Eseu Joc/Joaca

Jucătorul - Fiodor Dostoievski

Din punct de vedere istoric, radacinile jocului se pierd în negura timpurilor. În opinia lui Johan
Huizinga, "jocul este mai vechi decât cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricât de incomplet
ar fi ea definita, presupune în orice caz o societate omeneasca, iar animalele nu l-au asteptat pe
om ca sa le învete sa se joace. Ba chiar se poate afirma, fara risc, ca civilizatia omeneasca nu a
adaugat nici o caracteristica esentiala notiunii generale".

Acțiunea începe la un hotel german din stațiunea Ruletenburg, aproape de cazinou. Naratorul
este Aleksei Ivanovici, un profesor tânăr pasionat de jocurile de noroc, care lucrează pentru
familia unui general rus. Generalul are o fiică vitregă, Polina Aleksandrovna, de care eroul
nostru este obsedat. În grațiile Polinei se mai află misteriosul francez Marchizul Des Grieux ( un
nobil sofisticat), și englezul Ashtley (un om de afaceri timid și extrem de bogat). Și ca să fie
puțin mai complicată povestea, generalul este falit și are datorii către francez, dar se crede la
adăpost deoarece are mari speranțe că o să se îmbogățească primind o moștenire importantă de la
mătușa lui din Moskova, despre care se crede că se află pe moarte – motiv pentru care tânăra lui
logodnică mai stă cu el. Doar că, în loc să primească telegrama mult așteptată care să-l anunțe
despre decesul mătușii sale, se trezește cu însăși mătușa pe cap, care a venit hotărâtă să nu-i lase
acestuia absolut nimic și, pe lângă asta, vrea să și meargă la faimosul cazinou ca să învețe să
joace la ruletă.

Deși romanul se prezintă scurt, este complet și bogat în evenimente, iar cele spuse de mine sunt
doar o mică parte din cele petrecute, însă mai multe n-am să relatez ca să nu afectez curiozitatea
cititorilor.

„Viața mi se frângea în două, dar din ajun mă obișnuisem de-acum să joc totul pe o carte. Poate
că-i adevărat că n-am rezistat în fața banilor și mi s-a urcat la cap. Peut être, je ne demandais
pas mieux.* Mi se părea că temporar, dar numai temporar se schimbă decorul.” (*Poate tocmai
asta îmi trebuia. Fr.)