Sunteți pe pagina 1din 6

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr.

3/2010

ASPECTE JURIDICE PRIVIND JURICAL ASPECTS REGARDING


MALPRAXISUL MEDICAL MEDICAL MALPRACTICE

Cristian IORGA, Doctor în medicina, Cristian IORGA, PhD, Assistant Professor


Asistent universitar UMF “Carol UMF “Carol Davila” Bucureşti, General
Davila” Bucureşti Surgery Department “Sf. Pantelimon”
Clinica de chirugie generală Sp. Hospital, Bucharest
“Sf. Professor PhD Pantelimon MANTA,
Pantelimon” Bucureşti Faculty of Juridical Sciences and Letters,
Prof. univ. dr. Pantelimon MANTA, „Constantin University of Tg-Jiu
Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere, Cristina PUŞCU, Candidate to PhD,
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg- General Surgery Department “Sf.
Jiu Cristina PUSCU, doctorand, Clinica de Pantelimon” Hospital, Bucharest
chirugie generală Sp. “Sf. Pantelimon”
Bucureşti
Abstract: I have made the presentation of the
present legislative framework regarding the medical
Abstract: Am realizat prezentarea cadrului malpractice, starting from the first enactment of the
legislativ actual cu privire la malpraxisul medical, de Law regarding the reform within the healthcare in
la prima adoptare a Legii privind reforma în 2006 with further amendments and addenda (the
domeniul sanitar în 2006,cu amendamentele şi latest amendment was adopted in 2010). It has herein
completările ulterioare (ultimul amendament adoptat appeared a continuous concern for the reconcilability
în 2010). Reiese o continuă preocupare pentru of our legislation with the European legislation for
armonizarea legislaţiei noastre cu cea europeana, în the purpose of simplifying the working procedures.
sensul simplificarii procedurilor de lucru. Deşi aceste Although these laws have been in our country for
legi există de aproximativ 5 ani în ţara noastră se almost 5 years, it can still be hold that there are some
constată în continuare prezenţa unor neconcordanţe disparities between the law of malpractice and the
între legea malpraxisului şi prevederile Codului stipulations of the Penal Code.
Penal.
Keywords: medical malpractice, the Penal
Cuvinte cheie: malpraxis medical, Codul Code, the Law on reform within the healthcare field
Penal, Legea privind reforma în domeniul sanitar

The medical profession, by its


Profesiunea medicală, prin specificity, is subject to compliance with ethic
specificul ei, este supusă respectării unor and legal rules.
norme deontologice şi juridice. The codes of professional ethics
Normele deontologice (raspunderea (professional medical liability) are governed
profesională medicală) sunt reglementate by the Code of Ethics of the Romanian
de Codul Deontologic al Colegiului Medical Council. This respects the
Medicilor din România. Acesta respectă international medical ethics standards which
normele internaţionale de deontologie are contained in the Declaration of Geneva in
medicală cuprinse în Declaraţia de la 1948.
Geneva din 1948 după Codul de la The professional liability is the result
Nǖrnberg (1947) şi amendată în 1983 de of the infringement of the rules specific for
către Asociaţia Mondială Medicală. the profession, without prejudice to any
Raspunderea profesională medicală person.
este rezultatul încălcării normelor The legal provisions specific to the
specifice profesiunii, fără a aduce

