Meșterul Manole

-ESEU-

Meșterul Manole, operă scrisă de Lucian Blaga este o drama expresionistă

mitică, apărută la Sibiu în anul 1927, iar care la 6 aprilie 1929 este jucată în premieră
la Teatrul Național București.
Blaga se inspiră din mitul jertfei pentru creație, pe care, însă, acesta, îl
intelectualizează, ajungându-se până la dimitizarea situației inițiale.
Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proza, cu un conținut
grav, serios, și cu un conflict puternic, în desfășurarea căruia se conturează
personalitatea personajului dramatic, tinzând să exprime întreaga complexitate a
vieții reale.
Din punct de vedere al curentului literar din care face parte, Meșterul Manole se
încadrează în expresionism.
Expresionismul este un curent artistic, apărut în Germania la începutul secolului
XX, și care reflectă lucrurile la absolut printr-o nouă expresie a spiritualitații umane.
Acesta prezintă expresia pură a trăirilor sufletești, prezintă imagini puternice,
violente, prin care se exprimă neliniștea existențială, idealul întoarcerii la sufletul
primar. Personajele sunt figuri generice, reprezentative pentru o întreagă categorie,
fiind mai mult simboluri ale unor idei sau concepte decât individualități.
Tema operei este jertfa pentru creatie, fiind susținută de motivele specifice, cum
ar fi: zidul părăsit, zidirea zidului, visul, jurământul, femeia destinată zidirii, zidirea
treptată, conflictul feudal, motivul lui Icar și fântâna.
În Meșterul Manole mitul jertfei pentru creație este asimilat și regândit, înglobând
elemente specific expresionismului, cum ar fi regăsirea esențelor umane, idealul
reîntoarcerii la spiritul primar, neliniștea existențială și personaje simbolice.
Titlul se află în strânsă legătură cu semnificația textului, deoarece titlul reprezintă
numele personajului principal.
Conflictul dramatic reprezintă înfruntarea a 2 teze, a 2 conflicte, unul interior și
unul exterior. Conflictul exterior este reprezentat de surparea zidurilor mănăstirii pe
care Manole este însărcinat să o clădească, acest lucru nefiind posibil de realizat
atâta timp cât pentru acesta nu este pus în joc niciun sacrificiu. Acest conflict este
dublat de cel interior, acesta fiind cel dintre bine și rau, Manole fiind nevoit să își
zidească propria soție în zidurile mănăstirii, lucru pe care el îl consideră lucrare a
diavolului.
O scenă semnificativă pentru tema operei este Scena 3 din Actul 1, când Mira îl
găsește pe Manole zbuciumat și realizează că viața acesteia este pusă în balanță cu
zidirea mănăstirii, și că Manole trebuie să ia o decizie importantă, dar fără să-l
asculte pe Bogumil, pe care-l consideră „un călugăr fără Hristos”. Aceasta scenă ne
prezintă începutul conflictului interior pe care Manole îl poartă, având de facut un
mare sacrificiu, iubire, sau patima pentru creație.
O altă scenă semnificativă pentru tema operei este Scena 3 din Actul 3, când
Mira realizează că este pregătită o jertfă umană, lucru pe care ea îl consideră ca
fiind un act păgân. Manole o convinge pe Mira să accepte să fie zidită de vie,
păcălind-o, spunându-i că totul este doar un joc, iar moartea pentru ei este un joc, iar
Mira află neînțelegând că ea este sacrificiul care urmează să fie făcut. În această
scenă ne este prezentată alegerea făcută de Manole, care a ales destinul, creația, în
detrimentul iubirii, și a ales să își sacrifice propria soție.
În concluzie, „Meșterul Manole este considerată << o piesă arhetip, adunând
două mari teme: drama creației și drama cunoașterii, căci creația e o forma de
cunoaștere >>” (Elisabeta Munteanu)