Memoria lui Dimitrie Onciul în bronz și piatră

de Ion I. Solcanu*
Personalitatea lui Dimitrie Onciul este bine cunoscută istoriografiei din
România. S-a născut la 26 octombrie 1856, în comuna Straja, pe când tatăl
său, Dumitru Onciul, absolvent al Institutului de Teologie din Cernăuți, era
paroh. Tot acolo își trimite fiul să urmeze studiile primare (Școala greco-
orientală normală de căpetenie de-n Cernăuți) secundare/liceale și
universitare, în timpul cărora a fost membru al Societății studențești
„Arborosa”, fondator și primul președinte al Societății Academice Junimea.
Între 1879-1881 își continuă studiile la Institutul de Istorie Austriacă din
Viena, unde se specializează în epigrafie latină, diplomatică, paleografie și
sigilografie. Reîntors la Cernăuți, își ia doctoratul la 1884 cu teza „Über din
Anfänge des rumänischen Staatswesens” (Despre începuturile statului
român).
Ca profesor la Gimnaziul Superior de Stat (1885-1887) și Școala
Normală (1887-1895) din Cernăuți a predat istoria și limba română. În 1896
ocupă prin concurs catedra de Istoria Românilor la Universitatea din
București, iar după trei ani publica Originele Principatelor Române. Devine
membru corespondent la 1 aprilie 1889, titular, la 11 aprilie 1905, al
Academiei Române, fiind vicepreședinte (25 mai 1913 – 28 mai 1916; 11
iunie 1919 –12 iunie 1920) și președinte (12 iunie 1920 – 20 martie 1923). A
fost președinte al Secțiunii Istorice a Academiei Române în două rânduri:
1911-1914, 1919-19221. Cunoscând bine istoriografia germană, combate pe
baza izvoarelor și a documentelor epigrafice teoria migraționistă a românilor,
în lucrarea Românii în Dacia Traiană până la întemeierea Principatelor
(Chestiunera română). Evocând contribuția lui Dimitrie Onciul la cunoașterea
începuturilor poporului român, în discursul rostit la înmormântarea marelui
savant, un altul, la fel de mare, Vasile Pârvan, în calitatea sa de secretar
general al Academiei Române aprecia că atunci când Cel acum adormit a fost
să-și aleagă piatra de încercare a talentului său de cititor în cărțile sibylline
ale Istoriei, el nu a întârziat la întrebări ușoare, la rezumări de documente
limpezi, ci, în romantică îndrăzneală, a atacat problema cea unică: misterul
originei noastre în țările de azi2(subl. ns.I.I.S.).
1* Full Member of the Academy of Romanian Scientists, e-mail: ion.i.solcanu@gmail.com
Dr. Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, Dicționar, ediția a III-a, revăzută și adăugită, București, Editura
Academiei Române, 2003, p. 604-605.
2 Vasile Pârvan, In memoriam, La mormântul lui Dimitrie Onciul, „Memoriale”, București, 1923, p. 89.
 Concomitent cu funcția de profesor universitar în cadrul Facultății de
Litere și Filozofie a Universității din București, unde a predat istoria veche a
românilor, a avut și responsabilitatea de director al Arhivelor Statului
începând cu anul 1900 și până la moartea sa, petrecută la 20 martie 1923. În
ședința ordinară a Academiei din 7 martie 1924, președintele I. C. Negruzzi
anunța că din partea Direcțiunii generale a Arhivelor Statului s-a primit
înștiințarea că în ziua de 20 martie se va oficia un parastas pentru pomenirea
lui Dimitrie Onciul, cu ocaziunea împlinirii unui an de la moartea sa.
Academia este rugată să ia parte efectivă la comemorarea fostului ei
președinte3. Parastasul a avut loc la data hotărâtă și aflăm din Raportul de
activitate a Academiei pentru anii 1923-1924, prezentat de secretarul general
Vasile Pârvan, că mai mulți membri ai Academiei au asistat la slujba de
pomenire alături de reprezentanți ai Guvernului, ai Universității și ai
celorlalte autorități și instituții, cu care activitatea scumpului dispărut fusese
legat”4. Prezența numeroasă a corpului academic, a autorităților statului și a
colegilor și foștilor studenți de la Universitatea din București la evocarea lui
Dimitrie Onciul la un an după trecerea la cele veșnice era mărturia grăitoare a
recunoașterii rarelor sale calități și însușiri nu numai științifice,
organizatorice, de ales sau numit să diriguiască importante instituții, dar și de
Om.
La începutul anului 1925, foștii elevi ai lui Dimitrie Onciul, se constituie
sub președinția academicianului Al. Lapedatu într-un Comitet cu misiunea de
a-i ridica un monument, fapt anunțat de I. C. Negruzzi în ședința Academiei
din ziua de 23 ianuarie, când se decide și o contribuție de 5000 lei 5.
Alexandru Lapedatu a asigurat pe colegii săi academicieni că ridicarea
monumentului se va face în timpul sesiunii generale din acest an a Academiei
6
.
La următoarea ședință a Academiei, I. Bianu, referindu-se la problema
monumentului aprecia că ar fi o nedreptate să se eternizeze la Mihaiu Vodă
în bronz memoria numai a lui Onciul, uitând pe B. P. Hașdeu [..] întâiul
care a scos la lumină, a publicat și a făcut înțelese prin traduceri și
comentarii documentele din acele arhive: Arhiva istorică a României și
Cuvente din bătrâni. El reia propunerea comunicată în scris lui Al.