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2010

169
prejudicii unei persoane. medical profession are contained in the Law
Normele juridice specifice 95/2006 on the reform in healthcare, where
profesiunii medicale sunt cuprinse în Legea the civil liability of the health-care providers
95/2006 privind reforma în domeniul and of the supplier of medical products or
sănătăţii, unde se stipulează răspunderea services are stipulated in the form of
civilă a personalului medical şi a malpractice.
furnizorului de produse sau servicii The medical malpractice is defined as
medicale, sub forma malpraxisului. an unprofessional behavior, inferior to some
Malpraxisul medical este definit ca standards of competence and skills,
un comportament neprofesional, inferior unanimously set and accepted by the
unor standarde de competenţă şi pricepere professional body, based on negligence or
unanim stabilite şi acceptate de către incompetence, generating poor patient care
corpul profesional , având la bază with consequences on the patient.
neglijenţa sau incompetenţa şi care The article 68 of the law 95/2006
generează îngrijiri deficitare cu consecinţe provides for a commission of professional
asupra pacientului. competence for the malpractice cases to be set
Art. 68 din Legea 95/2006 prevede up at the level of each public county’s
constituirea la nivelul fiecărei autorităţi authority and at the level of the municipality
publice judeţene şi a municipiului of Bucharest.
Bucureşti a unei comisii de competenţă After the person alleged prejudiced by
profesională pentru cazurile de malpraxis. a malpractice act refers to this commission,
În urma sesizării acestei comisii de shall be designated a group of experts charged
către persoana presupus prejudiciată printr- with making a report on the case. The report
un act de malpraxis, se desemnează un is submitted to the Commission within 30
grup de experţi însărcinat cu efectuarea days, and the commission is obliged to adopt
unui raport asupra cazului. Raportul se a decision on the case within 3 months from
înaintează către comisie în termen de 30 de the date of referral. The commission’s
zile, iar comisia are obligaţia de a adopta o decision which determines whether or not it
decizie asupra cazului în maxim 3 luni de was a case of malpractice shall be
la data sesizării. Decizia comisiei prin care communicated to the persons concerned
se stabileşte dacă a fost sau nu vorba within 5 days and the appeals to this decision
despre un caz de malpraxis se comunică can be submitted within 15 days from the date
persoanelor implicate în termen de 5 zile, of communication.
contestaţiile la această decizie putând fi The person prejudiced by an act of
depuse în termen de 15 zile de la data malpractice may appeal to the civil court after
comunicării. going through the process of establishing the
Persoana prejudiciată printr-un act malpractice cases, a right derived from the
de malpraxis se poate adresa instanţei article 673 of the Law 95/2006.
civile de judecată, după parcurgerea The legal liability of the physician
procedurii stabilirii cazurilor de malpraxis, may have a criminal nature, meaning the
drept prevazut in art.673 din Legea doctor should produce a crime, “an act that
95/2006. shows social danger, committed with guilt
Răspunderea juridică a medicului and stipulated by the criminal law” (article 17
poate avea caracter penal, adică medicul of the Criminal Code).
trebuie să producă o infracţiune, “o faptă Referring to the character of the
care prezintă pericol social, săvârşită cu malpractice, the law 95/2006 introduces the
vinovăţie şi prevăzută de legea penală”(art. notion of informed consent of the patient, i.e.
17 Cod Penal). the doctor’s obligation to inform the patient

