Caracterizarea lui Ghiță – Moara cu noroc

Ioan Slavici este considerat unul dintre marii clasici ai literaturii române,
alături de Eminescu, Creangă și Caragiale. Este un scriitor moralist, care a reușit
să se facă remarcat atât prin romanul „Mara”, cât și prin nuvelele: „Moara cu
noroc”, „Budulea Taichii” și „Popa Tanda”.
„Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul „Novele din
popor” și este prima nuvelă realist-psihologică a literaturii române. Aceasta
este realistă prin reconstruirea imaginii satului transilvănean de la sfârșitul
secolului al XIX-lea și psihologică deoarece personajele, produse ale mediului
social în care trăiesc, demonstrează că fac alegeri greșite care duc la
dezumanizarea lor.
Tema este reprezentată de dezumanizarea personajului principal, Ghiță,
în goana lui după îmbogățire. Propunându-și o îmbogățire rapidă, Ghiță ajunge
nu doar victima lui Lică, ci și victima propriei lăcomii, acest fapt urmând să aibă
implicații nefericite asupra sa și a familiei sale.
Ghiță este personajul principal al nuvelei, un personaj complex, care
evoluează din punct de vedere material, devenind bogat prin afacerile
necinstite făcute cu Lică, dar involuează dezumanizându-și propriul suflet din
cauza lăcomiei.
Din punct de vedere social, protagonistul este prezentat initial ca fiind
un cizmar sărac, care abia că nu avea bani să-și întrețină familia. Acesta era
căsătorit cu Ana, cu care avea un copil, locuind cu aceștia și cu soacra sa într-un
sat sărăcăcios. Cizmar fiind, acesta nu avea suficienți clienți în sat pentru a-și
putea îmbogăți starea financiară, astfel, decide să ia în arendă „Moara cu
noroc” pentru o perioadă de trei ani.
Sub aspect moral, Ghiță este un soț și un tată iubitor, care o învelea pe
Ana în timpul nopții. De asemenea, este cunoscut ca un bun meseriaș, un om
harnic, blând și cumsecade. În urma întâlnirii cu Lică, acesta devine din ce în ce
mai rece și mai rău la suflet, devenind imoral și pierzându-și treptat
umanitatea.
Statutul psihologic se află, de asemenea, într-o continua degradare: la
început, protagonistul este un bărbat puternic, care își asumă responsabilitatea
întreținerii întregii familii, se folosește de inteligență pentru a stabili planuri
clare de viitor: deschiderea unei afaceri după perioada de trei ani petrecută la
cârciumă. Lică se dovedește a fi mai puternic, deoarece reușește să pună
stăpânire pe mintea sa, folosindu-se de puterea banului, îl face să uite treptat
scopurile inițiale.
În ceea de privește modalitățile de caracterizare, se remarcă cea directă,
realizată de către narator prin portret fizic: „Ghiță este înalt și spătos” și
portret moral: „om cu minte”, dar și de către celelalte personaje: bătrâna îl
consideră initial „harnic și strângător”, iar Ana, spre final, „muiere îmbrăcată în
haine bărbătești”. Ghiță se autocaracterizează, recunoscându-și patima pentru
bani și incapacitatea de a o controla: „Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare
decât voința mea?”.
Prin intermediul caracterizării indirecte, prin faptele, gesturile,
comportamentul, vorbele și atitudinea față de celelalte personaje se
conturează portretul moral al protagonistului, dominat de lăcomie.
Există numeroase episoade semnificative cu privire la construcția
personajului principal, Ghiță, personaj complex, prezentat pe parcursul
degradării sale. Spre exemplu, scena în care Sămădăul trece pragul Morii cu
noroc reprezintă începutul procesului de degradare a protagonistului, Lică fiind
declanșatorul acestui proces. De asemenea, aici se naşte conflictul interior,
psihologic, din sufletul lui Ghiţă între dorinţa de a rămâne om cinstit şi tentaţia
de a se îmbogăţi alături de Sămădău, specific prozei psihologice. La început,
Ghiță este dedicat familiei, numără banii împreună cu soția și soacra, este un
bărbat cu principii, care dorește să își câștige banii cinstit. După întâlnirea cu
Lică, patima pentru bani reușește să pună stăpânire pe el, începe să se
îndepărteze de familie, să ascundă lucruri de soția sa, acceptă bani murdari de
la Lică, intră în complicitatea femeii văduve, participând la furtul arendașului,
aspect prezentate pe parcursul desfășurării acțiunii. Acest destin este sugerat
încă din incipit de drumul către Moara cu noroc, un drum bun la început, care
devine rău după întâlnirea unui pripor.
Un alt episod elocvent îl reprezintă finalul operei, punctul maxim al
degradării protagonistului, în care acesta pleacă de la han. Deși se afla într-un
moment de luciditate, conștientizând gravitatea situației în care se afla și
faptul că această cârdășie cu Lică a ajuns prea departe, acesta o impinge pe
Ana în brațele „inamicului”, deoarece pleacă după jandarmul Pintea. Din cauza
îndepărtării celor doi soți datorată lipsei de comunicare, Ana se dăruiește
Sămădăului, întrucât el e om și nu „muiere îmbrăcată în haine bărbătești” ca și
Ghiță, care a început să o neglijeze ca femeie. Întorcându-se ulterior la moară,
Ghiță o pedepsește pentru infidelitate, înjunghiind-o în inimă, demonstrând
lipsa totală a principiilor. Acesta sfârșește, de asemenea, omorât de Răuț, ca o
plată pentru faptele săvârșite față de celelalte personaje.
Titlul operei este simbolic, având dublu sens: sensul propriu de „moară”
unde se macină boabele și cel figurat, care evidențiază faptul că această
macină destine umane, în special pe al lui Ghiță, care va fi distrus tocmai de
dorința de îmbogățire care l-a determinat să ia în arendă hanul. Termenul de
„noroc”, în folclor, avea conotație negativă, fiind asociat cu un pact cu diavolul,
marcat în nuvelă de cârdășia cu Lică.
Personajul principal, Ghiță, trăieşte un puternic conflict interior, oscilând
între dorinţe puternice, dar contradictorii: dorinţa de a rămâne om cinstit, pe
de o parte, şi dorinţa de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. În
conştiinţa personajului principal acest conflict duce la pierderea încrederii în
sine, fapt care, în planul exterior, afectează grav relaţiile sale de familie. De
asemenea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea
dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.
Structural, nuvela este alcătuită din 17 capitole fără titlu, numerotate cu
cifre romane, existând o puternică legătură între primul și ultimul capitol,
asigurând ideea de sfericitate a operei, o altă trăsătură a realismului. Incipitul
nuvelei este reprezentat de afirmația bătrânei soacre a lui Ghiță atunci când
află de intenția ginerelui de a lua în arendă „Moara cu noroc”: „Omul să fie
liniștit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te
face fericit”. Acesta ignoră vorbele bătrânei, din cauza nevoiei, dar si a dorinței
de îmbogățire, neștiind că acestea se vor adeveri. Tot bătrâna concluzionează
în ultimul capitol: „Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dată”,
finalul fiind tragic, dar moralizator: vina și degradarea sa treptată îi fac moartea
iminentă.
Prin urmare, Slavici reușește să construiască un personaj realist specific
unei opere psihologice, prezentat pe parcursul degradării sale interioare.