Caracterizarea lui Ghiță

Ghiță, protagonistul masculin al nuvelei Moara cu Noroc de Ioan Slavici,

ilustrează în literatura română, un mare defect al societății contemporane, setea de
înavuțire. Complexitatea cu care este descris încă de la început, îl clasează în
categoria personajelor rotunde, acesta evoluând material și involuând treptat,
spiritual. Este construit prin tehnica analizei psihologice, urmărindu-se procesul
dezumanizării prin prisma patimii banilor, reprezentând tipologia cârciumarului
necinstit. Cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin
ilustrează consecințele nefaste ale pierderii principilor morale, a sinelui și a
familiei, se arată slab în fața tentațiilor, acestea ducând într-un final, la un sfârșit
tragic și ireversibil, devenind astfel, o victimă a destinului.
Statutul social, psihologic și moral trebuie analizat din două mari perspective,
perioada dinaintea apariției lui Lică în viața sa, când Ghiță cunoaște o perioadă
prosperă, unde valorile adevărate ale familiei sunt evidențiate, iar iubirea și liniștea
nu erau o problemă. Cealaltă perioadă, cea a întovărășirii cu Lică, când apare în
subconștientul lui Ghiță, o atracție malefică pentru bani și bogăție, care mai târziu,
duce la o înstrăinare față de familie și chiar de propria persoană.
Ghiță trăiește o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri, pierzând
treptat, singurele lucruri care îi oferă putere și care-l fac fericit: încrederea în sine,
încrederea celorlalți și încrederea soției sale, Ana. La început, Ghiță este
nemulțumit de banii câștigați ca un simplu cizmar, așa că își asumă
responsabilitățile familiei și decide să-și schimbe complet viața luând în arendă o
moară, cu scopul de a-i oferi familiei un trai mai bun și de a-și împlini visul de a
avea o mică afacere. Astfel, Ghiță, apare în ipostaza unui mic întreprinzător,
inteligent și amabil, fiind apreciat de clienții săi, ba chiar, având abilitatea de a le
crea comfort, plăcere și liniște. După venirea lui Lică, acumularea banilor pe căi
necinstite, îi produc o mai mare satisfacție. Acestea vrea să se autoiluzioneze
crezând că faptele sale sunt scuzate de nevoia de a evolua pe plan financiar, dar
acestea duc la o înstrăinare și necomunicare față de familie. La început, Ghiță este
curajos, ia inițiativa plecării, dar pe parcurs, devine sceptic, fricos și începe să
perceapă familia ca pe o povară. (Ghiță întâia oară în viață lui ar fi voit să n-aibă
nevastă și copii...vedea banii grămadă înaintea sa...de dragul acestui câștig ar fi
fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie). Naratorul precizează că
slăbiciunea lui Ghiță pentru bani este mai puternică decât pentru propria familie:
nu-l lăsa inima să părăsească locul în care în scurt timp putea să se facă om cu
stare. Ghiță se înșală crezând că îi este prieten sămădăului și nu slugă, este
orgolios și vrea un raport de putere egal. Din punct de vedere moral, Ghiță intră în
categoria personajelor imorale. Acesta are capcitatea intelectuală de a destinge
binele de rău, dar în pofida acestui fapt, el alege răul. Nivelul maxim al
dezumanizării îl constituie uciderea soției. Ghiță o omoară pe Ana pentru că o
iubește într-un mod greu de înțeles pentru condiția umană, dar mai ales, el vrea să
se liniștească crezând că o face pentru binele ei, pentru a nu trece prin aceleași
procese chinuitoare de conștiință. Însă, el o omoară tot din scopuri proprii.
Incapabil să-și asume vinovăția pentru cele întâmplate, Ghiță răfulează. Știind că
prezența Anei în viața sa îl va face să-și amintească de toate greșelile făcute, se
răzbună pe ea, luându-i viața. Astfel, Ghiță depășește limita normală a unui om
care aspiră spre o firească satisfacție materială și socială. Patima pentru bani și
fascinația diabolică a personalității sămădăului îl determină să ajungă pe ultima
treaptă a degradării morale. Sfârșitul lui și al celor care-l înconjoară este în mod
inevitabil tragic.
Ghiță este caracterizat în mod direct de către narator, prin portretul fizic și
moral:înalt și spătos, om harnic și sârguitor. La început, cârciumarul este un ins
energic, cu gustul riscului și al aventurii. Pe parcus, personajul se schimbă, iar
naratorul scoate în evidență acest fapt devenise tot mai ursuz, încât îți venea să te
sperii de dânsul. Apariția lui Lică la moară tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel
interior, al lui Ghiță. Naratorul surprinde transformările personajului: Ghiță devine
de tot ursuz, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te
sperii de el, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, iar când se mai juca, rar, cu
Ana își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe braț. Devine mohorât,
violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînțelese față
de Ana, se poartă brutal cu cei mici. Există nenumărate situații în care
protagonistul se autoanalizează evidențiind astfel conflictul interior puternic.