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2010
Rămânand la aspectul malpraxisului and to obtain his written consent before being
medical, legea 95/2006 introduce noţiunea subject to diagnostic and treatment
de consimţământ informat al pacientului, procedures, explaining to the patient the
adică obligaţia medicului de a informa established diagnosis, the nature and the
pacientul şi de a obţine acordul acestuia în purpose of the treatment, the risks and the
scris înainte de a fi supus la proceduri de consequences of the proposed treatment,
diagnostic şi tratament, explicând alternatives of the treatment, prognosis of the
pacientului diagnosticul stabilit, natura şi disease without treatment application.
scopul tratamentului, riscurile şi However, obtaining the informed
consecinţele tratamentului propus, consent doesn’t exempt the physician from
alternative de tratament , prognosticul bolii professional, civic or criminal liability. The
fără aplicarea tratamentului. medical error can cause to the patient serious
Totuşi, obţinerea consimţământului prejudices, physical or moral, so that the
informat nu scuteşte medicul de răspundere article 656 of the law 95/2006 introduced a
profesională, civilă sau penală. Eroarea compulsory liability of the health-care
medicală poate produce prejudicii grave providers to conclude a policy of professional
pacientului, de natură fizică sau morală, liability insurance (for malpractice).
astfel ca prin art 656 din Legea 95/2006 a In Romania, especially after joining
fost introdusă obligativitatea personalului the European Union, the adoption of a
medical de a încheia o poliţă de asigurare legislation stipulating the medical malpractice
de răspundere civilă profesională (de was required. The number of cased notified
malpraxis). by the commissions of the Medical Council
În România, mai ales după aderarea increased from year to year, yet the number of
la Uniunea Europeană, a fost obligatorie those found guilty is low.
adoptarea unei legislaţii care să stipuleze The Council may give warnings,
malpraxisul medical. Numărul cazurilor reprimands or may ask the withdrawal of the
sesizate către comisiile Colegiului practice right. Thus, in Bucharest, in 2009,
Medicilor a crescut de la an la an, dar 270 cases were notified by the patients
totuşi numărul celor găsiţi vinovaţi este (double in comparison with the previous
mic. year). The Council applied sanctions in 44
Colegiul poate da mustrări, cases, of which on three cases of health
avertisment sau poate solicita retragerea providers it was applied the prohibition to
dreptului de practică. Astfel în Bucureşti in practice a certain period of time.
2009 au fost sesizate 270 cazuri din partea In 2010 there were registered two
pacientilor (dublu faţă de anul precedent), cases of malpractice, in which the prejudiced
Colegiul aplicând sancţiuni în 44 de cazuri, patients appealed to the justice and obtained
dintre care in cazul a trei cadre medicale s- material compensation.
a aplicat interdicţia de a profesa o anumită The necessity of offering material
perioadă de timp. compensation caused the conclusion of
În anul 2010 au fost înregistrate compulsory liability by health-care providers.
două cazuri de malpraxis în care pacienţii However, none of the insurance companies
prejudiciaţi s-au adresat justiţiei şi au from Romania has paid any compensation to
obţinut compensaţii materiale. any patient.
Din necesitatea acordării unor The insurance market in Romania is
compensaţii materiale a apărut below the level of 10 million euros, the
obligativitatea medicilor de a încheia health-care system in Romania having
poliţele de răspundere civilă approximately 200.000 employees, of which
profesională.Totusi, niciuna dintre 40.000 are doctors. Due to their compulsory

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2010
companiile de asigurări din România nu a character, most physicians/doctors perceive
plătit nicio despăgubire vreunui pacient. these policies as a kind of taxes and they
Piaţa asigurărilor din România se conclude them for the minimum amounts set
situează sub nivelul a 10 mil de euro, by the existing legislation (for example,
sistemul sanitar din România având 62.000 euros for surgical specialties),
aproximativ 200.000 de angajaţi, din care amounts insufficient to pay damages for the
40.000 sunt medici. patient. Insurance companies say that the lack
Fiind obligatorii, majoritatea of payment of damages is not due to the
medicilor percep aceste poliţe ca pe nişte exclusions from the policy, but mostly to the
taxe, şi le încheie pentru sumele minime laborious process that takes years until the
prevazute de legislaţia în vigoare (de court gives a verdict.
exemplu, 62.000 euro în cazul Hence the necessity of a simplified
specialităţilor chirurgicale), sume legislation in this area, due to the emergence
insufciente pentru plata unor daune cerute of new rules applied to the malpractice cases.
de pacient. Companiile de asigurări afirmă In May 2010 new amendments to the law
că lipsa plăţii unor despăgubiri nu se 95/2006 were adopted, providing the ability to
datorează în principal excluderilor din solve cases of malpractice by administrative
poliţă, ci mai ales procesului laborios, care means, by an agreement between the victim,
durează ani de zile până când instanţa de the health-care provider and the representative
judecată dă un verdict. of the insurance company. In case that the
De aici şi necesitatea simplificării Commission determines a malpractice case,
legisalţiei în acest domeniu, apărând noi the insurance company makes an offer to the
reguli aplicate în cazurile de malpraxis. Au prejudiced person to conclude a deal. If the
fost adoptate în mai 2010 modificări la victim of the prejudice and the medical
legea 95/2006 în care se prevede personnel, the health-care providers accept
posibilitatea de a soluţiona cazurile de the deal, then a transaction contract will be
malpraxis pe cale administrativă, prin concluded. If the prejudiced person does not
înţelegerea între victimă, furnizorul de agree with the insurer’s offer, then, again as a
servicii medicale şi reprezentantul novelty, the conflict resolution between the
societăţii de asigurare. În cazul în care person claiming the malpractice and the
Comisia constată un caz de malpraxis, medical personnel will be conducted by
asiguratorul face o ofertă celui prejudiciat authorized mediators, employed by public
pentru a se încheia o înţelegere. Dacă health departments.
victima prejudiciului şi personalul medical, Hereby, has been attempted a
furnizorii de servicii medicale acceptă harmonization with the European legislation
această înţelegere se va încheia un contract that targets rather the compensation of the
de tranzacţie. Dacă cel prejudiciat nu este prejudiced person than punishment of the
de acord cu oferta asiguratorului, atunci, doctor. The European and international rules
tot ca o noutate, soluţionarea conflictelor stipulate that it is not ethical and legally
existente între cel care reclamă malpraxisul correct to punish by criminal law a doctor
şi personalul medical va fi realizată de who committed a mistake without intention
către mediatori autorizaţi angajaţi de către and recognizes that, after he has saved
direcţiile de sănătate publică. thousand of lifes during his practice.
Astfel se încearcă o armonizare a Tha malpractice’s law shows the legal
legislaţiei cu cea europeană care se way to the agreement between the parties and
adresează mai degrabă despăgubirii celui obtaining material compensation for the
prejudiciat decât pedepsirii medicului. prejudiced person, without involving the legal
Normele europene şi internaţionale prevăd system into the criminal or civil action.

