cunoa șterii luciferice, exprimând crezul c ă datoria poetului
este să potențeze misterele lumii („corola de minuni a lumii”), ci nu s ă lămurească, s ă le reduc ă („nu strivesc”),
accentul punându-se pe confesiuea lirică („eu”) – exacerbarea / promovarea vocii eului liric. Primul cuvânt, pronumele
„eu”, reluat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind, de
asemenea, o influență expresionistă (exacerbarea eului creator) și o marc ă a confesiunii. Rolul poetului este de a
adânci taina, care ține de o privilegiere a misterului specific blagian ă.
Un alt element esenţial îl reprezintă structura. Prima secven ță (primele cinci versuri) exprim ă concentrat refuzul
cunoașterii logice, raționale, paradisiace, prin verbe la forma negativ ă: „nu strivesc”, „nu ucid (cu mintea)”.
Enumerația de metafore revelatorii, cu multiple semnifica ții desemneaz ă temele poeziei lui Blaga: „flori” – via ța,
efemeritatea, frumosul; „ochi” – cunoașterea, spiritualitatea, contemplarea poetic ă a lumii; „buze” – iubirea, rostirea
poetică; „morminte” – tema morții, eternitatea.
Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: flori – morminte, ca limite temporale ale fiin ței; ochi – buze, ca dou ă
modalități de cunoaștere: spirituală – afectivă sau contemplare – verbalizare.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor rela ții de opozi ție: „eu” – „altora”, „lumina mea” – „lumina
altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere, paradisiac ă și luciferic ă. Conjunc ția adversativ ă „dar”,
reluarea pronumelui „eu” și verbul la persoana I singular, forma afirmativ ă, „sporesc” afirm ă op țiunea poetic ă pentru
modelul cunoașterii luciferice. Prin comparația amplă introdus ă de „ntocmai cum” cunoa șterea pe care poetul o
aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc să l ămureasc ă misterele nop ții, le spore ște.
Ultimele două versuri constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, de și exprimat ă prin raportul de cauzalitate
(„căci”). Cunoașterea poetică este un act de contempla ție („tot...se schimb ă...sub ochii mei”) și de iubire („c ăci eu
iubesc / și flori și ochi și buze și morminte”).
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) și ingambamentul (continuarea ideii
poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă mică la început de vers). Poezia este alc ătuit ă din 20 de
versuri libere (cu metrică variabilă), al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele dou ă tipuri de cunoa ștere, care se realizeaz ă prin
antiteza „eu - altora”, „lumina mea - lumina altora”, prin alternan ța motivului luminii și al întunericului, eviden țiate
prin conjuncția „dar”. Concepția poetului despre cunoaștere este exprimat ă artistic prin opozi ția dintre metaforele
revelatorii: „lumina altora” (cunoașterea paradisiacă, de tip ra țional, logic) și „lumina mea” (cunoa șterea luciferic ă,
poetică, de tip intuitiv).
Tema cunoașterii și viziunea modernistă asupra lumii se reflect ă într-un mod original și unic, deoarece poetul pune în
discuţie, într-o viziune modernă, problema existenţei universului şi a rela ţiei dintre poet şi lume, pe de o parte, şi
dintre poet şi creaţie, apelând la o diversitate de procedee artistice. Lucian Blaga este prezentat ca un adept al
cunoasterii, poezia presupunând interesul artistului, care introduce în literatură conceptul de exacerbare, cu ajutorul
pronumelui ,,eu’’, iar sentimentele sunt exprimate cu ajutorul metaforelor surprinz ătoare si cu ajutorul metaforei
revelatorie. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este și va rămâne o sintez ă pentru perioada interbelic ă.