Sunteți pe pagina 1din 11

MESTERUL MANOLE de LUCIAN BLAGA

Comentariu literar, referat








Introducere
Drama MESTERUL MANOLE a fost publicat la Sibiu n 1927. Ea apare de altfel si reprezentata pe
scena la 6 aprilie 1926, pe scena Teatrului Naional din Bucureti. Piesa are ca baza cunoscuta
legendapopulara a Mnstirii Argeului, iar autorul sugereaza folosind motivul din balada populara
ideea c elementele durabile si trainice se obtin doar prin jertfa
Cunoscuta tem a jertfei zidirii este cunoscut la toate popoarele din sud-estul Europei, dar
balada romneasc este unanim recunoscut ca fiind cea mai aleas ntruchipare artistic. nnoirea
i nnobilarea acestui mit strvechi prin valorile nemuritoare dobndite de ndrzneala, tenacitatea i
jertfa generaiilor mai noi este strns legat de bogia, strlucirea i unicitatea arhitectonic a
mnstirii de pe Arge.
Tema este legata de drama omului de geniu implicat in totalitate in actul creatiei platind ca pret
sacrificarea de sine..

Structura Drama Mesterul Manole este alcatuita din cinci acte si scene.
Rezumatul dramei Mesterul Manole
Lucian Blaga comprim datele oferite de partea introductiv a baladei i expoziiunea dramei
ncepe cu motivul surprii zidurilor. Derutat i aproape descurajat de acest fenomen de neptruns,
Manole msoar i socotete n odaia sa de lucru, n prezena stareului Bogumil i a unui personaj
ciudat Gman, care doarme ntins pe duumea un somn agitat, bntuit de vedenii terifiante, ce-l fac
uneori s tresar i s se comporte n netire. Stareul Bogumil are pentru situaia desperat n care
se afl constructorii o singur soluie - jertfa. Pentru Manole, jertfa unei fiine umane este iraional
i el continu s se frmnte n nehotrre. Conflictul dramei ncepe n momentul n care intr n
scen Mira, soia lui Manole. Mira cunoate frmntarea interioar a soului su i a neles sfatul
stareului Bogumil. ntre cei doi soi are loc un schimb de replici, la care contribuie i Gman n
visurile sale, din care Manole nelege c sfatul stareului Bogumil nu e lipsit de tlc, dar n acelai
timp i d seama i de puternica dragoste ce-i leag pe cei doi soi. Acum conflictul e clar i definitiv
instalat; el e de natur interioar, izvort din nfruntarea luciditii meterului care construiete nc
multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e iraional, de a sacrifica un om, i nu pe oricine,
ci pe propria-i soie. Elementele conflictului sunt, aadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru
construcie, pe de alta, intensa dragoste pentru via, pentru frumuseea i puritatea ei, toate
ntruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sorii s aleag ntre biseric - simbol al Vocaiei
creatoare - i Mira - simbol al vieii, al dragostei, al puritii omeneti: biserica i Mira sunt cele dou
"jumti" ale personalitii eroului. Fr una din ele, meterul e anulat ca om. Constatm deci un
echilibru perfect al forelor conflictului, i de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra
acestor frmntri interioare, fcnd din personajul su un erou de tragedie antic, acolo unde
balada rezolv aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict strnit de clarificarea n vis a
cauzei prbuirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru c e fr ieire. Ieirea din
conflict nu poate avea loc dect prin moartea eroului, o moarte necesar, fr ndoial, iar nu o
sinucidere, cum am fi tentai, poate, s credem, sau o moarte accidental, ca n balad. ntreaga
desfurare a aciunii relev condiia tragic a creatorului de valori durabile, aflat n lupt cu propriul
su destin.
Iar dincolo de aceast semnificaie, mitul confer momentului nelesuri nebnuite. Metafora femeie-
biseric, devenit transparent prin nsi desfurarea aciunii, trimite cu gndul la vocaia
zmislirii, n care biserica e simbol al plsmuirii, unei valori estetice eterne, aa cum femeia
reprezint simbolul eternitii prin neclintitul ei destin de a perpetua, nscnd, Omul. Din acest punct
de vedere n concepia lui Blaga Mira nu este un personaj cu o identitate social i temporal precis,
e un simbol, i n acelai timp, un purttor de cuvnt al autorului, care o dat cu desfurarea
ntmplrilor descifreaz i semnificaiile lor. n acelai fel trebuie vzut i Gman, personaj stihial el
nsui i simbol, totodat, al forelor iraionale dezlnuite mpotriva raionalului. Manole, dei simbol
i el ca mai toate celelalte personaje, evolueaz totui ca un caracter cu o puternic i problematic
personalitate, cu o individualitate distinct, trindu-i intens i neabtut destinul su de martir al
frumosului etern.
Dar ntmplrile se precipit. Zidurile cad din nou i meterii lui Manole sunt tentai tot mai mult de
ideea abandonrii lucrrii. I, ca i cum noul eec nu era de ajuns, din partea lui Vod un sol aduce
un ultimatum. Mistuit de arderea patimii sale creatoare i urmrit de ideea jertfei, Manole
fgduiete spre uluirea zidarilor o nou ncercare. Cu rspunsul dat de Manole lui Vod aciunea se
apropie de punctul culminant. Dar complexitatea compoziional a dramei izvorte din
complexitatea personajului ei principal. n permanen Manole evolueaz pe dou planuri
fundamentale aflate ntr-o strns condiionare reciproc: unul psihologic i unul al faptelor. n
ordine psihologic, aciunea ei, i o dat cu ea, personajul atinge punctul maxim al ncordrii n
momentul hotrrii de a jertfi (cnd Manole spune solului c "biserica se va ridica", hotrrea e
definitiv); n ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei n temeliile bisericii. Solul
pleac i Manole trebuie s deslueasc zidarilor tlcul fgduielii lui. Unii vor s-l prseasc, dar
marele meter le strecoar n suflet sentimentul unui destin implacabil care cere o jertf. Hotrrea
e pecetluit prin jurmnt. Dup trei zile de ateptare nfrigurat, n care meterii se istovesc n tot
felul de bnuieli de nclcare a jurmntului, ale unuia, mpotriva celuilalt i ale tuturor mpotriva lui
Manole, apare Mira. Se face un nou pas spre mplinirea unui destin. Mira ns vine pentru a
prentmpina un omor pe care-l face rspunztor pe stareul Bogumil. Trecnd prin chinuri mai
presus de puterea unui om, Manole ncearc s evite jertfirea Mirei, dar zidarii si l constrng cu
virtutea jurmntului fcut. Acolo deci unde balada ncerca evitarea zidirii Anei prin invocarea
forelor naturii, Blaga i pune eroul n confruntare direct cu propriii si colaboratori pentru a releva
fineea mecanismelor sufleteti antrenate n trirea de ctre marele meter a propriului su destin.
n balad natura era un personaj oarecum exterior ntr-o ntmplare oarecare; nevoile teatrului
modern oblig pe poet la ntruchiparea forelor naturii n oameni. Dramatismul va fi mai intens, dat
fiind confruntarea direct dintre ei. Manole mplinete destinul, cci patima de a zmisli frumosul e
nendurtoare. n psihologia frmntat a lui Manole, momentul hotrrii de a jertfi, reprezint n
ordinea luptei omului cu natura, la scar istoric, momentul transfigurat artistic al neutralizrii
opoziiei dintre natur i cultur. Manole e aici, prin sacrificiul fcut, un erou civilizator, care d
oamenilor o nou valoare, etern-durabil, aa cum Prometeu, tot prin sacrificiu, le dduse focul.
Blaga nu prsete nici o clip condiia omului. Zidarii triesc din plin febra constructiv a celorlali,
dar obsesia vaierului care rzbate din zid i comportarea Mirei n ultimele ei clipe de via l robesc
tot mai mult. Tot mai puternic devine contiina c pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai nseamn
izbnd, ci sectuirea tuturor puterilor sufleteti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de
inutilitatea sacrificrii celei mai de pre fiine, care-i aparinea trup i suflet, n gestul suprem al
renunrii nemaigsind iari nici un sens, Manole se rzvrtete mpotriva propriei sale fapte i a
celui care i-o ceruse i vrea s sparg zidul pentru a-i elibera iubita. Dar zidarii l opresc: biserica pe
care o concepuse, opera pentru care sacrificase totul nu mai aparine autorului ei, ci eternitii. G.
Clinescu gsete n aceast scen esena clasic a interpretrii "pe care o d L. Blaga mitului
Meterului Manole... Meterul vrea s drme biserica, dar norodul l d la o parte. Mulimea nu vrea
s tie de autor, el nu recunoate dect opera".
Finalul dramei din nou se disociaz de balad. n balad, dup terminarea bisericii, marele meter
declara, c vrea s construiasc "Alt monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoas/ i mult
mai frumoas!". n dram, insistena autorului se concentreaz asupra condiiei dramatice a
creatorului, de unde gestul de rzvrtire mpotriva propriei lui opere. Biserica rmne dreapt Ea are
acum zugrveli, clopote i cri. Domnitorul vine cu alai s vad minunea i s se bucure de
strlucirea ei. Boierii i clugrii ns l acuz pe Manole de crim i socotesc biserica lui "ntiul lca
al lui Anticrist". Acest conflict n aparen secundar nu este, de fapt, altceva dect exteriorizarea
unor contradicii existente n sufletul lui Manole, nc de la nceputul dramei. El se i manifest de
altfel prin dezacordul dintre marele meter i stareul Bogumil i prin ezitrile lui Manole de a se
hotr asupra jertfei

