Principii de tratament în caria dentară simplă

Definiție:

Tratamentul cariei simple vizează eliminarea leziunii propriu-zise și a efectelor

secundare de ordin funcțional, cât și respectarea principiului biologic de refacere a anatomiei
coronare și a funcțiilor lezate.

Timpii de tratament ai cariei dentare simple sunt:

1. Timpul chirurgical = îndepărtarea țesuturilor dure alterate

2. Tratamentul plăgii dentinare

3. Tratamentul ortopedic = obturația cavității

Prin îndepărtarea țesuturilor alterate, smalț și dentină, până la țesut sănătos, se obține o
excavație mai mică sau mai mare, care reprezintă de fapt o plagă deschisă. Aceasta nu este aptă
pentru a fi obturată.

În acest scop, zonei de excavație i se aplică o serie de intervenții suplimentare care duc
la prepararea unei cavități aproximativ geometrice, care are rolul de a mări retenția materialului
de obturație.

Clasificarea cavităților:

În funcție de localizarea cariei pe suprafețele dentare, BLACK a făcut următoarea

clasificare:

1. cavități de clasa I

2. cavități de clasa a II-a

3. cavități de clasa a III-a

4. cavități de clasa a IV-a

5. cavități de clasa a V-a

 Cavitățile de clasa I :

Rezultă din tratamentul cariilor localizate în șanțurile și fosetele ocluzale ale molarilor
și premolarilor, în fosetele vestibulare și în șanturile orale ale molarilor, precum și în fosetele
orale supracingulare ale frontalilor superiori.

Cavitățile de clasa a II-a:

Rezultă din tratamentul cariilor de pe fețele aproximale ale molarilor și premolarilor

Cavitătile de clasa a III-a:

Rezultă din tratamentul cariilor localizate pe fețele aproximale ale dinților frontali, la
care unghiul incizal este păstrat.

Cavitățile de clasa a IV-a:

Rezultă din tratamentul cariilor localizate pe fețele aproximale ale dinților frontali, la
care unghiul incizal este pierdut.

Cavitatile de clasa a V-a:

Rezultă din tratamentul cariilor situate în treimea cervicală a fețelor vestibulare și orale
ale tuturor dinților.

Reguli in preparare a cavităților:

1. Deschiderea cavității carioase

2. Excizia dentinei alterate

3. Extensia preventivă

4. Retenția cavității

5. Rezistența pereților cavității

6. Finisarea marginilor de smalț

1. Deschiderea cavității carioase:

Constituie calea de abordare a procesului carios și permite evidențierea întinderii în

suprafață a cariei.
 Cavitatea carioasă, prin evoluție, poate să ofere un orificiu de deschidere mai mare sau
mai mic, care trebuie lărgit.

Există și situații clinice în care accesul la carie nu se poate realiza direct, necesitând o
serie de manopere suplimentare.

2. Exereza dentinei alterate

Se face până în țesut sănătos, regulă fundamentală în tratamentul cariei simple, pentru
ca menținerea dentinei alterate sub viitoarea obturație să nu constituie una din cauzele apariției
recidivei de carie și a cariei secundare.

Prin exereză se va pune în evidență și profunzimea procesului carios.

Din punct de vedere al profunzimii, distingem:

 cavități superficiale
 cavități medii
 cavități profunde.

După aspectul dentinei de pe fundul cavităților, distingem:

 cavități cu peretele pulpar alcătuit din dentina dură, sănătoasă, cu aspect normal
 cavități cu peretele pulpar alcătuit din dentină dură, pigmentată, colorată
 cavități cu peretele pulpar alcătuit dintr-un strat de dentină foarte subțire cu zone
mici, punctiforme, de 1-2 mm de dentină pigmentată, în dreptul coarnelor pulpare

3. Extensia preventivă

Este operațiunea prin care marginile cavitații sunt amplasate în țesut dentar sănătos, în
zone autocurățibile sau accesibile curățirii artificiale.

Se realizează prin înglobarea în conturul cavităților și a șanțurilor și fosetelor molarilor

și premolarilor, a fețelor aproximale de la nivelul contactului cu dintele învecinat.

4. Retenția cavitații

Cavitatea preparată trebuie sa aibă o formă care să asigure stabilitatea și menținerea

materialului de obturație.

Aceasta se realizează prin:

- întâlnirea pereților verticali ai cavitații în unghi drept

 - retenții suplimentare în ”coadă de rândunică”

5. Rezistența pereților cavitații

Orientarea pereților trebuie să fie făcută astfel încât pereții să fie paraleli sau
perpendiculari pe direcția de transmitere a forței.

E importanta și adâncimea și întinderea cavitații.

La cavitățile profunde se va face o căptușire a pereților verticali și, de asemenea, o

scurtare a pereților subțiri și foarte înalți, pentru a le mari rezistența.

6. Finisarea marginilor de smalț

Se realizează prin:

• îndepărtarea minuțioasă a anfractuozităților smalțului de la marginea cavității.

• rotunjirea unghiurilor conturului exterior al cavității

• realizarea unui anumit unghi de întâlnire între pereții verticali și suprafața smalțului

= BIZOTARE.

Bizotarea se face în unghi de 30° pentru obturațiile de amalgam și în unghi de 45° pentru
incrustații.