3 Academia Română, Anale, Tomul XLIV, Ședințele din 1923-1924, p. 41.

4 Ibidem, p. 58.
5 Din partea unui Comitet format dintre foștii elevi ai regretatului Președinte al Academiei Române, Dimitri
Onciul, se primește înștiințarea că s-a luat inițiativa ridicării unui monument fostului lor profesor și se face apel la
Academiei pentru a contribui la înălțarea monumentului, Idem,Tomul XLV, Ședințele din 1924-1925, p. 28.
6 Ibidem.
 Lapedatu, în calitatea acestuia de președinte al Comitelui de inițiativă că:
alături de monumentul lui Onciul să se ridice și acel al lui Hașdeu7.
Inițiativei lui I. Bianu i se alătură academicienii G. Murnu, G. Țițeica
și A. Rădulescu (fusese elevul lui Dimitrie Onciul), cerând Academiei să dea
încă 5000 lei pentru bronzul lui Hașdeu, solicitare acceptată8. Propunerea
făcută de Academie presupunea, pe de o parte, sporirea cheltuielilor, iar pe de
alta un timp mai îndelungat pentru sculptor, necesar realizării ambelor busturi,
a soclurilor etc. ceea ce a întârziat mult dezvelirea monumentelor. Dovadă a
insuficienței fondurilor pentru continuarea lucrărilor la cele două monumente
stă adresa din 11 octombrie 1926 pe care directorul general al Arhivelor
Statului, Constantin Moisil, solicita Comisiunii Monumentelor Istorice
suplimentarea cu 20.000 de lei contribuţia la realizarea busturilor Bogdan
Petriceico Hașdeu şi Dimitrie Onciul9. Abia la 10 noiembrie 1927, în micul
parc amenajat de Primăria Capitalei în vecinătatea ansamblului Istoric
Mihai Vodă, a avut loc solemnitatea dezvelirii şi sfinţirii busturilor lui
Bogdan P. şi Dimitrie Onciul. O numeroasă asistenţă formată din
reprezentanţi ai Academiei Române, ai
învăţământului superior, ai autorităţilor şi personalul Arhivelor Statului
au onorat această solemnitate în calitate de foşti elevi recunoscători faţă de
cei care le îndrumaseră pregătirea profesională. 10. S-a păstrat cuvântul
omagial al lui Al. Lapedatu, în numele Comitetului de inițiativă 11.
Autorul monumentelor a fost sculptorul Mihai Onofrei ( n. 4 iulie 1896,
Boțești, județul Vaslui –7 noiembrie 1980) fost elev al Școlii Naționale de
Arte Frumoase de la Iași,până în 1916, întrerupte de participarea la Războiul
de Întregire (alături de alți tineri plasticieni, Aurel Băeșu, Adam Bălțatu ș.a.)
și reluate ulterior, la clasa de sculptură a lui Ion Mateescu. Obține o bursă spre
a-și desăvârși studiile la Roma, între 1920-1922, în atelierul profesorului
Ettore Ferrari12. La momentul primirii comenzii sculptorul participase la
câteva expoziții de grup (Societatea „Tinerimea Artistică) și realizase
monumentul de for public din Dolhasca, județul Suceava, nod feroviar,
închinat eroilor din Războiul de Întregire. Deși comanda bustului lui B. P.
7 Ibidem, p. 29.
8 Ibidem, p. 29-30.
9 Adresa nu purta ștampila Arhivelor Statului ci pe aceea a „Comitetului pentru ridicarea unui bust lui Dimitrie
Onciul, Bucureşti, 10 octombrie 1 924, cf. Virgiliu Z. Teodorescu, Sculptorul Mihai Onofrei Mărturii monografice,
Iași, Editura Junimea, 2003, p. 101, nota 77.
10 Ibidem, p. 12.
11 Al. Lapedatu, Scrieri alese Articole, Cuvântări, Amintiri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985, în care menționează ca
dată a dezvelirii celor două busturi 11 noiembrie 1927, eroare preluată de Ion Munteanu, în articolul Statuile
Bucureștiului, publicat în Almanahul Flacăra, București, 1976, p. 47. Semnalarea erorii aparține lui Virgiliu Z.
Teodorescu, op.cit. p. 101, nota 77.
12 Virgiliu Z. Teodorescu, op.cit. p.7.
 Hașdeu o primește ulterior, modelul în ghips a fost prezent și la expoziția
„Tinerimea Artistică” organizată în perioada 4-30 martie 1926 13 . Presupunem
că opțiunea artistului s-a întemeiat pe o mai întinsă popularitate a savantului
de la Câmpina și pe spectaculozitatea portretului

