54.

Tratamentul cariei dentare: pag 169-182, 296-302, 311-322

55. Etiopatogenia cariei dentare: pag 52-61

54. Tratamentul cariei dentare: pag 169-182, 296-302, 311-322

 Principii de baza in prepararea cavitatilor

Termenii anatomiei dentare, clasificarii cavitatilor si prepararii cavitatilor necesita o nomenclatura

suplimentara. Nomenclatura se refera la un grup de termeni folositi in comunicarile dintre persoane
cu aceeasi profesiune, care-i ajuta sa se inteleaga unul cu altul.

Cei mai folositi termeni in clasificarea, descrierea si prepararea cavitatilor sunt:

1. Unghiurile = junctiunea a doua linii ( ascutite, drepte, obtuze)

a) unghiul diedru = jonctiunea a doua suprafete, de-a lungul unei linii definite
b) unghiul diedru intern = unghiul al carui varf nu se observa
c) unghiul diedru extern = unghiul al carui varf se observa
d) colt = este dat de jonctiunea a trei suprafete intr-un punct
e) contur marginal = este unghiul format de jonctiunea dintre peretii cavitatii si
suprafata externa a dintelui
2. Peretii
a) suparafata interna a cavitatii - este suprafata unei cavitati preparate care nu se extinde
pe suprafata externa a dintelui
b) suprafata externa a cavitatii - este suprafata unei cavitati preparate care se extinde pe
suprafata externa a dintelui
c) peretele axial - este o suprafata interna a unei cavitati preparate care este paralela cu
axul lung al dintelui
d) peretele pulpar - este o suprafata interna a unei cavitati preparate perpendicular pe axul
lung al dintelui
e) fundul sau podeaua - reprezinta zona cea mai adanca a penetrarii in cavitatile simple sau
compuse, cum ar fi peretele axial sau pulpar, plus peretele gingival in cavitatile compuse
f) peretele de smalt - este portiunea de perete a cavitatii preparate compusa numai din
smalt
g) peretele de dentina - este portiunea de perete a cavitatii preparate, compusa din dentina
si adesea constituind retentia

3. Marginile = jonctiunea peretilor cavitatilor preparate cu suprafata externa a dintelui

a) jonctiunea smalt - dentina - linia ce reprezinta unirea smaltului cu dentina

Cand discutam sau scriem despre un termen ce denota o combinatie a doua sau mai multe suprafete,
sfarsitul prefixului ''al'' se va transforma in ''o''. astfel unghiul format din suprafata lingual si incizala a
unui dinte anterior va fi numit unghiul diedrulingu-incizal si nu lingual-incizal. La fel si pentru celalalte
unghiuri. Cand vrbim despre suprafete a dintilor laterali: exemplu M si O, denumirea va fi mezio-
ocluzal si nu mezial ocluzal.
  Cariile

Etiologia si morfologia acestor entitati patologice a fost discutata in paginile anterioare. Oricum,
exista anumite variatii ale acestor conditii patologice pe diferite zone ale dintilor, care influienteaza
prepararea cavitatilor. In urma observatiilor clinice se evidentiaza doua tipuri de leziuni carioase:

1. caria santurilor, fisurilor si fosetelor

2. caria suprafetelor netede

Fosele si fisurile rezulta in urma coalescentei imperfecte a smaltului in stadiul de dezvoltare a

dintelui. Cariile care progreseaza in aceste zone, uneori sunt foarte putin vizibile si nedepistabile
clinic pana cand fortele masticatorii fractureza si prabusesc smaltul subminat.

Caria astfel formeaza o mica are de penetrare in smalt la nivelul fosei si fisurei care nu se extinde
decat atunci cand unde a luat contact cu jonctiunea smalt-dentina ( wtf nu are sens). La acest nivel
produce o etindere a leziunii carioase de-a lungul jonctiunii si incepe sa penetreze in dentina spre
pulpa pe calea canaliculilor dentinari.

Din punct de vedere diagramatic caria fosetelor si fisurilor se poate prezenta sub forma a doua conuri
baza in baza, iar varfurile indreptate unul spre punctul de emergenta a cariei iar celalalt spre pulpa.

Caria suprafetei netede nu debuteaza intr-un smalt cu defect organogenetic ci intr-o zona mai
degraba neigienica. Leziunea carioasa a suprafetei netede poate sa fie de asemenea reprezentata sub
forma unei carii a carei baza este la suprafata smaltului iar varful la nivelul jonctiunii smalt-dentina.

