Tema și viziunea despre lume în „Moara cu noroc” de Ioan Slavici

Ioan Slavici este un important prozator român de la sfârșitul secolului al XIX-lea, unul dintre
cei patru mari clasici ai literaturii române pe lângă Creangă, Eminescu, Caragiale. Publică în
1881 Moara cu noroc, în volumul Novele din popor, scriere ce devine reprezentativă pentru
ilustrarea viziunii autorului asupra vieții rurale, caracterizată de o notă profund tradițională.

1.Încadrarea într-o specie/ curent

Ca specie este o nuvelă, având un singur fir narativ (viața lui Ghiță și a familiei lui), un
conflict major (între Ghiță și Lică, sau conflictul interior al lui Ghiță) și un singur personaj
puternic individualizat (Ghiță). Este o nuvelă psihologică pentru că evidențiază conflictul
interior al lui Ghiță între cinste, corectitudine și iubirea de bani. Pentru redarea stărilor sale
psihice sunt folosite tehnici ca monologul interior, evidențierea elementelor nonverbale și
paraverbale (rânjetul, învinețirea Anei din joacă). Aparține realismului prin tematică socială
(lăcomia de bani), perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent, prin tonul
impersonal, neutru. Personajele reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală
de caracter: Ghiță- lacomul, Lică- tâlharul. Se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât
mai fidelă a mediului, iar elemente de cronotop sunt reale: Arad, Ineu, Oradea Mare etc.

2. Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema este socială, deci realistă, și ilustrează consecințele nefaste și dezumanizante

ale dorinței de îmbogățire a personajului Ghiță. Secvența inițială surprinde plecarea la moară
contrar sfatului bătrânei. Vorbele ei: „— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e
vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit…” ilustrează ideile naratorului care se
ascunde în spatele acestui personaj. Aceasta concepție despre existență (fericirea omului nu
stă în bogăția sa) se va verifica în secvența finală, în care, ajungând împreună cu copiii la
hanul incendiat, ea recunoaște că destinul pedepsește pe cei ce cutează să îl înfrunte:
„Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!…”. Focul are aici rol purificator.

Viziunea despre lume se dovedește clasică: ca în majoritatea operelor lui Slavici

sunt susținute valorile morale precum familia, cinstea, adevărul (vezi sfaturile bătrânei) și
condamnate viciile: lăcomia lui Ghiță, hoția sămădăului. Personajele care încalcă această lege
morală sunt aspru pedepsite.

3. Elemente de structură

Titlul conține pe de o parte un element de spațialitate- moara. În trecut funcțională apoi lăsată
de izbeliște, cu lopețile frânte și acoperișul ciuruit, apoi transformată în cîrciumă, loc de popas
pentru drumeții obosiți ce vin sau pleacă spre „locurile rele”. Pe de altă parte titlul conține și
un element de destin, norocul. Remarcăm nuanța ironică folosită de autor întrucât moara se va
dovedi fatală pentru destinul familiei lui Ghiță.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul omniscient, obiectiv, narațiunea este la persoana
a III-a. Deși este o scriere realistă, autorul își maschează discret opiniile în spatele bătrânei,
personaj cheie ce denotă înțelepciunea populară și viziunea despre lume a autorului.
Subiectul

Expoziţiunea prezintă personajele nuvelei: Ghiţă, Ana, copilul, soacra. Locul ales de Ghiţă
pentru a se muta denotă semnele părăsirii: vechea moară are „lopeţile rupte” şi
„acoperământul ciuruit”. Cele cinci cruci din faţa morii semnifică binecuvântarea (locul nu a
fost uitat de Dumnezeu) dar şi prevestirea tragică: li se vor adăuga şi altele în scurt timp.
Pentru început câştigul cârciumarului este mulţumitor. Ghiţă se dovedeşte a fi un om harnic şi
întreprinzător, urmărindu-şi cu perseverenţă scopul, ajutat de soţia sa, Ana.

Intriga nuvelei este momentul apariţiei lui Lică Sămădăul la han. El întruchipează forţa răului
care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiţă. Capacitatea sa de a domina este evidentă
încă de la început, din momentul în care îşi face apariţia la han: „Eu sunt Lică Sămădăul! …
Multe se zic despre mine[…] multe vor fi adevărate şi multe scornite.”. Lică i se adresează
poruncitor lui Ghiţă şi îi atribuie, fără a-l consulta, rolul de informator al său. Prima reacţie a
lui Ghiţă este aceea de a se apăra, dar, în scurt timp îşi dă seama că Lică este stăpânul
locurilor şi că, în faţa lui, noul venit este complet lipsit de apărare. Deşi este avertizat de Ana
de influenţa malefică a Sămădăului, Ghiţă devine părtaş nelegiuirilor lui Lică din dorinţa
obsedantă de a face avere. Astfel ajunge să depună mărturie mincinoasă în favoarea lui Lică şi
primeşte de la el porci furaţi. Banii pe care i-i restituie Lică sunt şi ei dovada incontestabilă a
jafurilor comise de acesta. În aceste momente de degradare, singura speranţă de reabilitare
pentru Ghiţă este apariţia jandarmului Pintea, cel care îşi jurase să-l închidă pe Lică, fostul său
tovarăş de tâlhării. Cârciumarul adoptă însă o atitudine duplicitară faţă de acesta: pe de o parte
se aliază cu el, pe de altă parte rămâne prieten cu Lică. Orbit de dorinţa de câştig, Ghiţă nu
pleacă de Paşte împreună cu familia la Ineu ci rămâne cu Ana la han ştiind că li se va alătura
şi Lică. Acesta din urmă provoacă gelozia soţului care se hotăreşte să finalizeze planul de
răzbunare. O sacrifică pe Ana, împingând-o în braţele lui Lică, şi pleacă după Pintea.

În punctul culminant Ghiţă o ucide pe Ana nesuportând gândul că a fost înşelat, după care este
împuşcat de Răuţ. Urmărit de Pintea, Lică se sinucide violent, izbindu-se cu capul de
trunchiul unui copac, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfacţia închiderii sale.
În deznodământ, hanul este cuprins de un foc mistuitor care purifică locul de toate nelegiuirile
petrecute acolo.