Ghiță

Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj „rotund”, al cărui destin
ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Potrivit esteticii realiste, personajul este tipic
pentru o anumită categorie socială, Ghiță reprezentând tipul parvenitului. Dezumanizarea
protagonistului este urmărită prin analiză psihologică.

Autorul urmărește oscilația permanentă a protagonistului între dorința de a rămâne atașat de familie și
dorința de a se îmbogăți pe căi necinstite. Este o oscilație care declanșează drama interioară, pentru că
personajul este conștient permanent de greșelile sale.

Statutul inițial al personajului este favorabil din punct de vedere moral și psihologic, deși modest în plan
social. Ghiță, cizmar sărac, dar om harnic și cumsecade, soț iubitor, ia în arendă cârciuma de la Moara cu
noroc pentru a câștiga rapid bani, ca să-și deschidă un atelier și să asigure un trai mai bun familiei sale.
După venirea la han a Sămădăului, „un om rău și primejdios”, el se înstrăinează de familie și se
dezumanizează treptat. Lică se folosește de slăbiciunea cârciumarului pentru bani și îl atrage în afacerile
sale necurate, îi strivește personalitatea și îi distruge relația cu familia.

Nuvela psihologică prezintă dezumanizarea protagonistului, care este generată de lăcomie și

manifestată prin înstrăinare față de familie, minciună, răzbunare, dar și crimă. Ghiță își pierde liniștea
sufletească și pe cea a familiei pentru averea dorită, o fericire iluzorie. Procesul de înstrăinare a lui Ghiță
față de familie începe din momentul venirii lui Lică la cârciumă, care își impune încă de la început
regulile: „Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face
(...) Cred că ne-am înțeles!”.

Ghiță este lacom și nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne
cârciumar la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului: „El se gândea la câștigul pe care l-ar putea face în
tovărășie cu Lică, vedea banii înaintea sa și i se împăienjeneau parcă ochii”. Pentru a-și proteja familia,
Ghiță își ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge să își cumpere două pistoale, își face rost
de doi câini și își angajează încă o slugă, pe Marți. Devine interiorizat, mohorât, violent, îi plac jocurile
crude, se poartă brutal față de Ana și față de copii. Ghiță ajunge chiar să regrete faptul că are familie și
că nu își poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Sub pretextul că o voință superioară îi
ghidează gândurile și acțiunile, Ghiță devine laș, fricos, subordonat total Sămădăului. Dezumanizarea lui
Ghiță îl duce pe ultima treaptă a degradării morale când, de Paște, orbit de furie și dispus să facă orice
pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, drept momeală, în brațele Sămădăului. Acesta speră până
în ultimul moment că Ana va rezista influenței malefice a Sămădăului, însă, dezgustată de lașitatea lui,
ea i se dăruiește lui Lică. Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. Din soțul tandru și
responsabil, cârciumarul devine capabil de crimă. Ucigând-o pe Ana cea lipsită de apărare, Ghiță se
plasează pe poziția de forță în raportul călău-victimă, drept răzbunare că nu s-a putut poziționa așa față
de Lică. Din ordinul Sămădăului, Ghiță este împușcat de Răuț, iar cârciuma este incendiată.

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, psihologică, pentru că urmărește efectele
dorinței de îmbogățire, frământările personajelor și conflictul interior al protagonistului.