O data caria ajunsa la jonctiune se extinde rapid in dentina si realizeaza aceasi forma de con ca in
fose si fisuri. Astfel varful conului carios din smalt ia contact cu baza conului carios din dentina.

Black - sustnea ca in cazul prepararii cavitatilor de pe suprafetele netede cariate, restaurarea va fi

extinsa in zonele in care este o autocuratire normala, cu scopul de a preveni caria secundara. Acest
principiu este cunscut ca - principiul extensiei preventive. La nivelul molarilor si premolarilor acest
principiu impunea indepartarea smmaltului defect restant.

Filosofia extensiei preventive s-a schimbat cu tmpul, din cauza imunitatii relative la carie a
suprafetelor netede data de utilizarea masurilor profilactice cum ar fi : fluorizarile, igienei orale si
modificarea dietei. Aceasta a facut ca acest principiu sa fie conservat in functie de o serie de factori
cum ar fi:

 extinderea cariei
 materialul de restaurare folosit
 forma dintilor
 pozitia dintilor
 pozitia dintelui adiacent

De aceea suprafetele netede care poseda potential de trapă pentru debriuri vor fi considerate ca
zone posibil cariogene. In functie de factorii mentionati, aria imuna de carie difera de la suprafata l
suprafata, depinzand si de circumstante nu numai de suprafata.
  Forma cavitatii

In termeni generali biectivele prepararii cavitatilor sunt:

 indepartarea tuturor tesuturilor alterate si oferirea protectiei necesare pentru pulpa

 plasarea marginilor restauratiilor cat mai conservator posibil
 sa se obtina o cavitate care sub actiunea fortelor masticatorii sa nu se fractureze si nici sa nu
disloce restaurarea
 sa permita aplicarea estetica si functionala a materialului restaurativ

Aceste obiective executate pe o baza stiintifica au fost prezentate de Black. Pentru multi ani,
prepararea cavitatilor dupa Black, cu cateva modificari, formeaza baza pentru cele mai multe
proceduri in prepararea cavitatilor

Modificarea principiilor lui Black in prepararea cavitatilor a fost posibila datorita contributiilor unor
autori ca: Brauner, Ireland, Markley, R si C Sturdevant si Sockwell precum si datorita perfectionarii
materialelor restaurative, instrumentarului si tehnicilor, si datorita cunoasterii si aplicarii masurilor
profilactice in care si boala parodontala.

 Conturul marginal
 este unghiul format in urma jonctiunii peretilor cavitatii preparate cu suprafata exterioara a
dintelui
 tratamentul acestui contur marginal difera in functie de:
 localizarea pe dinte
 directia prismelor de smalt
 tipul de material restaurator folosit
 finisarea acestor zone poate sa fie in forma de unghi ( teșitură) oblica intr-un unghi de 90 grade
sau chamfren

 Clasificarea cavitatilor

1. dupa numarul suprafetelor implicate:

 cavitati simple - care implica numai o suprafata
 cavitati compuse - care implica doua suprafete ale dintelui
 cavitati complexe - care implica trei sau mai multe suprafete ale dintelui

2. dupa numele suprafetei dentare implicate:

 dintii frontali au 5 suprafete pe coroana clinica: V-O-M-D si incizal
 iar cavitatea se poate clasifica conform cu suprafetele implicate cum ar fi:
 distala abreviat D
 mezio-palatinala - abreviat MP
 acelasi criteriu se aplica la dintii posteriori si este bine sa cadem de acord asupra numelor
fetelor dentare:
 V ( F sau B)
 OP sau OL
3. anatomo-topografica a cavitatilor
 criteriu bazat pe tipul de tratament care de asemenea include ariile anatomice implicate
 clasificarea a fost prezentata de Black si numerotata prin numeralul roman dupa cum urmeaza:
clasa I, II, III, IV, V
 cavitatea de clasa I este cavitatea foselor si fisurilor celelalte fiind destinate suprafetelor netede

Terapie cariei dentare simple recunoaste trei timpi - fiecare de importanta capitala:

o Timpul 1 sau etapa chirurgicala a terapiei cariei simple

o Timpul 2 sau etapa medicamentoasa sau tratamentul plagii dentinare
o Timpul 3 sau etapa ortopedica - etapa de restaurare a substantei pierdute

Obiectivele tratamentului cariei simple sunt acelea de a impiedica evolutia procesului distructiv si a
reface solutia de continuitate de la nivelul tesuturilor dure.

