Caracterizarea personajului Ghiţă din

nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Începutul de la „Moara cu noroc” până la frământările lui Ghiţă inclusiv pag. 1+7 rânduri din p2.

Ghiţă este personajul principal al nuvelei, unul dintre cele mai reprezentative personaje realiste din
literatura română. El este un personaj complex şi puternic individualizat, ilustrând consecinţele nefaste
pe care le are asupra omului setea de îmbogăţire.
Personajul este caracterizat prin mijloace indirecte (fapte, gânduri, relaţiile cu alte personaje) şi
directe, prin opiniile celorlalte personaje.
La început Ghiţă apare ca un om harnic, cinstit, curajos, dornic să ia în arendă hanul de la Moara cu
noroc pentru a câştiga suficienţi bani să-şi deschidă un atelier în care să aibă vreo zece calfe. Se
adaptează noilor condiţii şi în scurtă vreme calităţile lui îl fac sî fie apreciat de drumeţi. Bun meseriaş,
blând şi cumsecade se bucură alături de familie de câştigul cinstit. Viaţa lui Ghiţă se schimbă după ce la
han îşi face apariţia Lică Sămădăul, stăpânul neoficial al acelor locuri. Lică îşi impune voinţa în faţa lui
Ghiţă, iar viaţa acestuia se va schimba radical. Deşi iniţial Ghiţă are o atitudine dârză în faţa lui Lică,
aceasta se schimbă atât din teamă—Lică este un tâlhar fără scrupule—cât şi din dorinţa de câştig. Ghiţă
se schimbă, devine temător, nesigur, irascibil cu Ana şi copiii, se închide în sine. În sufletul său este un
permanent zbucium, problemele de conştiinţă fiind puse în evidenţă de autor mai ales prin monologul
interior.
Degradarea umană se produce treptat dar sigur. Ghiţă ajunge să regrete că are nevastă şi copii, şi ar fi
dorit să poată spune „prea puţin îmi pasă”, se îndepărtează de Ana, relaţiile dintre ei fiind tot mai reci.
Acţiunile, gesturile şi atitudiniile lui Ghiţă pun în evidenţă incertitudinea, nesiguranţa şi suspiciunea care
îl domină. Conflictul interior este tot mai puternic, în sufletul lui Ghiţă dându-se o luptă puternică între
fondul lui cinsitit şi ispita îmbogăţirii. Suflet complex şi labil este sfâşiat între dorinţa de a pleca de la
Moara cu noroc, rămânând cun om cinstit şi tentaţia pe care n-o mai poate controla, a lăcomiei de bani.
Ezitant şi laş, Ghiţă se afundă tot mai mult în faptele mârşave puse la cale de Lică. Ghiţă va deveni
complice la tâlhărie şi crimă prin mărturia mincinoasă pe care o depune în faţa judecătorilor.
Autoanalizându-se el dă vina pe firea lui slabă, găsindu-şi o scuză „aşa m-a lăsat Dumnezeu!...Nici
cocoşatul nu e vinovat că are cocoaşă...”. În momente de luciditate şi sinceritate Ghiţă îşi dă seama cât a
decăzut şi-şi cere iertare faţă de Ana şi faţă de copii „Iartă-mă măcar tu, Ano!...Sărmanii mei copii voi nu
aveţi un tată cinstit”.
De la complicitate la crimă, Ghiţă va ajunge el însuşi ucigaş, omorând-o pe Ana, căzând astfel pe cea
mai de jos treaptă a dezumanizării. Pentru greşelile comise, personajul va fi sancţionat pe măsură, el
fiind ucis din ordinul lui Lică. Deşi avea calităţi evidente, pe care chiar Lică le remarcase („Alături de tine,
Ghiţă, nu m-aş mai teme nici de dracul nici de tată-său”) Ghiţă se dezumanizează din cauza patimei
pentru bani.
După părerea mea, autorul a ilustrat în această nuvelă, prin destinul lui Ghiţă, consecinţele
distrugătoare ale setei de îmbogăţire. Patima pentru bani îl dezumanizează pe Ghiţă care de la omul
cinstit şi harnic cu o familie împlinită, ajunge complice la afacerile necurate ale lui Lică apoi ucigaş.