Alexa Pașcu – „La braț cu viața”

„La braț cu viața” este ultimul volum semnat de către Alexa Pașcu,
cunoștință mai veche, despre care afirmasem la un moment potrivit că are
toate atuurile pentru ca numele său să nu se piardă printre veleitarii
literaturii. Acum, concret, m-aș opri mai în detaliu asupra acestei povești
scrisă în datele unui neoromantism cu punct de plecare în chiar felul de a
simți al autorului. Da, Alexa Pașcu are știința discursului, știe deopotrivă
să construiască un mic edificiu ale cărui interioare le așază la dispoziția
oricărui cititor interesat de o poveste „în limitele unei verosimilități totale”.
În fapt, asistăm la desfășurarea unui destin aparte, așezat cel mai
probabil sub semnul norocului. Nu aș rata momentul de a semnala încă
de la început crezul că personajul principal este întrucâtva o mască a
autorului, se întrevăd multe culoare desprinse din zodia numitorului
comun. Revenind, poate ca joc mai mult, naratorul poartă cu sine indicii
unei viziuni obiective, verbele fiind la persoana a treia. Și totuși... Toni
Drăgan este actantul prin excelență; viața acestuia poate echivala fericit
cu un scenariu de Hollywood. De altfel, întreg romanul ar putea fi
transformat cu destulă ușurință, cred, într-un scenariu cât se poate de
„apetisant” pentru mentalitatea consumeristă. Dar să ne înțelegem,
aceasta nu scade cu nimic valoarea intrinsecă a întregii scrieri. Firește, nu
am voie să aduc în fața lectorului propriu-zis „povestea”, dar nici nu pot
trece sub tăcere apetența pentru glamour, deoarece Toni Drăgan are din
plin toate datele unui donjuan apărut de nicăieri. Existența banală a unui
elev de liceu se va transforma peste noapte într-o poveste de succes. Din
pricina unor neînțelegeri în familie, băiatul își ia inima în dinți și își
părăsește casa, amintind cumva de clasicele saga sau chiar de
personajele lui Dickens – bănuiesc că o asemenea comparație ar putea
să pară forțată, însă ea trebuie contextualizată în realitățile românești
post-pseudo-revoluție. Băiatul o va întâlni în Constanța pe Rosemary, o
cântăreață de operă care se bucură de succes. Aproape magic, în orice
caz abia inexplicabil, Toni se bucură de aprecierile deloc simulate ale
starului iar treptat, crescut în casa acesteia, ajunge în postura inedită de
a ocupa casa, inima, patul. Cei doi se vor căsători și vor trăi câțiva ani într-
o armonie cu totul specială. Din păcate, venită ca din senin, o cruntă boală
curmă viața lui Rosemary, astfel că Toni e nevoit la circa treizeci și cinci
de ani să ia viața cumva de la început, chiar dacă, de această dată, nu
mai există deloc probleme financiare. Mai mult, Toni Drăgan echivalează
cu tiparul unui Făt-Frumos din basme: e un bărbat inteligent, cizelat – cu
un interes vădit pentru tot ceea ce e bun, frumos, scump -, dar și deosebit
de atrăgător – portretul său fizic amintește de vechile statui ale Greciei.
Toni Drăgan are așadar toate datele pentru a fi un „fericit”... Cu
toate acestea, dragostea pe care încă i-o poartă lui Rosemary nu îi dă
pace și face loc unei patimi aparte, e vorba de voluptatea pentru jocurile
de cărți. Amintind vag de celebrul personaj dostoievskian, Toni Drăgan se
va îndrepta către câteva din orașele pierzaniei, cele mai importante fiind
Monte Carlo și Las Vegas. Aici experimentează momente aparte, chiar și
câteva aventuri fugare. Rând pe rând, îl găsim la brațul unor femei de o
frumusețe răpitoare – Laura, Lolita Mancini etc. Viața sa se va zbate între
câștig și pierdere, atât în plan financiar, cât și în cel afectiv. Seria nopților
pierdute se întrerupe în momentul când este chemat în țară, din pricina
veștii că tatăl său se află pe moarte, victimă a unui stupid accident de
vânătoare. E unul dintre punctele cheie ale romanului, poate și cel mai
important – personajul își aduce aminte de sfaturile părintești: „Toni, cât
vei trăi, să ai grijă să nu te lași furat de beția bogăției și a puterii, să nu fii
robul banului și al jocurilor de noroc, nici să-ți satisfaci plăcerile umblând
din femeie în femeie, pentru că toate acestea îți pot distruge viața când
nici nu te aștepți!” De acum înainte, viața-i se va consuma sub imperiul
unei alte legi, aceea a normalității. Metaforic, aflat pe drumul reîntoarcerii
acasă, al unei redescoperiri, Toni Drăgan se va re-îndrăgosti cu adevărat
de Larisa, medic la unul dintre spitalele de renume ale Iașiului.
Deznodământul tuturor întâmplărilor nu mai are funcția de a șoca, ci se
așază firesc în destinul personajului.
„La braț cu viața” e poate încă un manifest în cheie specifică, aflat
în slujba ideii că viața e al naibii de frumoasă, că întâmplările nefericite ar
trebui topite imediat sub semnul încrederii în Dumnezeu. Dialogurile dintre
personaje sunt spumoase, plecând uneori dinspre un limbaj vag licențios,
până la o exprimare atentă, îngrijită, normată. Jocul personajelor convinge
în măsura în care acceptăm valoarea unui roman cu desfășurare aproape
exclusiv... pe orizontală. Una peste alta, Alexa Pașcu e un bonvivant,
demonstrează că are conștiința cuvântului, făcând din tot acest volum un
spectacol la care merită să îți iei bilet.

Marius Manta