Caracterizarea personajelor:
Manole este personajul principal, si il reprezinta pe creatorul din toate timpurile, iar destinul lui
este redat simbolic.
Prabusirea continua a zidurilor conduce la un conflict psihologic acut: Launtric, un demon imi striga:
Cladeste! Pamantul se-mpotriveste si-mi striga: Jertfeste!"
Sfasiat intre cele doua porunci, personajul traieste o stare de incertitudine privitoare la necesitatea
jertfei, transformata apoi intr-un chin de neinchipuit.
Particularitatea personajului blagian consta in patima care-1 stapaneste ca un blestem: inalte, si tu,
parinte Bogumile, rugati-va sa nu mai salasluiasca in nimenea patima cladirei ca in Mesterul Manole
cel de cumplita amintire" .

Mira este un personaj impresionant, al carei nume ar proveni, dupa unele opinii, din cuvantul
grecesc Moira" (soarta).
Venita de peste apa", ea aminteste de mitul bisericilor scu fundate, scoase prin secarea apei. Asa s-
ar explica, poate, con fuzia de planuri din cuvintele ei (adresate lui Manole): ... dar s-ar putea
intampla intr-o zi pe ea s-o numesti Mira, iar, pe mine - biserica ta".
Femeie-lumina, din miazazi, Mira reprezinta jertfa sacra, prin intermediul careia se releva divinul.
Cei noua zidari reprezinta forte ale naturii (apa, lumina, vantul, intune ricul) fiind construiti in
maniera expresionista.
Tot expresionista este si forta extraordinara a puterilor" (adevarate personaje" malefice).

Gman este, de asemenea, un personaj ce simbolizeaz mentalitatea primitivului care, n
concepia lui Blaga, reprezint forele magice. Gman asist n somn la manifestrile spiritelor
negative. Magicul explic faptul c zidurile se surp pentru c nu sunt contracarate de o alt for.
Manole refuz ideea, ceea ce va adnci
Voda este un domnitor atemporal, simbolic.
Bogumil semnific doctrina religioas cu originea n Asia Mic, cunoscut sub numele de
bogomilism, dup numele clugrului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile
supranaturale ca expresie a dou principii universale: al binelui, reprezentat de Dumnezeu, i al
rului, reprezentat de Satana.
Aceast dram, comparabil n literatura universal cu ceea ce au scris Dante i Goethe, este
capodopera lui Lucian Blaga, unul din marii dramaturgi interbelici. Dramaturgia lui cuprinde opere
literare reprezentative care se nscriu, ca perioad de creaie i apariie, ntre anii 1921-1965:
Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Meterul Manole (1927), Avram Iancu
(1921), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1965).
Meterul Manole, care este denumit de ctre G. Clinescu mitul estetic ca rod al suferinei,
cunoate de la publicarea baladei de ctre V. Alecsandri n 1852, multe abordri n toate genurile
literare. i n 1964, Gh. Ciompec identifica numai n poezie peste 50 de creaii inspirate din mitul
respectiv.