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2010
că nu este etic şi nici juridic corect să Thenceforth, there is a need of
pedepseşti penal un medic care a săvârşit o reconciability of the law of malpractice with
greşeală fără intenţie şi pe care o the actual criminal frame, especially the
recunoaşte, după ce în activitatea sa a articles 182 and 184 of the Criminal Code
salvat mii de vieţi. wich stipulate the crimes against life and
Legea malpraxis-ului arată calea persons, and corporale violence and violence
juridică pentru înţelegerea părţilor şi of other type respectively, injury and serious
obţinerea de compensaţii materiale pentru body injury, with the purpose to allow the
cel prejudiciat fără a antama sistemul reconcilation of the parties within the
juridic în cadrul procesului penal ori civil. legislative frame of the special law of
În continuare este nevoie de malpractice.
armonizarea legii malpraxisului cu cadrul Of course, the patient can preserve the
penal actual , în special art. 182 şi 184 C.P. right to go to court against the doctor, in the
ce prevăd infracţiunile contra vieţii şi criminal proceedings, when it is determined
persoanei, respectiv lovirii şi altor violenţe, the last has committed a crime.
vătămării corporale şi vătămării corporale In conclusion, theoretically there is
grave, în sensul de a se permite împăcarea the legislative framework meant to hold and
părţilor în cadrul legislativ al legii speciale eventually punish the cases of malpractice.
a malpraxis-ului. There is still great concern shown for the
Desigur că pacientul poate păstra reconcilability and simplification of the
dreptul de a acţiona oricând medicul în procedures which a patient has to follow
instanţă, pe plan penal, când se constată when vindicating a case of malpractice.
comiterea unei infracţiuni. Moreover, there is even a greater interest for
În concluzie, în mod teoretic există the compensation of the injured patient, other
cadrul legislativ pentru constatarea şi than punishing the doctor who is guilty of
eventuala pedepsire a cazurilor de charge.
malpraxis. Există în continuare preocupări Practically, so far, the law suits
pentru armonizarea legislaţiei şi entered by the plaintiff patients have lasted
simplificarea procedurilor pe care un for almost 2-3 years, while the decretory
pacient trebuie să le urmeze în reclamarea sentences have mostly been in favour of the
unui caz de malpraxis. De asmenea există doctors.
un interes mai mare pentru despăgubirea In 2010 there were recorded two cases
pacientului prejudiciat, decât pentru of Court decisions which stipulated the
pedepsirea medicului vinovat. payment of very important compensations (of
În mod practic, până în acest an, 500.000 euros in each of the cases). It is the
procesele intentate de pacienţii reclamanţi insurance companies the doctor has
au avut o durată de aproximativ 2-3 ani, concluded on insurance who should have
iar sentinţele date au fost de cele mai multe intervened, but, as I have already said, the
ori în favoarea medicilor. insurance policies had been concluded on
În 2010 au fost înregistrate doua small amounts (for the surgery cases the
cazuri de sentinţe judecatoreşti care insured sums being almost 10 times smaller
stipulau plata unor despăgubiri importante than the sums decided on by the Court as
(de 500.000 euro în fiecare caz). Aici ar compensations).
trebui să intevina societăţile de asigurare Therefore it is necessarily important
cu care medicul are încheiată poliţa de that also doctors and insurers realize the
asigurare, dar, cum am spus şi până acum necessity of rendering insurance policies
poliţele au fost incheiate pentru sume mici which should cover all potential risks as well
(în cazurile chirurgicale sumele asigurate as cover the compensations decided on as