Personajul se consideră nevinovat asemănându-se cu un cocoșat care își duce în
spinare cocoașa Nici cocoșatul nu e vinovat de cocoașa pe care o duce în
spate...Ce să-mi fac dacă Dumnezeu nu mi-a dat o voință mai tare. Sub pretextul
că voința superioară îi coordonează gândurile și acțiunile, Ghiță devine laș, fricos
și subordonat în totalitate Sămădăului. În plus, se îndepărtează din ce în ce mai
mult de Ana îi era parcă n-a văzut-o demult și parcă era să se despartă de dânsa,
aruncând-o în brațele sămădăului Joacă muiere, parcă are să-ți ia ceva din
frumusețe. Ghiță este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta își dă seama că
Ghiță este un om de nădejde și chiar îi spune acest lucru Tu ești om, Ghiță om cu
multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș
râde și de dracul și de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă știu
alăturea cu un om ca tine. Totuși, sămădăului nu-i convine un om care să nu-l țină
de frică și de aceea, treptat, distruge imaginea celorlalți despre cârciumar ca om
onest și cinstit. Astfel, Ghiță se trezește fără voie implicat în jefuirea arendașului și
în uciderea unei femei. Este închis și i se dă drumul acasă numai pe chizășie. La
proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Are totuși
momente de sinceritate, de remușcare, când își cere iertare soției și copiilor Iartă-
mă, Ano! Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața
pământului. Ai avut tată om de frunte, ai neamuri oameni de treabă și ai ajuns să-
ți vezi bărbatul înaintea judecătorului. Bătrâna îl apreciază pe Ghiță, dar îi
recunoaște și slăbiciunea ginere harnic, îi râde inima când își vede sporul. Ana,
soția sa, îl umilește pe Ghiță fără nicio valoare în fața lui Lică o muiere îmbrăcată
în haine bărbătești. Jandarmul Pintea are o încredere exagerată în Ghiță om cinstit
și vrăjmaș al lui Lică.
Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, nu se
poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa, mai ales că
tentația îmbogățirii, dar și a existenței în afara normelor etice sunt enorme (se
gândea la câștigul pe care l-ar putea face în tovărășia cu Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa și i se împăienjeneau parcă ochii)
Ghiță este caracterizat în mod indirect prin comportament ca fiind un om fricos,
mincinos, ipocrit, ( secvența judecății) stăpânit de patimă, interesat de imaginea
publică , indecis în legătură cu plecarea de la han( scena numărării banilor), și
criminal( scena omorârii Anei). Astfel, Ghiță este un Lică în devenire. La început
este un cârciumar prosper, comunicativ, afectuos, pe urmă, un cârciumar amenințat
de Lică și devine astfel, irascibil, oscilant, apoi, ca aliat al lui Pintea, este ipocrit,
tulburat și dezumanizat.
În relație cu Lică, apar diferențele de statut social. Din punct de vedere moral,
personajele ajung la același nivel: Ghiță se dezumanizează, iar Lică exercită
infleunțe negative asupra celorlalți. Relația cu Ana este una conflictuală și se
ajunge în final, la crimă. Ghiță este vinovat de transformarea sufletească a soției,
tot așa cum Lică este responsabil de transformarea lui Ghiță. Ghiță alege un om
străin căruia să i se destăinuie și nu pe Ana care îi este parteneră de viață. Chiar
dacă el se înstrăinează, pentru moment, Ana încă îl iubește (Țin la tine, țin cu toată
inima), dar ulterior îl va accepta pe Lică alegând astfel să se răzbune. În relație cu
Pintea, este nesincer, ascunzându-i faptul că primește bani falși de la Lică.
În ceea ce privește limbajul, Ghiță folosește un registru verbal popular, iar
secvențele de monolog reliefează frământările sale interioare. Aspirațiile și
dorințele sale îl urcă pe treapta materială, devenind astfel, doar o victimă nefericită
a destinului și a consecințelor faptelor sale.
În concluzie, Ghiță ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire și a
procesului de dezumanizare prin tehnici minuțioase de investigație psihologică.
Naratorul are o atitudine satirică și ironică în legătură cu evoluția sa materială, dar
și cu involuția sa spirituală. Ironia asupra dorinței de îmbogățire prin luarea în
arendă a Moarei cu Noroc, se dovedește a fi un simbol al destinului tragic al lui
Ghiță, dar și a tuturor personajelor ce au greșit de-a lungul acțiunii.