Suprimarea procesului carios se realizeaza prin exereza tuturor tesuturilor alterate si totodata a
microorganismelor patogene, iar lipsa de substanta dura care rezulta in urma acestui proces se va
inlocui cu un material heterogen, in ultima instanta o microproteza care in termeni tehnici poarta
numele de ''obturatie''.

Obturatia are rolul de a reface anatomia dintelui si de restabili functiile pierdute, in primul rand a
celor masticatorii si fizionomice.

Aceasta dubla menire se exprima in formula deja consacrata de ''refacere morfofunctionala'' - cele 2
atribute neputand fi separate intre ele.

Obturatia prin prezenta ei trebuie sa impiedice progresiunea leziunii carioase in tesuturile sanatoase
vecine.

Tratamentul finalizat prin obturatie are deci atat un rol curativ - restaurativ cat si unul profilactic.

Cavitatea carioasa se prezinta sub forma neregulata iar inainte de obturare trebuie sa se transforme
intr-o caseta corespunzatoare, urmand anumite principii, aplicand reguli si tehnici, folosind
instrumentar corect. Aceste elemente de conduita sunt cuprinse in sectiunea '' pasi in prepararea
cavitatii'' si este considerata etapa chirurgicala a tratamentului cariei.

 Fazele prepararii cavitatilor

 prepararea cavitatilor este un procedeu terapeutic prin care rezulta indepartarea tesuturilor dure
dentare afectate de procesul carios si a unei mici parti de tesuturi sanatoase in vederea inserarii
unei obturatii
 nu exista in stomatologice alt domeniu care sa aiba importanta mai mare; in cazul in care nu
reusim, prin mijloace de profilaxie, sa controlam raspandirea bolii: depistarea la timp a leziunii
incipiente, prepararea corecta a cavitatii si obturarea adecvata, pot fi considerate adevarate
mijloace de profilaxie a edentatiilor, a mutilarii unei parti din organism
 prepararea cavitatii ( etapa chirurgicala) devine astfel o componenta cheie, deoarece daca
fundamantul este necorespunzator, obturatia ca element de suprastructura, are conditii precare
de stabilitate si se va compromite sub actiunea stres-urilor functionale.
 orice cavitte are forma unei casete sau deriva din aceasta forma de baza
 prepararea cavitatii se face in mod diferit pe fetele aceluiasi dinte si are trasaturi comune pe
fetele omoloage ale unor dinti diferiti
Conform clasificarii anatomo-topografice, care are o larga acceptiune exista:

 cavitatile de clasa I - rezulta in urma tratamentului leziunilor coronare care evolueaza in

toate fosele si fisurile de pe suprafata ocluzala a molarilor si premolarilor ( clasa I A) din
cele 2/3 ocluzale vestibulare si orale ale molarilor ( clasa I B) si de la nivelul suprafetei
palatinale ale frontalilor maxilari ( clasa I C)
 cavitatea de clasa a II-a - rezulta in urma tratamentului cariilor care evolueaza pe
suprafetele proximale ale molarilor si premolarilor.
 de obicei accesul este greu atat pentru prepararea cavitatii cat si pentru
obturarea ei
 insa extinderea procesului carios dicteaza modalitatea de obturare.
 cavitatea de clasa a III-a - rezulta in urma tratamentului cariilor care evolueaza pe
suprafetele proximale ale incisivilor si caninilor cu pastrara unghiului incizal.
 clasificarea lor aparte se justifica prin tehnica comuna de preparare si
materialelor comune folosite la obturare
 cavitatea de clasa a IV-a - rezulta in urma tratamentului cariei de pe fetele proximale ale
incisivilor si caninilor, situatie in care unghiul incizal este prabusit si trebuie refacut cu
material restaurator adecvat.
 prepararea acestei cavitati se justifica prin gradul de extindere a procesului
carios, modalitatile diferite de preparare a cavitatii, precum si particularitatile
tehnice de obturare
 cavitatea de clasa a V-a - rezulta in urma tratamentului cariilor care au evoluat in 1/3
gingivala ( de colet) a fetelor vestibulare si orale ale dintilor
 in acest caz este vorba de coroana anatomica a dintilor si debut carios in smalt
 tratamentul cariilor de colet cu localizare pe suprafata radiculara, seamana cu
cele de clasa a V-a daca facem abstracte de unele particularitati
 cavitatea de clasa a VI-a - sunt cavitatile rezultate in urma tratamentului leziunilor de la
nivelul marginilor incizale ale dintilor anteriori sau de la nivelul varfului cuspizilor dintilor
laterali.
 tot in aceasta clasa sunt incluse si cavitatile atipice de genul MOD
 aceasta este o clasa aditionala neexistenta in nomenclatura lui Black

