Curs 4

Principii de bază în prepararea cavităţilor

Sef.Lucrari. Dr.Adomnicai Mihaela

Nomenclatura
Unghiurile = joncţiunea a două linii (ascuţite, drepte, obtuze)

Unghiul diedru = joncţiunea a două suprafeţe,

de-a lungul unei linii definite.
Colţ = este dat de jocnţiunea a trei suprafeţe într-un punct
Conturul marginal

Este unghiul format în urma joncţiunii pereţilor cavităţii preparate

cu suprafaţa exterioară a dintelui. Tratamentul acestui contur
marginal diferă în funcţie de localizare pe dinte, de direcţia
prismelor de smalţ, de tipul de material restaurator folosit.
contur marginal = este unghiul format de joncţiunea dintre
pereţii cavităţii şi suprafaţa externă a dintelui
2) Pereţii

• suprafaţa interna a cavităţii este suprafaţa unei cavităţi preparate

care nu se extinde pe suprafaţa externă a dintelui.
• suprafaţa externă a cavităţii este suprafaţa unei cavităţi preparate
care se extinde pe suprafaţa interna a dintelui
• perete axial este o suprafaţă internă a unei cavităţi preparate care
este paralelă cu axul lung al dintelui
• peretele pulpar este o suprafaţă internă a unei cavităţi preparate
perpendicular pe axul lung al dintelui
- podeaua reprezintă zona cea mai adâncă a penetrării în cavităţile
simple sau compuse, cum ar fi peretele axial sau pulpar, plus
peretele gingival în cavităţile compuse.
• peretele de smalţ este porţiunea de perete a cavităţii preparate
compusă numai din smalţ.
• peretele dentinar este porţiunea de perete a cavităţii preparate,
compusă din dentină şi adesea constituind retenţia

3) Marginile= joncţiunea pereţilor cavităţilor preparate cu suprafaţa

externă a dintelui.
Joncţiunea smalţ-dentină = linia ce reprezintă unirea
smalţului cu dentina.
Cariile

În urma observaţiilor clinice se evidenţiază două tipuri de leziuni

carioase:
• caria şanţurilor, fisurilor şi foselor,
• caria suprafeţelor netede.
Black - susţinea că în cazul preparării cavităţilor de pe
suprafeţele netede cariate, restaurarea va fi extinsă în
zonele în care există o autocuraţire normală, cu scopul de a
preveni caria secundară. Acest principiu este cunoscut ca:
principiul extensiei preventive.
Filozofia extensiei preventive s-a schimbat cu timpul, din cauza
imunităţii relative la carie a suprafeţelor netede dată de utilizarea
măsurilor profilactice cum ar fi: fluorizările, igienei orale şi modificarea
dietei.
În termeni generali obiectivele preparării cavităţilor sunt:

- îndepărtarea tuturor ţesuturilor alterate

- oferirea protecţei necesare pentru pulpă,
- plasarea marginilor restauraţiilor cât mai conservativ
posibil
- obţinerea unei cavitati care sub acţiunea forţelor
masticatorii să nu se fractureze şi nici să nu disloce
restaurarea, iar în plus să permită aplicarea estetică şi
funcţională a materialului restaurativ
Clasificarea cavităţilor

Există diverse criterii acceptate de clasificare a cavităţilor, după:

(1) numărul suprafeţelor implicate:

•cavităţi simple - care implică numai o suprafaţă,
•cavităţi compuse - care implică două suprafeţe ale dintelui,
•cavităţile complexe - care implică trei sau mai multe suprafeţe ale dintelui.
Numele suprafeţei dentare implicate:

-dinţii anteriori au patru suprafeţe pe coroana clinică si o margine :

implicate cum ar fi:
-vestibulara (V);
-palatinala sau orala (linguala) (P sau O,L);
-distala (D);
-meziala (M).

-dinţii posteriori – au cinci suprafete:

-vestibulara (V);
-palatinala (orala) (P sau O);
-distala (D);
-meziala (M);
-ocluzala (O).
Anatomia topografică a cavităţilor :