Mesterul Manole

de Lucian Blaga
(autor canonic)

- dram expresionist mitic -
- dram modern de idei -

Drama "Meterul Manole" de Lucian Blaga (1895-1961) a aprut la Sibiu n 1927, iar la 6 aprilie 1929 are loc premiera
piesei la Teatrul Naional din Bucureti, apoi la Berna (Elveia) i la Lwow (Polonia), nscriindu-se n literatura modern
interbelic. Drama lui Lucian Blaga se inspir, ca attea alte creaii literare, din mitul popular al jertfei pentru creaie, pe
care ns scriitorul-filozof l intelectualizeaz, adncindu-1 n nelesurile lui cele mai profunde, cu instrumentele teatrului
modern, ale curentului literar numit expresionism. Blaga i dedic piesa filologului ardelean Sextil Pucariu, "iubitorului de
tiin i legend".
Expresionismul este un curent artistic aprut n Germania la nceputul secolului al XX-lea, a crei concepie estetic
reflect raportarea lucrurilor la absolut printr-o nou expresie a spiritualitii umane. Putem restrnge trsturile
expresionismului la cele relevate n drama "Meterul Manole":
expresia pur a tririlor sufleteti;
imagini puternice, violente pentru a exprima nelinitea existenial, idealul ntoarcerii la sufletul primar;
personajele sunt figuri generice, reprezentative pentru o ntreag categorie, fiind mai mult simboluri ale unor idei
sau concepte, dect individualiti umane;
titlurile sau subtitlurile pieselor expresioniste ("Meterul Manole", "Zamohe", "Tulburarea apelor", "Avram Iancu",
"Anton Pann") au valoare de simbol prin cufundarea n mitologie i atemporalitate, prin ntoarcerea la mit i
legend;
esenializarea i abstractizarea printr-un limbaj metaforic absolut, potennd misterele, prefcndu-le "ntr-un
mister i mai mare ".
Structura textului. Piesa "Meterul Manole este o dram de idei, care are la baz mitul estetic al creaiei realizat prin
jertf i suferin, fiind mbogit cu profunde idei filozofice n perspectiv expresionist. Drama are patru acte, fiecare
dintre ele fiind structurat n scene. Relaiile spaiale sunt complexe, manifestndu-se n aceast dram att spaiul real i
deschis al zidirii mnstirii Argeului, dar mai ales spaiul nchis, psihologic al protagonistului. Relaiile temporale reliefeaz,
n principal, perspectiva continu, cronologic a evenimentelor care duc la destinul tragic al personajului.
Personajele dramei sunt: Vod, Manole, Mira, Stareul Bogumil, Gman, iar zidarii, cei "nou meteri mari", sunt
numerotai, dar numai primii patru pot fi identificabili dup succinte precizri biografice: ntiul, a fost cndva cioban; Al
doilea, a fost cndva pescar; Al treilea, a fost cndva clugr; Al patrulea, a fost cndva ocna; Al cincilea; Al aselea; Al
aptelea; Al optulea; Al noulea. Sunt enumerate i personajele secundare ale dramei, ntre care boieri, clugri, femei,
norod etc.
Lucian Blaga specific "Locul aciunii: pe Arge n jos. Timp mitic romnesc".

Inspiraia mitic

Paralel ntre drama "Meterul Manole" a lui Lucian Blaga i balada popular "Mnstirea Argeidui":
Negru-Vod devine aici personaj generic, un Vod oarecare, construit expresionist (nu este la fel de crud i orgolios ca cel
din balad, ci' este o flgur-generic, nelegtor eu meterul, neacceptnd condamnarea la moarte a lui Manole, ba chiar
poruncindu-i s triasc i s se bucure de izbnda creaiei);
Ana e Mira, numele ei vine de la verbul "a se mira" i semnific atitudinea de extaz a sufletului pur n faa tainelor
Universului ("i ntr-o zi nici biserica n-are s se mai nruie. Cum ar putea s stea, dac nimenea nu lucreaz rznd la
ea?"), fiind nfrumuseat de gingie, jovialitate, buntate, devotament, iubire, senintate i numit de Manole "cprioar"
sau "izvor". n alte interpretri, Mira vine de la sensul grecesc al "Moirelor", care sunt simbolul destinului
Bogumil apare numai n dram, este personaj simbolic pentru doctrina religioas numit "bogomilism", dup numele
clugrului Ieremia Bogomil, care a preluat-o din Asia Mic i conform creia Universul se bazeaz pe dou principii
antagoniste: al binelui - Dumnezeu care a fcut sufletul - i al rului - Satana, care a fcut trupul. Conform acestei doctrine,
opunerea a dou fore la fel de puternice asigur stabilitate i echilibru Universului. Ideea este prezent i n poezia lui
Lucian Blaga, reflectnd ideea eretic a facerii lumii, pentru a crei realizare Dumnezeu i Satana i-au dat mna i coexist
n Univers, ilustrnd unitatea contrariilor: "De unde-i are raiul - / lumina? - tiu: l lumineaz iadul / cu flcrile lui!"
("Lumina raiului").
Gman, personaj expresionist, "figur ca de poveste", simbolizeaz ideea de primitivism, poate asculta inima pmntului,
deine puteri magice i taine ancestrale, ntruchipnd stihiile care se opun zidirii. Personajul lipsete din balada popular.
Manole este simbol al destinului creator al omului, fiind dominat de patima creaiei pentru care accept jertfa prin iubire i
din iubire, ca un Faust modern. El atinge absolutul prin creaia sa, zmislit din suferin i va cuceri astfel eternitatea.
Cei nou meteri, care n balada popular se constituiau n personaj colectiv, apar n drama lui Blaga mult mai
individualizai, att din punct de vedere moral, ct i social. Pe lng succintele precizri biografice, meterii se comport
diferit fa de Manole, cel mai loial fiind "al aselea".