La acea dată – 1927 – a plasării celor două busturi ale foștilor directori
generali ai Arhivelor Statului, sediul central al instituției se găsea în cartierul
Uranus, în interiorul mănăstirii Mihai Vodă. După cum se știe, în timpul
guvernului Crețulescu, Arhivele sunt reorganizate, responsabilitate
14
încredințată lui Cezar Boliac (pentru 1864-1866) , primind ca locație
mănăstirea Mihai Vodă, intrată în proprietatea statului după Legea
secularizării averilor mănăstirești. Dintre directorii instituției de la sfârșit de
secol 19 și început de 20 s-au impus Bogdan Petriceicu Hașdeu, între 17 mai
1876 și 1 aprilie 1900 și Dimitrie Onciul, 1 aprilie 1900 – octombrie 1923.
Sub directoratul lui Dimitrie Onciul, prin stăruitoare demersuri întreprinse pe
lângă guvernele României, în incinta mănăstirii, pe locul vechilor pivnițe, se
construiește Palatul Arhivelor Statului, după planurile arhitecților Petre
Antonescu, Cristofi Cerchez, Al. Băicoianu și M. Gabrielescu.

O hartă din acei ani plasează complexul – biserica Mihai Vodă cu Palatul
Arhivelor Statului – între B-dul Principele Mircea, Splaiul Independenței și
strada Arhivelor, continuată de strada Sapienției, ambele intersectate de strada
Mihai Vodă.
Busturile celor doi savanți dominau înălțimea din vecinătatea mănăstirii
Mihai Vodă și a palatului Arhivelor Statului și în deceniile opt –nouă ale
secolului trecut. Ghidurile turistice ale Bucureștiului le consemna și îndruma
13 Catalogul i-a înscris lucrările la poziția 143, Idem, p. 11.
14 A fost urmat de Constantin D. Aricescu ( 1869-1870, 1871-1876), Lui Dimitrie Onciul, la conducerea Arhivelor
Statului au succedat Constantin Moisil (1923-1938), Aurelian Sacerdoțeanu (1938-1953). După evenimentele din
Decembrie 1989, directori au fost Ioan Scurtu (1991-1997), Mihai Lungu ( 1997-2007).
 curioșii, indicând pe sculptorul realizator, adresa și mijloacele de transport în
comun15.
În anii 1985- 1986, când zona a fost amenajată pentru a se construi noul
Centru Civic – Palatul Parlamentului înconjurat de sediile unor ministere –
biserica Mihai Vodă a fost salvată prin translație 16, iar vechiul Palat al
Arhivelor demolat. În iureșul demolărilor și haosul care domnea pe șantierul
demolărilor, bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu a dispărut, fiind salvat,
printr-o acțiune personală a muzeografei Speranța Diaconescu de la Muzeului
de Istorie și Artă al municipiului București, doar acela al bucovineanului
Dimitrie Onciul. A fost predat în custodie și depozitat în subsolurile
amintitului muzeu17. Cum în 1993 se împlineau 70 de ani de la moartea
savantului, direcțiunea Arhivelor Statului, a organizat o Sesiune științifică ale
cărui lucrări au avut loc în ziua de 15 martie 1993 și au continuat demersurile
pentru identificarea bustului și amenajarea unui spațiu spre a fi expus din nou.
În acest context a fost descoperit bustul lui Dimitrie Onciul, grație lui Virgil
Teodorescu, unul dintre cei doi directori ai Arhivelor Statului, când director
general era prof. univ. dr. Ioan Scurtu.
La împlinirea a 165 de la naşterea lui Dimitrie Onciul, profesorul Ioan Scurtu
relata într-un articol publicat în presa vremii despre avatarurile întâmpinate
pentru identificarea bustului și lucrările întreprinse pentru reamplasarea
bustului18. Noul monument avea un alt soclu, preluat de la un monument din
Parcul Herăstrău, rămas fără portret (chiriaș).
Dimensiunile postamentului, soclului și bustului:
postament = 156 cm x 150 cm x 15 cm h.