Prepararea cavitatilor se face conform unor reguli care au fost stabilite de Black in 1889 - denumite si
principii si sunt unite in etape ce trebuiesc avute in vedere la preparare chiar daca uneori se
suprapun. Fiecare etapa va fi cunoscuta in detaiu iar principiile pe care le includ se vor aplica cu
rigurozitate.

 Etapele prepararii cavitatilor

 prepararea corecta a cavitatilor este insotita de proceduri sistematice bazate pe principii bine
definite fizice si mecanice
 pentru a intelege prepararea cavitatilor este imperios necesara cunoasterea la perfectiune a
anatomiei dintilor
 este necesar, ca dintele de operat sa fie vazut in mnte, ca o pictura atat de din afara, cat si prin
interior
 trebuie sa se cunoasca:
 directia prismelor de smalt
 grosimea smaltului
  dentina
 marimea si pozitia pulpei
 regiunea subgingivala
 precum si alti factori care ar contribui la acuratetea prepararii cavitatilor.
 se impune de asemenea a diferentia procesele patologice de cele cu manifestare clinica
fiziologica
 in plus, acesti factori legand dintii de mediul inconjurator, se vor aprecia si lua in considerare
proprietatile fizice, chimice si compatibilitatea diferitelor materiale de restaurare.
 in afara de acestea sunt necesare informatii in ceea ce priveste mecanismul de taiere al
instrumentarului si menajarea pacientului
 pentru eficienta in prepararea cavitatii, procedurile au fost divizate in faze sau etape

1. stabilirea conturului marginal

 inseamna plasarea marginilor cavitatii intr-o pozitie ce o va ocupa in final prepararea, cu exceptia
finisarii peretilor de smalt si a marginilor cavitatii.
 conturul marginl se va vizualiza si stabili inainte de a incepe sculptarea tesuturilor dure
 sunt si situatii in care vizualizarea clara al viitorului contur marginal este estompata, cum ar fi:
carii extensive, smalt fracturat, etc.
 exista doua principii generale, fara exceptie, dupa care conturul marginal este stabilit, indiferent
de tipul de cavitate preparat
a) tot smaltul subminat va fi indepartat
b) toate mariginile cavitatii vor fi plasate intr-o pozitie care sa permita o buna finisare a
marginilor viitoarei restauratii - cel de al doilea deziderat necesita o subdivizare
deoarece difera la cavitatile din santuri fose si fisuri comparativ cu cavitatile suprafetelor
netede.

 stabilirea conturului marginal in cazul cavitatilor preparate in santuri fose si fisuri

Extinderea contuurului marginal in fose si fisuri este controlat de doi factori:

1. gradul de implicare al smaltului de catre procesul carios

2. extensia care trebuie sa fie facuta de-a lungul fisurilor obtinandu-se margini sanatoase si netede

 ca rezultat al acestor doi factori, in procesele de stabilire ale conturului margiinal sunt
implicate o serie de conditii care pot fi interpretate ca reguli ce trebuiesc urmate in
stabilirea conturului in fosete si fisuri:
 extinderea marginilor cavitatii pana in structuri dentare sanatoase, rezultand un smalt
nesubminat care se sprijina pe dentina sanatoasa
 extinderea marginilor cavitatii in asa fel sa includa toate fisurile care nu pot sa fie
eliminate printr-o ameloplastie potrivita
 cand doua fose sau fisuri au intre ele o structura dentara sanatoasa mai mica de 0.5 mm,
acestea se vor uni, eliminand acea structura
 a se evita plasarea marginilor pe eminente exagerate cum ar fi pantele cuspidiene sau
creste de smalt.
 daca extensia include 1/2 sau mai mult din panta cuspidiana solutia va fi
scurtarea si refacerea cuspidului.
 daca extensia este peste 2/3, incoronarea este procedura cea mai potrivita.
 aceasta va indeparta marginatia din zona supusa stresului masticator
 extensia marginilor sa permita un acces suficient pentru prepararea cavitatii, aplicarea
restauratiei si efectuarea finisarii

In aplicarea acestor reguli, extensia conturului marginal nu poate sa fie efectuata in mod exagerat, si
oricum perfectionarea materialelor de obturatie a permis o abordare mai conservatoare a extensiei,
decat cea imaginata de Black.