Construcia i momentele subiectului

Expoziiunea. Actul I ncepe prin prezentarea camerei de lucru a lui Manole, al crei decor sugereaz o atmosfer de
meditaie i mister prin "foarte multe lumnri aprinse" peste tot. Pe mas se afl "un chip mic de lemn al viitoarei biserici".
n scen se afl Manole, aplecat "peste pergamente i planuri", msurnd "chinuit i frmntat", Stareul Bogumil i Gman,
cu o barb "lung i mpletit", care doarme i scoate sunete ciudate. Era "noapte trziu".
Blaga creeaz, cu modaliti expresioniste, tensiunea unei viei superioare, prin relevarea ideilor exprimate prin
personajele-simbol. Manole este tulburat pentru c "de apte ani [...] nici o izbnd", zidurile se prbuiser de 77 de ori,
iar Bogumil descifreaz n calculele lui Manole semnificaii satanice, deoarece "numai n iad se socotete", pe cnd "n
mpria lui Dumnezeu, a socoti e un pcat", aa c unica soluie rmne jertfirea unui suflet de om n zidurile mnstirii,
pe care meterul o respinge cu fermitate: "A fost spat n piatr: s nu ucizi. i alt fulger de atunci n-a mai czut s tearg
poruncile". Trezit din somnul agitat, Gman rostete cuvinte ciudate despre "puteri fr grai" pe care le "alungi cu crucea,
ele rspund cu ur", mesaje auzite numai de el i venite din adncul pmntului.
Bogumil rspunde la ntrebarea "cine se opune zidirii?", prin doctrina jertfei: "sufletul unui om cldit n zid ar ine laolalt
ncheieturile lcaului pn-n veacul veacului", deoarece acesta ar iei din "trupul hrzit viermilor" i ar intra "nvingtor n
trupul bisericii, hrzit veniciei", fapt ce ar fi "un ctig" pentru suflet. Soluia stareului este ferm: "numai jertfa cea mare
poate s ajute". Manole este mcinat de ndoieli chinuitoare pentru c "biserica mi se cere, jertfa mi se cere" i crede c
Dumnezeu nu poate cere jertfa, deoarece porunca divin este s nu ucizi, iar Satana nu o poate pretinde, ntruct biserica
se nal mpotriva lui: "Din lumin Dumnezeu nu poate s-o cear, fiindc e jertf de snge, din adncimi, puterile necurate
nu pot s-o cear, fiindc jertfa e mpotriva lor". Doctrina bogomilist este ilustrat aici prin ideea c echilibrul i eternitatea
Universului sunt determinate de cele dou fore la fel de puternice care-1 compun, binele i rul: "i dac ntru venicie
bunul Dumnezeu i crncenul Satanail sunt frai? [...] Poate c unul slujete celuilalt" (Bogumil). Rspunsul jertfei l primete
Manole de la Gman, care i se adreseaz cu claritate de data aceasta: "Metere - biserica ta, m vreau cldit n ea, eu!"
Manole gsete o soluie surprinztoare, aceea de a uni cele dou imperative luntrice, jertfa i zidirea, dezndejdea lui
fiind comparabil cu aceea a lui Faust, monologurile lor fiind foarte asemntoare ca intensitate tragic: "luntric, un demon
strig: cldete! Pmntul se-mpotrivete i-mi strig: jertfete! [...] Visul s-a tot deprtat spre venicul niciodat", precum i
ca profund meditaie asupra minunii: "povara bisericilor i-o ine pretutindeni cu umilin pmntul [...] numai pentru
minunea mea nu 'se'gsete [...]piatr necuprins de blestem s-o sprijineasc subt ceruri".
Manole

- personaj central de drama moderna expresionista -
- personaj-simbol -

"Mesterul Manole", de Lucian Blaga
- drama de idei moderna expresionista -

Drama "Mesterul Manole" a aparut la Sibiu in 1927, iar la 6 aprilie 1929 are loc premiera piesei la Teatrul
National din Bucuresti. Piesa lui Lucian Blaga (1895-1961) se inspira, ca atatea alte creatii literare, din
mitul popular al jertfei pentru creatie, pe care insa scriitorul-filozof il intelectualizeaza, adancindu-l in
intelesurile lui cele mai intime, cu instrumentele teatrului modem, ale curentului literar numit
expresionism.
Conceptia estetica a expresionismului se fundamenteaza prin raportarea lucrurilor la absolut intr-o noua
expresie a spiritualitatii umane. Trasaturile expresionismului pot fi restranse la cele relevate in drama
"Mesterul Manole";
expresia pura a trdirilor sufletesti;
imagini puternice, violente pentru a exprima nelinistea existentiala, idealul intoarcerii la sufletul primar;
personajele sunt figuri generice. reprezentative pentru o intreaga categorie, fiind mai mult simboluri ale
unor idei sau concepte, decat individualitati umane;
titlurilesau subtitlurile pieselor expresioniste ("Mesterul Manole", "Zamolxe", "Tulburarea apelor", "Avram
Iancu", "Anton Pann") au valoare de simbol prin trimitere la mitologie si plasarea in atemporalitate, prin
intoarcerea la mit si legendd;
esentializarea si abstractizarea printr-un limbaj metaforic absolut, potentdnd misterele, prefacandu-le
"intr-un mister si mai mare".
Piesa "Mesterul Manole" este o drama de idei expresionista, care are la baza mitul estetic al creatiei
ilustrat de balada populara "Manastirea Argesului". Piesa lui Blaga este construita prin jertfa si suferinta
mesterului Manole, valenta populara fund imbogatita cu profunde idei filozofice in perspective
expresionista.
Lucian Blaga specifica "Locul actiunii: pe Arges in jos. Timp mitic romanesc".
Manole este personajul central al dramei de idei "Mesterul Manole" de Lucian Blaga, la care se
raporteaza toate celelalte personaje, ca purtatoare ale unor idei si conceptii si mai putin ca individualitati
distincte. Manole este creatorul de ars, un martir al frumosului, deoarece creatia tnseamna pentru el
patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si-mi striga:
jertfeste!...".
Manole este un personaj-simbol si modern, o figura generica, reprezentativa pentru o intreaga categorie
umana, fiind mai mult un purtator de simboluri ale unor idei si concepte, decat o individualitate distincta.
Mira il vede ca pe o "inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas", iar in discutia cu Bogumil, dupa
zidirea Mirei, el insusi se autocaracterizeaza ca fiind dominat de patima Creatiei care "e foc ce mistuie [...]
si e pedeapsa si e Western".
Lucian Blaga identified in mod direct, chiar din prima scena, in didascalii, sufletul "chinuit si framantat" al
lui Manole, care sta aplecat "peste pergamente si planuri", masurand si calculand. Dramaturgul creeaza,
cu modalitati expresioniste, tensiunea unei vieti superioare, prin relevarea ideilor exprimate de
personajul-simbol Manole. El este tulburat pentru ca "de sapte ani [...] nicio izbanda", zidurile manastirii
se prabusisera de 77 de ori. Bogumil descifreaza in calculele lui Manole semnificatii satanice, "numai in
iad se socoteste", pe cand "in imparatia lui Dumnezeu, a socoti e un pacat", asa ca unica sol u tie ramane
jertfa, pe care mesterul o respinge la inceput cu fermitate: "A fost sapat in piatra: sa nu ucizi. Si alt fulger
de atunci n-a mai cazut sa stearga poruncile".
Manole traieste la cote maxime tragedia creatorului de valori spirituale, durabile peste timp, care
constituie conflictul dramatic in lupta cu propriul destin: "A mea a fost patima, eu am fost al patimei",
invingand in cele din urma artistul in fata omului Manole. Ancorata chiar de Blaga in "timp mitic
romanesc", drama reflecta ideea timpului initial al miturilor, situatiile sunt arhetipale, etern repetabile,
jertfa fiind singura care face posibila o creatie unica si vesnica. Personajul este insa modern prin starile
profunde si ideile filozofice care-i rascolesc fiinta: Manole se opune mai intai cu toata forta jertfei umane
care "ar tine laolalta incheieturile pana-n veacul veacului", deoarece omul nu se poate ridica la intelegerile
superioare impuse din timpuri ancestrale, apoi se supune febril zidirii neputandu-se impotrivi patimei.
Artistul incearca sa gaseasca raspuns la intrebarea "cine se opune zidirii?", dar Bogumil, sustinand cu
tenacitate doctrina jertfei, considera ca numai sufletul unui om cladit in zid ce ar iesi astfel din "trupul
harazit viermilor" si ar intra "invingator in trupul bisericii, harazit vesniciei", ar putea sustine lacasul sfant.
Solutia staretului este ferma: "numai jertfa cea mare poate sa ajute". Manole este ros de indoieli
chinuitoare pentru ca "biserica mi se cere, jertfa mi se cere" si crede ca Dumnezeu nu poate cere jertfa,
deoarece porunca divina este sa nu ucizi, iar Satana nu o poate pretinde, intrucat biserica se inalta
impotriva lui. Asadar, Manole traieste chinuitor un conflict interior, este macinat de cautari, zbatandu-se
neputincios in dileme existentiale: "jertfa aceasta de neinchipuit cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu
poate s-o ceara, fiindca e jertfa de sange, din adancimi puteri necurate nu pot s-o ceara, fiindca jertfa e
impotriva lor". Doctrina bogomilista este ilustrata aici prin ideea ca echilibrul si eternitatea Universului sunt
determinate de cele doua forte la fel de puternice care-1 compun, binele si raul: "Si daca intru vesnicie
bunul Dumnezeu si crancenul Satanail sunt frati? [...] Poate ca unul slujeste celuilalt", mediteaza staretul
Bogumil
Manole gaseste o solutie surprinzatoare, aceea de a uni cele doua imperative launtrice, jertfa si zidirea,
deznadejdea lui fiind comparabila cu aceea a lui Faust, monologurile acestor doua personaje fiind foarte
asemanatoare ca intensitate tragica - "launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se-mpotriveste si-mi
striga: jertfeste! [...] Visul s-a tot departat spre vesnicul niciodat"-, precum si ca profunda meditatie asupra
minunii: "povara bisericilor si-o tine pretutindeni cu umilinta pamantul [...] numai pentru minunea mea nu
se gaseste [.,.]piatra necuprinsa de blestem s-o sprijineasca subt ceruri".
Conflictul dramatic este definit prin nelinistea si tensiunea sufleteasca ale mesterului, amplificate de
iubirea profunda pentru Mira, "femeia adusa de peste apa", simbolul puritatii, care intelege patima lui
Manole pentru creatie si faptul ca pasiunea lui este impusa de destin, ca un blestem.
Caracterizat direct de celelalte personaje, Manole este numit de zidari "Mesterul Nenoroc", pentru ca
lacrimeaza cu amandoi ochii, semn ca "ceva hotarator se petrece in el". La presiunile lui Voda, artistul
mai cere un ragaz de trei zile si decide ca "biserica se va ridica!"
Mesterii se revolta impotriva hotararii lui Manole, care constientizeaza ca este mistuit de patima creatiei:
"am inceput sa cladesc fiindca n-am putut altfel" si le marturiseste zidarilor ideea jertfei pe care trebuie s-
o implineasca impreuna, fiind acum obsedat de ridicarea bisericii cu orice pret, replica lui devenind un
laitmotiv: "biserica se va inalta!"
Manole anunta zidarilor ca jertfa trebuie sa fie la fel de mareata ca zidirea insasi, "o viata scumpa de om
se va cladi in zid, jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau fiica, [...] sora
Manole