15 Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu, București Ghid turistic, București, Editura Sport-Turism, 1980, p. 81. Prima
ediție a Ghidului apăruse în 1978. Se indica eronat, anul 1925, ca dată a realizării bustului.
16 Biserica, cu o greutate de 3.100 tone, pe durata translației a suportat cinci mișcări în spațiu, care au debutat la 7
octombrie 1985 și s-au finalizat în a doua jumătate a lunii februarie 1986.
În baza planului întocmit, biserica a fost translată pe distanţa de 289 m în direcţia est și co borâtă de la cota 78,35 m
la cota 72,45 m, ceea ce reprezintă o diferenţă ele nivel el e 6,20 m. Clopotniţa, situată la est de biserică, la o distanţă
de 20,30 m , a fost deplasată pe aceeaşi cale de rulare cu a bisericii pe distanţa d e 255,29 m și coborâtă 4,97 m.
Operațiunea de translație (Proiect elaborat în cadrul Institutului de proiectare ”Proiect București” de o echipă
coordonată de Dr. ing. Eugeniu I. Iordăchescu, cu arh. Fotină Ruxandra, ing. Popescu Sandală, ing. Filimon
Inocențiu, proiectanți Dorojan Mihaela și Nica Nica Nicolae) s-a efectuat între 7 octombrie 1985 și februarie 1986,
cf. dr.ing.Eugeniu I. Iordăchescu, Translația a două monumente istorice și de arhitectură bucureștene , în „Revista
Muzeelor și Monumentelor”, anul 1986, XVII, nr. 2, p. 70-71.

17 Salvaarea bustului se datorează unei acțiuni personale a muzeografei Speranța Diaconescu, de la Patrimoniul
Cultural al municipiului București, cf. Virgiliu Z. Teodorescu, op. cit., p. 101, nota 77.
18 Ioan Scurtu, Despre cinstirea înaintașilor: Dimitrie Onciul, în „ Cotidianul”, 9 ianuarie 2021, sursa :
https://www.cotidianul.ro/author/ioan-scurtu/
 soclu, baza, cub = 83 cm x 83 cm x 50 cm h.
soclu, corp = 66 cm x 62 cm x 153 cm h.
bust = 80 cm x 40 cm x 80 cm h.

Festivitatea de inaugurare s-a desfăşurat în ziua de 19 octombrie 1994, cu o

largă participare. Între cei prezenţi s-au aflat consilierul prezidenţial Marius
Guran, secretarul de stat Ghicu Paşcu, Constantin Buşe – prorector al
Universităşii din Bucureşti, Zoe Petre – decanul Facultăţii de Istorie,
academicienii Dan Berindei şi Ştefan Ştefănescu, Oltea Cojocaru.
După ce bustul a fost sfinţit de Sebastian Ilfoveanu, arhiepiscop-vicar al
Arhiepiscopiei Bucureştilor, eu am rostit un cuvânt omagial, iar Virgil
Teodorescu a vorbit despre sculptorul Mihai Onofrei şi avatarurile
monumentului. Cei 20 de studenţi şi studente ai Facultăţii de Arhivistică au
depus, fiecare, câte o floare la baza soclului19.
Evenimentul era relatat și de academicianul Ștefan Ștefănescu, el însuși
fiind unul dintre vorbitorii care au evocat personalitatea și contribuțiile
științifice ale lui Dimitrie Onciul. În context, a amintit omagiu adus de D.
Onciul memoriei lui M./ Kogălniceanu în sesiunea Academiei, ținută la Iași
între 14-27 octombrie 1918: Popoarele care nu ştiu să preţuiască şi să
onoreze pe oamenii lor mari – spunea D. Onciul – nu merită să-i aibă.
Poporul românesc a ştiut şi va şti să dea dovadă că i-a meritat şi-i merită.
Onorând aici (la Iaşi) memoria lui M. Kogălniceanu onorăm Academia
Română, al cărei membru şi prezident a fost, onorăm neamul românesc ce ni
l-au născut şi pentru a cărui înălţare a lucrat şi luptat, închinându-i
activitatea şi viaţa. Gloria lui este şi gloria noastră"20.