Criteriu bazat pe tipul de tratament care de asemenea include ariile

anatomice implicate. Clasificarea a fost prezentată de Black şi
numerotată prin numeralul roman după cum urmează: Clasa I, IIa, IIIa,
IVa şi Va.
.
Cavitatea de clasa I este cavitatea foselor şi fisurilor
celelalte fiind destinate suprafeţelor netede. Această din urmă
metodă de clasificare categorizează tipul de cavitate pentru o
uşora recunoaştere.
•cavitaţile de clasa I-a - rezultă în urma tratamentului leziunilor
coronare care evoluează în toate fosele şi fisurile de pe suprafaţa
ocluzală a molarilor şi premolarilor (clasa I-a A) din cele 2/3 ocluzale
vestibulare şi orale ale molarilor (clasa I-a B) şi de la nivelul
suprafeţei palatinale ale frontalilor maxilari (clasa I-a C).
cavitatea de clasa II-a
• - rezultă în urma tratamentului
cariilor care evoluează pe suprafeţele proximale ale molarilor şi
premolarilor. De obicei accesul este greu atât pentru prepararea
cavităţii cât şi pentru obturarea ei. Însă extinderea procesului carios
dictează modalitatea de obturare. Accesul in cavitate se face dinspre
ocluzal.
cavitatea de clasa III-a
• - rezultă în urma
tratamentului cariilor care evoluează pe suprafeţele proximale
ale incisivilor şi caninilor cu păstrarea unghiului incizal.
Clasificarea lor aparte se justifică prin tehnica comună de
preparare şi materialelor comune folosite la obturare.
•cavitatea de clasa IV-a - rezultă în urma tratamentul
cariei de pe feţele proximale ale incisivilor şi caninilor, situaţie în care
unghiul incizal este prăbuşit şi trebuie refăcut cu material restaurator
adecvat. Prepararea acestei cavităţi se justifică prin gradul de
extindere a procesului carios, modalităţile diferite de preparare a
cavităţii, precum şi particularităţile tehnice de obturare.
•cavitatea de clasa V-a - rezultă în urma tratamentului cariilor
care au evoluat în 1/3 gingivală (de colet) a feţelor vestibulare şi orale ale
dinţilor. În acest caz este vorba de coroana anatomică a dinţilor şi debutul
carios în smalţ. Tratamentul cariilor de colet cu localizare pe suprafaţa
radiculară, seamănă cu cele de clasa a V-a dacă facem abstracţie de unele
particularităţi.
cavităţile de clasa a VI-a - sunt cavităţile rezultate în
urma tratamentului leziunilor de la niveul marginilor incizale ale
dinţilor anteriori sau de la nivelul vârfului cuspizilor dinţilor laterali. Tot
în această clasă sunt incluse şi cavităţile atipice de genul MOD.
Aceasta este o clasă adiţională neexistentă în nomenclatura lui Black
Fazele preparării cavităţilor

Prepararea cavităţilor este un procedeu terapeutic prin care realizăm

îndepărtarea ţesuturilor dure dentare afectate de procesul carios şi a
unei mici părţi de ţesuturi sănătoase în vederea inserării unei
obturaţii.
Timpul 1 :etapa chirurgicală a terapiei cariei simple.
Timpul 2 :etapa medicamentoasă sau tratamentul plăgii dentinare
Timpul 3 etapa ortopedică sau etapa de restaurare a substanţei
pierdute
Etapele preparării cavităţilor

Stabilirea conturului marginal

Înseamnă plasarea marginilor cavităţii într-o poziţie ce o va ocupa
în final prepararea, cu excepţia finisării pereţilor de smalţ şi a
marginilor cavităţii. Conturul marginal se va vizualiza şi stabili
înainte de a începe sculptarea în ţesuturile dure. Sunt şi situaţii în
care vizualizarea clară al viitorului contur marginal este estompată,
cum ar fi: carii extensive, smalţ fracturat, etc.
Există două principii generale, fără excepţie, după care conturul
marginal este stabilit, indiferent de tipul de cavitate preparat.
a) tot smalţul subminat va fi îndepărtat,
b) toate marginile cavităţii vor fi plasate într-o poziţie care să
permită o bună finisare a marginilor viitoarei restauraţii.
•extinderea marginilor cavităţii până în structuri dentare
sănătoase, rezultând un smalţ nesubminat care se sprijină pe
dentina sănătoasă.
•extinderea marginilor cavităţii în aşa fel să includă toate fisurile care
nu pot să fie eliminate printr-o ameloplastie potrivită.
Când două fose sau fisuri au între ele o structură dentară
sănătoasă mai mică de 0,5 mm, acestea se vor uni, eliminând
acea structură
Extensia marginilor trebuie să permită un acces suficient pentru
prepararea cavităţii, pentru aplicarea restauraţiei şi efectuarea finisării.

Extinderea (plasarea) marginilor cavităţii se face până în ţesuturile

sănătoase, fără a lăsa smalţ subminat
Trebuie sa se evite terminarea marginilor pe crestele de smalţ.
Extinderea marginilor se face pentru a permite un acces suficient
manoperelor adecvate si pentru a permite o curatire optima.
 Ameloplastia
Uneori fosele şi fisurile nu sunt aşa de pentrante (de adânci) în smalţ
şi nu necesită prepararea de cavitate. Dacă astfel de formaţiuni
anatomice sunt îndepărtate şi rotunjite zona devine curăţibilă,
lustruibilă şi conservatoare. Această procedură de remodelare a
suprafeţelor smalţului cu instrumentar rotativ potrivit este numită
"ameloplastie".
Obţinerea formei de rezistenţă:

Forma de rezistenţă poate să fie definită ca o sculptare şi plasare a

pereţilor cavităţii, care să permită în aşa manieră, ca restauraţia şi
dintele să reziste forţelor ocluzale şi să fie în afara pericolului de
fracturare. Principii fundamentale implicate în obţinerea formei de
rezistenţă sunt următoarele:
(1) a se folosi cavităţi cu bază plană, care ajută dintele să reziste la
forţele ocluzale prin virtutea existenţei unghiurilor drepte,
(2) reducerea extensiei pereţilor cavităţii, pentru a permite cuspizilor şi
creştelor de smalţ de a avea suficientă dentină ca suport,
(3) acoperirea sau includerea corespunzătoare a dinţilor distruşi în
restaurare ca să prevină fractura lor prin forţe laterale,
(4) să furnizeze suficientă grosime materialului restaurativ pentru a-i
preveni fractura sub încărcătura ocluzală.
 Obţinerea formei de retenţie

"Forma de retenţie" - este acea sculptare sau design al

cavităţii care permite cel mai eficient restauraţiei să reziste forţelor
dizlocatoare. În unele împrejurări atât forma de rezistenţă cât şi
forma de retenţie sunt efectuate în acelaşi timp şi sunt discutate
împreună, deşi sunt două entităţi separate.
 Obţinerea formei de convenienţă

Forma de convenienţă este aceea sculptură sau formare a

cavităţii care va permite o observare adecvată, accesibilitate şi
operare uşoară în prepararea şi restaurarea cavităţii. Pentru a obţine
această formă, de multe ori este necesară extensia mezială,
vestibulară sau orală a pereţilor pentru a câştiga un acces adecvat la
porţiunea cea mai adâncă a cavităţii. Extensia marginilor vestibulare
pe dinţii anteriori este contraindicată din motive estetice.
 Îndepărterea dentinei reziduale alterate restante

La dinţii la care lezinea carioasă este minimă, materialul

cariat este complet îndepărtat o dată cu etapele anterioare de
preparare. Oricum, dacă va urma dentina cariată, după această
etapă, este bine ca acum să fie îndepărtată. Dacă peretele pulpar
şi parapulpar este format şi stabilit la un nivel corespunzător, şi
există o mică zonă de dentină cariată pe ei, numai această zonă
va fi îndepărtată, lăsând în urmă o zonă rotundă pe aceşti pereţi.
Nivelul sau poziţia pereţilor nu va fi modificată.
 Finisarea pereţilor de smalţ şi a marginilor

Scopul finisarii pereţilor de smalţ este acela de a

realiza o închidere marginală cât mai bună între materialul
restaurator şi structurile dentare, să efectueze o joncţiune
marginală netedă, pentru a oferi o rezistenţă maximă
marginală atât a materialului restaurator cât şi a smalţului.
Câteva consideraţii sunt reflectate în finisarea pereţilor şi
marginilor de smalţ şi mijloacele prin care se efectuează:

-direcţia prismelor de smalţ;

-suportul prismelor de smalţ atât la nivelul joncţiunii
smalţ-dentină cât şi lateral;
-tipul de material restaurator ce va fi aplicat în cavitate;
-localizarea marginilor cavitatii;
-gradul de netezime (finisare) dorit.
Din punct de vedere teoretic prismele de smalţ radiază de la
joncţiunea smalţ-dentină la suprafaţa externă a smalţului şi sunt
perpendiculare pe suprafaţă.
Prismele se întind pe toată această lungime.
Prismele converg de la joncţiunea smalţ-dentină la suprafaţa
smalţului pe suprafeţele concave şi diverg pe suprafeţele convexe.
Deci, prismele converg spre centrul şanţurilor, fosetelor, fisurilor şi
diverg la nivelul cuspizilor şi crestelor de smalţ. Pe suprafaţa netedă
din treimea gingivală ele se înclină uşor spre apical.
Prismele smalţului ocluzal par să fie mai dure decât cele ale smalţului
mezial, vestibular, distal şi oral. Aceasta se poate atribui cantităţii de
întrepătrundere şi răsucire a prismelor în comparaţie cu prismele
drepte ale smalţului lateral. Smalţul cu astfel de prisme întrepătrunse
este numit "smalţ noduros".
Bizotarea conturului marginal (tesire)

În aşa fel ca toate prismele care formează pereţii de smalţ

să aibe capătul interior pe dentina sănătoasă.

Această teşire nu este o rutină ci se aplică în preparările

pentru anumite materiale cum ar fi incrustaţiile şi răşinile
compozite.
În cazul folosirii amalgamului ca material de obturaţie,
bizotarea este strict contraindicată. Dacă acest unghi este
mai mic de 90o, amalgamul marginal devine friabil şi se vor
fractura, creând un şanţ în jurul obturaţiei.
Toaleta finală a cavităţii

Ultimul pas în prepararea cavităţii este toaleta finală a cavităţii.

Această procedură include:
-îndepărtarea tuturor aşchiilor şi debriurilor care s-au acumulat;
-uscarea cavităţii;
-efectuarea unei inspecţii finale complete a preparării, în scopul de
a descoperii dentina cariată restantă, margini de smalţ
nesănătoase sau orice alte condiţii care fac cavitatea inacceptabilă
pentru a primi un material de obturaţie.