- personaj central de drama moderna expresionista -
- personaj-simbol -

"Mesterul Manole", de Lucian Blaga
- drama de idei moderna expresionista -

Drama "Mesterul Manole" a aparut la Sibiu in 1927, iar la 6 aprilie 1929 are loc premiera piesei la Teatrul
National din Bucuresti. Piesa lui Lucian Blaga (1895-1961) se inspira, ca atatea alte creatii literare, din
mitul popular al jertfei pentru creatie, pe care insa scriitorul-filozof il intelectualizeaza, adancindu-l in
intelesurile lui cele mai intime, cu instrumentele teatrului modem, ale curentului literar numit
expresionism.
Conceptia estetica a expresionismului se fundamenteaza prin raportarea lucrurilor la absolut intr-o noua
expresie a spiritualitatii umane. Trasaturile expresionismului pot fi restranse la cele relevate in drama
"Mesterul Manole";
expresia pura a trdirilor sufletesti;
imagini puternice, violente pentru a exprima nelinistea existentiala, idealul intoarcerii la sufletul primar;
personajele sunt figuri generice. reprezentative pentru o intreaga categorie, fiind mai mult simboluri ale
unor idei sau concepte, decat individualitati umane;
titlurilesau subtitlurile pieselor expresioniste ("Mesterul Manole", "Zamolxe", "Tulburarea apelor", "Avram
Iancu", "Anton Pann") au valoare de simbol prin trimitere la mitologie si plasarea in atemporalitate, prin
intoarcerea la mit si legendd;
esentializarea si abstractizarea printr-un limbaj metaforic absolut, potentdnd misterele, prefacandu-le
"intr-un mister si mai mare".
Piesa "Mesterul Manole" este o drama de idei expresionista, care are la baza mitul estetic al creatiei
ilustrat de balada populara "Manastirea Argesului". Piesa lui Blaga este construita prin jertfa si suferinta
mesterului Manole, valenta populara fund imbogatita cu profunde idei filozofice in perspective
expresionista.
Lucian Blaga specifica "Locul actiunii: pe Arges in jos. Timp mitic romanesc".
Manole este personajul central al dramei de idei "Mesterul Manole" de Lucian Blaga, la care se
raporteaza toate celelalte personaje, ca purtatoare ale unor idei si conceptii si mai putin ca individualitati
distincte. Manole este creatorul de ars, un martir al frumosului, deoarece creatia tnseamna pentru el
patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si-mi striga:
jertfeste!...".
Manole este un personaj-simbol si modern, o figura generica, reprezentativa pentru o intreaga categorie
umana, fiind mai mult un purtator de simboluri ale unor idei si concepte, decat o individualitate distincta.
Mira il vede ca pe o "inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas", iar in discutia cu Bogumil, dupa
zidirea Mirei, el insusi se autocaracterizeaza ca fiind dominat de patima Creatiei care "e foc ce mistuie [...]
si e pedeapsa si e Western".
Lucian Blaga identified in mod direct, chiar din prima scena, in didascalii, sufletul "chinuit si framantat" al
lui Manole, care sta aplecat "peste pergamente si planuri", masurand si calculand. Dramaturgul creeaza,
cu modalitati expresioniste, tensiunea unei vieti superioare, prin relevarea ideilor exprimate de
personajul-simbol Manole. El este tulburat pentru ca "de sapte ani [...] nicio izbanda", zidurile manastirii
se prabusisera de 77 de ori. Bogumil descifreaza in calculele lui Manole semnificatii satanice, "numai in
iad se socoteste", pe cand "in imparatia lui Dumnezeu, a socoti e un pacat", asa ca unica sol u tie ramane
jertfa, pe care mesterul o respinge la inceput cu fermitate: "A fost sapat in piatra: sa nu ucizi. Si alt fulger
de atunci n-a mai cazut sa stearga poruncile".
Manole traieste la cote maxime tragedia creatorului de valori spirituale, durabile peste timp, care
constituie conflictul dramatic in lupta cu propriul destin: "A mea a fost patima, eu am fost al patimei",
invingand in cele din urma artistul in fata omului Manole. Ancorata chiar de Blaga in "timp mitic
romanesc", drama reflecta ideea timpului initial al miturilor, situatiile sunt arhetipale, etern repetabile,
jertfa fiind singura care face posibila o creatie unica si vesnica. Personajul este insa modern prin starile
profunde si ideile filozofice care-i rascolesc fiinta: Manole se opune mai intai cu toata forta jertfei umane
care "ar tine laolalta incheieturile pana-n veacul veacului", deoarece omul nu se poate ridica la intelegerile
superioare impuse din timpuri ancestrale, apoi se supune febril zidirii neputandu-se impotrivi patimei.
Artistul incearca sa gaseasca raspuns la intrebarea "cine se opune zidirii?", dar Bogumil, sustinand cu
tenacitate doctrina jertfei, considera ca numai sufletul unui om cladit in zid ce ar iesi astfel din "trupul
harazit viermilor" si ar intra "invingator in trupul bisericii, harazit vesniciei", ar putea sustine lacasul sfant.
Solutia staretului este ferma: "numai jertfa cea mare poate sa ajute". Manole este ros de indoieli
chinuitoare pentru ca "biserica mi se cere, jertfa mi se cere" si crede ca Dumnezeu nu poate cere jertfa,
deoarece porunca divina este sa nu ucizi, iar Satana nu o poate pretinde, intrucat biserica se inalta
impotriva lui. Asadar, Manole traieste chinuitor un conflict interior, este macinat de cautari, zbatandu-se
neputincios in dileme existentiale: "jertfa aceasta de neinchipuit cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu
poate s-o ceara, fiindca e jertfa de sange, din adancimi puteri necurate nu pot s-o ceara, fiindca jertfa e
impotriva lor". Doctrina bogomilista este ilustrata aici prin ideea ca echilibrul si eternitatea Universului sunt
determinate de cele doua forte la fel de puternice care-1 compun, binele si raul: "Si daca intru vesnicie
bunul Dumnezeu si crancenul Satanail sunt frati? [...] Poate ca unul slujeste celuilalt", mediteaza staretul
Bogumil
Manole gaseste o solutie surprinzatoare, aceea de a uni cele doua imperative launtrice, jertfa si zidirea,
deznadejdea lui fiind comparabila cu aceea a lui Faust, monologurile acestor doua personaje fiind foarte
asemanatoare ca intensitate tragica - "launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se-mpotriveste si-mi
striga: jertfeste! [...] Visul s-a tot departat spre vesnicul niciodat"-, precum si ca profunda meditatie asupra
minunii: "povara bisericilor si-o tine pretutindeni cu umilinta pamantul [...] numai pentru minunea mea nu
se gaseste [.,.]piatra necuprinsa de blestem s-o sprijineasca subt ceruri".
Conflictul dramatic este definit prin nelinistea si tensiunea sufleteasca ale mesterului, amplificate de
iubirea profunda pentru Mira, "femeia adusa de peste apa", simbolul puritatii, care intelege patima lui
Manole pentru creatie si faptul ca pasiunea lui este impusa de destin, ca un blestem.
Caracterizat direct de celelalte personaje, Manole este numit de zidari "Mesterul Nenoroc", pentru ca
lacrimeaza cu amandoi ochii, semn ca "ceva hotarator se petrece in el". La presiunile lui Voda, artistul
mai cere un ragaz de trei zile si decide ca "biserica se va ridica!"
Mesterii se revolta impotriva hotararii lui Manole, care constientizeaza ca este mistuit de patima creatiei:
"am inceput sa cladesc fiindca n-am putut altfel" si le marturiseste zidarilor ideea jertfei pe care trebuie s-
o implineasca impreuna, fiind acum obsedat de ridicarea bisericii cu orice pret, replica lui devenind un
laitmotiv: "biserica se va inalta!"
Manole anunta zidarilor ca jertfa trebuie sa fie la fel de mareata ca zidirea insasi, "o viata scumpa de om
se va cladi in zid, jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau fiica, [...] sora
CARACTERIZAREA MESTERULUI MANOLE

Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata activitate literara, dovada fiind operele
sale: poezii (Poezii, Lauda somnului, La cumpana apelor, Poemele luminii), piesele de teatru (Zamolxe,
Anton Pann, Arca lui Noe, Mesterul Manole) sau lucrarile sale de eseistica, filozofie, aforisme si memorialistica
(Filozofia stilului, Trilogia cunoasterii, Spatiul mioritic, Geneza si sensul culturii, Pietre pentru templul meu).
Drama Mesterul Manole a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din
Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are.
Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de o boala.
Personajul central al dramei de idei Mesterul Manole este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte
personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire:
Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si
ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are par negru.
Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace
de caracterizare indirecta.
Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie,
care il mistuie pe zi ce trece. (pentru biserica zilnic mor, e foc ce mistuie [] si e pedeapsa si e blestem).
Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede
ca pe o inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas, si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei
noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas (noua ucigasi si
cu Manole zece).
Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc Mesterul Nenoroc, cel de-al saselea marturisindu-I ca
Eu te-am urat si te-am iubit cel mai tare.
Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de frumos, din aceasta cauza fiind dominat
de un hybris. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a avea
totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si biserica, si este
constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila.
Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate prin intermediul monologului interior si al
introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creatie.
Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate superioritatea si inteligenta personajului. Initial, acestea exprima indoiala,
refuzul jertfei, iar in final exprima constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma biserica se va inalta!, care
devine lait motiv pentru Manole.
Din punctul de vedere al limbajului, Manole are un limbaj profetic, pentru ca Mira ii spune Tu inceput si tu sfarsit, tu
totul, metaforic, numind-o pe Mira altarul bisericii. Limbajul sugereaza revolta mesterului, prin interogatii si
exclamatii retorice.
Mediul in care traieste Manole este un spatiu specific, care il ajuta sa se detaseze de lume, drama fiindu-I inteleasa
doar de cateva dintre personaje, Bogumil, Mira si Gaman. Mediul este cel care diferentiaza o lupta intre Manole omul
si Manole artistul.
Din relatiile cu ceilalti se observa superioritatea personajului, el reusind sa ii inchida pe mesteri intr-un cerc de vraja.
De asemenea, toti ceilalti recunosc fascinatia pe care o exercita Manole asupra zidarilor.
Aceasta splendida drama, comparabila in literatura universala cu ceea ce au scris Dante si Goethe, este capodopera lui
Lucian Blaga, unul din marii dramaturgi interbelici. Dramaturgia lui cuprinde opere literare reprezentative care se inscriu, ca
perioada de creatie si aparitie, intre anii 1921-1965: Zamolxe (1921),Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Mesterul
Manole (1927), Avram Iancu (1921), Arca lui Noe(1944), Anton Pann (1965). 34766ung49qxx2f
In anul 1927, Lucian Blaga avea sa publice, la Sibiu, dramaMesterul Manole, pentru ca in 1929, la 6 aprilie, piesa sa
cunoasca premiera absoluta, pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Mesterul Manole, care este denumit de catre G. Calinescu mitul estetic ca rod al suferintei, cunoaste de la publicarea
baladei de catre V. Alecsandri in 1852, multe abordari in toate genurile literare. In 1964, Gh. Ciompec identifica numai in
poezie peste 50 de creatii inspirate din mitul respectiv.
Unicitatea baladei romanesti, in ceea ce priveste valoarea artistica, este legata si de perfectiunea edificiului crestin - unic
prin arhitectonica sa - Manastirea de la Curtea de Arges.
Preluand cunoscuta balada, Lucian Blaga va da originalitate operei, adancind si largind motivele baladei din perspectiva
expresionismului, ce-i permite scriitorului sa dea realitatii o expresie noua, prin raportarea lucrurilor la absolut si printr-o
patetica participare la imaginile create. nx766u4349qxxx
Drama poarta dedicatia: Lui Sextil Puscariu - renumitul lingvist clujean care a contribuit la lansarea poetului inca din 1919
- si cuprinde cinci acte, constituite intr-o gradatie, ce duce la deznodamant.
Dupa ce enumera personajele: Voda, Manole, Mira, Staretul Bogumil, Gaman, zidarii (care nu au nume, unii din ei, cu unele
precizari privind indeletnicirile: Intaiul - a fost candva cioban; Al doilea - a fost candva pescar; Al treilea - a fost candva
calugar; Al patrulea - a fost candva ocnas; apoi de la al cincilea pana la al noualea fara alte precizari), un baiat de curte,
copii si ajutoare, un sol si doi sulitasi, trei carutasi, boieri, calugari, femei, norod si robi - Lucian Blaga face urmatoarea
precizare in legatura cu locul si cu timpul actiunii dramei: Locul actiunii: pe Arges in jos. Timpul mitic romanesc.
Actul intai ne introduce in camera de lucru a Mesterului Manole, intr-un decor propice meditatiei grave - lumanari aprinse pe
masa, pe blidar, in fereastra. Pe masa, dupa precizarile autorului, se vede un chip mic de lemn al viitoarei biserici. Staretul
Bogumil, in fata mesei, priveste drept inainte si clipeste repede din ochi. Gaman, figura ca de poveste, cu barba lunga
impletita, cu haina de lana ca un cojoc, doarme intr-un colt, miscandu-se nelinistit in somn. Mesterul Manole la masa,
aplecat peste pergamente si planuri, masoara chinuit si fragmentat. Este noaptea tarziu. Aceste precizari pe care le face
autorul, precum si cele care deschid actele urmatoare evidentiaza claritatea discursului poetic, intr-un cadru foarte bine
stabilit. De o mare insemnatate sunt si celelalte indicatii scenice, de miscare, de reactie psihologica mai ales, care contribuie
la caracterizarea personajelor, dat fiind faptul ca drama este constituita intr-o maniera moderna, cu un decor redus, care
subliniaza ideile textului.
Este folosit jocul de lumini care adanceste si lumineaza misterul; jocul scenic este marcat de gesturi modelate si de pauze
meditative.
Fiind o drama de idei filozofice, autorul urmareste ca spectatorul sa contemple un om in care sa se regaseasca, sa traiasca
intens drama unei vieti superioare, pline de tensiune, activa, pusa mereu in fata unor alternative contrastante.
Drama nu mai incepe ca balada, cu alegerea locului pentru manastire, pe un zid vechi, neispravit si parasit. Constructia se
concepe tot in spiritul traditiei: Intru-un loc incercat-am sa-l ridicam pe moaste. In alta parte apa unui rau am ridicat-o din
albie, ca sa cladim pe temelie curata. Peste morti am incercat..
Alegerea locului inseamna la Blaga contactul cu spiritualitatea originara, cu elementele simbolice: viata, moarte, apa, morti.