În realizarea bustului, sculptorul Mihai Onofrei s-a încadrat

academismului, dar a reușit să sugereze, prin volume și detalii – precum
bogata podoabă capilară, mustățile lungi și barba cârlionțată – portretul
19 Ioan Scurtu, op. cit. loc. cit.
20 Ștefan Ștefănescu, Un monument lui Dimitrie Onciul, în „Analele Bucovinei”,An II, 1995, nr. 1, p. 218-219,
unui patriarh înțelept, dar ferm în convingerile sale. Prin accesorii,
precum ochelarii, îi conferă neliniștea cercetătorului preocupat a găsi
răspunsuri în documente și cărți.
În partea inferioară a bustului sunt incizate, cu majuscule, următoarele
texte : în față, dreapta-jos M. ONOFREI 1926, iar pe latura din stânga, jos, a
„AS. ARTA ROMANA, TURNĂTORIE 1926”. Nu ne sunt cunoscute
motivele pentru care dezvelirea /sfințirea a fost făcută abia în toamna anului
următor.
La numai un an de la dezvelirea bustului din vecinătatea Arhivelor
Statului din București, comunitatea academică și autoritățile orașului în care
și-a făcut studiile, îl omagia printr-un alt monument.
bust Dimitrie Onciul:

Era tot un bust turnat în bronz, realizat de sculptorul Corneliu Medrea,

care a fost inaugurat la 26 octombrie 192 și amplasat în grădina căminului
"Junimii" din str. Universităţii (actualul număr 33). "Junimea" a fost o
societatea studenţească din Bucovina, cel dintâi preşedinte fiind Dimitrie
Onciul. Pe un postament de beton armat se înălța un soclu placat cu piatră,
terminat în consolă pe care era așezat bustul marelui istoric. Maniera de
tratare nu diferă de aceea practicată de sculptorul Mihai Onofrei.
 Monumentul-bust s-a aflat pe acel loc, probabil, până la ocupaţia
sovietică din iunie 1940. În iulie 1941 oraşul Cernăuţi era eliberat de Armata
Română dar bustul nu a fost reașezat pe soclul rămas fără ilustrul chiriaș
încât, o notă inserată în paginile „Revista Bucovinei” din decembrie 1942,
informa că „Dimitrie Onciul a avut cândva, în grădina căminului „Junimii”
cernăuțene un bust de bronz, pe care l-au înlăturat bolșevicii. După unele
afirmații acest bust s-ar cocli undeva, prin subsolurile unei înalte instituții de
cultură de aici” și, în final, se întreba : „De ce ? ”21.

Răspunsul îl găsim în numărul următor al aceleiași publicații cernăuțene,

din ianuarie 1943, care venea cu o informației reparatorie:

Bustul lui Dimitrie Onciul, a cărui inexplicabilă dosire în mucegaiul

beciurilor unei foarte înalte instituții de cultură cernăuțeană am notat-o în
numărul trecut, a fost salvat mulțumită Facultății noastre de Teologie și e
pus în sala profesorilor acelei Facultăți, unde se găsește bine păstrat, până
ce vremurile vor îngădui așezarea lui din nou pe soclul din grădina
căminului „junimea”22.
Cercetările întreprinse până acum nu ne-au condus spre un răspuns, dar nu
dezarmăn !
Cea din urmă memorie în bronz a istoricului D. Onciul se află la Straja,
dezvelită cu prilejul

21 Revista Bucovinei , Decembrie 1942, nr. 12, Cernăuți, p. 474.

22 Revista Bucovinei , ianuarie 1943, nr. 1. Cernăuți, p. 48. Nota era semnată de D.V, probabil inițialele unuia
dintre cei doi colaboratori ai publicației din Cernăuți: Dragoș Vitencu și Dragoș Vicol.