In mod natural conturul natural tipic variaza cu forma anatomica a dintelui care trebuie operat. Pe
fata ocluzala, in fose si fisuri extensia conturului marginal nu va fi o linie dreapta de la un punct la
altul; din contra pantele cuspidiene vor fi ocolite prin curbe netede care protejeaza structurile
puternice ale acestor elemente cat mai mult posibil.

Un alt exemplu de geul acesta este fata ocluzala a premolarului I superior la care extensia cuprinde:
santul intercuspidian, fosele M si D si apoi fisurile radiante vestibulare si orale. Conturul marginal
care rezulta dupa aceasta preparare, seamana cu un fluture in zbor, si adesea este numita tip de
preparare '' fluture'' sau ''butterfly''.

Cea mai ingusta portiune a prepararii in directie VO este intre cei doi cuspizi. Deci pantele cuspidene
vor fi cat mai mult protejate sau mai bine zis, crutate, avand posibilitatea, ca sa mentinem in acelasi
timp si alte principii. Pe fata ocluzala a molarilor mandibular, toate santurile vor fi incluse in conturul
marginal, extinzandu-se in fisurile lor existente.

Pentru fosele de pe suprafata orala ( palatinala) a frontalilor maxilari; si din cele 2/3 ocluzale ale
molarilor, extinderea si minimum de proceduri, vor fi criteriile de baza in cadrul extensiei.

 Stabilirea conturului marginal in cazul prepararii cavitatilor pe suprafetele netede

 suprafetele netede, cu exceptia prepararilor de clasa a V-a includ numai suparefete proximale
 urmatoarele reguli vor fi respectate in stabilirea conturului marginal la acest nivel:
 extinderea ( plasarea) marginilor cavitatii pana in tesuturi sanatoase, fara a lasa smalt
subminat
 a se evita terminarea marginilor pe pante cuspidiene sau creste de smalt
 extinderea marginilor pentru a permite un acces suficient manoperelor adecvate
 extinderea marginilor gingivale ale cavitatii apical de contact pentru a permite o curatire
optima dintre marginea gingivala si dintele adiacent
 extinderea marginilor V si O in cazul cavitatilor proximale, in interiorul ambrazurilor
respective pentru a permite o curatire eficienta a spatiului dintre marginile preparate si
dintele adiacent - scopul acestei extensii este sa plaseze marginile, departe de contactele
stranse cu dintele adiacent, in asa fel ca aceste margini sa fie vizibile, usor de
instrumentat si in final usor de curatat.
 in cazul prepararii cavitatii de clasa a III-a se accepta localizarea marginii incizale in zona
punctului de contact, mai ales daca restaurea se efectueaza cu materiale estetice sau
daca ambrazura este ingusta si nu permite pastrarea unui unghi incizal puternic.

Desigur, toate aceste modificari trebuie sa ramana in interiorul unor limite si nu intentioneaza sa
permita operatorului sa se abata de la aceste principii in favoarea unor proceduri optime
stomatologice.

Conditiile care pot sa permita deliberarea asupra restrictionarii extensiei sunt: conturul proximal si
vecinatatea cu radacina; necesitati estetice.
Unele conditii care pot sa duca la sporirea extensiei sunt:

1. handicap psihic sau fizic

2. varsta inaintata a pcientului
3. restaurarea dintilor care vor deveni stalpi de punte
4. necesitatea pentru masuri suplimentare ale retentiei si rezistentei
5. necesitatea de a ajusta conturul dintilor.

2. Ameloplastia

Uneori fosele si fisurile nu sunt asa de penetrate ( de adanci) in smalt si nu necesita prepararea de
cavitate. Daca astfel de formatiiuni anatomice sunt indepartate si rotunjite zona devine curatabila,
lustruibila si conservatoare. Aceasta procedura de remodelare a suprafetelor smaltului cu
instrumentar rotativ potrivit este numita ''ameloplastie''.