Intriga se contureaza inca din primul act, prin motivul jertfei, anuntat de staretul Bogumil si de Gaman.
Bogumil semnifica doctrina religioasa cu originea in Asia Mica, cunoscuta sub numele de bogomilism, dupa numele
calugarului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile supranaturale ca expresie a doua principii universale: al
binelui, reprezentat de Dumnezeu, si al raului, reprezentat de Satana.
Gaman este, de asemenea, un personaj ce simbolizeaza mentalitatea primitivului care, in conceptia lui Blaga, reprezinta
fortele magice. Gaman asista in somn la manifestarile spiritelor negative. Magicul explica faptul ca zidurile se surpa pentru
ca nu sunt contracarate de o alta forta. Manole refuza ideea, ceea ce va adanci conflictul dramatic, pentru ca Gaman
intruchipeaza si un personaj in actiune.
Neastamparul demonic care-l stapaneste pe Manole pentru a realiza un lacas de preamarire pentru divinitate este infruntat
de Bogumil - care dezleaga enigma nerealizarii prin jertfa de om...
Raspunsul privind jertfa il primeste de la Gaman: ... Manole, sunt mai batran decat... Manole, de sfarsit nu sunt departe.
Mestere - biserica ta - ma vreau cladit in ea eu! . Atitudinea lui Gaman, replica sa sugereaza aspiratia spre nemurire, el
inscriindu-se in categoria personajelor arhaice care aspira la realizarea unor valori nemuritoare perene.
Mira, femeia adusa de peste apa, este simbolul puritatii, al jertfei care intelege tragismul situatiei lui Manole, in neputinta
sa de a renunta la creatie. Pasiunea lui este manata de un destin necunoscut, ca in tragedia moderna, si in care vointa
omeneasca se impleteste cu destinul, omul nu este tarat de destin, ci destinul este dus la implinire de vointa
omeneasca.(Liviu Rusu)
Actul al doilea este semnificativ pentru scena Juramantului, pe care il vom regasi in toate celelalte acte, asa cum am aratat
mai sus.
Manole este surprins de mesteri cum cerceteaza ruinele bisericii: Ce tot cerceteaza Mesterul Nenoroc?
Discutia intre Manole, mesteri si Solul venit de la Voda capata si ea un caracter dramatic. Certitudinea reusitei este
sintetizata de cuvintele lui Manole catre sol: Ai venit sol de la Voda, intoarce-te sol de la noi: biserica se va ridica!.
Mesterii se invoiesc, dupa o dramatica confruntare, care se vrea o dezlegare de la vrajitoria ascunsa cu care
Manole a biruit cu chipul mic al bisericii si care nu mai poate fi uitata.
Manole, titan si rebel in realizarea marii opere, isi da seama ca nu se poate realiza opera fara ajutorul mesterilor.
Previziunea oraculara a unuia (cu glas ireal, cum noteaza scriitorul) incheie acest act: Pentru sotie care inca n-a nascut,
pentru sora curata sau fiica luminata care intai va veni / barbat sa-si vada, / frate sa-si vada, / tata sa-si vada
Actul al treilea pune in lumina, cu acelasi rafinament artistic, momentele de mare groaza ale asteptarii, ale aparitiei
Mirei, ale jertfei:
Trei zile ca trei ani ne-am pandit unul pe altul. Stai, ce faci? Nu te misca. Juramantul ne-a istovit intre bolovani.
Fiecare a crezut a ca poate sa insele pe-Naltul.
De fapt, indicatiile scenice ale acestui act sunt semnificative pentru caracterizarea atmosferei de mare
incordare.Zidarii sunt in asteptarea celei dintai care va veni. Fetele lor sunt trase, palide, slabite. Mult timp tacere. Numai
cate un tusit s-aude. Fiecare pe cate o piatra.
Scena jocului de-a moartea este dramatica. Metaforele pe care Blaga le foloseste in caracterizarea Mirei adancesc
lirismul textului dramei: caprioara neagra, izvor de munte - simboluri ale frumusetii si ale puritatii - ea fiind singura
capabila de a deveni altar.
Manole incheie acest act prin cuvintele: Jocul e scurt. Dar lunga si fara de sfarsit minunea. Aceasta sintagma
este sustinuta in textul acestui act de alte rascolitoare previziuni: ...a ta a fost patima de a cladi.
Actul al patrulea releva febrilitatea zidirii, zbaterea lui Manole, constituindu-se in una din culmile a tot ce s-a scris
pana acum la noi.
Manole se razvrateste, obsedat de vaietul ce razbate din zidurile bisericii. Blaga face din Manole un erou
civilizator ce depaseste durerea individuala, care-l indeamna la distrugerea operei neterminate:
Bici subtire de foc, sarpe lung mi-ar trebui, sa va ard. Sa ramaneti insemnati pe trup cu semn talharesc. Sa va
arate lumea. Ei sunt! Sa va ocoleasca, hulindu-va, ca ati sugrumat femeia in zid. Judecata mea mi-o voi face-o singur,
judecata voastra cine va face-o?
Valorile metaforei sunt certe, Blaga gradand intrarea in eternitate prin iubirea Mirei: lumina, femeia din
miazazi sistea, in jocul etern al dragostei, al muncii in timpul zidirii, al mortii.
Asemanarea cu Luceafarul lui Eminescu este certa, fiindca geniul, inclusiv al creatiei, este sortit pieirii.
Actul al cincilea releva moartea eroica, intr-o comuniune de dreptate si iubire; autosacrificarea duce la unirea din
nou cu Mira, dupa credinta populara - in viata de dincolo. Ipostaza mortii explica puterea creatoare a omului in folosul
colectivitatii. Prin creatie, prin perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si o data cu ea iubirea de viata, de arta.
Deznodamantul este numai la prima vedere rezultatul unui factor exterior: Voda, insotit de boieri si calugari, vine
sa vada minunea, iar reactiile sunt contradictorii. Voievodul e multumit ca in timpul sau s-a zamislit un lacas intru vecie.
Ceilalti, boierii si mai ales calugarii, il acuza pe Manole de crima si cer pedepsirea lui.
Pe Manole nu-l mai poate atinge ceea ce e omenesc. Intru-un gest iconoclast, el se adreseaza unui Dumnezeu
care a creat doar prin cuvant, in timp de lui, omului-creator, i-a cerut totul: Doamne, pentru ce vina nestiuta am fost
pedepsit cu dorul de a zamisli frumusete?.
In balada, sfarsitul lui Manole era urmarea unui fapt exterior - invidia lui Voda; in drama lui Blaga, moartea eroului
este un gest deliberat. Nu e o sinucidere oarecare, ci contopirea creatorului cu opera si unirea lui dincolo de existenta
efemera cu Mira. Viata omului si a artistului Manole este biserica, menirea lui s-a implinit si, neavand ce mai jertfi, el intra
nu numai in nefiinta, ci in memoria colectiva, in legenda. Ceilalti zidari raman in viata (spre deosebire de balada), ca
semnificatie a permanentului dor de a zamisli frumusete, fiecare din ei putand fi un alt Mester Manole.
Sunt relevante pentru incarcatura artistica metaforele, comparatiile, personificarile, antiteza si limbajul pe care
Blaga il imbogateste cu proverbe si zicatori, expresii, expresii populare ce dau originalitate dramei.
De asemenea, multe din replici se constituie ca sentinte ale iubirii, ale vietii, mortii, pasiunea pentru bine si frumos
capatand valoare gnomica.
Mit la miturilor, capodopera a literaturii romane, ca de altfel intreaga creatie a lui Lucian Blaga, drama Mesterul
Manole aduce, ca si Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, dovada maiestriei, a talentului scriitoricesc, a conceptiilor
filosofice, artistice si de limba romaneasca ridicare la rafinamentul intelectual circumscris in universalitate, alaturi de creatii
cum sunt cele ale lui Eschil, Dante, Goethe, in reprezentarea spiritualitatii romanesti si prin literatura lui Lucian Blaga si a
capodoperei arhitectonice care se vede: Manastirea de la Curtea de Arges.