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2010
fiind de aproape 10 ori mai mici decât indemnification.
sumele obţinute ca despagubiri în instanţă). The number of acts of apprehension
Deci este important ca şi medicii şi addressed to the Disciplinary Committee of
asiguratorii să realizeze necesitatea the College of Physicians has been increasing
încheierii unor poliţe care să acopere toate every year, last year having registered a
riscurile potenţiale şi care să poată acoperi doubled number than in 2008, which means
compensaţiile oferite drept despăgubire. that the patients are more and more informed,
Numărul sesizărilor adresate more and more pretentious when it comes to
Comisiei de Disciplină a Colegiului their own state of health. However, the
Medicilor a crescut în fiecare an, în anul annual number of acts of apprehension is only
precedent înregistrându-se un număr dublu of only a couple of hundreds, while in
faţă de 2008, ceea ce înseamnă că pacienţii Germany, for example, there are 3900 cases
sunt din ce în ce mai informaţi, din ce în ce of malpractice per year. It is hereby needed to
mai pretenţioşi când vine vorba de have the population informed and educated
sănătatea proprie. Totuşi numărul regarding the rights and obligations patients
sesizărilor anuale este de câteva sute, pe have.
când în Germania de exemplu există 3900
de cazuri de malpraxis pe an. În continuare Bibliography
este nevoie de informarea şi educarea
populaţiei cu privire la drepturile şi 1. Curca G.C. – Regulation of the Medical
obligaţiile pe care le au ca pacienţi. Malpractice Within a Coherent Framework is
a Necessity at the Level of the Healthcare
Bibliografie System, The Romanian Magazine of
Bioethics, vol. 3 nº 4
1.Curca G.C. – Reglementarea 2. The Deontological Code of Physicians
malpraxisului medical într-un cadru from Romania – 1997
coerent este o necesitate în domeniul 3. The Penal Code. The Code of Penal
sanitar, Revista Româna de Bioetică vol. 3 Procedure(Dan Lupascu Publishing House),
rd
nr. 4 3 Edition, Rosetti Publishing House,
2.Codul Deontologic al medicilor din Bucharest, 2003
România – 1997 4. Dressler M.L., Problems of Deontology
3.Codul penal. Codul de procedură penală and Medical Liability, in Treatise on Legal
(ed. Dan Lupaşcu), ed. a III-a, Ed. Rosetti, medicine, vol. II under V. Belis, Medical
Bucureşti, 2003 Publishing House, Bucharest, 1996
4.Dressler M.L., Probleme de deontologie 5. Law 95/2006 regarding the reform within
şi răspundere medicală, în Tratat de the healthcare system
6. Predescu O. – The European Convention of
medicină legală, vol. II sub redacţia V.
Human Rights and Romanian Penal Law,
Beliş, Ed. Medicală, Bucureşti, 1996
Lumina Lex Publishing House, Bucharest
5.Legea 95/2006 privind reforma in 2006
domeniul sanitar 7. Trif A.B., Astarastoae V., The Juridical
6.Predescu O. – Convenţia europeană a Medical Responsibility in Romania. Premises
drepturilor omului şi Dreptul penal roman, for a Future Romanian Medical Law, Polirom
Editura Lumina Lex Bucureşti 2006 Publishing House, Iasi, 2000
7.Trif A.B., Astarastoae V.,
Responsabilitatea juridică medicală în
România. Premise pentru un viitor drept
medical. Ed. Polirom, Iasi, 2000

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 3/2010

S-ar putea să vă placă și