Operatorul va stabili si alge zonele care se preteaza la astfel de procedura. O fisura va fi eliminata
printr-o preparare normala daca nu penetreaza mai mult de 1/3 din grosimea smaltului. Daca este
mai mica decat 1/3 fisura va fi pregatita dupa procedura ''ameloplastiei''. Aceasta procedura este
aplicata santurilor suplimentare ( fisuri sau nu) extinzandu-se la pantele cuspidiene.

O alta situatie unde ameloplastia este indicata este pe o fisura superficiala care se apropie sau
intercepteaza o creasta vestibulara sau orala pentru ca daca in aceasta situatie se practica
prepararea de cavitatea cu siguranta se va trece pe alta fata a dintelui.

Utilizand procedura ameloplastiei este posibil a ramane cu cavitatea pe o singura suprafata dentara
si a realiza o unire neteda a suprafetei dentare cu materialul restaurativ.

Un exemplu este fisura linguala a molarului 1 mandibular care se termina pe creasta de smalt ocluzo-
linguala. Extensia santului poate sa ajunga la cca 2 mm in interior fata de creasta linguala si restul de
sant remodelat va oferi portiunea terminala a fisurii mai mica decat 1/3 din adancimea santului.
Altfel cavitatea va trebui extinsa pe suprafata linguala deoarece nu poate sa se termine pe creasta.

Ameloplastia poate de asemenea sa fie aplicata si la dintii la care nu este anticipata o

preparare.Oricum este necesara o prudenta extrema in selectionarea acestor zone si adancimea
pana la care smaltul va fi indepartat.

Aceasta procedura nu va fi urmata daca fiisura poate sa fie transformata intr-un sant cu baza plata
printr-o redcere minima de smalt si dacca nu poate sa fie mentinut contact centric.

3. Obtinerea formei de rezistenta

Forma de rezistenta poate sa fie definita ca o sculptare si plasare a peretilor cavitatii, care sa permita
in asa maniera, ca restauratia si dintele sa reziste fortelor ocluzale si sa fie in afara pericolului de
fractuarare.

Principii fundamentale implicate in obtinerea formei de rezistenta sunt urmatoarele:

1. a se folosi cavitati cu baza plana, care ajuta dintele sa reziste la forte ocluzale prin virtutea
existentei unghiurilor drepte
2. reducerea extensiei peretilor cavitatii, pentru a permite cuspizilor si crestelor de salt de a avea
suficienta dentina ca suport
3. acoperirea sau includerea corespunzatoare a dintilor distrusi in restaurare ca sa previna fractura
lor prin forte laterale
4. sa furnizeze suficienta grosime materialului restaurativ pentru a-i preveni fractura sub
incarcatura ocluzala.

In principiu suprafetele cavitatii formeaza unghiuri drepte. De altfel jonctiunea acestor planuri se
termina in unghiuri diedre, care prin definitie sunt drepte in unele proceduri, dar este de dorit ca
aceasta unire sa se faca prin unghiuri rotunjite. Aceasta reduce concentratia de stressuri la
jonctiunea planurilor si va reduce incidenta fracturii dintilor cat si a materialului de restauratie.

In cazul dintilor cu rezistenta scazuta prin extensia procesului carios, pentru a obtine acest principiu
este necesar ca restauratia sa se extinda pe fetele vestibulare cat si pe cea orala a dintelui.

O alta metoda este incrustatia. O metoda aditionala pentru a spori rezistenta acestor dinti este
folosirea pinurilor ( TMS ) in dentina restanta.

Astfel in cazul cavitatilor ocluzale, peretele pulpar este pozitionat perpendicular pe axul lung al
dintelui. In cazul cavitatilor proximo-ocluzale, peretele pulpar are aceiasi localizare ca mai sus iar
peretele gingival este de asemenea perpendicular pe axul lung al dintelui. Jonctiunea peretilor
laterali, cu peretele pulpar si gingival este usor rotunjita.

Ingustimea formei oocluzale este de asemenea esentiala in obtinerea unei bune forme de rezistenta.
Grosimea minima ocluzala pentru amalgam este de 1,5 mm - pentru furnizarea de rezistenta la
fractura si fiabilitatea indelungata in legatura cu atritia.

In cazul dintilor frontali, la prepararile proximo-incizale, se va avea