” Opera druțiană, un izvor nesecat de omenie, bunătate

și credință” – eseu

S-au scurs nouă decenii de când pământul basarabean și-a adunat toate izvoarele
creatoare, dând rodul unui talent neîntrecut în arta cuvântului plină de lirism,
frumusețe și artistizm – Ion Druță, despre care s-a spus că este mai întâi de toate un
mare poet, poet prin simțire și cugetare, prin viziunea asupra lumii și prin modul de
interpretare artistică a realității, prin arta sugestiei, prin magia cuvântului frumos și
desigur printr-o excepțională ritmicitate și muzicalitate a frazei. Dacă aș fi în locul
Preșidintelui țării sau în fruntea Ministerului educației,culturii și cercetării al R.M.,
aș fi declarat 2018 anul marelui creator de capodoperă al secolului XX, Ion Druță,
căci nu este numai un scriitor renumit, este și un mare iubitor de țară, de comorile
ei spirituale, este mândria noastră națională. Ce păcat că acum la Apusul vieții sale
este parcă uitat de toți, căci suntem obișnuiți ca numai după moartea unei
personalități ea este apreciată, înălțată și venerată. Druță narează iscusit, frazele lui
ajung drept la inimile noastre, lirismul său ne cucerește din prima pagină. Odată
începută lectura operei înaintează ușor și ne produce placera contactului cu un
univers psihologic original și captivant, căci opera lui se destinge printr-o
nemărginită dragoste de țară și de oamenii ei cu destinile și tradițiile, obiceiurile
fermăcătoare cu problemele lor mari și mici, grele și ușoare, prin sublimarea
artistică a tot ce este demn, frumos și sacru în viața țăranului și a naturii. Cu o
deosibită plăcre și atenție am citit povestirea-roman «Frunze de dor», nuvelele
despre badea Cireș și mătușica din Nădușita, piesele «Păsările tinereții noastre»,
«Frumos și sfânt». M-au captivat prin descrierea întâmplărilor, dar mai ales a
dragostei frumoase și deosibite care poate exista în viața unor tineri de la țară
educați prin muncă și valori deosibite. Câtă poezie, dar și curațenie sufletească
simțim în cea mai sfântă dragoste prin floarea de brândușă din buzunarul de la
bluzița Rusandei! Nici un cuvânt concret, banal despre dragoste, asta o spun ochii,
o spun inimile acestor doi tineri. Și atăt de mult se spune dincolo de text! Tot
atâtea surse de poezie semnifică și munca lui Gheoghe Doinaru pe hectarele din
Hârtoape, contactul cu natura, vorbă specifică adecvată pe de plin modului de a
simți constituit de-a lungul anilor. Ion Druță se manifestă ca scriitor fidel
adevărului psihologic al personajului, al realității istorice, când dezvăluie drama
interioară a omului principial, care nu se desprte ușor de trecutul său – o dramă
adâncă, duriroasă. Și când te gândești că pentru acest adevăr istoric autorul a avut
mult de suferit din partea autorităților, care nu vroiau și nu puteau înțelege
profunzimea caracterului și vieții omului descrise cu atâta maiestrie, putem râde și
plânge în același timp. Eroii lui Druță pun veșnic pe cântar omenia și frumusețea
lor morală care se află într-un conflict permanent cu neomenia și neadevărul.
Nuvela ”Bătrânețe, haine grele” este o adevărată baladă în proză. Badea Cireș este
o fire poetică, știe prețul umorului, este plin de voie bună, de demnitate. Toată
viața sa i-a ajutat pe săteni cum au putut – cu zâmbetul, cu sfatul. Cele trei chipuri
ale lui Badea Cireș formează un tot întreg – un om de omenie. Mi-a plăcut mult
simbolul copacilor din grădina lui și, mai ales, cel al pădurețului care a rezistat
iarna vânturilor puternice, înghețurilor, zăpezilor mari – la fel ca Badea Cireș.
Simbolul este un procedeu artistic frecvent în opera lui Druță, căci este un artist
înnăscut, este fire plină de expresii frumoase și idei profunde în veșminte artistice,
idei care se dizolvă în eroi, în pânza artistică. Simbolice, originale sunt și aproape
toate titlurile lucrărilor lui Druță: ”Povara bunătății noastre”, ”Păsările tinereții
noastre”, ”Frunze de dor”, ”Bătrânețe, haine grele” și multe altele, care mai pot fi
încluse în șirul de metafore deosibite. De unde vin izvoarele creației druțiene? E
vorba de intuiția talentului, care pornește de la ideea de Frumos. Astfel au luat
naștere nuvelele ”Sania”, ”Poveste de dragoste”, ”Dor de oameni”, drama ”Frumos
și sfânt”, romanul ”Biserica albă”. Piesele lui Druță sunt adevărate drame cu
aspecte moralizătoare, cu o adâncă polemică și ofensivă împotriva despiritualizării.
Aflăm eroi puternici, ambițioși, responsabili cum sunt Pavel Rusu, matușa Ruța pe
care îi unește dragostea de pământ, de sat, de oameni, de frumos și de păsări.
Personajele lui sunt sensibili până la durere, de o individualitate rară și extremn de
principiali în sensul că nu se lasă luați din primul vânt fără voia lor, oameni care
prin firea lor adâncă corespund înțelepciunii populare. Un înțelept a spus ”Nu citiți
cărțile bune... Fiindcă n-o să vă ajungă timp să le citiți pe cele foarte bune”. Eu
cred că toate operele lui Druță sunt bune și merită să fie citite, fiind pline de
sensibilitate, de forță de pătrundere în momentele și problemele critice ale vieții.
Ele rămân ar fi un model de profesionalism și de perfecțiune artistică, care vor
dăinui mereu în sufletele noastre grație caracterelor înconfundabele, frământărilor,
lirismului, subiectelor diverse și, mai ales, al simbolurilor frecvente de la titluri
până la descrieri acțiuni și idei.